Plângere contravenţională. Sentința nr. 2248/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
Comentarii |
|
Sentința nr. 2248/2013 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 06-02-2013 în dosarul nr. 10761/211/2012
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
Operator de date cu caracter personal nr. 3185
prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001
Dosar nr._
SENTINȚĂ CIVILĂ Nr. 2248/2013
Ședința publică din data de 06 Februarie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: G.-R. F.-H.
GREFIER: A. M. F.
Pe rol judecarea plângerii contravenționale formulate de petentul G. C. I., împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._, încheiat la data de 25.04.2012 de către intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN CLUJ.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă petentul personal, cu CNP_ și martora G. G., lipsă fiind intimatul.
Procedura de citare este legal indeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care,
Instanța procedează la luarea declarației martorei G. G., sub prestație de jurământ, care s-a consemnat și semnat în cuprinsul procesului –verbal, atașat la dosar la fila 21.
Petentul arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Instanța în temeiul art. 167 C.pr.civ. încuviințează proba cu inscrisurile de la dosar și în baza art.150 C.pr.civ., declară inchisă faza cercetării judecătorești și acordul pe fond in dezbateri.
Petentul solicită admiterea plângerii așa cum a fost formulată.
Instanța reține cauza în pronunțare pe baza înscrisurilor și probelor de la dosar.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Cluj-N. sub nr. de mai-sus, petentul G. C. I., în contradictoriu cu intimatul I. JUDETEAN DE P. CLUJ, a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună anularea procesului verbal . nr._, încheiat la data de 25.04.2012.
In motivare, a arătat petentul că nu a savarsit fapta contraventionala imputata, ci, la data indicata in cuprinsul procesului-verbal de contraventie, s-a conformat in totalitate regulilor de circulatie pe drumurile publice si a acordat prioritate de trecere pietonilor regulamentar angajati in traversarea strazii.
În drept, nu a fost indicat temeiul juridic al cererii formulate.
În susținerea celor afirmate, petentul a depus la dosar inscrisuri (f. 4-6).
Plângerea contravențională este scutită de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, potrivit art. 36 din O.G. nr. 2/2001, art. 15 lit. i) din Legea nr. 146/1997 și art. 1 alin. 2 din O.G. nr. 32/1995.
Intimatul, legal citat, a formulat întâmpinare, prin care a solicitat, în esență, respingerea ca neîntemeiată a plângerii contravenționale formulate și menținerea, ca temeinic și legal întocmit, a procesului-verbal de contravenție contestat (f. 11-12). In dovedire, a anexat inscrisuri (f. 13-14)
Instanta a incuviintat proba cu inscrisurile depuse la dosarul cauzei si a incuviintat pentru petent proba testimoniala, constand in audierea martorei G. G., declaratia acesteia fiind consemnata in scris si atasata la dosarul cauzei, f. 21.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarea stare de fapt și de drept:
Prin procesul-verbal . nr._/25.04.2012 intocmit de IPJ Cluj, petentul G. C. I. a fost sanctionat cu amenda în cuantum de 280 lei, aplicandu-i-se si sanctiunea contraventionala complementara a suspendarii dreptului de a conduce, pentru savarsirea contraventiei prevazute de art. 100 alin. 3 lit. b) din OUG nr. 195/2002, retinandu-se ca, in data de 25.04.2012, petentul a condus auto marca VW cu nr. de inmatriculare_ in Piata M. V. din mun. Cluj-N., pe banda I, iar la trecerea de pietoni amplasată in dreptul imobilului cu nr. 7, nu a acordat prioritate de trecere unui pieton, angajat regulamentar in traversarea strazii si care traversa . se afla pe banda vecina aceleia pe care rula cu auto amintit petentul. Pe banda a doua era oprita coloana de vehicule pentru a acorda prioritate de trecere pietonului mentionat.
În drept, fapta petentului a fost încadrată în dispozițiile art. 102 alin. 3 lit. b) din O.U.G. nr. 195/2002, fiind sancționată în baza aceluiasi text de lege.
Petentul-contravenient a netemeinicia procesului-verbal de contravenție, argumentând că, la data săvârșii pretinsei fapte contravenționale, s-a conformat in totalitate regulilor de circulatie.
Potrivit jurisprudenței constante a Curții Europene a Drepturilor Omului (cauzele Öztürk c. Germaniei, Lauko c. Slovaciei, Salabiaku c. Frantei, A. c. României, s.a.), materia contravențională a fost privita ca încadrându-se in noțiunea de “acuzație in materie penala”, in sensul art. 6 par. 1 din CEDO.
În consecința, potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, in cadrul proceselor având ca obiect plângere contravenționala, întrucât contravenientul se vede pus in fata unei “acuzații de natura penala” in sensul art. 6 par. 1 din Convenție, acesta trebuie sa beneficieze de toate garanțiile prevăzute de art. 6 in ansamblul sau, cu referire speciala la dispozițiile paragrafului 2, privitor la prezumția de nevinovăție.
Instanța reține că, în conformitate cu jurisprudența Curții, înțelesul noțiunii de „prezumție de nevinovăție” presupune că nu trebuie pornit de la ideea preconcepută că persoana în cauză a săvârșit fapta ce i se impută. În plus, sarcina probei revine celui care acuză.
În ceea ce privește sarcina probei, conform principiul statuat de art. 1169 C. civil, cel ce face o propunere în fața instanței trebuie să o dovedească. Prin urmare, dacă petentul susține netemeinicia celor arătate în procesul-verbal, trebuie să o dovedească. Nu se poate spune că în acest mod s-ar încălca cerința referitoare la sarcina probei ce decurge din prezumția de nevinovăție, pe motiv că organul constatator este cel care trebuie să probeze contravenția reținută.
În realitate, fapta reținută este probată cu ajutorul prezumției de legalitate a procesului-verbal de constatare a contravenției – actul a fost emis cu respectarea tuturor condițiilor de fond si de forma prevăzute de lege – și cu prezumția de veridicitate – actul reflecta in mod real ceea ce a stabilit autoritatea emitentă – prezumții care, deși nu sunt consacrate expres de lege, sunt recunoscute atât de doctrină cât și de practica judiciară, putând fi considerate a fi prezumții legale, în sensul pe care instanța europeană îl dă acestei noțiuni.
In acord cu jurisprudența Curții de la Strasbourg, în privința prezumțiilor și a limitei rezonabile pe care statele nu trebuie sa o depășească în folosirea lor în materie penală, instanța consideră ca una din limitele pana la care poate sa acționeze prezumția de temeinicie a procesului verbal trebuie sa fie data de constatarea personala a faptei de către agent. Astfel, în situația in care fapta este constatata personal, cum este și situația în cauza de față – fapta fiind constatată nemijlocit de către agentul constatator – procesul verbal, dacă este legal întocmit, se va bucura de prezumția de temeinicie astfel încât va reveni petentului sarcina de a proba netemeinicia.
Instanța apreciază că această soluție este în acord cu articolul 6 din Convenție, din moment ce instanța are oricum obligația de a verifica din oficiu, legalitatea procesului verbal, in raport cu mențiunile a căror lipsă atrage nulitatea absoluta a acestuia. Astfel, deși pornește de la prezumția de temeinicie a procesului-verbal, soluția cauzei nu se va întemeia doar pe aceasta, fapt pe care constituie o limita rezonabila în aplicarea prezumției.
În cauză, instanța, procedând, potrivit art. 34 din OG nr. 2/2001, la verificarea legalității procesului-verbal de constatare a contravenției, constată că întocmirea acestuia s-a făcut cu respectarea dispozițiilor art. 16 din același act normativ și că acesta cuprinde mențiunile obligatorii prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 17 din OG 2/2001.
Astfel, instanța reține că înscrisul întocmit trebuie să se conformeze, în ceea ce privește condițiile de fond și formă ale încheierii sale riguroase, prevederilor O.G. nr. 2/2001, privind regimul juridic al contravențiilor, exigențe care reprezintă tot atâtea garanții menite să asigure legalitatea și temeinicia celor reținute în cuprinsul procesului-verbal.
În conformitate cu dispozițiile art. 17 din O.G. nr. 2/2001, procesul-verbal de contravenție trebuie cuprindă, în mod obligatoriu, sub sancțiunea nulității absolute, care poate fi invocată și, din oficiu, de instanța de judecată, mențiuni referitoare la numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, fapta săvârșită și data comiterii acesteia. Totodată, procesul-verbal va trebui să poarte și semnătura agentului constatator.
Observând procesul-verbal de contravenție, instanța constată că agentul constatator a făcut mențiunile cuvenite, în sensul mai-sus arătat, astfel că, în cauză, nu este incident nici unul din cazurile de nulitate absolută, prevăzute de art. 17 din O.G. nr. 2/2001.
Mai mult, din examinarea procesului-verbal de contravenție, se impune concluzia că acesta a fost întocmit de agentul constatator în prezenta petentului, fiind insusit de petent prin semnatura, fara obiectiuni (f. 14).
Referitor la temeinicia procesului-verbal de constatare a contravenției, instanța retine urmatoarele:
Un proces-verbal de constatare a contravenției, în situația în care a fost încheiat cu respectarea tuturor condițiilor de fond și de formă ad validitatem stabilite în acest sens de actul normativ care-l reglementează, se bucură de o prezumție relativă de autenticitate și veridicitate, în sensul că cele reținute în conținutul acestuia referitor la fapta ilicită comisă sunt cele corespunzătoare adevărului.
Această prezumție este una relativă, deoarece spre deosebire de actele autentice comune, care se bucură de o prezumție de veridicitate în principiu absolută (dovada faptului că cele cuprinse în conținutul acestuia nu sunt conforme cu adevărul, neputându-se face altfel decât prin efectuarea procedurii înscrierii în fals), procesul-verbal de constatare a contavenției se bucură de o prezumție de veridicitate relativă, dovada faptului că cele cuprinse în conținutul acesteia nu sunt conforme adevărului putând fi făcute prin orice mijloace de probă.
Prin urmare, în situația în care un petent, în cursul judecății, prin coroborarea oricăror probe legale, concludente și pertinente încuviințate și administrate de instanța, în temeiul art. 167 Cod procedura civila, reușește să dovedească faptul că situația reținuta în conținutul procesului-verbal nu este corespunzătoare adevărului, instanța va constata faptul că prezumția de veridicitate a fost răsturnată, va admite acțiunea și va anula procesul-verbal.
În consecință, instanța sesizată cu analiza temeiniciei unui proces-verbal de constatare a contravenției trebuie să cerceteze în primul rand faptul dacă petentul a solicitat sau nu probe în vederea răsturnării prezumției de veridicitate, în al doilea rând dacă probele administrate susțin sau nu o altă stare de fapt decât cea reținută în conținutul procesului-verbal și, în al treilea rand, dacă această stare de fapt dovedită în fața instanței este sau nu în măsură să ducă la anularea procesului-verbal.
Astfel, în primul rand, instanța constată faptul că petentul a solicitat instanței ca aceasta, în conformitate cu prevederile art. 167 Cod procedura civila, să-i încuviințeze probe în vederea dovedirii existenței în speță a unei stări de fapt contrare cu cele reținute prin procesul-verbal de constatare a contravenției contestat în prezenta cauză.
În al doilea rand, instanța va constata faptul că, din coroborarea celor arătate de petent în conținutul plângerii cu cele declarate de numita G. G., în calitate de martor în prezenta cauză, rezultă o stare de fapt contrară celor reținute în procesul-verbal de constatare a contravenției.
Astfel, coroborând cele declarate de martorul ocular al evenimentelor petrecute cu cele arătate de petent în cuprinsul plângerii rezultă că acesta din urmă, în data de 25.04.2012, a condus auto in Piata M. V. din mun. Cluj-N., și a trecut peste o trecere de pietoni semnalizată corespunzător prin indicator și marcaj, amplasată in dreptul magazinului Napolact, însă acest fapt s-a realizat în momentul în care pe trecere nu se afla nici un pieton angajat în traversarea regulamentară a intersecției. Anterior traversarii trecerii de pietoni de catre petent, in traversarea strazii era angajat un pieton, insa petentul a oprit auto si a acordat prioritate de trecere acestuia (f. 21).
În ceea ce privește cea de-a treia condiție, respectiv aceea ca răsturnarea prezumției relative în ceea ce privește veridicitatea celor reținute în conținutul procesului-verbal să poată avea un efect care să permită instanței admiterea acțiunii și anularea procesului-verbal se constată următoarele:
În conformitate cu prevederile art. 135 lit. h) din H.G. nr. 1391/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, „conducatorul de vehicul este obligat sa acorde prioritate de trecere pietonului care traverseaza drumul public, prin loc special amenajat, marcat si semnalizat corespunzator ori la culoarea verde a semaforului destinat lui, atunci cand acesta se afla pe sensul de mers al vehiculului”.
Prin urmare din analiza textului legal citat mai sus rezultă că, un element esențial în ceea ce privește comiterea faptei și în lipsa căruia nu se poate susține existența unei contravenții este condiția traversării regulamentare a intersecției de către pietoni în momentul în care autoturismul trecere peste locul special amenajat.
Având în vedere că, în speța de față, prin probele administrate în cauză, petentul dovedind faptul că trecerea sa peste locul special amenajat s-a realizat în momentul în care nu existau pietoni angajați în mod regulamentar în traversarea intersecției, a reușit nu numai să răstoarne prezumția de veridicitate a procesului-verbal, ci a dovedit și lipsa unui element esențial pentru întrunirea tuturor condițiilor laturii obiective a contravenției, respectiv acela a traversării regulamentare a străzii de către pietoni. Pe de alta parte, intimatul nu a produs alte probe din care sa rezulte temeinicia starii de fapt retinute, iar petentul a combatut cu probe constatarile agentului constatator.
Potrivit art. 16 din O.G. nr. 2/2001, procesul-verbal de contravenție va cuprinde în mod obligatoriu descrierea faptei contravenționale, cu indicarea datei, orei și locului în care a fost săvârșită, precum și arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității faptei și la evaluarea eventualelor pagube pricinuite.
Văzând dispozițiile art. 1 din O.G. nr. 2/2001, potrivit cărora constituie contravenție fapta săvârșită cu vinovăție, stabilită și sancționată ca atare prin lege, instanța apreciază că fapta reținută în sarcina petentului nu întrunește elementul material necesar pentru a califica fapta drept contravenție, întrucât, așa cum rezultă din întregul material probator administrat în cauză, contestatorul nu a manifestat o comportare activă, conștientă și voluntară în sensul de a încălca regulile de circulatie in privinta acordarii prioritatii de trecere pietonilor angajati in mod regulamentar in traversare.
În consecință, instanța apreciind ca fiind justificate susținerile petentului așa cum acestea au fost prezentate în conținutul plângerii, va constata că procesul-verbal de constatare a contravenției contestat nu prezintă o situația reală, fiind astfel neintemeiată, fapt ce va avea ca și efect admiterea plângerii formulate de petent și anularea procesului-verbal de constatare a contravenției.
Vazand si dispozitiile art. 274 C.proc.civ., instanta constata ca nu s-au solicitat cheltuieli de judecata.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite plângerea contravențională formulată de petentul G. C. I., domiciliat in loc. Cluj-N., .. 27, jud.Cluj, în contradictoriu cu INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN CLUJ, cu sediul în mun. Cluj-N., ., jud.Cluj, și, în consecință:
Anulează procesul-verbal de contraventie .>CP nr._, intocmit de intimat la data de 25.04.2012.
Exonerează petentul de plata amenzii contravenționale în cuantum de 280 lei.
Înlătură sancțiunea contravențională complementară a suspendării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile și dispune restituirea către petent a permisului de conducere.
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Cu drept de recurs in termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 06.02.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
G. – R. F. – H. A. M. F.
Red./Th.red./F.H.G.R./F.A.M./5ex./22.02.2013
← Reziliere contract. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 8924/2013.... → |
---|