Plângere contravenţională. Sentința nr. 3660/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
Comentarii |
|
Sentința nr. 3660/2013 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 22-02-2013 în dosarul nr. 29718/211/2012
Dosar nr._
OPERATOR DE DATE CU CARACTER PERSONAL 3185
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
Secția Civilă
Sentința civilă nr. 3660/2013
Ședința publică din 22 februarie 2013
Instanța constituită din:
Judecător: I. Păsculeț
Grefier: A. B.
Pe rol fiind soluționarea cauzei civile având ca obiect plângere contravențională privind petentul P. V.-S., în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI CLUJ.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la prima strigare a cauzei în ordinea de pe lista de ședință, se constatã lipsa pãrților, situație în care, potrivit prevederilor art. 104 alin. 13 din Regulamentul de ordine interioarã a instanțelor judecãtorești, aprobat prin HCSM nr. 387/2005 instanța dispune lãsarea dosarului la sfârșitul ședinței când, după o noua strigare, în ordinea listei, se va proceda conform dispozițiilor procedurale.
Instanța dispune luarea cauzei la a doua strigare în ordinea listei de ședință.
La a doua strigare făcută în cauză, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinita cu părțile.
După deschiderea dezbaterilor s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care:
Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța, deliberând în temeiul disp. art. 167 C.pr.civ., încuviințează pentru părți proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, apreciind-o ca fiind legală, verosimilă, pertinentă și concludentă soluționării cauzei și în temeiul art. 150 C.pr.civ. instanța constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:
Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 17 decembrie 2012, sub nr. de mai sus, petentul P. V.-S. a solicitat, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN CLUJ, anularea procesului-verbal de constatare a contravenției . nr._ din 05.12.2012, încheiat de intimat.
În motivarea plângerii s-a arătat că petentul nu a putut opri în condiții de siguranță, însă pietonii se aflau la distanță și nu au fost puși în pericol.
În drept, plângerea contravențională a fost întemeiată pe dispozițiile OUG nr. 195/2002.
La plângerea contravențională au fost anexate următoarele înscrisuri: proces-verbal (f. 4).
Plângerea contravențională este scutită de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, potrivit art. 36 din O.G. nr. 2/2001 și art. 1 alin. (2) din O.G. nr. 32/1995.
La data de 16 ianuarie 2013 intimatul a depus la dosarul cauzei întâmpinare, solicitând respingerea plângerii contravenționale și menținerea procesului-verbal atacat ca legal și temeinic.
În motivarea întâmpinării s-a arătat că procesul-verbal este legal, conținând toate mențiunile obligatorii prevăzute de lege, și temeinic, sancțiunea contravențională fiind individualizată potrivit cu criteriile legale. Mai arată intimatul că petentul nu a răsturnat prezumția de legalitate de care se bucură procesul-verbal.
În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 115-118 C. proc. civ., OG nr. 2/2001, OUG nr. 195/2002.
La termenul din 22 februarie 2013 instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.
Analizând actele și lucrările dosarului de față, instanța reține următoarele:
În fapt, prin procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._ din 05.12.2012 (f. 4) petentul P. V.-S. a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 280 lei și sancțiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 100 alin. (3) lit. b) din OUG nr. 195/2002. În sarcina sa s-a reținut faptul că, la data de 05.12.2012, ora 18:25, a condus autoturismul cu nr. de înmatriculare_ pe .-N., iar la trecerea de pietoni semnalizată cu indicator și marcaj din dreptul imobilului cu nr. 55, nu a acordat prioritate unui grup de pietoni care traversau regulamentar pe sensul său de mers.
Nu pot fi reținute susținerile petentului din plângerea contravențională, potrivit cărora nu mai putea opri în condiții de siguranță, câtă vreme nu sunt dovedite de niciun mijloc de probă.
În drept, potrivit art. 100 alin. (3) lit. b) din OUG nr. 195/2002 constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile săvârșirea de către conducătorul de autovehicul sau tramvai a următoarelor fapte: neacordarea priorității de trecere pietonilor angajați în traversarea regulamentară a drumului public prin locurile special amenajate și semnalizate, aflați pe sensul de deplasare a autovehiculului.
În speță, procesul-verbal atacat constituie o probă de vinovăție în sarcina petentului, care răstoarnă prezumția de nevinovăție de care acesta se bucură. Prin urmare, îi revenea petentului rolul de a propune probe care să îi dovedească nevinovăția, ceea ce nu a înțeles să facă. În concluzie, din punctul de vedere al stării de fapt reținute, care corespunde adevărului, procesul-verbal este legal.
De asemenea, instanța reține că procesul-verbal contestat cuprinde toate mențiunile prevăzute de art. 17 din OG nr. 2/2001 sub sancțiunea nulității exprese, mențiuni a căror existență o poate verifica din oficiu.
Pentru aceste motive instanța urmează să respingă plângerea contravențională.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge plângerea contravențională formulată de petentul P. V.-S., cu domiciliul în ., ., jud. Cluj, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN CLUJ, cu sediul în Cluj-N., ., jud. Cluj, ca neîntemeiată.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 22 februarie 2013.
Președinte Grefier
I. PĂSCULEȚ A. B.
Red./Dact. 2 ex. I.P./21 martie 2013
← Contestaţie la executare. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 6984/2013. Judecătoria... → |
---|