Plângere contravenţională. Sentința nr. 1018/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA

Sentința nr. 1018/2013 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 21-01-2013 în dosarul nr. 23761/211/2011

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CLUJ-N.

SECTIA CIVILA

DOSAR NR. UNIC_

O.D.C.P. 3185

SENTINȚA CIVILĂ NR. 1018/2013

Sedinta publica din data de 21.01.2013

Instanta constituita din:

JUDECĂTOR: R. C. R.

GREFIER: A. PĂTEANU

Pe rol se afla solutionarea plangerii contraventionale formulate de catre petentul C. I. A. impotriva procesului-verbal de constatare si sanctionare a contraventiei . nr._ incheiat in data de 23.08.2011 de catre intimatul I. DE P. AL JUDETULUI CLUJ.

La apelul nominal facut in sedinta publica se prezinta reprezentantul petentului, av. Hofnar G., cu imputernicire avocatiala la fila 22 din dosar, lipsa fiind intimatul.

Procedura de citare este legal indeplinita.

S-a facut referatul cauzei de catre grefierul de sedinta, care a invederat instantei ca in data de 04.01.2013 P. de pe langa Tribunalul Cluj a comunicat raspuns la adresa instantei (f. 30), dupa care

Reprezentantul petentului arata ca, raportat la cele aratate de catre P. de pe langa Tribunalul Cluj in cuprinsul raspunsului la adresa, nu are alte cereri in probatiune de formulat.

Instanta, in temeiul art. 167 Cod pr. civila, incuviinteaza proba cu inscrisurile depuse la dosar.

Nefiind exceptii de invocat sau alte cereri in probatiune de formulat, in temeiul art. 150 Cod pr. civila instanta declara inchisa faza probatorie si acorda cuvantul in dezbateri pe fondul cauzei.

Reprezentantul petentului solicita instantei admiterea plangerii astfel cum aceasta a fost formulata, anularea procesului-verbal de contraventie . nr._ din data de 23.08.2011 ca fiind nelegal si nefondat, exonerarea petentului de la plata amenzii contraventionale si inlaturarea punctelor de amenda. Arata ca petentul a solicitat dovada cu fotografii si cu inregistrari, insa nu s-a facut dovada. Subliniaza ca procesul-verbal nu se poate sustine cu probe. F. cheltuieli de judecata.

Instanta retine cauza in pronuntare.

INSTANȚA

Deliberand asupra cauzei civile de fata, constata urmatoarele:

Prin plangerea contraventionala inregistrata pe rolul Judecatoriei Cluj-N. in data de 05.09.2011 in dosarul nr._, petentul C. I. A. a contestat procesul-verbal de constatare si sanctionare a contraventiei . nr._ incheiat in data de 23.08.2011 de catre intimatul I. DE P. AL JUDETULUI CLUJ si a solicitat anularea procesului-verbal ca nelegal si nefondat si, in consecinta, anularea punctelor si exonerarea de la plata amenzii in suma de 603 lei, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecata.

Motivele plangerii contraventionale, in fapt si in drept, se afla expuse la fila 3 din dosar.

In probatiune, petentul a solicitat prezentarea probelor (fotografie, inregistrari etc.), a certificatului de omologare a aparatului radar, a buletinului de verificare a aparatului radar in termen de valabilitate si a autorizatiei de operator radar pentru agentul constatator.

Petentul a aratat ca probele care ii sustin nevinovatia le va prezenta in instanta si a anexat plangerii contraventionale copie a procesului-verbal de contraventie contestat (f. 4).

Plangerea contraventionala a fost introdusa in termenul de 15 zile prev. de art. 31 alin. 1 din OG nr. 2/2001, fiind scutita de la plata taxei de timbru potrivit art. 36 din acelasi act normativ.

Prin intampinare, intimatul I. DE P. AL JUDETULUI CLUJ a solicitat respingerea plangerii contraventionale si mentinerea procesului-verbal de constatare si sanctionare a contraventiei ca fiind temeinic si legal incheiat.

Motivele intampinarii, in fapt si in drept, se afla expuse la fila 16 din dosar.

Intimatul a solicitat judecarea cauzei si in lipsa, in temeiul art. 242 alin. 2 C.pr.civ.

In probatiune, intimatul a anexat intampinarii copie a procesului-verbal de contraventie contestat de catre petent (f. 17) si copie a buletinului de verificare metrologica a aparatului radar (f. 18).

In cauza a fost incuviintata si administrata proba cu inscrisurile depuse la dosar.

Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele:

Prin procesul-verbal de constatare si sanctionare a contraventiei . nr._ din data de 23.08.2011 (f. 4, 17) incheiat de catre intimatul I. DE P. AL JUDETULUI CLUJ, petentul C. I. A. a fost sanctionat de intimat cu amenda contraventionala in suma de 603 lei, echivalentul a noua puncte-amenda si cu sanctiunea contraventionala complementara a suspendarii exercitarii dreptului de a conduce pentru o perioada de 90 de zile pentru savarsirea contraventiei prevazute si sanctionate de art. 102 alin. 3 lit. e din OUG nr. 195/2002, retinandu-se ca in data de 23.08.2011, ora 12.01, in loc. Valcele, DN1 E60, petentul a condus autoturismul marca LEXUS cu numar de inmatriculare_ spre T. si a fost inregistrat de aparatul video radar montat pe auto_ circuland cu viteza de 101 km/h in localitate, limita de viteza 50 km/h.

Sub aspectul legalitatii procesului-verbal atacat, instanta observa ca dispozițiile art. 6 din CEDO sunt incidente în materie contravențională, așa cum a statuat și Curtea Constituțională prin decizia nr. 197/2003. In consecinta, instanta apreciaza că procesul-verbal de constatare a contravenției se bucură de o prezumție de legalitate, care trebuie însă să fie corelată cu prezumția de nevinovăție aplicabilă petentului, fapt ce implică dreptul contravenientului de a dovedi liber, cu orice mijloc de probă, caracterul nereal al mențiunilor înscrise în procesul-verbal.

Analizand legalitatea procesului-verbal, instanta constata ca procesul-verbal de constatare si sanctionare a contraventiei . nr._ din data de 23.08.2011 a fost intocmit cu respectarea dispozitiilor prevazute de art. 17 din OG nr. 2/2001, neexistand nici un motiv de nulitate a acestuia care sa poata fi invocata si din oficiu.

Analizand temeinicia procesului-verbal, instanta constata, pe baza probelor administrate, ca nu se poate retine in sarcina petentului savarsirea contraventiei pentru care a fost sanctionat.

Astfel, instanta observa ca intimatul nu a facut, prin nici un mijloc de proba, dovada faptului ca petentul a condus autovehiculul cu viteza mentionata in cuprinsul procesului-verbal de contraventie. Intimatul nu a depus la dosar planse foto radar sau inregistrarea video radar, prin urmare intimatul nu a dovedit ca petentul a savarsit contraventia retinuta in sarcina sa.

Este adevarat ca intimatul a aratat ca nu poate depune fotografiile radar deoarece inregistrarile aparatului radar montat pe autoturismul cu nr._ au fost trimise Parchetului de pe langa Tribunalul Cluj in dosarul nr. 1018/P/2011 (f. 16 verso), insa este culpa intimatului ca nu a efectuat fotografii radar inainte de a trimite inregistrarile Parchetului de pe langa Tribunalul Cluj. Aceste inregistrari nu au putut fi vizionate de catre instanta deoarece se afla pe casete tip VHS (f. 25, 26, 30) si nu exista posibilitatea vizionarii casetei tip VHS la instanta.

In consecinta, instanta observa ca intimatul nu a facut dovada ca petentul a savarsit contraventia pentru care a fost sanctionat.

In aceste conditii, instanta apreciaza ca starea de fapt retinuta in procesul-verbal atacat nu corespunde realitatii, petentul nu a savarsit contraventia pentru care a fost sanctionat, iar procesul-verbal este lipsit de temeinicie, impunandu-se anularea acestuia.

In consecinta, plangerea contraventionala este intemeiata si urmeaza a fi admisa.

F. de considerentele de mai sus, in temeiul art. 34 alin. 1 din OG nr. 2/2001, instanta va admite plangerea contraventionala formulata de catre petentul C. I. A. impotriva procesului-verbal de constatare si sanctionare a contraventiei . nr._ incheiat in data de 23.08.2011 de catre intimatul I. DE P. AL JUDETULUI CLUJ.

In consecinta, instanta va anula procesul-verbal atacat si il va exonera pe petent de la plata amenzii contraventionale aplicate, in cuantum de 603 lei (echivalentul a noua puncte-amenda).

Totodata, instanta va inlatura sanctiunea contraventionala complementara a suspendarii exercitarii dreptului de a conduce pentru o perioada de 90 de zile, aplicata petentului prin procesul-verbal.

Vazand prevederile art. 274 si urm. C.pr.civ., instanta va lua act ca petentul nu a solicitat cheltuieli de judecata.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite plangerea contraventionala formulata de catre petentul C. I. A., cu domiciliul in Cluj-N., .. 11, jud. Cluj, impotriva procesului-verbal de constatare si sanctionare a contraventiei . nr._ incheiat in data de 23.08.2011 de catre intimatul I. DE P. AL JUDETULUI CLUJ, cu sediul in Cluj-N., ., jud. Cluj.

Anuleaza procesul-verbal atacat.

Exonereaza petentul de la plata amenzii contraventionale aplicate, in cuantum de 603 lei (echivalentul a noua puncte-amenda).

Inlatura sanctiunea contraventionala complementara a suspendarii exercitarii dreptului de a conduce pentru o perioada de 90 de zile, aplicata petentului prin procesul-verbal.

Ia act ca petentul nu a solicitat cheltuieli de judecata.

Cu drept de recurs in termen de 15 zile de la comunicare la Tribunalul Cluj.

Pronunțată în ședință publică, azi, 21.01.2013.

JUDECĂTOR, GREFIER,

R. C. R. A. PĂTEANU

Red./Dact./R.C.R./4 ex./12.08.2013.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 1018/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA