Anulare somaţie de plată. Sentința nr. 736/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA

Sentința nr. 736/2013 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 16-01-2013 în dosarul nr. 27314/211/2012

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CLUJ- N.

Dosar nr._

OPERATOR DE DATE CU CARACTER ERSONAL 3185

SENTINTA CIVILA Nr. 736/2013

Ședința publică din 16 Ianuarie 2013

Instanta constituita din:

JUDECATOR: F. M.

GREFIER: M. M.

Pe rol fiind solutionarea plangerii contraventionale formulate de petenta . SRL in contradictoriu cu intimata ., având ca obiect anulare ordonanta de plată.

La apelul nominal făcut în ședința publică, la prima strigare a cauzei se constata lipsa partilor.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S- a făcut referatul cauzei de către grefierul de sedinta care învederează instantei ca la data de 15.01.2013 s- a depus la dosar, din partea intimatei, in 2 exemplare, intampinare.

Instanta raportat la lipsa partilor lasa cauza la a doua strigare.

La a doua strigare a cauzei se constata de asemenea lipsa partilor.

Din cuprinsul cererii in anulare reiese solicitarea petentei cu privire la judecarea cauzei in lipsa acesteia de la dezbateri.

Instanta apreciaza ca proba cu inscrisuri este pertinenta si utila solutionarii cauzei motiv pentru care in temeiul art. 167 si urmatoarele C. proc. civ. o incuviinteaza si nemaifiind alte probe de administrat retine cauza in pronuntare.

INSTANTA

Deliberând constata ca prin cererea in anulare înregistrata pe rolul Judecatoriei Cluj-N. sub nr._, petenta debitoare S.C. M&G A. S.R.L in contradictoriu cu intimata creditoare S.C. N. C. S.R.L. a solicitat instanței anularea Ordonantei comerciale nr._/2012 pronunțata de Judecătoria Cluj-N. in Dos. nr._/211/2012.

In fapt, petenta debitoare arata ca recunoaște debitul datorat intimatei creditoare, insa neplata s-a datorat in totalitate unor motive independente de voința sa, si anume refuzului nejustificat si abuziv al Consiliului local al municipiului Cluj-N. de a elibera orarul de funcționare al simigeriei de mai bine de un an si 9 luni, motiv pentru care a înaintat o acțiune la instanța de contencios administrativ si a deschis o acțiune penala împotriva membrilor comisiei de orar, pentru abuz in funcție.

Cererea nu a fost motivata in drept.

In probațiune nu s-au propus dovezi.

Pe cale de intampinare, intimata creditoare solicita respingerea cererii in anulare formulata de petenta debitoare si mentinerea soluției data in dos. nr._/211/2012 prin ordonanța comerciala atacata, pe care o considera temeinica si legala, învederând ca din conținutul cererii rezulta ca debitoarea recunoaște debitul datorat.

In drept a fost invocat art. 242 C. proc. civ.

Prin intampinare nu s-au propus dovezi.

In temeiul art. 167 si urm. C. proc. civ., instanta a incuviintat dovada cu inscrisuri.

Analizand actele de la dosarul cauzei, instanta retine următoarele:

Prin Ordonanța comerciala nr._/2012 pronunțata de Judecătoria Cluj N. in dosar nr._/211/2012, in temeiul OUG nr. 119/2007 a fost admisa cererea pentru emiterea ordonantei de plata formulata de creditoarea intimata in contradictoriu cu debitoarea petenta si in consecința aceasta din urma a fost obligata la plata sumei de 51.986 euro, in echivalent lei la cursul BNR din momentul plații efective, reprezentand debit neachitat, precum și penalitati de întârziere in cuantum de 1,5% pe zi de întârziere, aferentă acestui debit si calculate de la data scadentei de plata a fiecărei rate de chirie, conform contractului, și până la momentul achitării efective a debitului principal restant, in termen de 20 zile de la comunicarea ordonantei.

Pentru a pronunța aceasta hotarare, instanța de fond a reținut ca înscrisurile depuse la dosarul cauzei se coroborează cu atitudinea procesuala a debitoarei, care a recunoscut pretențiile formulate de creditoare, atât sub aspectul debitului principal restant, cat si in ceea ce privește penalitățile contractuale de întârziere. Apoi, din înscrisuri rezultă că debitorul datorează creditorului suma indicată în cererea de chemare în judecată – 51.986 euro, cu titlu de debit restant, reprezentand contravaloarea chiriei neachitata la scadenta la care se adaugă penalitati de întârziere, in cuantum de 1,5% pe zi de întârziere, calculate de la data de la data scadentei rate de chirie restante, conform contractului, și până la momentul achitării efective a debitului principal. Ca atare, instanța a apreciat ca se impune admiterea cererii si obligarea debitoarei la achitarea debitul restant în cuantum de 51.986 euro, in echivalent lei la cursul BNR din momentul plații efective, și a penalităților de întârziere aferente in termen de 20 zile de la comunicarea prezentei ordonanțe, in temeiul art. 2, art. 10 alin. 1 din OUG nr. 119/2007, art. 969, art. 1073 și art. 43 Cod comercial.

Verificând dovada de comunicare a hotararii atacate, instanța constata ca cererea in anulare a fost promovata in termenul legal de 10 zile de la comunicare, conform prevederilor art. 13 alin. 1 din OUG nr. 119/2007.

Cat privește apărarea petentei debitoare, conform căreia recunoaște debitul datorat, insa faptul ca nu si-a îndeplinit obligația de plata se datoreaza unei terțe persoane, respectiv Consiliului local al municipiului Cluj-N., care nu i-a aprobat orarul de funcționare al simigeriei mai bine de un an si noua luni, instanța retine ca nu are nici o relevanta asupra legalitatii si temeiniciei ordonantei atacata, raportul juridic dintre petenta debitoare si o terța persoana nefiind opozabil intimatei creditoare.

De asemenea, nici faptul ca petenta debitoare a promovat o acțiune in contencios administrativ împotriva terțului, ori ca a formulat o plângere penala împotriva unor persoane fizice ce il reprezintă, nu profita debitoarei in relația sa cu creditoarea si nu inlatura îndeplinirea condițiilor de admisibilitate ale ordonantei de plata, astfel cum sunt reglementate de art. 2 ale OUG nr. 119/2007, pe care instanța fondului le-a verificat.

Așadar, in mod corect, instanța de fond sesizata cu cererea intimatei creditoare, examinând dovezile administrate si luând act de recunoașterea debitoarei, a constatat ca erau aplicabile prevederile OUG nr. 119/2007, ale cărei condiții de admisibilitate sunt îndeplinite, si a emis ordonanța de plata in temeiul acestui act normativ.

Pentru considerentele expuse, instanța constată ca cererea in anulare formulata de petenta debitoare este neîntemeiata si in consecința va fi respinsa ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTARASTE:

Respinge ca neîntemeiata cererea de anulare a Ordonantei comerciale nr._/2012 pronunțata de Judecătoria Cluj-N. in dos. nr._/211/2012, formulata de petenta debitoare S.C. M&G A. S.R.L., cu sediul in Cluj-N., .. 6-8, ., înregistrata la Registrul Comerțului sub nr. J_, având cod unic de inregistrare_ in contradictoriu cu intimata creditoare S.C. N. C. S.R.L., cu sediul in Cluj-N., ./5, jud. Cluj, înregistrata la Registrul Comerțului sub nr. J_, având cod unic de inregistrare RO_.

Irevocabila.

Pronunțata in ședința publica din data de 16 ianuarie 2012.

JUDECATOR GREFIER

F. M. M. M.

Red. FM – 2 ex.

30.01.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare somaţie de plată. Sentința nr. 736/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA