Plângere contravenţională. Sentința nr. 4372/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 4372/2013 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 05-03-2013 în dosarul nr. 29166/211/2012
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
CIVIL
Operator de date cu caracter personal nr. 3185
Prezentul document conține date cu caracter pesonal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001
Dosar nr._
SENTINȚĂ CIVILĂ Nr. 4372/2013
Ședința publică din 05 martie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE: E.-E. P.
Grefier: A. D.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petent G. S. și pe intimat I. DE P. AL JUDETULUI CLUJ, având ca obiect plângere contravetionala
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care
Instanța, față de lipsa părților, lasă cauza la sfârșitul ședinței de judecată conform art. 104 (13) din Hot. 387/2005.
La apelul realizat la sfârșitul ședinței de judecată, se constată lipsa părților.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,
Instanța reține cauze spre soluționare.
INSTANȚA
Prin plangerea inregistrata la aceasta instanta sub nr._ din data de 11 decembrie 2012, petentul G. S. a solicitat in contradictoriu cu intimatul IPJ Cluj ca prin sentinta ce se va pronunta sa se dispuna in principal anularea procesului verbal de contraventie . nr._ din data de 2.12.2012 iar in subsidiar inlocuirea sanctiunii aplicate cu masura avertismentului.
In motivare se arata ca cele retinute in sarcina sa nu corespund realitatii.Invedereaza instantei ca nu au fost respectate dispozitiile art. 16 din OG nr. 2/2001 in sensul ca in cuprinsul procesului verbal nu se regaseste ocupatia si locul de munca al petentului,astfel ca omisiunea atrage anularea procesului verbal.De asemena nu i s-a oferit posibilitatea de a face obiectiuni la procesul verbal astfel ca nu au fost respectate nici disp. art.17 din OG nr. 2/2001.Se mai arata ca nu a fostdescrisa suficient fapta nefiind indicat nici locul producerii contraventiei.
Intimatul a formulat intampinare solicitand respingerea plangerii si mentinerea procesului verbal ca fiind legal si temeinic.De asemena a fost depus si istoricul contraventional al petentului.
Analizand actele si lucrarile dosarului se retin in fapt urmatoarele:
Prin procesul verbal mentionat mai sus petentul a fost sanctionat contraventional pentru savarsirea contraventiei prev de art.100/3/2 din OUG nr.195/2002 constand in aceea ca la data de 2.12.2012 a condus auto marca Skoda cu nr. de inmatriculare_ din Piata Unirii iar la intersectia cu . strazii pe care se afla Club Diesel) nu a respectat semnificatia culorii rosii a semaforului electric.
Fiind învestită, potrivit dispozițiilor art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu verificarea legalității și temeiniciei procesului-verbal, instanța constată următoarele:
Analizând procesul-verbal de constatare a contravenției sub aspectul legalității sale, instanța consideră că, în vederea justei soluționări a cauzei, trebuie să facă o distincție între neregularitățile unui act juridic care sunt ocrotite în mod expres sub sancțiunea nulității și cele pentru care legea nu stabilește în mod expres o astfel de sancțiune.
Si aceasta intrucat, in primul rand, în procedeul verificării legalității unui act juridic, judecătorul nu poate să se limiteze doar la aspectele invocate de petent în cererea sa, ci fiind sesizat cu analiza legalității actului, trebuie să aibe în vedere și acele neregularități care rezultă din cuprinsul actului și care pot fi invocate de către acesta din oficiu. În al doilea rând, dacă judecătorului nu i-ar fi permis să verifice legalitatea actului atât din punct de vedere al nulităților exprese, cât și a celor virtuale, s-ar putea ajunge la situația în care un act juridic nelegal întocmit să rămână în vigoare.
Dacă în cercetarea legalității unui act juridic, judecătorul învestit în acest sens ar fi obligat să respecte întru-totul principiul disponibilității fără a avea posibilitatea de a verifica alte aspecte decât cele sesizate de petent în cererea sa, ar putea ajunge la situația în care, deși constată prin propriile verificări, că actul este nul, în lipsa unei solicitări exprese în acest sens în conținutul cererii de chemare în judecată, ar trebui, limitându-se doar la cele invocate de petent, să-i respingă acțiunea și să păstreze un act nevalabil întocmit.
Tocmai pentru evitarea unor astfel de consecințe nedorite pe plan procesual, legiuitorul a creat cele două tipuri de sancțiuni, respectiv nulitatea absolută și relativă, diferența dintre cele două constituind faptul că prima poate fi invocată de orice persoană, inclusiv de judecător cu ocazia judecării unei acțiuni în care este sesizat cu verificarea legalității unui act.
Prin urmare, în opinia instanței, în momentul în care aceasta este sesizată cu verificarea legalității unui act juridic, - în vederea evitării păstrării în circuitul juridic a unui act ilegal - trebuie să-l analizeze, având în vedere toate condițiile de valabilitate ale acestuia, așa cum au fost stabilite de textele legale în vigoare în momentul întocmirii lui, indiferent dacă condițiile ad validitatem de fond și/sau de formă sunt sau nu stabilite sub sancțiunea nulității exprese și absolute sau virtuale și relative.
În concret, acest demers înseamnă verificarea nu numai a acelor aspecte de nelegalitate care au fost invocate de petent în cererea sa, ci și a acelora care au fost omise, dar care sunt stabilite sub sancțiunea nulității exprese și absolute, putând fi, astfel, invocate și constatate din oficiu de către judecător.
Totodată, acest demers înseamnă și faptul că, în situația în care un petent nu indică în conținutul cererii sale vreo cauză de nelegalitate, judecătorul nu va fi legat de principiul disponibilității în ceea ce privește temeiurile de drept ale cererii, ci mai mult, fiind învestit prin cerere cu soluționarea legalității actului, va fi obligat să verifice respectarea acelor dispoziții legale care sunt ocrotite sub sancțiunea nulității exprese și absolute.
Prin urmare, aplicând cele arătate mai sus la cerererea formulată de petenta din cauza de față, instanța constată că aceasta a invocat ca și motiv de nelegalitate a procesului-verbal de constatare a contravenției faptul ca nu sunt respectate disp.art.16 alin.1 din OG nr. 2/2001 in sensul neindicarii locului in care a fost savarsita contraventia.
Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, aprobată cu modificări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, instituie cadrul general de constatare și sancționare a contravențiilor. Prin dispozițiile specifice pe care le cuprinde, acest act normativ reglementează modul de întocmire a procesului-verbal de constatare a contravențiilor, cu precizarea mențiunilor obligatorii pe care trebuie să le cuprindă, persoanele ce pot avea calitatea de agent constatator, ca reprezentanți ai autorităților publice abilitate prin lege să constate și să sancționeze contravențiile, condițiile în care poate fi contestat procesul-verbal de constatare a contravenției, că și regimul general al sancțiunilor contravenționale, al aplicării și executării acestora.
In art. 16 alin. (1) din acest act normativ sunt enumerate datele pe care trebuie sa le cuprindă în mod obligatoriu procesul-verbal de constare a contravenției, iar la alin. (11), (5)si (6) ale aceluiași articol au fost prevăzute datele ce trebuie sa mai fie menționate în cazul contravenientilor cetățeni străini, persoane fără cetățenie sau cetățeni români cu domiciliul în strainatate, al contravenienților minori, precum și în situația în care contravenientul este o persoană juridică.
In cuprinsul procesului verbal este indicat in mod clar locul savarsirii contraventiei, respectiv „la intersectia dinspre P-ta Unirii cu stra. Memorandumului la semaforul situat in capatul strazii pe care se afla clubul Diesel”.
Sub aspectul temeiniciei, procesul-verbal de constatare a contravenției este un act autentic care se bucură de o prezumție relativă de veridicitate în sensul că până la proba contrarie (până la răsturnarea prezumției de veridicitate prin mijloace de probă aduse de petent în susținerea plângerii contravenționale) acesta este considerat că reprezintă adevărul, în sensul că oglindește în mod corect cele întâmplate.
Această prezumție în cazul proceselor-verbale de constatare a contravenției spre deosebire de alte acte autentice nu este una absolută (dovada contrarie putându-se face în aceste cazuri doar prin înscrierea în fals), ci doar una relativă, în sensul că i se permite presupusului contravenient ca, în cursul judecării plângerii sale, să depună la dosarul cauzei înscrisuri ori să administreze orice alte probe din care să rezulte faptul că cele arătate în conținutul procesului-verbal de constatare a contravenției sunt neadevărate.
Din cele arătate mai sus reiese că această inversare a prezumției, nu operează automat doar prin simpla solicitare de anulare a actului, ci petentul, cu respectarea prevederilor art. 1169 Cod civil, trebuie să ceară instanței, în conformitate cu prevederile art. 167 Cod procedura civila, încuviințarea și administrarea unor probe din care să rezulte contrariul.
Totodată, instanța constată că, în acest sens, puterile sale sunt limitate de principiul disponibilității, aceasta neputând administra dovezi din oficiu în vederea dovedirii netemeiniciei celor constatate și, astfel, a inversării prezumției de veridicitate. Această sarcina este una exclusivă și îi aparține, potrivit art. 1169 cod civil doar petentului.
Prin urmare, din cele arătate mai sus, rezultă că, în situația în care un petent nu solicită dovezi în sensul dovedirii netemeiniciei unui proces-verbal, instanța nu va putea solicita administrarea unor dovezi care să tindă la realizarea acestui demers, ci, odată constatată validitatea actului, trebuie să considere că cele arătate în cuprinsul acestuia sunt conforme cu adevărul (cu realitatea celor întâmplate).
Instanța retine, astfel, că prezumția de veridicitate a procesului-verbal rămâne în ființa, deoarece din probele depuse la dosarul cauzei nu rezultă o situație contrară celor reținute în conținutul procesului-verbal de constatare a contravenției.
Văzând si dispozițiile art. 1 din O.G. nr. 2/2001 potrivit cărora constituie contravenție fapta săvârșită cu vinovăție, stabilită și sancționată ca atare prin lege, instanța apreciază că fapta reținută în sarcina petentului întrunește elementul material necesar pentru a califica fapta drept contravenție, întrucât, așa cum rezultă din întregul material probator administrat în cauză.
Prin urmare, întrucât petentul nu a făcut dovada unei situații contrarii actului de sancționare, potrivit dispozițiilor art. 1169 Cod civil, vazand si regula „onus probandi incumbit actori”, în temeiul dispozițiilor art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, instanța va respinge plângerea acestuia ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE
Respinge plangerea formulata de petentul G. S. domic. In Tg M. .,. impotriva procesului verbal de contraventie . nr._ incheiat la data 02.12.2012 incheiat de intimatul IPJ Cluj cu sediul in Cluj ., jud. Cluj.
Cu recurs in termen de 15 zile de la comunicare.
Pronuntare in sedinta publica, azi,05.03.2012.
P. GREFIER
E. E. P. A. D.
PEE./PEE./02.04.2013./4 EX.
| ← Somaţie de plată. Hotărâre din 15-01-2013, Judecătoria... | Pretenţii. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA → |
|---|
