Plângere contravenţională. Sentința nr. 4378/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
Comentarii |
|
Sentința nr. 4378/2013 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 05-03-2013 în dosarul nr. 5431/211/2012
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C.-N.
CIVIL
Operator de date cu caracter personal nr. 3185
Prezentul document conține date cu caracter pesonal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001
Dosar nr._
SENTINȚĂ CIVILĂ Nr. 4378/2013
Ședința publică din 05 martie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE: E.-E. P.
Grefier: A. D.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petent I. G. și pe intimat M. C. N., DIRECTIA POLITIA LOCALA, având ca obiect plângere contravetionala
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, care arată că s-a depus la dosar, pe parcursul ședinței de judecată, proces verbal de executare a mandatului de aducere, privind pe martorul M. A., fila 23.
Instanța, față de lipsa părților, lasă cauza la sfârșitul ședinței de judecată conform art. 104 (13) din Hot. 387/2005.
La apelul realizat la sfârșitul ședinței de judecată, se constată lipsa părților, prezent fiind martorul Duduta P.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,
Conform art. 192 și urm. Cod pr. Civilă, intanța procedează la audierea martorului Duduta P., sub prestare de jurământ, depoziția acestuia fiind consemnată și atașată la dosar la fila 24.
Instanța, față de lipsa martorului M. A., având în vedere și procesul verbal de executare a mandatului de aducere, fila 23, revine asupra probei testimoniale privind audierea martorului și, în temeiul art. 150 C. declară închise dezbaterile și reține cauze spre soluționare.
INSTANȚA
Prin plangerea inregistrata la aceasta instanta sub nr._ din data de 28 februarie 2012 petentul I. G. a solicitat in contradictoriu cu intimatul M. C.-N., Directia Politia Locala ca prin sentinta ce se va pronunta sa se dispuna anularea procesului verbal de contraventie . nr._/09.02.2012 motivand in esenta cacele retinute in sarcina sa nu corespund realitatii intrucat oprise masina pentru a cobori un client, fiind taximetrist sub 5 minute nu se considera oprire sau stationare.
Intimatul a depus intampinare solicitand respingerea plangerii si mentinerea procesului verbal ca fiind legal si temeinic.
Analizand actele si lucrarile dosarului se retin in fapt urmatoarele:
Prin procesul verbal de contraventie s-a retinut in sarcina petentului savarsirea faptei contraventionale prevazute de art.142 lit.a-p din Reg. Pentru aplicarea OUG nr. 195/2002.
In fapt la data de 09.02.2012 ora 11,35, petentul a oprit neregulamentar auto cu nr. de inmatriculare_ in zona de actiune a indicatorului « Oprirea interzisa », blocand virajul la dreapta pe .> Analizand cuprinsul procesului-verbal, sub aspectul legalitatii, instanta apreciaza ca acesta a fost intocmit cu respectarea dispozitiilor art.17 din OG nr.2/2001 referitoare la mentiunile obligatorii ce trebuie prevazute sub sanctiunea nulitatii..
Sub aspectul temeiniciei, instanta retine ca actul de sanctionare face dovada celor mentionate in cuprinsul sau pana la proba contrara care, potrivit art.1169 Cod civil, incumba petentului.
In cuprinsul plangerii petentul solicita audierea martorului M. Atila, care a fost citat conform normelor instituite de C.pr. civ., insa s-a confirmat faptul ca acesta nu mai locuieste la adresa indicata de petent de mai bine de 7-8 ani.
In speta, instanta apreciaza ca o asemena proba nu a fost facuta, petentul nefiind prezent la nici un termen de judecata.
In aceste conditii,, instanta apreciaza ca procesul verbal este legal si temeinic, astfel ca se bucura de forta probanta prevazuta de lege, iar sanctiunea aplicata a fost corect individualizata, motiv pentru care va respinge plangerea ca neintemeiata..
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE
Respinge plangerea formulata de petentul I. G. domic. in C.-N., .,., jud. C. impotriva procesului verbal de contraventie . nr._ incheiat la data de 09.02.2012 de intimatul M. C.-N., Directia Politia Locala cu sediul in C.-N., .-5 jud. C..
Cu recurs in termen de 15 zile de la comunicare.
Pronuntata in sedinta publica, azi, 05.03.2013.
P. GREFIER
E. E. P. A. D.
PEE./PEE./02.04.2013./4 EX.
← Somaţie de plată. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA | Somaţie de plată. Încheierea nr. 5817/2013. Judecătoria... → |
---|