Reexaminare taxe de timbru. Încheierea nr. 2013/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
Comentarii |
|
Încheierea nr. 2013/2013 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 06-11-2013 în dosarul nr. 22892/211/2013/a1
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
SECȚIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal - 3185
Dosar nr._
Încheierea Civilă nr._/2013
Ședința din Camera de Consiliu din data de 06.11.2013
Instanța este constituită din:
PREȘEDINTE: I. A. B.
GREFIER: Ș. N.
S-a luat spre examinare cererea de reexaminare a taxei judiciare de timbru formulată de petentul K. P..
Judecarea cererii are loc în Camera de Consiliu, fără citarea părților.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefier, după care, instanța reține cauza în pronunțare pe baza înscrisurilor depuse la dosar.
INSTANȚA,
Asupra cererii de reexaminare de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 09.10.2013 sub nr._, petentul K. P. a solicitat reexaminarea taxei judiciare de timbru stabilită în sarcina sa în sumă de 100 lei.
În motivare, petentul a învederat, în esență, că cererea de chemare în judecată formulată de el este una neevaluabilă în bani.
În drept, a invocat prevederile art. 3 alin. 1 lit. a comb. cu art. 9 din Legea nr. 146/1997.
Analizând cererea de reexaminare formulată, instanța apreciază că este neîntemeiată, pentru următoarele considerente:
Prin cererea de chemare în judecată formulată în data de 01.10.2013, petentul a solicitat instanței pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să se dispună rectificarea CF nr._ Cluj-N. (provenit din conversia pe hârtie a CF vechi 2992 Cluj) nr. topo.3783, privind terenul intravilan din Cluj-N., . Pietroasa) nr. 13, în suprafață de 302 mp, cu construcții, în sensul radierii întabulării de sub C+4 privind dreptul de folosință constituit în favoarea sa asupra cotei de 39/100 parte din teren și întabularea dreptului său de proprietate asupra cotei de 1/3 parte din teren, dobândit cu titlu de moștenire și partaj, în coala B din acest CF, și rectificarea CF_-C1-U2 Cluj-N. – indivuduală – nr. topo. 3783/III privind Unitatea Individuală, . Cluj-N., . Pietroasa) nr. 13, proprietatea sa de sub B+1 CF, prin înscrierea construcției existente azi în temeiul unei expertize tehnice în construcții care să facă descrierea unității locative și care să facă parte integrantă din sentință, cerere, pentru care instanța de judecată a citat reclamantul cu mențiunea de a achita taxă judiciară de timbru de 84 lei, suma de 16 lei fiind achitată și depusă la dosar odată cu cererea de chemare în judecată – fila 13 din dosar.
Mai întâi, instanța are în vedere faptul că cererii reclamantului, înregistrată pe rolul Judecătoriei Cluj-N. în data de 01.10.2013, îi sunt aplicabile prevederile OUG nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, care a intrat în vigoare în data de 29.06.2013.
Astfel, potrivit art. 20 din acest act normativ, acțiunile și cererile în materie de carte funciară se taxează cu 50 lei, iar în opinia instanței, cererea reclamantului nu este una neevaluabilă în bani, cererea sa de rectificare CF nr._ Cluj-N. și CF_-C1-U2 Cluj-N. fiind una în materie de carte funciară.
Față de cele expuse, instanța va respinge, ca neîntemeiată, cererea de reexaminare a taxei judiciare de timbru formulată de reclamantul K. P., apreciind că pentru cererea de chemare în judecată formulată de petent cuantumul taxei judiciare de timbru este de 100 lei, astfel că va dispune citarea acestuia cu mențiunea de a achita diferența de taxă judiciară de timbru de 84 lei, sub sancțiunea anulării cererii, în termen de 10 zile de la comunicare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE:
Respinge, ca neîntemeiată, cererea de reexaminare a taxei judiciare de timbru formulată de reclamantul K. P., cu domiciliul procesual ales în Cluj-N., ., jud. Cluj, la avocat C. N..
Dispune citarea reclamantului cu mențiunea de a achita diferența de taxă judiciară de timbru de 84 lei, sub sancțiunea anulării cererii, în termen de 10 zile de la comunicare.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, data de 06.11.2013.
Președinte, Grefier,
B. I. A. N. Ș.
Red./Dact. B.I.A./07.11.2013/4 ex.
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 2013/2013.... | Contestaţie la executare. Încheierea nr. 2013/2013.... → |
---|