Legea 10/2001. Sentința nr. 5387/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA

Sentința nr. 5387/2013 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 20-03-2013 în dosarul nr. 20006/211/2012

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CLUJ-N.

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._

Operator de date cu caracter personal 3185

SENTINȚA CIVILĂ NR.5387/2013

Ședința publică de la 20.03.2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE S. I.

Grefier E. M.

Pe rol fiind judecarea cauzei Civile privind pe reclamanții M. E. O., M. V. D. și pe pârâtul S. R. PRIN CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI CLUJ-N., având ca obiect legea 10/2001.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentantul reclamanților, avocat N. P. L., cu împuternicire avocațială la dosar, lipsă fiind pârâtul.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Instanța constată că la data de 19.03.2013, prin fax pârâtul S. R. prin Consiliul Local al municipiului Cluj-N. a depus întâmpinare la dosar prin care arată că nu înțelege să formuleze obiecțiuni față de raportul de expertiză tehnică judiciară efectuat în cauză de către expertul T. M..

Reprezentantul reclamanților arată că din întâmpinarea depusă la dosar de către pârâtă rezultă că nu are obiecțiuni față de raportul de expertiză și că nu s-ar opune acțiunii reclamanților, depune dovada achitării taxei de timbru de 19 lei, arătând că nu are alte cereri în probațiune de formulat sau probe de administrat.

Nefiind alte cereri în probațiune de formulat, ori probe de administrat, instanța constată cauza n stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.

Reprezentantul reclamanților solicită admiterea acțiunii, așa cum a fost formulată, fără cheltuieli de judecată.

Instanța reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA

Deliberând asupr a prezentei cauze civile, reține că:

Prin cererea înregistrată la data de 29 august 2012 pe rolul Judecătoriei Cluj-N., sub dosar nr._, reclamanții M. E. O., M. V. D. în contradictoriu cu pârâtul S. R. PRIN CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI CLUJ-N., a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să constate că imobilul-teren în suprafața de 667 mp, situat administrativ în Municipiul Cluj-N., Calea Florești, nr. 93, având in trecut topograficul_, înscris in c.f. nr._ Cluj-N., ce a făcut obiectul restituirii in natura către reclamanți conform Dispoziției Primarului emisă la Legea nr. 10/2001, dispoziția având nr. 361 din 06.02.2012, in prezent se identifica cu nr. topografic_ înscris în c.f. nr._ Cluj-N., (nr. vechi_), proprietar înscris sub B. 1, asupra cotei de 1/1 parte S. R. si din acest topografic face parte suprafața de 667 mp obiect al Dispoziției Primarului.

În motivarea cererii, s-a precizat că în fapt, imobilul cu nr. topografic_/1/1, compus din teren-curte și grădină, construcții-casă de locuit și dependințe, identificat sub număr serial A+3, în cartea funciara nr._ Cluj-N., a fost dobândit de către reclamanta si pârât prin moștenire conform Certificatelor de Moștenitor nr. 41/1987 și nr. 1627/1987, ambele emise de notariatul de Stat Județean Cluj, de la părinții lor, după ce tatăl le-a dobândit tot prin moștenire de la părinții săi în anul 1939, după cum se face mențiune sub B. 1.

Conform mențiunilor din cartea funciară nr. 18.980 Cluj-N., asupra întregului imobil in compunerea in care s-a aflat înainte de expropriere si înscris in cartea funciara sub nr. serial A+l, având nr. top._, au avut un drept de proprietate, așa cum au arătat, antecesorii reclamanților.

Datorită perioadei situată sub regimul comunist, treptat și în mai multe etape, anumite suprafețe de teren din totalul suprafeței de teren de 3128 mp, înscrisă în cartea funciară, a fost expropriată fără titlu si în mod abuziv trecută în proprietatea statului roman.

Ca urmare a apariției Legii nr. 10/2001, reclamanții, prin notificarea înregistrată în dosarul nr. 1838/2001 al B.E.J. C. R. M./Cluj, au solicitat restituirea în natură a suprafeței de teren totale de 570 mp si acordarea de despăgubiri pentru restul suprafeței de teren, până la concursul suprafeței de teren total expropriate.

Prin Dispoziția de restituire și propunerea privind acordarea de despăgubiri nr. 1595/2008, li s-a stabilit restituirea în natură a unei suprafețe de teren de 324 mp, având nr. top. inițial_, înscris în c.f. nr._ și propunerea pentru acordarea de despăgubiri pentru o suprafață totală de teren de 2529 mp.

Această dispoziție i-a nemulțumit, având în vedere că în trecut si în prezent folosesc suprafața totală de teren de 845 mp, din care asupra unei suprafețe de 275 mp sunt proprietar tabulari, iar restul suprafeței de teren de 570 mp, având nr. top._/1/2, expropriată în favoarea statului roman, se află încă liberă, este alăturată suprafeței de 275 mp și conform mențiunii din cartea funciară, aceasta nu a plecat într-o altă carte funciară, neexistând vreo astfel de mențiune in cartea funciară nr._.

Așadar, ca urmare a acestui fapt in Dosarul nr._ s-a pronunțat Sentința Civilă nr. 624/2009, prin care s-a dispus restituirea in natura către ei a suprafeței totale de teren de 667 mp, sens in care s-a emis Dispoziția Primarului nr. 361 din anul 2012.

Ca urmare a emiterii acestei dispoziții au întocmit documentația cadastrala pe care au depus-o la OCPI in vederea intabulării in cartea funciara a terenului in suprafața de 667 mp, astfel dobândit, dar prin încheierea de Respingere nr._ din data de 08.05.2012 s-a respins cererea cu motivația ca in prezent topograficul nr._ cu care se identifica in trecut suprafața de teren a lor de 667 mp, înscrisa in c.f. nr._, in prezent nu se mai identifica cu acest topografic, astfel in prezent se identifica cu topograficul nr._ înscris in c.f._ Cluj-N., motiv pentru care, pe baza înscrisurile pe care le anexează, solicita sa constate acest aspect.

Totodată, in urma respingerii documentației de intabulare, au făcut demersuri la autoritatea emitenta a actului, dar de aici li s-a comunicat in răspunsul scris pe care-l anexează, faptul că nu se mai poate rezolva situația pe cale administrativă.

În drept: Legea nr. 10/2001, Legea nr. 247/2005, art. 111 C. proc. civ., art. 876, art. 877, art. 879, art. 885, art. 886, art. 888 din NCC.

În probațiune, au fost depuse înscrisuri.

Prin întâmpinarea formulată, pârâtul arată că in principiu nu se opune admiterii acțiunii reclamanților.

In fapt, prin acțiunea civila înregistrata sub nr._, la data de 29.08.2012, reclamanții in contradictoriu cu paratul S. R. prin Consiliul local al municipiului Cluj-N., solicita instanței: sa constate ca imobilul - teren in suprafața de 667 mp, situat administrativ in municipiul Cluj-N., Calea Florești nr. 93, având in trecut topograficul_, înscris in C.F. nr._ Cluj-N., ce a făcut obiectul restituirii in natura către reclamanți conform Dispoziției nr. 361/06.02.2012 emisa de către Primarul municipiului Cluj-N., in prezent se identifica cu nr. topografic_, înscris in C.F. nr._ Cluj-N. (nr. vechi_), proprietar înscris sub B1, asupra cotei de 1/1 parte S. R. si din acest topografic face parte suprafața de 667 mp obiect al dispoziției cu numărul mai sus menționat.

In susținerea acțiunii, reclamanții arata ca prin Dispoziția nr. 1595/03.03.2008, emisa de Primarul municipiului Cluj-N., li s-a propus restituirea in natura a suprafeței de teren de 324 mp, având nr. top. inițial_, înscris in C.F. nr._ si acordarea de despăgubiri pentru o suprafața totala de teren de 2.529; dispoziție pe care au contestat-o, motivat de faptul ca folosesc o suprafața totala de 845 mp, din care asupra unei suprafețe de 275 mp sunt proprietari tabulari, iar restul suprafeței de teren de 570 mp, având nr. top._/1/2, expropriata, se afla încă libera, de altfel, fiind alăturata suprafeței de 275 mp. Astfel, prin sentința civila nr. 624/15.10.2009, pronunțata de către Tribunalul Cluj in dosarul nr._, instanța a admis in parte acțiunea reclamanților, si pe cale de consecința a dispus anularea parțiala a Dispoziției nr. 1595/03.03.2008 emisa de către Primarul municipiului Cluj-N., in sensul ca obliga paratul sa emită in favoarea reclamanților o noua dispoziție prin care sa dispună restituirea in natura a terenului in suprafața de 667 mp situat in Cluj-N., Calea Florești nr. 93, înscris inițial in C.F. nr._ Cluj cu nr. top._ si sa propună acordarea de masuri reparatorii constând in despăgubiri, in condițiile Titlului VTI din Legea nr. 247/2005, pentru terenul in suprafața de 2.186 mp si a respins petitele privind rectificarea C.F. nr._ Cluj si înscrierea dreptului de proprietate al reclamanților, irevocabila.

Prin urmare, a fost emisa o noua dispoziție, in conformitate cu dispozitivul hotărârii judecătorești cu numărul mai sus menționat, respectiv Dispoziția nr. 361/10.02.2012, prin care s-a propus acordarea de masuri reparatorii constând in despăgubiri, in condițiile legii speciale privind regimul stabilirii si plații despăgubirilor aferente imobilelor preluate in mod abuziv - Titlul VII din Legea nr. 247/2005, pentru terenul in suprafața de 2.186 mp, situat in Cluj-N., Calea Florești nr. 93, înscris inițial in C.F. nr._ Cluj, cu nr. top._, in favoarea reclamanților.

Ca atare, menționează reclamanții ca au întreprins demersurile necesare in vederea intabulării in carnea funciara a terenului in suprafața de 667 mp, astfel dobândit, respectiv prin întocmirea unei documentații cadastrale, insa, prin încheierea de respingere nr._/08.05.2012, emisa de către O.C.P.I. Cluj-N. s-a respins cererea acestora cu motivarea ca in prezent nr. top._ cu care se identifica in trecut suprafața de teren a acestora, de 667 mp, înscrisa in C.F. nr._, in prezent nu se mai identifica cu acest topografic, astfel in prezent se identifica cu topograficul nr._, înscris in C.F. nr._ Cluj-N., motiv pentru care solicita instanței sa constante acest aspect.

F. de solicitarea reclamanților si fata de probele existente pana la acest moment, in principiu nu se opune admiterii cererii de chemare in judecata formulata de către reclamanții M. E. si M. V., având in vedere faptul ca prin prezenta acțiune reclamanții solicita identificarea terenului in suprafața de 667 mp, redobândit prin Dispoziția nr. 361 din 10.02.2012, emisa de către Primarul municipiului Cluj-N., care inițial a fost identificat prin nr. top._, înscris in C.F. nr._, dar care la aceasta data - in urma comasărilor si redistribuirilor a proprietăților din acest areal se identifica prin nr. top._, înscris in C.F. nr._ Cluj-N..

In aceste condiții, considera ca modul optim de rezolvare a acestei situații poate fi reglementat doar pe aceasta cale.

Având in vedere considerentele arătate mai sus, solicita instanței ca la judecarea prezentei cauze sa aibă in vedere si poziția sa procesuala.

Instanța a încuviințat proba cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța retine următoarele:

Prin Dispoziția nr. 1595/03.03.2008, emisa de Primarul municipiului Cluj-N., reclamanților li s-a propus restituirea in natura a suprafeței de teren de 324 mp, având nr. top. inițial_, înscris in C.F. nr._ si acordarea de despăgubiri pentru o suprafața totala de teren de 2.529; dispoziție pe care au contestat-o, motivat de faptul ca folosesc o suprafața totala de 845 mp, din care asupra unei suprafețe de 275 mp sunt proprietari tabulari, iar restul suprafeței de teren de 570 mp, având nr. top._/1/2, expropriata, se afla încă libera, de altfel, fiind alăturata suprafeței de 275 mp.

Prin sentința civila nr. 624/15.10.2009, irevocabila, pronunțata de către Tribunalul Cluj in dosarul nr._, instanța a admis in parte acțiunea reclamanților, si pe cale de consecința a dispus anularea parțiala a Dispoziției nr. 1595/03.03.2008 emisa de către Primarul municipiului Cluj-N., in sensul ca obliga paratul sa emită in favoarea reclamanților o noua dispoziție prin care sa dispună restituirea in natura a terenului in suprafața de 667 mp situat in Cluj-N., Calea Florești nr. 93, înscris inițial in C.F. nr._ Cluj cu nr. top._ si sa propună acordarea de masuri reparatorii constând in despăgubiri, in condițiile Titlului VTI din Legea nr. 247/2005, pentru terenul in suprafața de 2.186 mp si a respins petitele privind rectificarea C.F. nr._ Cluj si înscrierea dreptului de proprietate al reclamanților.

Prin urmare, a fost emisa o noua dispoziție, in conformitate cu dispozitivul hotărârii judecătorești cu numărul mai sus menționat, respectiv Dispoziția nr. 361/10.02.2012, prin care s-a propus acordarea de masuri reparatorii constând in despăgubiri, in condițiile legii speciale privind regimul stabilirii si plații despăgubirilor aferente imobilelor preluate in mod abuziv - Titlul VII din Legea nr. 247/2005, pentru terenul in suprafața de 2.186 mp, situat in Cluj-N., Calea Florești nr. 93, înscris inițial in C.F. nr._ Cluj, cu nr. top._, in favoarea reclamanților.

Reclamanții au întreprins demersurile necesare in vederea intabulării in carnea funciara a terenului in suprafața de 667 mp, astfel dobândit, respectiv prin întocmirea unei documentații cadastrale, insa, prin încheierea de respingere nr._/08.05.2012, emisa de către O.C.P.I. Cluj-N. s-a respins cererea acestora cu motivarea ca in prezent nr. top._ cu care se identifica in trecut suprafața de teren a acestora, de 667 mp, înscrisa in C.F. nr._, in prezent nu se mai identifica cu acest topografic, astfel in prezent se identifica cu topograficul nr._, înscris in C.F. nr._ Cluj-N..

Prin prezenta acțiune, reclamanții solicita identificarea terenului in suprafața de 667 mp, redobândit prin Dispoziția nr. 361 din 10.02.2012, emisa de către Primarul municipiului Cluj-N., care inițial a fost identificat prin nr. top._, înscris in C.F. nr._, dar care la aceasta data - in urma comasărilor si redistribuirilor a proprietăților din acest areal se identifica prin nr. top._, înscris in C.F. nr._ Cluj-N..

Văzând cererea reclamanților, actele și lucrările dosarului, poziția procesuală a pârâtului- întâmpinare la dosar prin care arată că nu înțelege să formuleze obiecțiuni față de raportul de expertiză tehnică judiciară efectuat în cauză de către expertul T. M., Legea nr. 10/2001, Legea nr. 247/2005, art. 111 C. proc. civ., instanța apreciază acțiunea de față ca fiind întemeiată, rațiune pentru care o va admite și va constata că imobilul-teren în suprafața de 667 mp, situat administrativ în Municipiul Cluj-N., Calea Florești, nr. 93, având in trecut topograficul_, înscris in c.f. nr._ Cluj-N., ce a făcut obiectul restituirii in natura către reclamanți conform Dispoziției Primarului emisă la Legea nr. 10/2001, dispoziția având nr. 361 din 06.02.2012, in prezent se identifica cu nr. topografic_ înscris în c.f. nr._ Cluj-N., (nr. vechi_), proprietar înscris sub B. 1, asupra cotei de 1/1 parte S. R. si din acest topografic face parte suprafața de 667 mp obiect al Dispoziției Primarului.

Avand in vedere dispozitiile art.274 C.pr.civ. si principiul disponibilitatii ce guvernează procesul civil, instanta va lua act ca partile nu au solicitat cheltuieli de judecata.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN N UMELE LEGII

HOTARASTE:

Admite cererea formulată de reclamanții M. E. O., M. V. D., ambii domiciliați în Cluj-N., Calea Florești, nr. 93, județul Cluj în contradictoriu cu pârâtul S. R. PRIN CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI CLUJ-N. cu sediul în municipiul Cluj-N., .-3, județul Cluj și în consecință:

Constata că imobilul-teren în suprafața de 667 mp, situat administrativ în Municipiul Cluj-N., Calea Florești, nr. 93, având in trecut topograficul_, înscris in c.f. nr._ Cluj-N., ce a făcut obiectul restituirii in natura către reclamanți conform Dispoziției Primarului emisă la Legea nr. 10/2001, dispoziția având nr. 361 din 06.02.2012, in prezent se identifica cu nr. topografic_ înscris în c.f. nr._ Cluj-N., (nr. vechi_), proprietar înscris sub B. 1, asupra cotei de 1/1 parte S. R. si din acest topografic face parte suprafața de 667 mp obiect al Dispoziției Primarului.

Ia act ca pârtile nu au solicitat cheltuieli de judecata.

Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 20.03.2013.

JUDECATOR GREFIER

S. I. E. M.

red SI/ dact SI/ 27.05.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Legea 10/2001. Sentința nr. 5387/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA