Plângere contravenţională. Sentința nr. 4949/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
Comentarii |
|
Sentința nr. 4949/2013 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 13-03-2013 în dosarul nr. 30568/211/2012
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C.-N.
OPERATOR DE DATE CU CARACTER PERSONAL 3185
DOSAR CIVIL NR._
SENTINȚA CIVILĂ nr. 4949/2013
Ședința Publică din 13 martie 2013
INSTANȚA constituită din:
PREȘEDINTE: S. F. C.
GREFIER: O. C. E.
Pe rol fiind soluționarea plângerii contravenționale formulate de către petenta P. F. S. împotriva procesului-verbal de contravenție încheiat de intimatul M. C.-N..
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că prin Registratură, la data de 26.02.2013, intimatul a depus întâmpinare, în două exemplare prin care se invocă excepția conexității, pe rolul instanței existând înregistrat dosarul civil nr._/211/2012 care privește același proces-verbal.
Instanța constată că în dosarul civil nr._/211/2012 Judecătoria C.-N. a pronunțat la data de 11.03.2013 o soluție asupra plângerii contravenționale, motiv pentru care invocă din oficiu excepția autorității de lucru judecat, iar în temeiul art. 137 alin.1 C. pr. Civ instanța urmează a se pronunța cu prioritate asupra acesteia.
JUDECĂTORIA
Reține că prin plângerea contravențională formulată la data de 27.12.2012, înregistrată sub dosar civil nr._, petenta P. F. S. a solicitat în contradictoriu cu intimatul M. C.-N., DIRECȚIA POLIȚIA LOCALĂ anularea procesului-verbal de contravenție nr._/26.11.2012 încheiat de agent constatator din cadrul intimatului.
În motivare, petenta a arătat că autoturismul cu nr._ nu a staționat la data de 30.10.2012, ora 10,41 și nu există niciun martor care să certifice lucrul acesta.
În drept nu s-au invocat dispoziții legale exprese.
Intimatul M. C.-N., Direcția Poliția Locală a depus întâmpinare la data de 26.02.2013 prin care a invocat excepția conexității.
În motivare, intimatul a arătat că petenta a formulat la data de 18.12.2012 prin fax plângerea contravențională împotriva procesului-verbal nr._/26.11.2012 formându-se dosarul nr._/211/2012 având termen de judecată la data de 11.03.2013. La data de 27.12.2012 petenta înregistrează sub nr._ plângerea contravențională împotriva procesului-verbal nr._/26.11.2012 cu termen la data de 13.03.2013. Având în vedere că petenta a contestat un singur proces-verbal, respectiv cu nr._/26.11.2012 a considerat că se impune conexarea dosarelor, fiind întrunite condițiile art.164 C.pr.civ, fiind vorba de două cauze în stare de judecată, având același obiect și aceleași părți
În drept nu s-a invocat un text legal expres. A solicitat judecarea cauzei și în lipsă.
În probațiune instanța a încuviințat proba cu înscrisuri.
Asupra excepției autorității de lucru judecat, în temeiul art. 137 alin 1 C.pr.civ instanța urmează a se pronunța cu prioritate:
Potrivit art.1201 C.civ (1864) în vigoare conform art.230 din Legea nr.71/2011 este lucru judecat atunci când a doua cerere în judecată are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și este între aceleași părți, făcută de ele și în contra lor în aceeași calitate.
Prin prezenta plângere contravențională, petenta P. F. S. a solicitat anularea procesului-verbal de contravenție nr._/26.11.2012 încheiat de agent constatator din cadrul Direcției Poliția Locală din cadrul Municipiului C.-N..
Prin Sentința civilă nr.4696/11.03.2013 pronunțată de Judecătoria C.-N. în dosarul civil nr._/211/2012 instanța de judecată s-a pronunțat cu privire la plângerea contravențională formulată de petenta P. F. S. împotriva procesului-verbal de contravenție nr._/26.11.2012 soluționând plângerea definitiv la data de 11.03.2013.
Având în vedere că există identitate de părți, obiect și cauză între dosarul civil nr._/211/2012 și prezentul dosar, în temeiul art.1201 C.civ instanța va admite excepția autorității de lucru judecat, excepție de fond, absolută și peremptorie.
În consecință, instanța va respinge plângerea contravențională formulată de petenta P. F. S. împotriva procesului-verbal de contravenție nr._/26.11.2012 încheiat de agent constatator din cadrul Municipiului C.-N., Direcția Poliția Locală ca efect al admiterii excepției autorității de lucru judecat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția autorității de lucru judecat, excepție invocată din oficiu.
Respinge plângerea contravențională formulată de petenta P. F. S. cu domiciliul în Aiud, . nr.12, jud.A., având CNP_ în contradictoriu cu intimatul M. C.-N., DIRECȚIA POLIȚIA LOCALĂ cu sediul în C.-N., .-3, jud.C. împotriva procesului-verbal de contravenție nr._/26.11.2012 ca efect al admiterii autorității de lucru judecat.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 13 martie 2013.
JUDECATOR,GREFIER,
S. F. C.O. C. E.
Red./Dact./SFC./01.04.2013/4ex
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 2444/2013.... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 7786/2013. Judecătoria... → |
---|