Plângere contravenţională. Sentința nr. 5590/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA

Sentința nr. 5590/2013 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 21-03-2013 în dosarul nr. 16342/211/2011*

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C.-N.

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ nr. 5590/2013

Ședința publică de la 21 martie 2013

Completul compus din:

JUDECĂTOR: M. G. M.

GREFIER: A. P.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petentul M. R. I. și pe intimatul M. C. N., DIRECȚIA POLIȚIA COMUNITARĂ, având ca obiect plângere contravențională.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 07 martie 2013 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta sentința civilă, când instanța având nevoie de mai mult timp pentru a delibera a amânat succesiv pronunțarea pentru 14 martie 2013, iar apoi pentru 21 martie 2013, când a hotărât următoarele:

INSTANȚA,

Deliberând asupra prezentei cauze civile, instanța reține următoarele:

Prin plângerea înregistrată la sediul intimatului la data de 08.10.2010 și pe rolul acestei instanțe la data de 10.06.2011 sub numărul de mai sus, contestatorul M. R. I. a atacat în contradictoriu cu intimatul M. C.-N. - DIRECȚIA POLIȚIA COMUNITARĂ, procesul-verbal de contravenție nr.8191 încheiat la data de 20.09.2010 de către M. C.-N. - DIRECȚIA POLIȚIA COMUNITARĂ, solicitând în principal nulitatea procesului verbal de contravenție, iar în subsidiar, înlocuirea sancțiunii amenzii cu cea a avertismentului.

În motivarea plângerii, contestatorul a susținut că a prezentat la control documentele cerute, dar nu i s-a cerut nici un moment să prezinte procesul-verbal de predare primire încheiat între reclamant și actualul președinte și cu toate acestea, procesul verbal respectiv a fost arătat intimatului, că a prezentat și registrul în care a consemnat toate adunările generale și ale comitetului executiv și că a fost privat de posibilitatea de a face obiecțiuni.

Contestatorul a invocat în drept OG nr.2/2001.

Pârâta a formulat întâmpinare prin care a invocat lipsa calității procesuale a Primăriei municipiului C.-N., susținând că procesul verbal a fost încheiat de M. C.-N., iar în fond, a solicitat respingerea plângerii ca netemeinică și nelegală, susținând că reclamantul nu a păstrat într-un singur registru procesele verbale ale adunării generale și ale comitetului executiv și nu a efectuat predarea-primirea între fostul și actualul președinte, că procesul verbal a fost semnat de un martor care certifică veridicitatea mențiunilor sale, că atunci când contravenientul nu este de față, nu i se poate aduce la cunoștință dreptul de a formula obiecțiuni și că acest drept este oricum prevăzut sub sancțiunea nulității relative condiționată de existența unei vătămări, că potrivit art.1169 din Codul civil, sarcina probei revine contestatorului, dar acesta nu a adus nici o dovadă pentru a răsturna prezumția relativă de temeinicie a procesului verbal. A mai susținut că atât legislația în vigoare cât și practica judiciară din domeniu a statuat că procesul verbal că procesul verbal de contravenție face dovada deplină a situației de fapt și a încadrării în drept, până la proba contrară (f 13-15).

În probațiune instanța a încuviințat și a administrat proba cu înscrisuri.

Instanța reține că plângerea a fost formulată în termenul legal de 15 zile de la înmânare (zile libere, conform articolului 101 aliniatul 1 din Codul de procedură civilă), prevăzut în articolul 31 din OG nr.2/2001, modificată și aprobată prin Legea nr.180/2002.

Analizând ansamblul probelor aflate la dosarul cauzei, instanța reține că prin procesul-verbal de contravenție nr.8191 încheiat la data de 20.09.2010 de către M. C.-N. - DIRECȚIA POLIȚIA COMUNITARĂ, s-a constatat săvârșirea de către contestator a contravenției prevăzute de articolul 56, alin.1, lit.b din Legea nr.230/2007, constând în faptul că la data de 20.09.2010, ora 19, în urma controlului efectuat la Asociația de proprietari din C.-N., ., s-a constatat faptul că reclamantul, în calitate de președinte al asociației de proprietari sus menționate, nu a îndeplinit atribuțiile conform legislației în vigoare și anume: nu a păstrat într-un singur registru procesele verbale ale adunării generale și ale comitetului executiv și nu a efectuat predarea-primirea între fostul și actualul președinte ( f 7). În temeiul aceluiași act normativ, contestatorului i s-a aplicat pentru această faptă, sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 500 RON. Procesul-verbal de contravenție a fost încheiat în lipsa contestatorului fiind semnat de un martor asistent.

Prin sentința civilă nr._/A/05.12.2011 pronunțată în dosarul civil nr._ al Judecătoriei C.-N., instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive și a admis plângerea formulată de contestator în contradictoriu cu intimatul.

Prin decizia civilă nr.472/R/25.04.2012, Tribunalul C. a admis recursul declarat de intimat împotriva sentinței civile nr._/A/05.12.2011 a Judecătoriei C.-N. pe care a casat-o integral și a dispus rejudecarea de către Judecătoria C.-N..

Dosarul a fost înregistrat din nou pe rolul Judecătoriei C.-N. la data de 14.06.2012.

În probațiune instanța a încuviințat și a administrat proba cu înscrisuri și cu martorul B. N. ( f 22).

Potrivit articolului 34 aliniatul 1 din O.G. nr.2/2001, instanța este obligată, din oficiu, să verifice legalitatea și temeinicia procesului verbal de constatare a contravenției.

Analizând cuprinsul procesului verbal de constatare a contravenției contestat, sub aspectul legalității, instanța reține că acesta cuprinde toate mențiunile impuse de dispozițiile articolului 17 din OG nr.2/2001, fiind corect din punct de vedere formal, instanța neputând identifica nici o cauză care ar putea atrage nulitatea absolută a acestuia.

Contestatorul a susținut că i-ar fi fost încălcat dreptul legal de a formula obiecțiuni. Prin prisma dispozițiilor articolului 16 din OG nr.2/2001, nulitatea pe care a invocat-o contestatorul este una relativă, iar pentru a atrage anularea actului încheiat cu nerespectarea acestei dispoziții legale trebuie îndeplinite cumulativ două condiții: ca cel care contestă să fi suferit o vătămare, iar vătămarea suferită să nu poată fi înlăturată pe altă cale decât prin anularea actului. Instanța reține că orice vătămare ar fi putut suferi contestatorul prin privarea sa de acest drept cu ocazia încheierii procesului verbal de contravenție, a fost deja înlăturată prin formularea tuturor apărărilor sau obiecțiunilor sale în fața instanței de judecată. Instanța reține așadar că nu sunt îndeplinite cumulativ cele două condiții în care nulitatea relativă poate conduce la anularea actului.

Sub aspectul temeiniciei, instanța reține că în sarcina contestatorului a fost reținută contravenția constând în încălcarea articolului 56, alin.1, lit.b din Legea nr.230/2007 prin faptul că, în calitate de președinte al Asociației de Proprietari din C.-N., ., nu a păstrat într-un singur registru procesele verbale ale adunării generale și ale comitetului executiv și nu a efectuat predarea-primirea între fostul și actualul președinte.

Potrivit articolului anterior menționat, constituie contravenție neîndeplinirea atribuțiilor de către președinte, membrii comitetului executiv, cenzori, administrator de imobil, iar atribuțiile președintelui sunt enumerate la art.31 din același act normativ, dar instanța reține că deși potrivit art.25, alin.4 din Legea nr.230/2007, hotărârile adunărilor generale se consemnează în registrul de procese-verbale al asociației de proprietari, iar potrivit art.30, alin.3 din Legea nr.230/2007, deciziile comitetului executiv se consemnează în registrul de decizii al comitetului executiv, nu există nici o dispoziție legală care să impună consemnarea celor două categorii de procese verbale într-un singur registru comun. Oricum, chiar dacă ar fi existat o astfel de obligație legală, starea de fapt reținută împotriva contestatorului sub acest aspect a fost infirmată de înscrisurile de la filele 5-18, reprezentând extrase din registrul unic în care au fost consemnate procesele verbale ale adunărilor generale și ale comitetului executiv care se coroborează cu declarația martorului audiat care a arătat că reclamantul a prezentat la control tocmai un registru unic și comun celor două categorii de procese verbale.

În privința procesului verbal de predare-primire între fostul și actualul președinte, instanța reține pe de o parte că nici o astfel de obligație nu este cuprinsă într-o dispoziție legală și pe de altă parte că din convocarea emisă de intimat contestatorului sub nr._/305 din 23.07.2010 (f 18) rezultă că reclamantului nu i s-a cerut să prezinte la control un asemenea proces verbal, aspect confirmat și de martorul audiat, iar la fila 19 a fost depus acest proces verbal care poartă o dată anterioară controlului, 19.08.2010.

Prin urmare, în concret, contestatorul nu a încălcat nici una dintre cele două atribuții, iar caracterul lor obligatoriu legal nu reiese din cuprinsul procesului verbal de contravenție întrucât în actul de sancționare, agentul constatator nu a indicat textul legal care impune aceste obligații în sarcina reclamantului, fapta sancționată fiind așadar insuficient descrisă pentru ca instanța să poată verifica temeinicia procesului verbal de contravenție, or în aceste condiții, nesocotirea obligației de descriere corespunzătoare a faptei impuse de art.16 din OG nr.2/2001 cauzează contestatorului o vătămare ce constă în imposibilitatea instanței de a cerceta caracterul contravențional al conduitei reținute în sarcina acestuia și ce nu poate fi înlăturată altfel decât prin anularea actului de constatare a contravenției contestat, devenind activă astfel sancțiunea nulității relative.

Prin urmare, sub aspectul legalității, procesul verbal de contravenție din litigiu este afectat de sancțiunea nulității relative, iar sub aspectul temeiniciei, fapta reținută în sarcina contestatorului prin procesul verbal atacat nu există.

În consecință, procesul verbal de contravenție atacat de contestator este nul relativ și neîntemeiat și în temeiul articolului 34 aliniatul 1 din OG nr. 2/2001, instanța va admite plângerea formulată de contestator în contradictoriu cu intimatul, va anula procesul verbal de constatare a contravenției nr.8191 încheiat la data de 20.09.2010 de către M. C.-N. - DIRECȚIA POLIȚIA COMUNITARĂ și va exonera pe contestator de plata amenzii contravenționale în cuantum de 500 RON aplicată prin procesul verbal de constatare a contravenției anterior indicat.

Având în vedere dispozițiile articolului 274 din codul de procedură civilă și principiul disponibilității în procesul civil, instanța va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE ,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE

Admite plângerea contravențională formulată de contestatorul M. R. I., cu domiciliul în localitatea C.-N., ., ., împotriva procesului-verbal de contravenție nr.8191 încheiat la data de 20.09.2010 de către M. C.-N. - DIRECȚIA POLIȚIA COMUNITARĂ, în contradictoriu cu intimatul M. C.-N. - DIRECȚIA POLIȚIA COMUNITARĂ, cu sediul în C.-N., .-3, jud. C. și în consecință:

Anulează procesul verbal de constatare a contravenției nr.8191 încheiat la data de 20.09.2010 de către M. C.-N. - DIRECȚIA POLIȚIA COMUNITARĂ.

Exonerează pe contestatorul M. R. I. de plata amenzii contravenționale în sumă de 500 RON, aplicată prin procesul verbal nr.8191 încheiat la data de 20.09.2010 de către M. C.-N. - DIRECȚIA POLIȚIA COMUNITARĂ și înlătură celelalte consecințe ale sancțiunii respective.

Ia act că părțile nu au solicitat cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 21 martie 2013.

JUDECĂTOR GREFIER

M. M. G. P. A.

Red/Dact 14.05.2013

MMG

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 5590/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA