Plângere contravenţională. Sentința nr. 7313/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
Comentarii |
|
Sentința nr. 7313/2013 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 23-04-2013 în dosarul nr. 25699/211/2012
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C.-N.
CIVIL
Operator de date cu caracter personal nr. 3185
Prezentul document conține date cu caracter pesonal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001
Dosar nr._
SENTINȚĂ CIVILĂ Nr. 7313/2013
Ședința publică din 23 aprilie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE: E.-E. P.
Grefier: A. D.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petent . IMPEX SRL și pe intimat M. C.-N., DIRECTIA POLITIA LOCALA, având ca obiect plângere contravetionala
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care
Instanța, față de lipsa părților, lasă cauza la sfârșitul ședinței de judecată conform art. 104 (13) din Hot. 387/2005.
La apelul realizat la sfârșitul ședinței de judecată, se constată lipsa părților.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care arată că s-a depus la dosarul cauzei pe parcursul ședinței de judecată răspuns la întâmpinare de către petentă, prin Serviciul Registratură.
Instanța pune în dicuție din oficiu excepția tardivității și reține cauza spre soluționarea excepției.
INSTANTA
Prin plângerea înregistrată sub nr. de mai sus petenta . IMPEX SRL a solicitat în contradictoriu cu intimatul M. C.-N. - POLITIA LOCALA, repunerea petentului în termenul legal de a formula plângere contravențională; admiterea prezentei plângeri contravenționale și pe cale de consecință să se dispună anularea procesului verbal de constatare a contravenției nr._/23.07.2012, în principal, ca fiind lovit de nulitate relativă și în subsidiar ca fiind netemeinic și nelegal; cu privire la amenda contravențională, solicită, în principal exonerarea petentului de la plata sumelor stabilite prin actul de control cu titlu de sancțiune contravențională, iar în subsidiar, prin repunerea petentului în termen, să se constate că a achitat amenda contravențională în termenul legal de 48 de ore și să se dispună restituirea sumei de 100 lei; obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu, costând în onorariu avocațial conform facturii și chitanței anexate.
MOTIVE:
În fapt, petentul a fost sancționată contravențional printr-un proces verbal de contravenție care a fost comunicat la adresa unde petentul a avut anterior vechiul sediu, respectiv .. 133, .> La data de 22.10.2012 un angajat al petentului a găsit pe cutiile poștale de la vechiul sediu procesul verbal de contravenție nr._, întocmit la data de 23.07.2012 de un reprezentant al mun. C.-N., pe care există mențiunea „afișat la 16.08.2012 - ora 10,20” pe care îl contestă prin prezenta plângere.
Totodată cu ocazia ridicării corespondenți, împreună cu procesul verbal sus menționat era afișată și o adresă, ce purta nr. 486/4.05.2012, adresată petentului însă tot la vechiul sediu, prin care i se punea în vedere ca în termen de 15 zile să comunice datele de identificare ale utilizatorului autoturismului nr._ care a parcat neregulamentar în data de 13.03.2012.
Solicita repunerea sa în termenul legal de 15 zile în care poate formula plângere contravențională.
Încă din luna ianuarie 2012 petentul și-a schimbat sediul social al societății, noul sediu fiind cel din Calea Baciului nr. 1-3 C.-N.. Anexează prezentei plângeri actele doveditoare eliberate de la Registrul Comerțului – respectiv copie Certificat de înregistrare eliberat la data de 30.01.2012, certificat de înregistrare mențiuni și rezoluția nr. 1906/25.01.2012 emisă de persoana desemnată din cadrul ORC prin care s-a admis cererea petentului și s-a dispus schimbarea sediului de pe .. 133 . Baciului nr. 1-3.
Așadar atât data săvârșirii contravenției – 13.03.2012, cât și la data întocmirii procesului verbal – 23.07.2012 și al afișării acestuia la vechiul sediu – 16.08.2012 – petentul avea demult schimbat sediul social și a fost în imposibilitate de a lua la cunoștință la acea dată de procesul verbal de contravenție contestat, acesta nefiind comunicat la sediul corect și oficial al petentului.
Petentul a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința sa de a contesta procesul verbal în termen de 15 zile calculate de la data de 16.08.2012, solicită așadar ca în baza art. 103 C.pr.civ. să fie repusă în termenul procedural de a face plângere și pe ale de consecință instanța să constate că prezenta plângere contravențională a fost formulată în termenul legal de 15 zile ce curge de la data la care petentul a luat la cunoștință de existența procesului verbal de contravenție, respectiv din data de 22.10.2012.
Menționează că a încercat să soluționeze pe cale amiabilă prezentul litigiu, însă în data de 23.10.2012 i s-a comunicat din cadrul Primăriei C.-N. că nu mai este în termenul de 48 de ore în care poate achita jumătate din amenda stabilită, drept pentru care a achitat întreaga sumă de 200 lei, cu titlu de sancțiune contravențională – conform chitanței anexate nr._/23.10.2012, petentul fiind în pericol de a ajunge la executare silită pentru o amendă neîntemeiată.
Cu privire la procesul verbal de contravenție
Procesul verbal de constatare a contravenției atacat, este nelegal și netemeinic, sens în care înțelege să facă următoarele precizări:
Cu privire la aspectele de nelegalitate ale procesului verbal atacat învederează faptul că agentul constatator nu a respectat dispozițiile legale incidente în materie cu privire la procedura constatării contravenționale, astfel încât procesul verbal atacat a fost întocmit cu încălcarea condițiile de fond și de formă impuse de normele legale în vigoare.
Potrivit art. 16 din OG 2/2001, „Procesul verbal de constatare a contravenției va cuprinde în mod obligatoriu: (…) descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, orei si locului in care a fost săvârșita, precum si arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității faptei si la evaluarea eventualelor pagube pricinuite; (…) al. 6) în situația in care contravenientul este persoana juridica in procesul-verbal se vor face mențiuni cu privire la denumirea, sediul, numărul de înmatriculare in registrul comerțului si codul fiscal ale acesteia, precum si datele de identificare a persoanei care o reprezintă”.
Mai mult potrivit art. 17 din același act normativ, „Lipsa mențiunilor privind numele, prenumele si calitatea agentului constatator, numele si prenumele contravenientului, iar in cazul persoanei juridice lipsa denumirii si a sediului acesteia, a faptei săvârșite si a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal. Nulitatea se constata si din oficiu”.
Astfel, în chiar cuprinsul procesului verbal contestat se arat că „sediul societății este în C.-N., .. 133, .” indicându-se greșit un alt sediu al societății, decât sediul oficial.
Sediul social al contravenientului
Se reține în procesul verbal faptul că sediul societății este în .. 13, . greșit sediul societății, deși petentul a efectuat toate formalitățile de opozabilitate raportat la sediul real al societății.
Prin urmare nu se arată sediul corect al societății - nici în procesul verbal de contravenție și nici în adresa ce a fost expediată petentului, astfel că aceste documente nu au fost comunicate în realitate cu petentul anterior datei de 22.10.2012.
Față de dispozițiile legale amintite, având în vedere faptul că agentul constatator nu s-a conformat dispozițiilor legale imperative care reglementează conținutul obligatoriu al procesului verbal de constatare a contravenției și nu a descris în mod corespunzător fapta reținută în sarcina petentului, cu arătarea tuturor împrejurărilor în care a fost săvârșită și mai ales a locului concret de săvârșire a datei și a orei, a scopului urmărit și a urmărilor produse ci s-a limitat la redarea unui text legal sancționator, practica judiciară, este în sensul sancționării cu nulitatea absolută a unui proces verbal de constatare a contravenției întocmit fără arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității faptei și la evaluarea eventualelor pagube pricinuite.
Astfel raportat la prevederile art. 17 din OG 2/2001, solicită constatarea nulității absolute a procesului verbal contestat.
Sub aspectul lipsei martorului care să confirme cele constatate, consideră că au fost încălcate prevederile art. 19 din OG 2/2001, persoana sancționată contravențional nefiind de față la încheierea procesului verbal. Nu întâmplător prevederile legale consideră că toate aspectele „trebuie să fie confirmate de cel puțin un martor”, în caz contrar, oricine ar putea fi sancționat contravențional, la libera alegere a unui agent constatator, fără existența altor probe.
Prin urmare raportat la faptă ce se impune petentului și la modul de comitere al acesteia, consideră că o sancțiune constând într-o amendă contravențională de 200 lei este excesivă, avându-se în considerare scopul legii contravenționale și anume apărarea valorilor sociale care nu sunt ocrotite de lege prin legea penală, astfel că scopul legal se putea atinge și prin aplicarea sancțiunii contravenționale constând într-un avertisment scris sau verbal.
Prin toate aceste considerente solicită admiterea cererii de repunere în termenul de a ataca procesul verbal de contravenție, să se admită prezenta plângere contravențională și în principal să se constate nulitatea procesului verbal contestat și pe cale de consecință să se dispună exonerarea petentului de la plata sumelor reținute în sarcina petentului cu titlu de amendă contravențională, iar în subsidiar, să se dispună repunerea petentului în termenul de plată a jumătate din cuantumul amenzii, cu restituirea sumelor achitate în plus precum și obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.
Prin întâmpinarea depusă intimatul M. C.-N., a solicitat instanței respingerea plângerii formulate de petent împotriva procesului verbal de constatare a contravenției nr._/23.07.2012, pe cale de excepție ca tardiv formulată iar pe fond ca netemeinică și nelegală.
MOTIVE:
Prin procesul verbal menționat mai sus, s-a reținut în sarcina petentului săvârșirea faptei contravenționale prev. de art. 10 lit. b din HCL nr. 26/2010, privind staționarea fără tichet sau abonament de parcare valabil.
În fapt, s-a constatat că la data de 13.03.2012, ora 15,20, pe domeniul public din mun. C.-N., .. 42,amenajat ca loc de parcare cu plată, proprietarul autoturismului cu numărul de înmatriculare_, staționa fără tichet sau abonament de parcare valabil.
Împotriva procesului-verbal petentul a formulat plângere, invocând motive de nelegalitate ale procesului verbal.
Invocă excepția tardivității introducerii plângerii contravenționale, întrucât aceasta a fost înregistrată peste termenul de 15 zile de la data comunicării procesului verbal, termen prevăzut de art. 31 alin. 1 din OG 2/2001. Menționează faptul că procesul verbala fost comunicat în data de 24.07.2012 c confirmare de primire însă acesta a fost returnat intimatului, motiv pentru care s-a procedat la afișarea acestuia la data de 16.08.2012, iar plângerea a fost înregistrată la Judecătoria C.-N. la data de 6.11.2012.
Pe fond, arată că motivele invocate de către petent nu sunt în măsură să înlăture contravenția reținută în sarcina sa.
Cu privire la faptul că petentul și-a modificat sediul de la începutul anului 2012, menționează că la data și locul constatării s-a încheiat nota de constatare nr._ care a fost lăsată pe parbrizul mașinii, însă petentul, neconformându-se acesteia, a fost necesară identificarea proprietarului autoturismului. Așadar, s-a constatat faptul că autoturismul cu nr. de înmatriculare_ aparține societății . IMPEX SRL cu sediul în mun. C.-N., .. 133, ., la data de 4.05.2012 prin adresa nr._ s-a solicitat societății mai sus amintite să-i comunice utilizatorului autoturismul cu nr. de înmatriculareB-30-LZFde la data săvârșirii contravenției.
Astfel, având în vedere că petentul nu a dat curs acestei adrese, s-a încheiat procesul verbal de constatare a contravenției pe numele societății . IMPEX SRL.
De asemenea, chiar dacă petentul și-a modificat sediul la ORC, acest aspect nu o absolvă de contravenția reținută în sarcina sa, deoarece aceasta nu și-a modificat sediul societății și la Inspectoratul de Poliție, în baza de date la identificarea autoturismului cu nr. de înmatriculare_ apare petentul . IMPEX SRL cu sediul în mun. C.-N., .. 133, . corespondența cu petentul purtându-se pe această adresă.
Analizand actele si lucrarile dosarului se retin in fapt urmatoaele:
Prin procesul verbal de constatare a contraventiei mentionat mai sus, s-a retinut in sarcina petentei savarsirea contraventiei prev de art.10 lit.b din HCL nr. 26/2010 privind stationarea fara tichet sau abonament de parcare valabil.
In fapt s-a constatat ca la data de 13.03.2012 ora 15,50 pe domeniul public din C.-N. .. 42 amenajat ca loc de parcare cu plata, proprietarul autoturismului cu nr. de inmatriculare_ stationa fara tichet sau abonament de parcare valabil.
Actul de sanctionare a fost comunicat petentului, la momentul incheierii acestuia, respectiv la data de 24.07.2012 cu confirmare de primire insa acesta a fost returnat motiv pentru care intimatul a procedat la afisarea acestuia la data de 16.08.2012, plangerea fiind inregistrata la data de 06.11.2012.
Cu privire la faptul că petenta și-a modificat sediul de la începutul anului 2012, se retine de instanta că la data și locul constatării s-a încheiat nota de constatare nr._ care a fost lăsată pe parbrizul mașinii, însă petenta, neconformându-se acesteia, a fost necesara identificarea proprietarului autoturismului. Așadar, s-a constatat faptul că autoturismul cu nr de înmatriculare_ aparține societății . IMPEX SRL cu sediul în mun C. N., . 133, ., la data de, 04.05.2012 prin adresa nr_ s-a solicitat societății mai sus amintite să ne comunice utilizatorul autoturismului cu nr de înmatriculare_ de la data săvârșirii contravenției.
Intrucat petenta nu a dat curs acestei adrese, s-a încheiat procesul verbal de constatare a contravenției pe numele societății . IMPEX SRL.
De asemenea, chiar dacă petenta și-a modificat sediul la Oficiul Registrului, Comerțului, acest aspect nu o absolvă de contravenția reținută în sarcina sa, deoarece aceasta nu și-a modificat sediul societății și la Inspectoratul de Poliție, în baza de date la identificarea autoturismului cu nr de înmatriculare_ apare petenta . IMPEX SRL cu sediul în mun C. N., . 133, . corespondența cu petenta purtându-se pe acea adresă.
In aceste conditii petenta era indreptatita sa formuleze plangerea contravențională in termenul defipt de art. 31 din acelasi act normativ, respectiv in 15 zile de la data comunicarii actului, calculate in conformitate cu dispoziiile art. 101 alin. 1 Cod procedura civila, adica pe zile libere, neintrand la socoteala nici ziua cand a inceput, nici ziua cand s-a sfarsit termenul
F. de faptul ca petenta nu s-a conformat dispozitiilor mentionate, formuland plangerea doar la data de 06.11.2012, cu incalcarea termenului de decadere instituit prin lege, instanta va admite exceptia tardivitatii si va respinge plangerea contraventionala ca tardiv formulata.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE
Admite exceptia tardivitatii.
Respinge plangerea formulata de petenta . Impex SRL cu sediul procesual ales in la Cabinet Avocat B. N. cu sediul in C.-N., Calea Dorobantilor nr.14-16,corp A,. impotriva procesului verbal de contraventie nr._ incheiat la data de 23.07.2012 de intimatul M. C.-N., Directia Politia Locala cu sediul in C.-N.,.-3,jud. C..
Cu recurs in termen de 15 zile de la comunicare..
Pronuntata in sedinta publica, azi, 23.04.2013.
P. GREFIER
E. E. P. A. D.
PEE./PEE./28.06.2013/4 EX./
← Anulare act. Încheierea nr. 1578/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA | Plângere contravenţională. Sentința nr. 7424/2013.... → |
---|