Plângere contravenţională. Sentința nr. 7513/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA

Sentința nr. 7513/2013 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 26-04-2013 în dosarul nr. 22381/211/2011*

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C.-N.

CIVIL

Operator date cu caracter personal 3185

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 7513/2013

Ședința publică de la 26 Aprilie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE C. T.

Grefier A. J.

Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe petenta . SRL în contradictoriu cu intimatul M. C. N. - DIRECȚIA POLIȚIA COMUNITARĂ, având ca obiect plângere contraventională.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru petentă soțul administratoarei, A. P. I., lipsă fiind intimatul.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Instanța, în temeiul art. 315, alin. 3 C.pr.civ. încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosar.

Instanța acordă cuvântul în dezbateri.

Reprezentantul petentei solicită admiterea plângerii așa cum a fost formulată.

Nemaifiind alte probe de administrat, instanța apreciază cauza în stare de judecată și în temeiul dispozițiilor art. 150 C.pr.civ., socotindu-se lămurită, declară dezbaterile închise, rămânând în pronunțare.

INSTANȚA

Deliberând asupra prezentei cauze civile constată următoarele:

Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 07.12.2012, sub numărul _ , în urma deciziei civile nr. 1090/R/2012, pronunțată în dosar civil nr. _ prin care s-a dispus măsura rejudecării cauzei, petenta . SRL, în Contradictoriu cu intimatul M. C.-N., DIRECȚIA POLIȚIA LOCALĂ, a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună anularea procesului verbal de constatare a contravenției nr. 539/03.11.2010.

În motivare, petenta a arătat în esență, faptul că situația de fapt reținută în procesul verbal contestat nu corespunde realității.

Plângerea nu a fost întemeiată în drept.

În probațiune, înscrisuri

În temeiul art. 36 O.G. 2/2001 cererea este scutită de la plata taxei judiciare de timbru.

Intimatul deși legal citat, nu formulat întâmpinare, și nu și-a precizat poziția procesuală.

Aspecte procedurale, la termenul din data de 26.04.2013, instanța a încuviințat proba cu înscrisurile administrate în dosarul civil nr._ .

Din analiza actelor depuse la dosar instanța reține următoarele:

În fapt, prin procesul verbal nr. 539 încheiat la data de 03.11.2010 de intimata Mun. C.-N.-DIRECȚIA POLIȚIA COMUNITARĂ, petenta . SRL a fost sancționată cu amendă contravențională în cuantum de 200 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzută și sancționată de art. 1 lit. b din HCL nr. 149/2009 și art. 1 lit. a din același text de lege, reținându-se în sarcina acesteia, faptul că la data de 03.11.2010, a ocupat abuziv un loc de parcare cu abonament, pe ., cu autoturismul având nr. de înmatriculare_ (fil. 4).

În drept, sub aspectul legalității procesului verbal contestat, instanța reține faptul că acesta întrunește toate exigențele de legalitate desprinse din analiza prevederilor art. 16-17, art. 19 OG 2/2001.

Sub aspectul temeiniciei, instanța reține că fapta descrisă în cuprinsul procesului verbal contestat a fost încadrată în mod corect, fiind însă aplicată o sancțiune excesivă raportat la gradul de pericol al faptei.

Instanța reține faptul că, justa aplicare a sancțiunilor contravenționale presupune cu necesitate respectarea principiului proporționalității, desprins atât din prevederile art. 21 alin. 3 OG. 2/2001, cât și din jurisprudența CEDO.

Astfel, potrivit art. 21 alin. 3 OG 2/2001 “sancțiunea se aplica în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie sa fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal”.

În ceea ce privește gradul de pericol social în concret, instanța apreciază faptul că acesta este unul redus.

Referitor la scopul cu care fapta a fost comisă, se poate lesne desprinde că petenta nu a urmărit ca prin modul în care a acționat să fie periclitate valorile sociale protejate prin norma contravențională.

În ceea ce privește circumstanțele reale, referitoare la împrejurările în care fapta a fost săvârșită, instanța reține că, staționarea nelegală a fost determinată de o împrejurare obiectivă, nefiind de natură să împiedice circulația sau să pericliteze securitatea pietonilor.

Pentru considerentele care preced instanța, în temeiul art. 34 OG 2/2001 va admite în parte plângerea și va reindividualiza sancțiunea aplicată prin procesul verbal de constatare a contravenției nr. 539/03.11.2010, înlocuind sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 200, lei cu sancțiunea avertismentului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite în parte plângerea contravențională formulată de petenta . SRL, cu sediul în loc. C.-N. . nr. 58, ., în contradictoriu cu intimata MUN. C.-N.-DIRECȚIA POLIȚIA COMUNITARĂ, cu sediul în mun. C.-N., .-5, jud. C. și în consecință:

Reindividualizează sancțiunea aplicată și înlocuiește amenda contravențională în cuantum de 200 lei, aplicată petentului prin procesul verbal de contravenție nr. 539 încheiat la data de 03.11.2010, cu sancțiunea avertismentului.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 26.04.2013.

JUDECĂTOR GREFIER

T. C. JOSZA A.

Red/Dact. TC 4 EX/28.05.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 7513/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA