Plângere contravenţională. Sentința nr. 8126/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 8126/2013 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 14-05-2013 în dosarul nr. 7434/198/2011
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
O.D.C.P.3185
SENTINȚA CIVILĂ NR. 8126/2013
Ședința publică din 14.05.2013
Instanța constituită din :
JUDECĂTOR: G. I.
GREFIER: A.-M. F.
Pe rol fiind judecarea plângerii contravenționale formulată de petenta . in contradictoriu cu intimata COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A., privind procesul verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 06.07.2011.
La apelul nominal făcut în ședința publica se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Instanța, invocă din oficiu excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Cluj-N. și reține cauza spre soluționare cu privire la excepția invocată.
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin plângerea contravențională depusă pe rolul Judecătoriei Cluj-N. la data de 26.07.2011, petenta . a solicitat, în contradictoriu cu intimata COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A., anularea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._ din 06.07.2011, încheiat de intimată.
Prin sentința civilă nr._/2011 Judecătoria Cluj-N. și-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoare Judecătoriei B..
Prin încheierea din 22.02.2013 a Judecătoriei B. dosarul a fost înaintat pe cale administrativă Judecătoriei Cluj-N..
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Cluj-N. la data de 14.03.2013.
La termenul din 14.05.2013 instanța a ridicat din oficiu excepția necompetenței teritoriale, rămânând în pronunțare pe excepție.
Analizând cu prioritate, potrivit art. 137 alin. (1) C. proc. civ., excepția necompetenței teritoriale, instanța reține următoarele:
În fapt, locul comiterii pretinsei contravenții este DN 7, km 188+900 m, loc. Seaca, jud. V..
În drept, potrivit art. 32 alin. (2) din OG nr. 2/2001, competentă să soluționeze plângerea contravențională este judecătoria în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția. Potrivit art. 159 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. necompetența este de ordine publică (...) în cazul încălcării competenței teritoriale exclusive, când procesul este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura, iar conform art. 19 C. proc. civ. părțile pot conveni (...) ca pricinile privitoare la bunuri să fie judecate de alte instanțe decât acelea care, potrivit legii, au competență teritorială (...). Având în vedere faptul că plângerea contravențională nu este o pricină privitoare la bunuri, rezultă că în această materie necompetența teritorială este de ordine publică, putând fi invocată din oficiu de către instanța de judecată.
În speță, având în vedere faptul că pretinsa contravenție a fost săvârșită în Seaca, jud. V. competentă teritorial să judece această cauză este Judecătoria B..
Instanța reține că trimiterea prezentului dosar pe cale administrativă de către Judecătoria B. către Judecătoria Cluj-N. este rezultatul unei interpretări eronate a dispozițiilor legale. Astfel, prin art. III al Legii nr. 2/2013 competența teritorială de soluționare a plângerilor referitoare la contravențiile prevăzute de OG nr. 15/2002 a fost modificată, urmând ca aceste plângeri să se soluționeze, prin derogare de la dispozițiile OG nr. 2/2001, de judecătoria în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul contravenientul, și nu de judecătoria în raza căreia a fost săvârșită contravenția.
Legea nr. 2/2013 a intrat în vigoare la data de 15 februarie 2013, iar potrivit art. 725 alin. (2) C. proc. civ. 1865[1] procesele în curs de judecată la data schimbării competenței instanțelor legal învestite vor continua să fie judecate de acele instanțe. Or, având în vedere faptul că prezenta plângere contravențională se afla, la momentul intrării în vigoare a legii noi, pe rolul unei instanțe legal învestite, aceasta ar fi trebuit să fie în continuare judecată de către Judecătoria B., care nu își putea declina competența în favoarea Judecătoriei Cluj-N. și, deci, cu atât mai puțin ar fi putut lua măsura trimiterii pe cale administrativă, care nu are la bază niciun temei legal.
În ceea ce privește temeiul de drept în baza căruia Judecătoria B. a procedat la tirmiterea pe cale administrativă a prezentului dosar, respectiv art. XXIII alin. (1) din Legea nr. 2/2013, potrivit căruia procesele în primă instanță, precum și căile de atac în materia contenciosului administrativ și fiscal, în curs de judecată la data schimbării, potrivit dispozițiilor prezentei legi, a competenței instanțelor legal învestite se judecă de instanțele devenite competente potrivit prezentei legi, instanța reține că acesta este inaplicabil în speță. Astfel, deși este adevărat că materia contravențională reprezintă o formă de contencios administrativ, punând în discuție legalitatea și oportunitatea unui act adminstrativ, care este procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor, nu este mai puțin adevărat faptul că această materie nu este guvernată de dreptul comun al contenciosului administrativ, respectiv Legea nr. 554/2004, ci este reglementată ca o formă de recurs paralel prin OG nr. 2/2001. Or, în această situație, se ridică întrebarea dacă legiuitorul, prin sintagma materia contenciosului administrativ și fiscal cuprinsă în art. XXIII alin. (1) al Legii nr. 2/2013, a înțeles strict materia reglementată de Legea nr. 554/2004 sau și formele de recurs paralel, printre care se numără și materia contravențională. Răspunsul la această întrebare poate fi găsit chiar în cuprinsul Legii nr. 2/2013, mai exact în denumirea secțiunii 2 a primului capitol al acesteia, care este "modificarea și completarea unor acte normative în materie contravențională și în materia contenciosului administrativ și fiscal". Or, din această formulare reiese cu claritate faptul că, cel puțin din perspectiva Legii nr. 2/2013, legiuitorul înțelege să diferențieze materia contravențională de materia administrativ-fiscală, impunându-se astfel concluzia că art. XXIII nu se poate aplica materiei contravenționale, astfel cum în mod greșit a considerat Judecătoria B..
Raportat la problema dacă în prezenta speță există sau nu un conflict negativ de competență care să impună necesitatea solicitării unui regulator de competență, instanța reține că un asemenea conflict nu este încă actual, chiar dacă acest dosar a circulat deja între Judecătoria Cluj-N. și Judecătoria B.. Astfel, potrivit art. 20 pct. 2 C. proc. civ. 1865 există conflict de competență când două sau mai multe instanțe s-au declarat necompetente de a judeca aceeași pricină, iar potrivit art. 158 alin. (3) din același act normativ o instanță se declară necompetentă prin hotărâre. Prin urmare, pentru a exista un conflict negativ de competență este necesar ca instanțele să se fi declarat necompetente și să își fi declinat reciproc cauza prin hotărâri. În speță, doar Judecătoria Cluj-N. a făcut acest lucru, în vreme ce Judecătoria B. a ales să trimită cauza pe cale administrativă, astfel că nu se poate considera că la acest moment ne aflăm în fața unui conflict negativ de competență, fiind imposibil ca un asemenea conflict să fie creat între o hotărâre judecătorească și o rezoluție de trimitere pe cale administrativă. Rămâne, așadar, Judecătoriei B., după primirea prezentului dosar, să decidă dacă va soluționa cauza sau își va declina competența în favoarea Judecătoriei Cluj-N. printr-o hotărâre, astfel încât conflictul de competență să devină actual și să existe posibilitatea soluționării acestuia de către Înalta Curte de Casație și Justiție.
În fine, nici împrejurarea destul de inedită că într-unul și același dosar vor exista două sentințe ale Judecătoriei Cluj-N. prin care aceasta își va declina competența în favoarea Judecătoriei B. nu este de natură să ducă la concluzia existenței unui conflict negativ de competență. Prima piedică în acest sens o constituie, astfel cum deja s-a arătat, lipsa unei hotărâri a Judecătoriei B. prin care aceasta să își decline competența în favoarea Judecătoriei Cluj-N.. O a doua piedică constă în faptul că cele două sentințe ale Judecătoriei Cluj-N., respectiv sentința nr._/2011 și prezenta hotărâre, au fost date sub imperiul unor reglementări diferite. Astfel, la momentul pronunțării celei dintâi hotărâri, Legea nr. 2/2013, în temeiul căreia prezenta cauză a fost trimisă Judecătoriei Cluj-N., nu era în vigoare. Or, chiar dacă instanța a reținut că această lege este inaplicabilă în speță, faptul că la acest moment ea este în vigoare aduce o modificare a cadrului normativ, neputându-se considera că această hotărâre a fost pronunțată în aceleași condiții ca și sentința nr._/2011 și, prin urmare, și din acest punct de vedere existența unui conflict de competență este exclusă.
Pentru aceste motive instanța urmează să admită excepția necompetenței teritoriale și să decline cauza în favoarea Judecătoriei B..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția necompetenței teritoriale, ridicată de instanța din oficiu.
Declină competența de soluționare a plângerii formulate de petenta . cu sediul în Cluj-N., ..8, ., în contradictoriu cu intimata COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A. – CENTRUL DE STUDII TEHNICE ȘI INFORMATICĂ cu sediul în București, .. 401A, sector 6, în favoarea Judecătoriei B..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 14.05.2013.
Președinte Grefier
I. GAGAADRIANA-M. F.
Red./Dact. 2 ex. I.G./15.05.2013
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 6238/2013. Judecătoria... | Obligaţie de a face. Sentința nr. 9965/2013. Judecătoria... → |
|---|
