Plângere contravenţională. Sentința nr. 8170/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA

Sentința nr. 8170/2013 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 15-05-2013 în dosarul nr. 30151/211/2012

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CLUJ-N.

SECȚIA CIVILĂ

Operator de date cu caracter personal 3185

Dosar nr._

SENTINTA CIVILA NR. 8170/2013

Ședința publică din data de 15 mai 2013

Instanța constituită din:

JUDECĂTOR: N. F. B.

GREFIER: A. ȘEROMOV

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petentul M. B. in contradictoriu cu intimatul R. A. DE TRANSPORT U. CALATORI CLUJ-N., având ca obiect plângere contravenționala.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constata lipsa parților.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședința, după care,

In temeiul disp. art. 167 cod proc. civ. încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei ca fiind utile, concludente si pertinente soluționării si nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, în baza art. 150 Cod procedură civilă, instanța declara dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, având ca obiect plângere contravențională, constată următoarele:

Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei Cluj-N., la data de 19.12.2012, sub nr. de mai sus, formulată de petentul M. B. în contradictoriu cu intimata R. AUTONOMĂ DE TRANSPORT U. CĂLĂTORI CLUJ – N., s-a solicitat anularea procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nr._ încheiat la data de 23.11.2012.

În motivarea plângerii, petentul a arătat că, la momentul cand s-a efectuat controlul, a constatat abonamentul valabil nu era la el deoarece părinții i-au făcut noul abonament in acea zi.

În drept, plângerea nu a fost motivată.

În probațiune petentul, în conformitate cu art. 32 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, a anexat o copia de pe procesul-verbal de constatare și sancționarea a contravenției (f. 5) si copia abonamentului invocat.

Plângerea a fost legal introdusă în termenul de 15 zile prevăzut de art. 31 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, fiind scutită de plata taxei de timbru, conform art. 36 din același act normativ.

Deși legal citată, intimata nu a formulat întâmpinare insa a înregistrat la data de 01.02.2013 un înscris prin care a arătat ca întrucât s-a încheiat abonament la data de 23.11.2012 nu se opune admiterii plângerii.

Analizând actele și materialul probatoriu existent la dosarul cauzei, instanța reține următoarele:

Prin procesul verbal nr._ încheiat la data de 23.11.2012 de R. AUTONOMĂ DE TRANSPORT U. CĂLĂTORI CLUJ – N., petentul a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 50 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzută și sancționată de H.C.L. nr. 767/26.10.2004, privind normele de conduită ale personalului R.A.T.U.C. și ale publicului călător în mijloacele de transport în comun, reținându-se în sarcina acesteia că la data de 23.11.2012, ora 11 a călătorit cu abonament expirat, pe linia 33, controlul fiind realizat intre stațiile Albini -P-ta C..

Potrivit art. 2 din Normele de conduită ale personalului R.A.T.U.C. și ale publicului călător în mijloacele de transport în comun aprobate prin H.C.L. nr. 767/26.10.2004, călătorii sunt obligați să plătească costul călătoriei și să-ți procure cu anticipație legitimația de călătorie, fiind interzisă călătoria fără legitimație de călătorie valabilă, faptă ce constituie contravenție și care se sancționează conform art. 2 din H.C.L. nr. 767/26.10.2004.

Procesul verbal a fost încheiat în prezența petentului, care a semnat procesul verbal.

Verificând, potrivit art. 34 al. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției nr._ încheiat de către intimată la data de 23.11.2012, instanța reține că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu, astfel încadrarea juridică a contravenției săvârșite de către petent este legală și corectă, fiind vorba de art. 2 din H.C.L. nr. 767/26.10.2004.

Întrucât în speță nu se poate reține existența vreunei cauze de nulitate absolută a procesului-verbal contestat, instanța constată că forța probantă a acestuia nu a fost înlăturată, el bucurându-se în continuare de prezumția de legalitate și temeinicie instituită de lege în favoarea sa.

Sub aspectul temeiniciei, instanța reține că, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul verbal contravențional face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.

Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța, hotărârea din 7 septembrie 1999).

Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia, paragraf 113, 23 iulie 2002).

Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. v. România, hotărârea din 4 octombrie 2007).

În analiza principiului proporționalității, instanța reține că petentul invocă în apărarea sa că are abonament, aspect care se confirma raportat la inscrisul depus, rezultand ca la data de 23.11.2012 a fost eliberat abonamentul valabil pe liniile 33,35.

Cu toate acestea, instanța retine ca abonamentul a fost încheiat după constatarea contravenției, respectiv la ora 18,00 astfel incat la momentul încheierii procesului verbal contravențional, in mod corect s-a reținut ca abonamentul era expirat.

Instanța va avea în vedere însă, dispozițiile art. 5 alin. 5 din O.G. nr. 2/2001, conform cărora sancțiunea stabilită trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, precum și faptul că, potrivit art. 21 alin. 3 din același act normativ, la stabilirea acesteia trebuie să se țină seama și de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea propusă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul verbal. Față de aceste criterii instanța reține că fapta contravențională reținută în sarcina petentului prin procesul verbal, în conținutul ei concret are un grad de pericol social scăzut, în cauză justificându-se incidența prevederilor art. 7 din O.G. nr. 2/2001.

Sancțiunea avertismentului se aplică, potrivit art. 7 alin. 2 din O.G. nr. 2/2001, în cazul în care fapta este gravitate redusă, iar conform art. 7 alin. 3 din același act normativ, avertismentul se poate aplica și în cazul în care actul normativ de stabilire și sancționare a contravenției nu prevede această sancțiune. Față de aceste dispoziții legale și raportat la situația de fapt relevata, apreciază că aplicarea unei sancțiuni pecuniare nu se impune în cauză, întrucât scopul a fost atins, abonamentul fiind reînnoit, dar se impune aplicarea sancțiunii avertismentului pentru ca pe viitor petentul sa nu se mai regăsească in aceeași situație.

Prin urmare, în baza art. 34 din O.G. nr. 2/2001, instanta va admite in parte cererea petentului privind anularea procesului verbal și va inlocui sanctiunea amenzii contravenționale aplicate cu sancțiunea avertismentului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite în parte plângerea contravențională formulată de petentul M. B. domiciliat in Cluj-N., . nr.15, împotriva procesului verbal contraventional nr._ incheiat la data de 23.11.2012 de catre R. AUTONOMĂ DE TRANSPORT U. CĂLĂTORI CLUJ – N., cu sediul în mun. Cluj-N., ., nr.128-130, jud. Cluj și în consecință:

Înlocuiește sanctiunea amenzii contravenționale aplicate cu sancțiunea „Avertisment”-ului.

Definitiva.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publica din 15.05.2013.

JUDECĂTOR,GREFIER,

N.- F. B. A. S.

Red./dact:N.F.B.

03.06.2013 /4 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 8170/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA