Plângere contravenţională. Sentința nr. 8258/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA

Sentința nr. 8258/2013 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 17-05-2013 în dosarul nr. 19782/211/2012

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CLUJ-N.

CIVIL

Operator date cu caracter personal 3185

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 8258/2013

Ședința publică de la 17 Mai 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE C. T.

Grefier A. J.

Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe petentul S. I. în contradictoriu cu intimatul I. DE P. AL JUDETULUI CLUJ, având ca obiect plângere contraventională.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 10.05.2013, fiind consemnate în ședința publică de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru deliberare, în temeiul art.260 C.pr.civ., a amânat pronunțarea pentru astăzi, 17.05.2013.

INSTANȚA

Deliberând asupra prezentei cauze civile, instanța reține următoarele:

Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data 24.08.2012, sub nr. _ , petentul S. I. în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI CLUJ, a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună anularea procesului verbal de constatare a contravenției ., nr._/05.08.2012, ca fiind neîntemeiat.

În motivare, petentul a arătat, în esență, faptul că aspectele consemnate în cuprinsul procesului verbal contestat nu corespund realității.

Plângerea nu a fost motivată în drept.

În probațiune, înscrisuri.

În temeiul art. 36 O.G. 2/2001 cererea este scutită de la plata taxei judiciare de timbru.

Pentru termenul din data de 10.05.2013, intimatul a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea plângerii formulată de către petent, ca fiind neîntemeiată (fil. 18).

În fapt, sub aspectul legalității procesul verbal contestat cuprinde toate elementele prevăzute de art. 16-17 O.G. 2/2001 sub sancțiunea nulității.

Sub aspectul temeiniciei, agentul constatator a respectat prevederile art. 21 alin. 3 O.G. 2/2001, aplicând sancțiunea în limitele prevăzute de lege, raportat la gradul de pericol social al faptei, la împrejurările în care a fost săvârșită, la modul și mijloacele de comitere a acesteia, la scopul urmărit precum și la circumstanțele personale ale contravenientului.

Actul de sancționare și constatare se bucură de prezumția de legalitate și temeinicie, făcând dovadă până la probă contrară, iar petiționarul prin susținerile sale nu a făcut dovada contrară a stării de fapt reținută prin procesul verbal contestat.

În drept. 115-118 C.Pr.Civ, O.G. 2/2001.

Întâmpinarea nu a fost susținută printr-o cerere în probațiune.

Aspecte procedurale, la termenul din data de 08.02.2013, instanța a dispus, din oficiu, administrarea probei testimoniale constând în audierea martorului asistent T. F. (fil. 12).

La termenul din data de 10.05.2013, instanța a încuviințat proba cu înscrisurile depuse la dosar.

Din analiza actelor depuse la dosar instanța reține următoarele:

În fapt, prin procesul verbal de constatare a contravenției ., nr._/05.08.2012, petentul S. I., a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 3000 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzută în cuprinsul art. 96 pct. 9 din OUG nr. 195/2005 (fil. 6).

În urma controlului efectuat la data de 05.08.2012, ora 19:00, în loc. Cojocna, s-a reținut în sarcina petentului faptul că a aprins vegetația fără a beneficia de acordul prealabil al serviciilor publice.

Apărările formulate în susținerea plângerii referitoare la situația materială a petentului au fost confirmate prin conținutul adeverinței nr. 3457/22.03.2013 eliberată de către Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Cluj, în cuprinsul căreia se arată faptul că petentul a beneficiat de ajutor de șomaj în cuantum de 441 lei, începând cu data de 11.12.2012, până în prezent (fil. 15).

În drept, sub aspectul legalității, instanța constată faptul că procesul verbal contestat întrunește toate exigențele desprinse din art. 16-17, art. 19 OG nr. 2/2001.

Sub aspectul temeiniciei instanța reține că fapta descrisă în cuprinsul procesului verbal contestat a fost încadrată în mod corect, fiind însă aplicată o sancțiune excesivă raportat la gradul de pericol al faptei.

Instanța reține faptul că, justa aplicare a sancțiunilor contravenționale presupune cu necesitate respectarea principiului proporționalității, desprins atât din prevederile art. 21 alin. 3 OG. 2/2001, cât și din jurisprudența CEDO.

Astfel, potrivit art. 21 alin. 3 OG 2/2001 “sancțiunea se aplica în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie sa fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal”.

În ceea ce privește gradul de pericol social în concret, instanța apreciază faptul că acesta este unul redus.

Referitor la scopul cu care fapta a fost comisă, se poate lesne desprinde că petentul nu a urmărit ca prin modul în care a acționat să fie periclitate valorile sociale ocrotite prin normele contravențională instituite în materia protecției mediului înconjurător.

În ceea ce privște consecințele produse, instanța apreciază că fapta reținută în sarcina petentului nu a condus la vătămarea mediului înconjurător sau la producerea unor pagube semnificative.

Totodată, instanța are în vedere și situația personală a petentului, de natură să constituie un impediment obiectiv în ceea ce privește posibilitățile acestuia de a plăti amenda contravențională aplicată prin procesul verbal contestat, în cuantum de 3000 lei. În aces sens, instanța are în vedere veniturile reduse ale petentului, aflate la nivelul sumei de 441 lei, acordate acestuia cu titlul de ajutor de șomaj.

Pentru considerentele care preced instanța, în temeiul art. 34 OG 2/2001 va admite în parte plângerea și va reindividualiza sancțiunea aplicată prin procesul verbal de constatare a contravenției ., nr._/05.08.2012 înlocuind sancțiunea amenzii în cuantum de 3000 lei cu sancțiunea avertismentului.

În temeiul art. 274 C.Pr.Civ. va lua act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite în parte plângerea formulată de petentul S. I., domiciliat în ., ., jud. Cluj, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI CLUJ, cu sediul în loc. Cluj-N., ., ca fiind neîntemeiată.

Reindividualizează sancțiunea aplicată prin procesul verbal de constatare a contravenției ., nr._/05.08.2012, înlocuind amenda contravențională în cuantum de 3000 leii, cu sancțiunea avertismentului.

Ia act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțat în ședință publică, azi, 17.05.2013.

JUDECĂTOR GREFIER

T. C. JOSZA A.

Red/Dact. TC 4 EX/11.06.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 8258/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA