Plângere contravenţională. Sentința nr. 8548/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
Comentarii |
|
Sentința nr. 8548/2013 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 24-05-2013 în dosarul nr. 3771/211/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C.-N.
CIVIL
Operator date cu caracter personal 3185
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 8548/2013
Ședința publică de la 24 Mai 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. T.
Grefier A. J.
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe petenta C. AV. C. G. în contradictoriu cu intimatul M. C. N., DIRECTIA POLITIA LOCALA, având ca obiect plângere contraventională.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Instanța, în temeiul art 167 cod procedură civilă, încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosar și nefiind alte excepții prealabile sau probe de administrat, constată cauza în stare de judecată, o reține spre soluționare.
Nemaifiind alte probe de administrat, instanța apreciază cauza în stare de judecată și în temeiul dispozițiilor art. 150 C.pr.civ., socotindu-se lămurită, declară dezbaterile închise, rămânând în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra prezentei cauze civile constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 13.02.2013, sub numărul _ , petenta C. DE AVOCATURĂ C. G., prin reprezentant legal C. G., în contradictoriu cu intimatul M. C.-N., DIRECȚIA POLIȚIA LOCALĂ, a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună anularea procesului verbal de constatare a contravenției nr. nr._/23.01.2013, ca fiind nelegal și neîntemeiat.
În motivare, petenta a arătat, în esență, faptul că în considerarea prevederilor cuprinse în Legea nr. 51/1995, cabinetele individuale de avocați reprezintă entități lipsite de personalitate juridică.
Față de aspectul juridic mai sus expus, se impune constatarea potrivit căreia petenta nu poate răspunde contravențional, lipsindu-i calitatea de subiect activ al contravenției prevăzută art.1 lit.b HCL, nr. 149/2009.
Plângerea nu a fost întemeiată în drept.
În probațiune, înscrisuri.
În temeiul art. 36 O.G. 2/2001 cererea este scutită de la plata taxei judiciare de timbru.
Pentru termenul din data de 26.04.2013 intimatul a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea plângerii, ca fiind neîntemeiată (8-10).
În fapt, referitor la motivele de nulitate invocate de petentă acestea au un caracter nefondat, răspunderea contravențională a petentei fiind justificată de calitatea sa de entitate dotată cu un patrimoniu propriu.
Referitor la temeinicia procesului verbal, petenta nu a făcut dovada contrară celor consemnate, ori potrivit legislației și jurisprudenței, procesul verbal de constatare a contravenției face dovadă deplină asupra situației de fapt și a încadrării în drept, până la proba contrară.
Întâmpinarea nu a fost motivată în drept.
În probațiune, înscrisuri.
Aspecte procedurale, la termenul din data de 24.05.2013, instanța a încuviințat proba cu înscrisurile depuse la dosar.
Din analiza actelor depuse la dosar instanța reține următoarele:
În fapt, prin procesul verbal de constatare a contravenției nr._/23.01.2013 petenta C. AVOCAT C. G., a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 200 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art.1 din HCL nr. 149/2009 (fil.5)
S-a reținut în sarcina petentei faptul că, la data de 19.10.2012, ora 10:28, a parcat pe trotuar autoturismul cu nr. de înmatriculare_, în zona străzii B. N., nr. 18, aparținând domeniului public/privat municipiului C.-N..
În drept, sub aspectul legalității procesului verbal contestat, instanța reține faptul că, acesta îndeplinește toate exigențele de legalitate desprinse din art. 16-17, art. 19 OG 2/2001.
Cu privire la motivul de nulitate invocat de petentă constând în lipsa capacității sale contravenționale, instanța reține faptul că potrivit art. 187 și art. 188 din N.C.Civ“sunt persoane juridice entitățile prevăzute de lege, precum și orice alte organizații legal înființate care, deși nu sunt declarate de lege persoane juridice, îndeplinesc toate condițiile prevăzute la art. 187, referitoare la existența unei organizari de sine stătătoare și a unui patrimoniu propriu, afectat pentru realizarea unui anumit scop licit și moral, în acord cu interesul genera
În analiza motivului de nulitate invocat în susținerea plângerii, instanța va raporta prevederile legale precitate la dispozițiile cuprinse în art 41 și art.46 din Legea nr. 571/2003 privind Codului Fiscal, care includ în categoria venituilor impozabile și pe cele rezultând din exercitarea profesiei (…) de avocat, fiind recunoscută legislativ activitatea desfășurată cu regularitate, în vederea îndeplinirii unor obiective de natură patrimonială de către această categorie profesională.
Din considerentele care preced, instanța apreciază faptul că petenta întrunește condițiile generale pentru dobândirea capacității juridice, motivul de nulitate invocat având, astfel, un caracter neîntemeiat.
Referitor la temeinicia procesului verbal atacat, din practica organelor constatatoare a contravențiilor rutiere se poate desprinde obișnuința acestora de a dresa procese verbale de contravenție pe numele proprietarului mașinii implicate în comiterea faptei, atunci când persoana care a condus autovehiculul nu a putut fi identificată.
Această practică este impusă de necesități de ordin practic, fiind imposibil ca organul constatator al contravenției să identifice de fiecare dată persoana care a parcat ilegal. Impunerea unei prezumții cu privire la autorul faptei este permisă, în condițiile în care astfel de prezumții au un caracter relativ.
Astfel, persoanei sancționate i se permite să probeze faptul că nu ea a comis actul încriminat, instituirea unei prezumții absolute aducând atingere atât caracterului personal al răspunderii cât și dreptului la un proces echitabil și prezumției de nevinovăție.
Instanța reține faptul că, procesul verbal se bucură de forță probantă până la probă contrară, pe care contravenientul trebuie să o facă prin orice mijloc de probă admis de lege pentru a infirma situația de fapt și încadrarea în drept reținute împotriva sa.
În cauza analizată, instanța apreciază faptul că această dovadă nu a fost făcută de către petentă. Pe cale de consecință, în temeiul art. 34 O.G. 2/2001, va respinge plângerea formulată și va menține procesul verbal de constatare a contravenției nr._/23.01.2013, ca fiind legal și temeinic întocmit.
Va lua act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată de către intimat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge plângerea formulată de petenta C. DE AVOCATURĂ C. G., cu sediul în loc. C.-N., .. 23, prin reprezentant legal, în contradictoriu cu intimatul M. C.-N., cu sediul în loc. C.-N., .-3, și în consecință:
Menține procesul verbal de constatare a contravenției nr._/23.01.2013, ca fiind legal și temeinic întocmit.
Ia act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată de către intimat.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțat în ședință publică, azi, 24.05.2013.
JUDECĂTOR GREFIER
T. C. J. A.
Red/Dact. 4 ex TC/30.05.2013
← Pretenţii. Încheierea nr. 5714/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA | Somaţie de plată. Hotărâre din 23-10-2013, Judecătoria... → |
---|