Prestaţie tabulară. Sentința nr. 13/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
Comentarii |
|
Sentința nr. 13/2013 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 10-10-2013 în dosarul nr. 5348/211/2011
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
SECȚIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal 3185
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 13.252/2013
Ședința publică din 10 octombrie 2013
Instanța constituită din:
JUDECĂTOR: E. P.
GREFIER: M. M.
Pe rol se află judecarea cauzei civile formulată de reclamanții M. L., R. M., A. K., M. J., M. I. în contradictoriu cu pârâții P. B. V., P. M. D., TICLEA S., B. R. I., B. E., R. I., R. S., S. A., R. D., R. R., MUNICIPIUL CLUJ-N. PRIN PRIMAR, C. L. AL M. CLUJ-N. PRIN PRIIMAR, S. R. în administrarea FILIALEI CLUJ A ACADEMIEI ROMÂNE, S. R. ÎN ADMINISTRAREA CONSILIULUI L. AL MUN. CLUJ-N., S. R. în administrarea MINISTERULUI ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR prin INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI CLUJ, M. A. ȘI A. S. R., având ca obiect prestație tabulară.
La apelul nominal făcut în ședința publică la prima și a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că s-a depus la dosar prin serviciul registratură în data de 11.07.2013 de către reclamanți prin reprezentant, adresa pârâților R. I. și R. S., iar în data de 8.10.2013 dovada citării acestora prin publicitate.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, în baza art. 150 Cod procedură civilă, instanța declara dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată la data de 24 februarie 2011 pe rolul Judecătoriei Cluj-N., sub nr._, reclamanții M. L., R. M., A. K., M. J., M. I. în contradictoriu cu pârâții P. B. V., TICLEA S., B. R. I., S. A., P. MUNICIPIUL CLUJ-N., RADEAN D., A. S. R., BIBLIOTECA ACADEMIEI ROMÂNE, au solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună rectificarea suprafeței terenului de 608 mp. situat în mun. Cluj-N., .. 27, înscris în Cf. nr._ Cluj, la suprafața reală de 621 mp. așa cum este indicată în documentația cadastrală, precum și la plata cheltuielilor de judecată - onorariul avocațial în caz de opunere.
În motivarea cererii reclamanții au arătat că, în data de 25.11.2010 s-a depus la Oficiul de cadastru și Publicitate Imobiliară Cluj, Biroul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Cluj-N. documentația cadastrală pentru "rectificare suprafață" a imobilului situat în Cluj-N., .. 27, cu nr. cadastral_, nr. topografic 540, înscris în cartea funciară_ (provenită din cartea funciară de pe hârtie cu nr. 531)/UAT Cluj-N..
Operațiune care se impunea întrucât în urma măsurătorilor riguroase s-a constatat că suprafața reală a terenului este de 621 mp, iar suprafața din cartea funciară este eronată și că această eroare provine în urma unor lucrări expeditive bazate pe măsurători concretuale efectuate la începutul secolului trecut.
Prin încheierea nr. 2960 din data 07.02.2011 a Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Cluj, Biroul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Cluj-N. rectificarea a fost respinsă în urma lipsei hotărârii judecătorești definitive și irevocabile, lipsa declarației autentice de voințe prevăzute de art. 19 din Ordinul 634/2006 și lipsa semnăturilor tuturor vecinilor. Lipsa semnăturilor tuturor vecinilor a fost îndeplinită doar în parte prin acordul vecinilor P. B. V., Ticlea S., P. Municipiul Cluj-N., A. S. R. și Biblioteca Academiei Romane - Filiala Cluj-N. pentru că numiții B. R. I., R. I., S. A., Radean D. nu au putut fi contactați.
În motivele invocate se precizează că în anul 2009 s-a depus un plan cadastral în care se evidențiază că suprafața măsurată a imobilului este de 608 mp. și nu de 621 mp. solicitați pentru rectificarea suprafeței. Într-adevăr,în anul 2009 s-au actualizat informațiile cadastrale pentru imobilul de mai sus și s-a constatat cu acea ocazie că suprafața parcelei este de 621 mp. mai mare decât suprafața înscrisă în cartea funciară care este de 597 mp. Aceasta se datorează faptului că la data respectivă legea nu permitea înregistrarea unei suprafețe în plus doar cu 2% mai mare decât cea înscrisă în cartea funciară astfel rezultând 608 mp. ( 2% x 597 mp. = 11 mp., deci 597 mp. + 11 mp. = 608 mp.). În momentul de față prin procesele verbale de vecinătate semnate de vecini și autentificate, este posibilă înscrierea unei suprafețe mai mari de 2%, ceea ce s-a solicitat în documentația de rectificare depusă.
In drept au fost invocate prevederile art. 35 ind. 1, art. 36 pct. 4 din Lg. 7/1996.
Prin întâmpinarea formulată pârâta P. municipiului Cluj-N. a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, pe cale de excepție invocă excepția lipsei calității procesuale pasive a Primăriei municipiului Cluj-N. in soluționarea cauzei, arătând că, prin prisma prevederilor art. 77 din Legea nr. 215/2001 a administrației publice locale, republicata, primăria este definita drept o structura funcționala cu activitate permanenta, alcătuita din primar, viceprimari, secretarul comunei, orașului sau municipiului si din aparatul propriu de specialitate al Consiliului local si care este menita sa aducă la îndeplinire hotărârile Consiliului local si dispozițiile primarului, soluționând problemele curente ale colectivităților locale. Așadar, conform dispozițiilor legale, P. este definita drept o simpla structura funcționala, deci interna a unității administrativ-teritoriale care nu întrunește elementele, constitutive ale unei persoane juridice-respectiv întrucât nu are un buget propriu și un patrimoniu propriu.
Arată că, pentru a fi parte in procesul civil, paratul - ca de altfel si reclamantul - trebuie sa îndeplinească mai multe condiții intre care si aceea de a avea capacitate procesuala. Reclamantul a înțeles sa cheme in judecata, in calitate de parata, P. municipiului Cluj-N., care nu are personalitate juridica. Raportat la prevederile art.35 din Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice si juridice, numai persoana juridica are capacitate procesuala, respectiv exercițiul drepturilor procedurale.
Pe cale de consecința, P. municipiului Cluj-N., fiind lipsita de personalitate juridica, nu are capacitate juridica procesuala și ca atare nu poate să figureze ca parte în proces.
Prin precizarea și extinderea de acțiune depusă la dosarul cauzei la data de 22 februarie 2012, reclamanții au precizat că renunță la cererea de chemare în judecată a Primăriei municipiului Cluj-N. și cheamă în judecată C. L. al municipiului Cluj-N. și Municipiul Cluj-N. prin primar.
Prin cererea de intervenție in interes propriu depusă la dosarul cauzei la data de 6 martie 2012, intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului Cluj arată că în fapt, imobilul în care își desfășoară activitatea A. S. R., cu care se învecinează imobilul reclamanților, aparține S. R. și se află în administrarea Ministerul Administrației și Internelor prin Inspectoratul de Poliție al Județului Cluj.
În drept au fost invocate prevederile dispozițiilor art. 49 și următoarele din C. proc. civ.
Prin precizarea și extinderea de acțiune depusă la dosarul cauzei la data de 4 aprilie 2012, reclamanții au precizat că își extind acțiunea și față de Rășteiu I..
Prin precizare și acțiune consolidată reclamanții indică pârâții: S. R. în administrarea MINISTERULUI ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR prin INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI CLUJ, S. R. în administrarea FILIALEI CLUJ A ACADEMIEI ROMÂNE, M. A., S. R. în administrarea CONSILIULUI L. AL M. CLUJ-N., M. A., P. M. D. și P. V.-B., S. R. în administrarea CONSILIULUI L. AL M. CLUJ-N., Ț. S. V., R. I. și soția R. S., B. I. și B. E., R. D. și soția R. R..
Instahnța a încuviințat proba cu înscrisuri, precum și proba cu expertiză tehnică în specialitatea topografie.
Asupra cauzei de față instanța reține următoarele:
Potrivit extrasului Cf nr._ Cluj N.( provenită din conversia de pe hâtrtie a CF nr.531), coproprietari tabulari asupra imobilului identificat cu nr.cad._, compus din teren în suprafață de 608 mp, sunt reclamanții M. L., R(f.12),R. M., A. K., M. I., M. I..
Prin încheierea de CF nr.2960/12.01.2011 a Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Cluj (f.7) a fost respinsă cererea cu privire la rectificarea suprafeței imobilului cu nr.cadastral_, nr.topografic 540, înscris în cartea funciară_ 8 provenită din cartea funciară de pe hârtie cu nr.531) UAT Cluj N., având ca proprietari tabulari pe A. K. în cotă de 69/560 de sub B1, M. laurențiu în cotă de 69/560 de sub B2, asztalos K. în cotă de 39/560 de sub B4, M. L. în cotă de 39/560 de sub B5, roman M. în cotă de 108/560 de sub B7, M. L. în cotă de 128/560 de sub B8, M. L. în cotă de 236/560 de sub B10, A. K. în cotă de 108/560 de sub B11, roman M. în cotă de 108/560 de sub B13, M. I. în cotă de 27/560 de sub B14, M. I. în cotă de 81/560 de sub B15.
S-a reținut că, în urma verificării dosarului, registratorul de carte funciară a constatat că lipsește hotărârea judecătorească definitivăși irevocabilă, sau declarația autentică prevăzută de art.19 alin.1 litk din ordinul nr.634/2006, precum și lipsa semnăturilor tuturor vecinilor pe procesul verbal de vecinăttae sau mențiunea pe acest înscris că nu s-au prezentat în conformitate cu prevederile art.25 alin.3 lit.a,b din ordinul nr.634/2006.
În vederea identificării suprafeței exacte a terenului, în regim de carte funciară, precum și a proprietarilor terenurilor învecinate cu cel al reclamanților, în cauză s-a dispus efectuarea unui raport de expertiză tehnică în specialitatea topografie.
Potrivit raportului de expertiză tehnică întocmit de expert N. M. P. (f.154-187), necontestată de părți, terenul în litigiu este localizat în mun.Cluj N., ..27, jud.Cluj, în scris în CF_ Cluj N., nr.cad._, cartea funciară provenită din conversia de pe hârtie a CF nr.531, nr.top 540, cu o suprafață în acte de 597 mp- are suprafața împrejmuită, care a reieșit din măsurători ca fiind de 621 mp, localizându-se între vecinătățile: Nord - nr.top544 și cadastral_ cu acces din ..10; Nord-Est cu nr.top 543 și cadastral_, cu acces din ..12-14; este- cu nr.top 541, cu acces din ..29, ; Vest- cu nr.cad._, cadastral rezultat în urma comasării nr.cad259463 (top)539/3),_ (top539/1),_ (top 539/2); Sud- cu .>
Se concluzionează că terenul este delimitat de ziduri de piatră și construcții, pe tot perimetrul lui. Imobilul este în proprietatea reclamanților, iar delimitările lui nu sunt contestate de către vecini.
Instanța reține că, finalitatea spre care tind reclamanții prin promovarea litigiului de față, este aceea a restabiliri concordanței dintre configurația cantitativă a terenului înscris în CF nr._ Cluj N., nr.cad._ și cea reală.
Potrivit art.34 pct.4 din Legea nr.7/1996, cu modificările ulterioare „ orice persoană interesată poate cere rectificarea înscrierilor din cartea funciară dacă printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă s-a constatat că (…) înscrierea din CF nu este în concordanță cu situația juridică aimobilului.”
Potrivit art.32 din legea nr.7/1996, efectul de opozabilitate al înscrierilor este inoperant cu referire la: a) suprafața terenurilor, destinația, categoria de folosință, valoarea sau alte asemenera aspecte.
Principiul publicității materiale sau principiul forței probante absolute a înscrierii în cartea funciară nu se aplică înscrierilor privitoare la întinderea terenului, dacă suprafața înscrisă diferă de cea reală, deoarece mențiunea din prima parte a acărții funciare, referitoare al suprafața imobilului reprezintă un element descriptiv al situației de fapt a imobilului, fiind de necontestat aspectul potrivit căruia cartea funciară garantează existența dreptului, iar nu și întinderea sa.
În speță, acțiunea în rectificare promovată de reclamanți se încadrează în ipoteza particularizată de art.34 alin.4 din legea nr.7/1996, care subsumează toate cazurile neprevăzute de lege în care există neconcordanță între realitatea juridică imobiliară și înscriere și care se impune a fi inițiată în condițiile de exigență ale procedurii contencioase, în contradictoriu cu titularii fondurilor limitrofe, al căror drept, sub aspectul întinderii, ar putea fi afectat.
Schimbarea mențiunilor referitoare al suprafața terenului reprezintă un aspect tehnic care nu afectează esența dreptului întabulat în cartea funciară, astfel cum prevăd dipozițiile art.89 alin.(5) și (6) din Ordinul nr.633/2006.
Din probele de la dosar rezultă că reclamanții au ales și calea administrativă de rectificare a suprafeței terenului, însă prin încheierea de CF nr.2960/2011 a OCPI Cluj N., cererea lor a fost respinsă pe considerentul că procesul verbal de vecinăttae nu a fost semnat de către toți veciniiși nu cuprinde nici mențiunea că aceștia nu s-au prezentat în conformitate cu prevederile art.25 alin.3 lit.a,b din Ordinul nr.634/2006.D. urmare, în cazul de față hotărârea judecătorească definitivă și irevocabilă ce le va fi opozabilă pârâților, va înlocui procesul verbal de vecinătate.
Față de conținutul raportului de expertiză efectuat în cauză, din care rezultă că imobilul proprietatea reclamanților, înscris în CF_ Cluj N., nr.top 540, nr.cad._, are o suprafață măsurată de 621 mp și, că prin înscrierea în cartea funciară a acestei suporafețe nu se aduce atingere dreptului de proprietate al vecinilor, precum și față de prevederile legale anterior menționate, instanța va admite acțiunea precizată și va dispune rectificarea suprafeței terenului de 608 mp, situat în Cluj N., ..27, jud.Cluj, înscris în CF nr._ Cluj, la suprafața de 621 mp, conform raportului de expertiză judiciară efectuat de expert P. N. M..
În temeiul art.274 Cod proc.civ,instanța va lua act de poziția reclamanților care nu au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea precizată formulată de reclamanții M. L., R. M., A. K., M. J., M. I., toți cu sediul procesual ales la av. Gorfy Emoke în Cluj-N., ., ., în contradictoriu cu pârâții P. B. V., P. M. D. ambii cu domiciliul în Cluj-N., .. 51, jud. Cluj, TICLEA S. cu domiciliul în Cluj-N., .. 29, ., B. R. I., B. E. ambii cu domiciliul în Cluj-N., ., nr. 11, ., R. I., R. S. ambii cu domiciliul în Cluj-N., .. 16, ., S. A. cu domiciliul în Cluj-N., .. 29, jud. Cluj, M. A. cu domiciliul în Cluj-N., ., ., S. R. ÎN ADMINISTRAREA FILIALEI CLUJ A ACADEMIEI ROMÂNE cu sediul în Cluj-N., .. 12-14, județul Cluj, A. S. R., cu sediul în Cluj-N., .. 10, județul Cluj, S. R. ÎN ADMINISTRAREA MINISTERULUI ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR PRIN I.P.J. CLUJ cu sediul în Cluj-N., ., județul Cluj, C. L. AL M. CLUJ-N., MUNICIPIUL CLUJ-N. – ambele prin PRIMAR, ambele cu sediul în Cluj-N., .-3, județul Cluj, S. R. ÎN ADMINISTRAREA CONSILIULUI L. AL M. CLUJ-N. ambele cu sediul în Cluj-N., .-3, județul Cluj, R. D. și R. R. ambii domiciliați în .. 1334, județul Sibiu.
Dispune rectificarea suprafeței terenului de 608 mp, situat în Cluj N., ..27, jud.Cluj, înscris în Cf nr._ Cluj, la suprafața de 621 mp, conform raportului de expertiză judiciară efectuat de expert P. N. M..
Fără cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de azi, 10.10.2013.
JUDECĂTOR GREFIER
E. P. M. M.
Red./Ep/17 ex/ 05.11.2013
Dact. MF/21.10.2013.
← Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... | Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 4631/2013.... → |
---|