Pretenţii. Sentința nr. 192/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
Comentarii |
|
Sentința nr. 192/2013 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 10-01-2013 în dosarul nr. 26068/211/2012
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C.-N.
Dosar nr._
SENTINȚACIVILĂ nr. 192/2013
Ședința publică de la 10 ianuarie 2013
Completul compus din:
JUDECĂTOR: M. G. M.
GREFIER: A. P.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamantul C. L. AL MUNICIPIULUI C. N., reclamantul M. C. N. PRIN PRIMAR și pe pârâta B. R., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Instanța reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra prezentei cauze civile:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C.-N. la 08.11.2012 sub numărul de mai sus, reclamanții C. L. AL MUNICIPIULUI C. N. și M. C.-N. au chemat în judecată pe pârâta B. R., solicitând în contradictoriu cu aceasta: obligarea pârâtei la plata sumei de 2.861,27 lei din care suma de 1.061,27 lei, reprezintă chirie restantă pentru perioada februarie 2010-aprilie 2011 și suma de 1.800 lei, reprezintă majorări pentru întârziere calculate în perioada 01.02._11, obligarea pârâtei la plata majorărilor pentru întârziere aferente debitului restant până la data plății efective și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că în fapt, între C. local al municipiului C.-N. și pârâtă s-a încheiat la data de 16.11.1999 contractul de închiriere înregistrat sub nr._, având ca obiect spațiul cu destinație de locuință situat administrativ în C.-N., ., .>cu o suprafață locuibilă de 16,11 mp, dependințe 20,19 mp, teren aferent 31 mp. A mai arătat că potrivit contractului de închiriere mai sus precizat, pârâta datora o chirie lunară în cuantum de 73,36 lei, scadentă la data de 10 a fiecărei luni pentru luna în curs, dar aceasta nu și-a respectat obligațiile contractuale. A mai susținut că potrivit art.II, alin.6 din contract, neplata chiriei la termen atrage o penalizare pentru fiecare zi de întârziere, începând cu prima zi care urmează aceleia când suma a devenit exigibilă și că pârâta a fost pus în întârziere conform articolului 1079 din Codul civil.
În drept, reclamanții au invocat dispozițiile articolului 969, alin.1, art.1429 și 1073 din Codul civil, Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, OG nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală și Legea nr.210/2005.
Cererea este scutită de taxă de timbru potrivit articolului 17 din Legea nr.146/1997.
Pârâta, deși legal citată, nu a depus întâmpinare și nu a solicitat administrarea de probe în apărare.
În probațiune, instanța a încuviințat și a administrat proba cu înscrisurile.
Analizând ansamblul probelor aflate la dosarul cauzei, instanța reține că prin contractul de închiriere înregistrat sub nr._/16.11.1999, reclamantul C. L. AL MUNICIPIULUI C. N. a închiriat pârâtei spațiul cu destinație de locuință situat administrativ în C.-N., ., .> cu o suprafață locuibilă de 16,11 mp, dependințe 20,19 mp, teren aferent 31 mp (f 4-6). Contractul a fost încheiat pe o perioadă de 5 ani până în 08.04.2004 cu posibilitatea de reînnoire cu acordul ambelor părți. Prin acest contract, părțile au convenit ca pârâta să achite chiria calculată conform prevederilor legale, în cuantum de 73,36 lei lunar (conform fișei de calcul de la fila 8), până la data de 10 a fiecărei luni pentru luna în curs. Prin același contract, părțile au stabilit că neplata chiriei la termen atrage o penalizare asupra sumei datorate pentru fiecare zi de întârziere, începând cu prima zi care urmează aceleia când suma a devenit exigibilă, fără ca majorarea să poată depăși totalul chiriei restante. S-a stipulat în contract că rezilierea contractului de închiriere înainte de termenul stabilit se face la cererea proprietarului atunci când chiriașul nu a achitat chiria cel puțin 3 luni consecutiv și că evacuarea chiriașului se face numai pe baza unei hotărâri judecătorești irevocabile, iar chiriașul este obligat la plata chiriei prevăzute în contract până la data executării efective a hotărârii de evacuare. Prin actul adițional nr.1/25.01.2005 la contractul de închiriere din litigiu, părțile au convenit prelungirea termenului de valabilitate a contractului de închiriere până la data de 08.04.2009 (f 9), iar prin actul adițional nr.2/30.10.2009 la contractul de închiriere, părțile au prelungit durata contractului de închiriere de la data de 19.05.2009 până la data de 19.05.2014, chiria lunară fiind stabilită la 73,36 lei lunar (f 10). La data de 21.06.2012 reclamantul a expediat pârâtei o notificare având ca obiect plata sumei de 2.861,27 lei, din care suma de 1.061,27 lei, reprezintă chirie restantă pentru perioada februarie 2010 - aprilie 2011 și suma de 1.800 lei, reprezintă majorări pentru întârziere calculate în perioada 01.02._11 (f 12).
Cu privire la cererea având ca obiect plata chiriei, instanța reține că potrivit articolului 969, aliniatul 1 din Codul civil, convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante, iar prin articolul 3 din actul adițional nr. 2 la contractul de închiriere nr._/16.11.1999 încheiat între părți, pârâta s-a obligat la plata unei chirii în valoare de 73,36 lei lunar, dar nu a dovedit plata chiriei aferente perioadei februarie 2010-aprilie 2011, deși a semnat atât contractul de închiriere și cele două acte adiționale prin care s-a prelungit durata contractului, cât și fișa de calcul a chiriei de la fila 8. Instanța reține totodată că potrivit articolului 1429 din Codul civil, una dintre obligațiile principale ale locatarului este aceea de plată a prețului locațiunii la termenele statornicite.
Instanța reține astfel că creanța invocată de reclamanți cu titlu de chirie restantă, în sumă totală de 1.061,27 lei, reprezentând contravaloarea chiriei aferente perioadei februarie 2010-aprilie 2011 inclusiv, este certă, izvorând din articolul 3 din actul adițional nr.2 la contractul de închiriere nr._/16.11.1999 de la fila 4-6 care se coroborează cu fișa de calcul de la fila 8, lichidă, cuantumul ei fiind precis determinat prin același articol la suma de 73,36 lei lunar și totodată exigibilă potrivit articolului II din contractul de închiriere înregistrat sub nr._/16.11.1999, la data de 10 a fiecărei luni. Așadar, prin prisma dispozițiilor legale anterior indicate, pârâta datorează reclamanților suma de 1.061,27 lei, reprezentând contravaloarea chiriei aferente perioadei februarie 2010-aprilie 2011 inclusiv.
În ce privește majorările de întârziere invocate de reclamanți, instanța reține în primul rând că deși în contractul de închiriere din cauză, părțile au inserat o clauză penală conform căreia, neplata chiriei la termen atrage o penalizare asupra sumei datorate pentru fiecare zi de întârziere, începând cu prima zi care urmează aceleia când suma a devenit exigibilă, acestea nu au determinat cuantumul daunelor moratorii care nu este nici măcar determinabil, motiv pentru care clauza penală stipulată în contract este ineficientă, nefiind lichidă. De altfel, pentru activarea acestei clauze penale, legea impune și punerea în întârziere a debitorului conform articolului 1079 din Codul civil, dar în speță, reclamantul nu a pus pârâta în întârziere în nici una dintre formele impuse prin textul legal anterior menționat. Instanța reține însă că majorările de întârziere invocate de reclamanți nu au fost calculate în temeiul clauzei penale inserate în mod defectuos în cuprinsul contractului dintre părți, ci potrivit Legii nr.210/2005 privind Codul de procedură fiscală. Instanța reține însă că articolul 115 din Codul de procedură fiscală stabilește modul de calcul al majorărilor pentru întârziere pentru creanțele fiscale prevăzute de Codul fiscal, or chiria izvorâtă din contractul de închiriere din litigiu nu intră în categoria creanțelor fiscale vizate de articolul 2 din Codul fiscal, ci reprezintă un fruct cu caracter civil fiind supusă prin urmare normelor de drept civil. Pentru toate aceste motive, instanța apreciază că cererea reclamanților privind majorările pentru întârziere este neîntemeiată.
Având în vedere toate considerentele anterior dezvoltate, în temeiul articolului 969, aliniatul 1 coroborat cu articolul 1429 din Codul civil, instanța va admite doar în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamant împotriva pârâtei și în consecință, va obliga pârâta să plătească în favoarea reclamantului, suma de 1061,27 lei, reprezentând contravaloarea chiriei aferente perioadei cuprinse între lunile februarie 2010 - aprilie 2011, pentru imobilul situat în C.-N., ..13, ., conform contractului nr._/16.11.1999 și va respinge cererea prin care reclamanții au solicitat obligarea pârâtei la plata majorărilor pentru întârziere.
Potrivit dispozițiilor articolului 274 din Codul de procedură civilă, partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată. Având în vedere că în această cauză cererea de chemare în judecată a reclamanților a fost admisă în parte, instanța va reține culpa procesuală a pârâtei care a căzut în pretenții, dar pentru că reclamanții nu au dovedit să fi suportat cu ocazia prezentului proces vreo cheltuială, instanța va respinge ca fiind neîntemeiată cererea prin care reclamanții au solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată în favoarea lor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE :
Admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții C. L. AL MUNICIPIULUI C. N. și M. C.-N., ambii cu sediul în C.-N., ., jud.C., împotriva pârâtei B. R., cu domiciliul în localitatea C.-N., ., . și în consecință:
1. Obligă pârâta să plătească în favoarea reclamanților suma de 1061,27 lei, reprezentând contravaloarea chiriei aferente perioadei cuprinse între lunile februarie 2010 - aprilie 2011, pentru imobilul situat în C.-N., ..13, ., conform contractului nr._/16.11.1999.
2. Respinge cererea prin care reclamanții au solicitat obligarea pârâtei la plata majorărilor pentru întârziere.
Respinge ca fiind neîntemeiată cererea prin care reclamanții au solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată în favoarea lor.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de azi, 10 ianuarie 2013.
JUDECĂTOR GREFIER
M. M. G. P. A.
Red /Dact. 23.02.2013
M.M.G
← Contestaţie la executare. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria... | Somaţie de plată. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA → |
---|