Pretenţii. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
Comentarii |
|
Sentința nr. 2013/2013 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 17-09-2013 în dosarul nr. 26048/211/2012
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
CIVIL
Operator de date cu caracter personal nr. 3185
Prezentul document conține date cu caracter pesonal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001
Dosar nr._
SENTINȚĂ CIVILĂ Nr._/2013
Ședința publică din 17.09.2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE: E.-E. P.
Grefier: A. D.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamant T. T. E. și pe pârât ., având ca obiect pretenții
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din 10.09.2013 fiind consemnate în încheierea dată în ședința publică respectivă, când instanța, dând posibilitate părților de a depune concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru termenul de judecata prezent, când a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată sub nr. de mai sus reclamanta T. TDORA E. a chemat în judecată pe pârâta . solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să fie obligată pârâta la restituirea sumei de 1700 USD reprezentând taxa de aplicare pentru program SPP achitată conform chitanței de depunere din data de 28.11.2011 pentru următoarele
MOTIVE:
În fapt, la data de 28.11.2011, a semnat un contract de mediere cu societatea . prin care a aplicat pentru programul de 12 luni SELF-PLACED-PROGRAM (SPP), achitând suma de 1700 USD taxa de program plus 300 RON taxa de procesare, acestea fiind plătite prin virament bancar la Banca Transilvania, Sucursala Oradea în data de 28.11.2011 așa cum reiese din înscrisurile anexate.
Prin acest contract societatea pârâtă avea obligația de a obține viza și a remite către partener contractul de muncă prezentat de beneficiarii înscriși în SPP. Din motive personale acest contract nu s-a încheiat.
Având în vedere că acest contract nu s-a executat, potrivit dispozițiilor contractuale stipulate, la pct. 5, lit. d din contract, care prevăd: „în cazul retragerilor din program din orice motive, exceptând cauzele de forță majoră stipulate în prezentul contract, înainte de confirmarea contractului de muncă și a emiterii formularului DS2019 pentru aplicații programului FP sau SPP, se va returna taxa de program dar nu și taxa de procesare” pârâta are obligația de a returna taxa de program în sumă de 1700 USD.
A manifestat înțelegere față de pârâtă, sens în care a discutat atât telefonic cât și prin mail cu administratorul societății care i-a mărturisit că va restitui această sumă da societatea are anumite probleme cu Orange Romania, ba ai mult că această societate este în insolvență. Toate aceste susțineri ale administratorului Tinis M. A., sunt departe de realitate întrucât conform informațiilor de la ORC, de pe lângă Tribunalul Cluj, această societate nu este în insolvență.
Cu privire la această creanță a formulat invitație la conciliere în vederea soluționării pe cale amiabilă a litigiului dintre părți, însă aceasta s-a întors fără a fi preluată de nimeni din societatea pârâtă.
Pentru aceste motive solicită admiterea cererii astfel cum a fost formulată.
Analizand actele si lucrarile dosarului se retin in fapt urmatoarele:
La data de 28.11.2011 intre parti a fost incheiat un contract de mediere prin care reclamanta a aplicat pentru programul de 12 luni SELF-PLACED-PROGRAM achitandu-se suma de 1700 USD taxa de program plus 300 ron taxa de procesare, acestea fiind platite prin virament bancar la data de 28.11.2011.
In baza contractului incheiat, parata avea obligatia de o obtine viza si de a remite catre partener contractul de munca prezentat de beneficiarii inscrisi in program.
In cuprinsul contractului se stipula la pct. 5, lit. D din contract ca ‘in cazul retragerilor dein program, din orice motive, exceptand cauzele de forta majora stipulate in prezentul contract, inainte de confirmarea contractului de munca si a emiterii formularului DS2019 pentru aplicantii programului, se va returna taxa de program dar nu si taxa de procesare.
Potrivit art. 1270 NCC.(1) Contractul valabil încheiat are putere de lege între părțile contractante.
(2) Contractul se modifică sau încetează numai prin acordul părților ori din cauze autorizate de lege.
In baza textului de lege enuntat si in baza prevederilor contractuale, parata avea obligate achitarii catre reclamanta a sumei de 1700 USD.
Ca urmare, instanta apreciaza actiunea reclamantei ca fiind intemeiata, motiv pentru care o va admite cu aceasta motivare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTARATE
Admite actiunea civila formulate de reclamanta T. T. E. cu domic. Procesual ales la Cabinet Avocat D. M. cu sediul in Oradea, .,. impotriva paratei . cu sediul in Cluj-N., .,., jud. Cluj si in consecinta:
Obliga parata sa plateasca reclamantei suma de 1700 USD cu titlu de taxa de aplicare pentru program SPP.
Cu recurs in termen de 15 zile de la comunicare.
Pronuntata in sedinta publica, azi, 17.09.2013.
P. GREFIER
E. E. P. ADREEA D.
← Somaţie de plată. Hotărâre din 24-07-2013, Judecătoria... | Rectificare carte funciară. Sentința nr. 7854/2013.... → |
---|