Pretenţii. Sentința nr. 6794/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA

Sentința nr. 6794/2013 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 12-04-2013 în dosarul nr. 1775/211/2013

ROMANIA

JUDECĂTORIA CLUJ - NAPOCA

Cluj-N., .. 2, cod poștal_

Tel.: 0264 – 431.057 / fax: 0264 – 431.033

Operator Date cu Caracter Personal 3185

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 6794/2013

Ședința publică din data de 12.04.2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: A. P.

GREFIER: I. C.

Pe rol fiind soluționarea cauzei civile privind pe reclamantul S. R. DE RADIODIFUZIUNE in contradictoriu cu paratul S.C. L. C. S.N.C., având ca obiect pretenții.

La apelul nominal facut in cauza se prezinta reprezentanta pârâtului, av. S. S. av. în subst. av. Labo L. F., lipsă fiind reclamantul.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Reclamantul a depus la dosar la data de 08.04.2013 răspuns la întâmpinare.

Reprezentanta pârâtului depune la dosar note de ședință, în două exemplare.

Instanța pune în discuție excepția inadmisibilității/prematurității cererii de chemare în judecată, invocată de pârât prin întâmpinare.

Reprezentanta pârâtului solicită instanței admiterea excepției. Arată, că pretențiile reclamantului au luat naștere în temeiul unui raport comercial, astfel că reclamantul nu a respectat prevederile art. 7201 C.pr.Civ.

Instanța respinge ca neîntemeiată excepția prematurității formulării cererii de chemare în judecată invocat de pârât, având în vedere că prezentul litigiu nu este unul comercial, nefiind incidente prevederile art. 7201 astfel cum a fost introdus atât înainte cât și după modificarea Legii nr. 71/2011.

Întrebată fiind, reprezentanta pârâtului arată că nu are cereri prealabile de formulat și nici excepții de invocat în prezenta cauză.

Nefiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, instanța acordă reprezentantei pârâtului cuvântul pe probe.

Reprezentanta pârâtului arată că, deși imobilul situat în Cluj-N., . reprezintă o casă familială, reclamantul solicită achitarea a trei taxe de radiodifuziune pentru același spațiu, în lipsa unor emițătoare radio. Pentru dovedirea acestui aspect solicită instanței încuviințarea probei testimoniale cu doi dintre clienții magazinului, care sunt și vecinii magazinului. Arată că teza probatorie constă în dovedirea faptului că în imobilul menționat nu există amplasate emițătoare radio.

Raportat la înscrisurile depuse la dosar, instanța respinge ca neîntemeiată proba testimonială solicitată de reprezentanta pârâtului, apreciind că înscrisurile depuse la dosar sunt suficiente pe o justă soluționare cauzei.

Reprezentanta pârâtului solicită instanței încuviințarea probei cu interogatoriul reclamantului.

Instanța respinge cererea formulată de reprezentanta pârâtului privind administrarea probei cu interogatoriul reclamantului, ca nepertinentă soluționării cauzei.

Reprezentanta pârâtului arată că nu mai are cereri în probațiune și solicită încuviințarea probei cu înscrisurile depuse la dosar.

Instanța, în temeiul art. 167 alin. 1 C.pr.Civ. a încuviințat proba cu înscrisurile de la dosar, considerându-le pertinente, concludente și utile pentru justa soluționare a cauzei.

Nemaifiind alte cereri de probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.

Reprezentanta pârâtului solicită instanței respingerea acțiunii pentru motivele arătate prin întâmpinare.

Reprezentanta pârâtului solicită instanței obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.

Instanța declară închise dezbaterile pe fondul cauzei în temeiul art. 150 C.pr.Civ. și reține cauza spre soluționare pe baza probelor aflate la dosar.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la această instanță sub nr._ din data de 25.01.2013, reclamantul S. R. DE RADIODIFUZIUNE a chemat în judecată pe pârâtul S.C. L. C. S.N.C., solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 630 lei reprezentând debit nerestituit, 93,49 lei penalități de întârziere aferente debitului principal și la plata cheltuielilor de judecată.

În fapt, reclamantul a arătat că potrivit H.G. nr. 977/2003, pârâtul, persoană juridică cu sediul în România, avea obligația de a achita o taxă pentru serviciul public de radiodifuziune și o taxă pentru serviciul public de televiziune, în calitate de beneficiar al acestor servicii.

În opinia reclamantului, legiuitorul prezumă calitatea de beneficiar al serviciilor amintite în favoarea tuturor persoanelor juridice cu sediul în România, și aceasta independent de posesia propriu-zisă a receptoarelor radio/Tv, prezumție stabilită prin textul art. 40 din Legea nr. 41/1994, privind organizarea și funcționarea Societății Române de Radiodifuziune și a Societății Române de Televiziune, republicată.

În drept s-au invocat prevederile art. 112 C.proc.civ, art. 242 alin. 2, H.G. nr. 977/2003, privind taxa pentru serviciul public de radiodifuziune.

Cererea de chemare în judecată este scutita de plata taxelor de timbru, conform art. 17 din Legea nr. 146/1997, privind taxele judiciare de timbru.

În probațiune, reclamantul a depus la dosarul cauzei un set de înscrisuri (f. 6-28).

Pârâtul, legal citat a depus întâmpinare (f. 30-32)prin care pe cale de excepție a invocat prematuritatea cererii, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, ca fiind neîntemeiată.

În probațiune, s-au depus la dosarul cauzei un set de înscrisuri (f. 34-40).

la termenul de judecată din data de 12.04.2013, instanța a respins excepția prematurității formulării cererii de chemare în judecată, invocat de pârât, ca fiind neîntemeiată

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

În fapt, prin cererea de față, reclamantul S. R. de Radiodifuziune tinde la obligarea pârâtului S.C. L. C. S.N.C. la plata în favoarea sa a sumei de 630 lei reprezentând debit nerestituit, 93,49 lei penalități de întârziere aferente debitului principal.

În drept, în conformitate cu prevederile art. 1 din Legea nr. 41/1994, privind organizarea și funcționarea Societății Române de Radiodifuziune și Societății Române de Televiziune, republicată, Se înființează S. R. de Radiodifuziune și S. R. de Televiziune, ca servicii publice autonome de interes național, independente editorial, prin reorganizarea Radioteleviziunii Romane.

Potrivit art.40 alin. (3) din Legea nr. 41/1994, republicată prevede că „persoanele juridice cu sediul în România, inclusiv filialele, sucursalele, agențiile și reprezentanțele acestora, precum și reprezentanțele din România ale persoanelor juridice străine, au obligația să plătească o taxă pentru serviciul public de radiodifuziune și o taxă pentru serviciul public de televiziune, în calitate de beneficiari ai acestor servicii”, iar conform alin. (4) al aceluiași text de lege, cuantumul taxei pentru aceste servicii, pe categorii de plătitori, modul de plată și încasare a taxei, penalitățile de întârziere, precum și cazurile de scutire/exceptare de la plata taxei se determină și se stabilesc prin Hotărâre a Guvernului.

Prin textul art. 40 alin. (5) din Legea nr. 41/1994, s-au stabilit categoriile de persoane fizice exceptate de la plata taxei pentru serviciul public de radiodifuziune, urmând ca, alte categorii de scutiri să se facă, potrivit art. 40 alin. (7), în condițiile Hotărârii de Guvern.

Prin textul art. 3 alin. (2) din H.G. nr. 977/2003 s-a stabilit, în sarcina persoanelor juridice cu sediul în România, inclusiv filialelor acestora, precum și sucursalelor și celorlalte subunități ale lor fără personalitate juridică și sucursalelor sau reprezentanțelor din România ale persoanelor juridice străine, obligația de a plăti o taxă lunară pentru serviciul public de radiodifuziune, iar cuantumul acestei taxe fiind stabilit în anexa H.G. nr. 977/2003, ce face parte integrantă din același act normativ.

Instanța reține că societatea pârâtă S.C. L. C. S.N.C. este o persoană juridică, cu sediul în România, astfel cum rezultă și din extrasul informativ existent la dosarul cauzei si eliberat de Oficiul Registrul Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj (f. 7), pârâtul făcând parte din categoria societăților comerciale la care face referire art. 40 alin. (3) din Legea nr. 41/1994 și art. 3 alin. (2) din H.G. nr. 977/2003, fiind ținută de obligația instituită prin aceste texte de lege, respectiv de a achita o taxă pentru serviciul public de radiodifuziune, în cuantumul determinat de anexa Hotărârii de Guvern nr. 977/2003.

Concluzia instanței se fundamentează pe împrejurarea că obligația legală de plată a taxei pentru serviciul public de radiodifuziune revine persoanelor juridice române, în calitate de beneficiari ai acestui serviciu, și care dețin receptoare radio, iar, în speță, pârâtul nu a făcut dovada inexistenței la sediul acesteia a unor astfel de mijloace tehnice, pentru a fi exceptată de plata acestei taxe. Mai mult, conform informațiilor furnizate de reclamant, societatea pârâtă nu a formulat cerere de exceptare de la plata taxei de radiodifuziune.

În virtutea acestei obligații legale, au fost emise pe seama societății pârâte facturile fiscale existente la dosarul cauzei la filele 8-28, astfel că acesta din urmă figurează în evidențele reclamantului cu un debit principal restant, în valoare totală de 630 lei.

Prin urmare, instanța constată că pretențiile reclamantului sunt justificate, câtă vreme pârâtul nu și-a respectat obligația legală, motiv pentru care, instanța va admite acțiunea și va obliga pârâtul la plata sumei de 630 lei reprezentând contravaloare debit neachitat, către reclamant.

Referitor la cel de-al doilea capăt de cerere privind obligarea pârâtului la plata penalităților de întârziere, instanța reține că, în speța de față, sunt incidente dispozițiile art. 6 alin. (1) și (2) din H.G. nr. 977/2003, în conformitate cu care Pentru neplata la termen a taxei lunare pentru serviciul public de radiodifuziune plătitorii plătesc penalități pentru fiecare zi de întârziere.

În speță, instanța constată că sunt pe deplin îndeplinite condițiile pentru curgerea penalităților de întârziere în cuantum de 93,49 lei aferente debitului principal, calculate până la data de 11.01.2013 (conform notei de calcul - f. 6), către reclamant.

În ceea ce privește cheltuielile de judecată, art. 274 alin. (1) C.proc.civ., prevede că partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată către cealaltă parte.. În prezenta cauză, reclamantul a solicitat cheltuieli de judecată.

Instanța apreciază ca fiind neîntemeiata solicitarea reclamantului de obligare a paratului la plata cheltuielilor de judecata, în contextul in care societatea reclamantă nu a făcut dovada efectuării unor cheltuieli legate de susținerea prezentului demers procesual, urmând a o respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite în parte acțiunea formulată de reclamantul S. R. DE RADIODIFUZIUNE cu sediul în București, .. 60-64, Sector 1, în contradictoriu cu pârâtul S.C. L. C. S.N.C. cu sediul în Cluj-N., ., jud. Cluj.

Obligă pârâtul la plata sumei de 630 lei reprezentând debit neachitat și 93,49 lei penalități de întârziere aferente debitului principal, calculate până la data de 11.01.2013, către reclamant.

Respinge capătul de cerere cu privire la obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiat.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi 12.04.2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

A. P. I. C.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 6794/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA