Pretenţii. Sentința nr. 7790/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
Comentarii |
|
Sentința nr. 7790/2013 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 07-05-2013 în dosarul nr. 20365/211/2012
ROMANIA
JUDECATORIA CLUJ N.
SECTIA CIVILA
Operator de Date cu Caracter Personal 3185
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILA NR. 7790/2013
Ședința Publică din 07 mai 2013
Instanța constituită din:
JUDECĂTOR: C.-S. N.
GREFIER: Z. E. F.
Pe rol se află pronunțarea hotărârii in dosarul civil cu numărul mai sus menționat, privind acțiunea civilă formulată de către reclamantul S. D. L. în contradictoriu cu pârâtul R. I. D., având ca și obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în cauză, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință
Instanța constantă că dezbaterile pe fondul cauzei au avut loc în ședința publică din 12 aprilie 2013, când părțile prezente au pus concluzii pe fondul cauzei conform încheierii de ședință din acea zi, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 03.09.2012 sub nr. de mai sus, reclamantul S. D. L. a chemat în judecată pe pârâtul R. I. D., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună obligarea acestuia la plata sumei de 7100,19 lei cu titlu de contravaloare bunuri aflate în apartamentul închiriat pârâtului, cu cheltuieli de judecată, solicitând totodată și judecarea cauzei în lipsă.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 969 și art. 1410 C.civ.
În probațiune au fost anexate înscrisuri.
Prin precizarea de acțiune formulată la data de 09.11.2012, reclamantul a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 6700,19 lei cu titlu de prejudiciu produs ca urmare a nerespectării art. 18 din contractul de închiriere încheiat cu pârâtul nr._.
Au fost detaliate la f.14-15 din dosar cheltuielile făcute de reclamant și sumele aferente pe care le solicită pârâtului.
Arată de asemenea, că pârâtul nu a plătit chiria pe ultimele 4 luni înainte de a părăsi apartamentul, respectiv pentru lunile aprilie, mai, iunie, iulie, motiv pentru care solicită suma de 600 Euro, reprezentând totalul chiriei și suma de 300 Euro plata muncii fizice efectiv prestate pentru repararea apartamentului, carburant folosit în deplasările făcute, timpul consumat din concediul de odihnă, cu cheltuieli de judecată.
Solicită de asemenea înscrierea debitului pârâtului ca privilegiu imobiliar cu rang prioritar asupra apartamentului său proprietate personală pe care îl deține în Florești, ., . asupra bunurilor mobile aflate în proprietatea sa, debitul datorat de pârât să fie purtător de dobânzi și indexat cu rata inflației până la momentul stingerii acestuia.
În probațiune, au fost anexate înscrisuri.
Prin întâmpinarea depusă, pârâtul a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, invocând în esență faptul că a achitat chiria lunară pentru toată perioada de folosință a imobilului, precum și contravaloarea utilităților folosite, acești bani fiind încasați de împuternicita reclamantului, F. D., persoana care de altfel a și semnat contractul de închiriere încheiat între părți. Toate susținerile reclamantului privind consumul de utilități nu sunt fundamentate pe nici un suport probator, în speță facturi restante. Raportat la degradările de bunuri menționează că acestea nu sunt reale și nu sunt probate de către reclamant.
În drept, întâmpinarea nu a fost motivată.
În probațiune nu a fost anexate înscrisuri, însă a fost solicitată proba cu martorii P. G. și B. M., precum și interogatoriul reclamantului.
Pârâtul a formulat odată cu întâmpinarea și cerere de chemare în garanție împotriva numitei F. D..
Prin încheierea de ședință din data de 01.03.2013, instanța a admis excepția netimbrării cererii de chemare în garanție și a anulat-o pe acesta ca nefiind legal timbrată, f. 64.
Prin răspunsul la întâmpinare, reclamantul a solicitat respingerea tuturor apărărilor pârâtului.
Instanța a încuviințat și administrat proba testimonială cu martorii F. D., f. 75, P. G., f. 76 și B. M. B., f. 77, precum și proba cu înscrisurile depuse de reclamant.
Analizând materialul probator administrat, instanța reține cele ce urmează:
În fapt, din coroborarea înscrisurilor rezultă că la data de 15.04.2010 între părți a fost încheiat contractul de închiriere, înregistrat la Administrația Finanțelor Publice sub nr._, având ca obiect închirierea de către reclamant în calitate de proprietar a spațiului situat în com. Florești, ., ., jud. Cluj, descris în art. 1 din contract, pârâtului, în calitate de chiriaș, pentru a folosi spațiul cu destinația de locuință. Conform art. 6 din contract acesta avea obligația de a achita lunar suma de 150 Euro. Potrivit art. 18 din contract, pe toată durata contractului chiriașul va suporta toate cheltuielile referitoare la utilitățile consumate pentru folosința bunului închiriat, fiind de asemenea obligat să păstreze în bune condiții bunul închiriat, precum și accesoriile acestuia, să nu degradeze sau deterioreze bunul.
Analizând conținutul contractului, se observă că acesta a fost încheiat pe o perioadă determină, respectiv de la data de 15.04.2010 și până la data de 15.10.2010, cu posibilitatea prelungirii prin acordul scris părților. La data de 01.12.2010, s-a efectuat o mențiune scrisă pe contract din care reieșea faptul că acestea se prelungește pe o perioadă nedeterminată de timp, f. 21.
De asemenea, în cuprinsul art. 6 din același contract s-a stipulat că chiria va fi plătită în euro în ziua efectuării plății în până în data de 10 ale fiecărei luni. Pentru neplata chiriei în termenele contractuale, locatorul poate solicita rezilierea contractului și evacuarea locatarului, art. 26 din contract.
În temeiul acestui contract, reclamantul solicită prin prezenta acțiune plata contravalorii chiriei pentru lunile aprilie-iulie 2011. De asemenea, solicită suma de 6700,19 lei ca urmare a nerespectării dispozițiilor art. 18 din contract.
În drept, în situația în care una dintre părțile unui contract nu-și execută obligația, cealaltă parte are mai multe posibilități, printre care și aceea de a solicita instanței obligarea celeilalte părți la executarea obligației asumate, conform art. 1073 C.civ.
În speță, instanța reține că din probele administrate a reieșit faptul că în apartamentul închiriat de reclamant pârâtului, locuiau alte persoane decât acesta din urmă, și anume martorii P. G., B. M. B. și o altă persoană ce nu a putut fi identificată. Din declarațiile acestora reiese faptul că au locuit în apartamentul din Florești, ., fiind angajați în serviciul pârâtului. Nu au încheiat cu acesta un contract de închiriere în formă scrisă, însă din banii pe care îi primeau cu titlu de salariu în fiecare lună, era dedusă chiria pentru apartamentul în care locuiau.
Apartamentul a fost eliberat de către martori în luna august 2011.
Din listele de plată aflate la filele 56-57 și din chitanțele depuse, reiese faptul că reclamantul a achitat pentru perioada mai 2011- octombrie 2011 cheltuielile de întreținere restante. De asemenea, au fost depuse la dosarul cauzei facturi aferente plății contravalorii energiei electrice sau a gazelor naturale, precum și o schemă de cheltuieli aferente reparațiilor la apartamentul utilizat de pârât ulterior eliberării spațiului.
Instanța, analizând temeinicia pretențiilor reclamantului, reține că acestea sunt întemeiate doar în parte.
Astfel, din suma de 6700,19 lei solicitată cu titlu de debit principal, instanța va acorda reclamantului doar suma de 1901,3 lei reprezentând contravaloarea restanțelor la cheltuielile comune pentru perioada mai 2011-septembrie 2011, iar nu pentru toată perioadă solicitată, întrucât din probele administrate a reieșit că pârâtul, prin persoanele ce locuiau efectiv locuința, au părăsit imobilul în luna august 2011.
Cu privire la celelalte cheltuieli efectuate și solicitate, și anume suma de 300 euro cu titlu de plata muncii fizice, carburant folosit în deplasări și timpul consumat din concediu, instanța urmează a le respinge întrucât nu a fost dovedite cu nici un înscris. Astfel, instanța constată că nu a reieșit o diferență semnificativă de calitate între momentul în care a fost închiriat apartamentul și momentul în care a fost eliberat, așa cum nu au fost dovedite cheltuielile pentru reconectare rețea gaz, consumul de gaz, energie electrică, abonament TV, pentru perioada cât apartamentul a fost locuit de pârât. Presupusele degradări existente în apartament la plecarea martorilor nu au fost dovedite cu niciun mijloc de probă, iar facturile depuse pentru a dovedi consumul de energie electrică sau gaze naturale nu au fost emise pentru perioada în care apartamentul a fost locuit de pârât, sau de cei cărora le subînchiriase apartamentul.
Cu privire la cuantumul chiriei solicitat, instanțe reține că din depoziția martorei F. D. a reieșit faptul că pârâtul a achitat contravaloarea chiriei în fiecare lună, excepție fiind luna iulie 2011, motiv pentru care instanța va obliga pârâtul doar la plata sumei de 150 Euro, la cursul BNR din ziua plății, reprezentând chiria pe luna iulie 2011.
Instanța arată că în materia răspunderii civile contractuale debitorului îi incumbă sarcina dovedirii îndeplinirii propriilor obligații - iar pârâtul în speță nu a făcut nicio probă în acest sens, astfel cum prevăd disp. art. 129 alin.1 teza finală C. proc. civ. - instanța reține că acesta, deși a beneficiat de produsele livrate de către reclamantă, până în prezent nu a achitat integral contravaloarea acestora.
Față de considerentele mai sus expuse și de dispozițiile art. 969 - 970 C. civ., potrivit cărora obligațiile contractuale legal asumate au putere de lege între părțile contractante și având în vedere între părți a existat un acord de voință valabil încheiat instanța apreciază că pretențiile reclamantului referitoare la suma reprezentând contravaloarea chiriei și a cheltuielilor la întreținere rămase neachitate sunt întemeiate în parte.
În ceea ce privește pretențiile reclamantului privind acordarea dobânzii legale, instanța apreciază că și acestea sunt fondate. Instanța reține că, potrivit articolului 43 din C.. lichide și plătibile în bani produc dobândă de drept din ziua când devin exigibile”, astfel dobânda legală aferentă debitului restant urmând a fi calculată de la data introducerii acțiunii până la data achitării integrale a debitului principal.
În privința solicitării de înscriere a debitului pârâtului ca privilegiu imobiliar cu rang prioritar, instanța reține că potrivit art. 51 alin. 1 din LEGEA NR. 230/2007 Asociația de proprietari are un privilegiu imobiliar cu rang prioritar asupra apartamentelor și altor spații proprietăți individuale ale proprietarilor din condominiu, precum și un privilegiu asupra tuturor bunurilor mobile ale acestora, pentru sumele datorate cu titlu de cotă de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari, după cheltuielile de judecată datorate tuturor creditorilor în interesul cărora au fost făcute. Alineatul 2 arată că privilegiul se înscrie în registrul de publicitate imobiliară al judecătoriei, la cererea președintelui asociației de proprietari, pe baza extraselor de pe ultima listă lunară de plată a cotelor de contribuție din care rezultă suma datorată cu titlu de restanță. Privilegiul se radiază la cererea președintelui asociației de proprietari sau a proprietarului, pe baza chitanței ori a altui înscris prin care asociația confirmă plata sumei datorate.
Față de aceste dispoziții, instanța constată că solicitarea reclamantului nu se încadrează dispozițiilor enunțate, motiv pentru care va respinge acest capăt de cerere.
Pentru aceste considerente, instanța va admite în parte acțiunea precizată și va obliga pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 1901,3 lei reprezentând contravaloarea restanțelor la cheltuielile comune pentru perioada mai 2011-septembrie 2011, și suma de 150 Euro, la cursul BNR din ziua plății, reprezentând chiria pe luna iulie 2011 și dobânda legală aferentă sumei de 1901,3 lei calculată de la data introducerii acțiunii și până la data achitării integrale a debitului.
Văzând art. 274 C.pr.civ., instanța va obliga pârâtul la plata în favoarea reclamantului a sumei de 216,84 lei cu titlu de taxă judiciară de timbru raportat la valoarea pretențiilor admise și suma de 600 lei cu titlu de onorariu avocațial, singura sumă dovedit achitată în cadrul acestui proces civil, prin chitanța nr. 15/13.12.2012, f. 47.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte cererea de chemare în judecată precizată de reclamantul S. D. L., cu domiciliul procesual ales la cab. Av. S. M., în Florești ., ., în contradictoriu cu pârâtul R. I. D., cu domiciliul în D., . nr. 44A, jud. Cluj, și reședința în Florești, ., ..
Obligă pârâtul la plata către reclamant a sumei de 1901,3 lei reprezentând contravaloarea restanțelor la cheltuielile comune pentru perioada mai 2011-septembrie 2011, și suma de 150 Euro, la cursul BNR din ziua plății, reprezentând chiria pe luna iulie 2011 și dobânda legală aferentă sumei de 1901,3 lei calculată de la data introducerii acțiunii și până la data achitării integrale a debitului.
Respinge ca neîntemeiate celelalte pretenții ale reclamantului.
Obligă pârâtul la plata în favoarea reclamantului a sumei de 216,84 lei cu titlu de taxă judiciară de timbru și suma de 600 lei cu titlu de onorariu avocațial.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 07.05.2013.
JUDECĂTOR, GREFIER,
C.-S. N. Z. E. F.
Red./dact./CSN/2ex.
← Fond funciar. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA | Plângere contravenţională. Sentința nr. 9262/2013.... → |
---|