Plângere contravenţională. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
Comentarii |
|
Sentința nr. 2013/2013 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 20-11-2013 în dosarul nr. 11020/211/2013
ROMÂNIA
Operator de date cu caracter personal nr. 3185
prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
Dosar nr._
SENTINȚĂ CIVILĂ NR._/2013
Ședința publică din data de 20 Noiembrie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: G.-R. F.-H.
GREFIER: R. T.
S-a luat în examinare acțiunea civilă formulată de petenta ., în contradictoriu cu intimatul I.-I. TERITORIAL NR. 4 CLUJ, având ca obiect plângere contravenționala.
La apelul nominal făcut în ședința publica se constata lipsa partilor.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de sedintă, după care:
In baza disp. art. 131 C. pr. civ., instanta verifica din oficiu competenta si constata ca s-a invocat excepția necompetentei teritoriale, prin întâmpinare de catre intimata.
În temeiul art. 131 alin. (1) corob. cu art. 132 C. proc. civ., reține cauza în pronunțare pe excepția invocata.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin plângerea contravențională formulată la data de 08.05.2013 și înregistrată pe rolul prezentei instanțe, sub nr._, petenta . a solicitat instanței anularea procesului-verbal de contravenție . nr._, încheiat la data de 22.04.2013 de către intimatul I.-I. TERITORIAL NR. 4 CLUJ.
În susținerea cererii sale, petenta a criticat procesul-verbal de contravenție sub aspectul temeiniciei si legalitatii acestuia, arătând că nu a savarsit fapta imputata.
În drept, art. 31 din OG nr. 2/2001.
În dovedirea susținerilor formulate, petentul a înțeles să se prevaleze de proba cu înscrisuri (f. 5-8).
În temeiul art. 15 lit. i) din Legea nr. 146/1997, privind taxele judiciare de timbru, și art. 36 din O.G. nr. 2/2001, plângerea contravențională formulată este scutită de taxa judiciară de timbru.
Intimatul I.-I. TERITORIAL NR. 4 CLUJ, legal citat, a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Cluj-N., solicitând declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Baia M.. Pe fondul cauzei, a solicitat instanței, în esență, respingerea plângerii contravenționale formulate ca neîntemeiată și menținerea actului constatator al contravenției ca temeinic și legal întocmit (f. 22-24).
În dovedire, a anexat înscrisuri (f. 26-31).
Petenta a depus răspuns la întâmpinare (f. 36-38).
În ședința publică din data de 20.11.2013, instanța a pus în discuție exceptia necompetentei teritoriale a instantei, invocată de intimat prin întâmpinare, si a rămas în pronunțare asupra incidentului procedural amintit.
Instanța, în acord cu prevederile art. 248 rap. la art. 131 și art. 132 C.proc.civ., se va pronunță cu precădere asupra excepției de necompetență teritorială invocată de intimat prin întâmpinare și, în consecință, reține următoarele:
Având în vedere excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Cluj-N., invocată de intimat prin întâmpinare, instanța, în raport de prevederile art. 248 C.proc.civ., ce stabilesc că instanța se va pronunța cu precădere asupra excepțiilor de procedură sau de fond ce fac de prisos în totul sau în parte judecata în fond a pricinii, se va pronunța cu întâietate asupra excepției amintite.
Potrivit art. 32 alin. 2 din OG nr. 2/2001, privind regimul juridic al contravențiilor, „plângerea împreună cu dosarul cauzei se trimit de îndată judecătoriei în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția”.
Pe cale de consecință, competența de soluționare a plângerilor formulate împotriva proceselor-verbale de constatare a contravențiilor revine instanței la care se referă art. 32 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, respectiv instanței în a cărei rază de competență a fost săvârșită fapta contravențională imputată.
În plus, instanța reține că, față de caracterul imperativ al normei care stabilește competența teritorială de soluționare a plângerilor contravenționale, acesta este una exclusivă. De asemenea, conform art. 129 alin. 2 pct. 3 C. pr. civ., necompetența este de ordine publică când pricina este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura. Fiind vorba despre o competență exclusivă, de ordine publică, instanța este obligată să verifice, din oficiu, dacă este competentă sub aspect teritorial, în caz contrar impunându-se declinarea competenței de soluționare în favoarea instanței competente.
În fapt, instanța reține că, prin procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._, încheiat la data de 22.04.2013 de către intimatul I.-I. TERITORIAL NR. 4 CLUJ, s-a reținut că, în data de 19.04.2013, în jurul orelor 12:00, pe sectorul de drum DN 1C km 140+500, localitatea Lăpușel, jud. Maramureș, a fost oprit și verificat ansamblul auto cu numărul de înmatriculare_ /_, utilizat de .. și condus de numitul C. D., care efectua operațiuni de transport marfă în baza copiei conforme nr._, valabilă până la data de 24.01.2014. În urma verificării activității conducătorului auto rezultată din înregistrările digitale de pe cardul conducătorului auto C. D., s-a constatat că acesta, în data de 17.04.2013, de la ora 02:17 până la ora 16:59, a depășit perioada maximă zilnică de conducere (adică 10 ore) cu 22 minute, acesta conducând 10:22 ore. S-a întocmit formular de constrol în trafic . nr._/19.04.2013, semnat de conducătorul auto.
Ca atare, a fost angajata raspunderea contraventionala a petentei .., in calitate de utilizator al ansamblului auto, pentru savarsirea contraventiei prev. de art. 8 alin. 3 pct. 1 in O.G. nr. 37/2007, aplicandu-i-se o amenda contraventionala in cuantum de 1500 lei, potrivit art. 9 alin. 1 lit. e) din acelasi act normativ.
Verificând, din oficiu, competența de soluționarea a prezentei cauze de către Judecătoria Cluj-N., sub aspect teritorial, instanța constată că, raportat la mențiunile cuprinse în procesul-verbal de contravenție contestat, sectorul de drum DN 1C km 140+500, localitatea Lăpușel, jud. Maramureș, se află pe raza localității localitatea Lăpușel, jud. Maramureș, și, raportat la prevederile Hotărârii Guvernului nr. 337 din 9 iulie 1993, pentru stabilirea circumscripțiilor judecătoriilor și parchetelor de pe lângă judecătorii, judecătoria competentă să soluționeze prezenta cauză este Judecătoria Baia M..
Față de cele reținute mai-sus, instanța apreciază că Judecătoria Cluj-N. nu este competentă sub aspect teritorial să judece plângerea formulată de către petent, competentă fiind Judecătoria Baia M., aceasta fiind instanța în a cărei rază teritorială a fost săvârșită pretinsa faptă contravențională.
Pe cale de consecință, instanța urmează a admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Cluj-N., cu consecința desesizării instanței și a declinării competenței de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Baia M..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Cluj-N., invocată din oficiu.
Dispune declinarea competenței de soluționare a cauzei privind pe petenta .., cu domiciliul procesual ales la SCA B.&CIOBANESCU, cu sediul în mun. Cluj-N., .. 1, jud. Cluj, în contradictoriu cu intimatul I. DE STAT PENTRU CONTROLUL IN TRANSPORTUL RUTIER - I., cu sediul procedural ales în mun. Baia M., ., ., în favoarea Judecătoriei Baia M..
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, azi, 20.11.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
G.-R. F.-H. R. T.
Red./Th.red./F.H.G.R./T.R./3 ex./09.01.2014
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 2013/2013.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 1141/2013.... → |
---|