Contestaţie la executare. Sentința nr. 4758/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
Comentarii |
|
Sentința nr. 4758/2013 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 12-03-2013 în dosarul nr. 26355/211/2012
ROMANIA
JUDECATORIA CLUJ-N.
OPERATOR DE DATE CU CARACTER PERSONAL 3185
DOSAR NR._
SENTINTA CIVILA NR. 4758/2013
Sedința publică din data de 12 martie 2013
Instanta compusa din:
P.: D. V. P.
GREFIER: S. E.
Pe rol fiind soluționarea cererii formulată de contestatorul O. V. in contradictoriu cu intimata A. FINANTELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI CLUJ N., având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut in cauză se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal indeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care
Instanța, față de lipsa părților, lasă cauza la sfârșitul ședinței de judecată conform art.104(13) din Hot.387/2005.
La apelul realizat la sfârșitul ședinței de judecată, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal indeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care
Instanța, in temeiul art. 167 C.pr.civ. incuviințează proba cu inscrisurile depuse la dosar și constatând că s-a solicitat judecarea cauzei in lipsă și că nu este necesară administrarea de alte probe, declară inchisă cercetarea judecătorească și reține cauza in pronunțare.
INSTANTA,
Deliberând:
Prin cererea înregistrată sub nr._/211/2012 pe rolul Tribunalului Cluj reclamantul O. V. a contestat măsurile de executare silită efectuate împotriva sa în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata Direcția Generală a Finanțelor Publice Cluj.
In esență reclamantul a solicitat să i se comunice hotărârea judecătorească prin care a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată si să primească răspuns la solicitările adresate intimatei.
Intimata a depus întâmpinare prin care a invocat excepția necompetenței materiale a Tribunalului Cluj si excepția lipsei calității procesuale pasive.
Prin sentința civilă nr._/22.10.2012 Tribunalul Cluj a admis excepția necompetenței materiale si a declinat soluționarea cauzei in favoarea Judecătoriei Cluj-N.. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Cluj-N. in data de 13.11.2012 sub nr._ .
În ședința publică din data de 12.02.2013 instanța a stabilit că în prezenta cauză are calitate procesuală pasivă Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Cluj-N..
În probațiune s-a anexat dosarul execuțional nr._/18.07.2012 privind pe contestator.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin sentința penală nr. 1136/11.07.2011 pronunțată de Judecătoria G. in dosarul nr._ rămasă definitivă prin decizia nr. 397/R/05.10.2011 a Tribunalului Cluj, contestatorul O. V. a fost obligat la plata sumei de 600 lei cu titlu de cheltuieli judiciare in favoarea statului (f. 13-14).
In temeiul ari 136 al. 1 si 6 si art. 141 din OG nr. 92/2003, având in vedere creanța stabilită prin hotărârile judecătorești menționate, s-a emis in sarcina reclamantului titlul executoriu nr._ la data de 18.05.2012 pentru suma de 600 lei (f. nr. 10). La aceeași dată, în temeiul art. 145 din OG nr. 92/2003 s-a emis somație de executare, comunicată contestatorului in data de 31.05.2012 (f. 8-9).
Deoarece reclamantul nu a achitat debitul, s-a continuat executarea silită prin înființarea unei popriri în dosarul execuțional nr._/18.07.2012 asupra conturilor deținute de contestator (f. 16-17), comunicata acestuia in data de 27.07.2012 (f. 15).
Actele de executare din dosarul execuțional nr._/2012 au fost legal întocmite, cu respectarea dispozițiilor art. 141-144 din OG nr. 92/2003.
Pentru aceste considerente, in temeiul art. 172-174 din OG nr. 92/2003 va respinge contestația la executare formulata de reclamantul contestatorul O. V. in contradictoriu cu intimata A. FINANTELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI CLUJ-N., ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE
Respinge contestația la executare formulată de contestatorul O. V. domiciliat in Cluj-N. .. 42 ., in contradictoriu cu intimata A. FINANTELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI CLUJ-N., cu sediul in Cluj-N. P-ța A. I. nr. 19 jud. Cluj., ca neîntemeiată.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 12.03.2013.
JUDECĂTOR:GREFIER:
D.-V. PopoviciEdith S.
Red/dact. DVP
22.04.2013/ 4ex.
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 2013/2013.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 6693/2013.... → |
---|