Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 4272/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
Comentarii |
|
Sentința nr. 4272/2013 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 04-03-2013 în dosarul nr. 28693/211/2012
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
SECȚIA CIVILĂ
OPERATOR DE DATE CU CARACTER PERSONAL - 3185
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 4272/2013
Ședința publică din data de 04.03.2013
Instanța este constituită din:
PREȘEDINTE: I. A. B.
GREFIER: Ș. N.
Reprezentanta Ministerului Public prin procuror M. L. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-N..
Pe rol se află soluționarea cererii de reexaminare a sancțiunii contravenționale formulată de petentul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI CLUJ în contradictoriu cu intimatul B. C. F..
La apelul nominal făcut în ședința publică, la prima strigare, se constată lipsa părților.
Instanța lasă cauza la a doua strigare.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la a doua strigare, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, față de cererea petentului de judecare a cauzei potrivit art. 242 alin. 2 C.pr.civ.,
Judecătoria, fiind legal sesizată și obligată din oficiu să își stabilească competența generală, materială și teritorială, potrivit art. 1591 C.pr.civ., astfel cum a fost introdus prin art. I pct. 23 din Legea nr. 202/2010, constată că este competentă să judece prezenta cauză.
La interpelarea instanței, reprezentanta Ministerului Public arată că nu are cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat.
Nefiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, instanța acordă cuvântul pe aspectul propunerii de probe.
Reprezentanta Ministerului Public solicită încuviințarea probei cu înscrisurile depuse la dosar.
Instanța, în temeiul art. 167 alin. 1 C.pr.civ., încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, apreciind-o ca fiind utilă, pertinentă și concludentă pentru justa soluționare a cauzei.
Nemaifiind cereri de formulat ori probe de administrat, instanța apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri judiciare.
Reprezentanta Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-N. solicită admiterea cererii așa cum a fost formulată, respectiv înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu munca în folosul comunității.
În temeiul art. 150 C.pr.civ. instanța, socotindu-se lămurită, declară dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ la data de 05.12.2012, petentul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI CLUJ a solicitat în contradictoriu cu intimatul B. C. F. înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale în cuantum de 3.600 lei aplicată prin procesele verbale de contravenție . nr._ din data de 06.11.2011, . nr._ din data de 18.02.2012, . nr._ din data de 10.01.2012 întocmite de petent, cu sancțiunea muncii în folosul comunității.
În drept, petentul și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 391 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.
În probațiune, a depus: procesele verbale de contravenție . nr._ din data de 06.11.2011, . nr._ din data de 18.02.2012, . nr._ din data de 10.01.2012 (filele 4 - 6), dovada insolvabilității și domiciliului actual al intimatului (filele 7 - 11).
Legal citat, intimatul B. C. F. nu a depus întâmpinare și nici nu s-a prezentat la judecata cauzei pentru a-și exprima poziția procesuală.
În cauză, instanța a administrat și a încuviințat proba cu înscrisurile depuse la dosar.
Analizând actele și materialul probator existent la dosarul cauzei, instanța reține următoarele:
Prin procesele verbale de contravenție . nr._ din data de 06.11.2011, . nr._ din data de 18.02.2012, . nr._ din data de 10.01.2012 (filele 4 - 6) i s-a aplicat intimatului sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum total de 3.600 lei.
Prin neexercitarea căilor legale de atac, procesele verbale menționate au devenit titluri executorii, iar intimatul nu a achitat amenda contravențională în termenul legal de 30 zile, prevăzut de art. 9 din OG nr. 2/2001.
Din înscrisurile depuse la dosar la filele 7 – 11 rezultă că intimatul nu realizează venituri și nu are bunuri urmăribile.
Astfel, instanța reține că potrivit art. 9 alin. 3 din același act normativ, în cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, instanța poate dispune înlocuirea sancțiunii amenzii cu prestarea unei activități în folosul comunității.
Totodată, în conformitate cu Decizia în interesul legii nr. 7/2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, nu este necesar ca sancțiunea în discuție sa fie prevăzută de lege alternativ cu cea a amenzii, iar potrivit dispozițiilor art. 391 alin. 1 din OG nr. 2/2001, în cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, organul din care face parte agentul constatator va sesiza instanța în circumscripția căreia s-a săvârșit contravenția, în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității, ținându-se seama, după caz, și de partea din amendă care a fost achitată, iar potrivit alin. 2, în cazul în care contravenientul, citat de instanță, nu a achitat amenda în termenul prevăzut la alin. 1, instanța procedează la înlocuirea amenzii cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității.
Față de considerentele expuse, instanța reține că, în cauză, sunt îndeplinite condițiile pentru a se dispune înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu sancțiunea muncii în folosul comunității și prin urmare va admite cererea și va transforma amenda în cuantum de 3.600 lei în muncă în folosul comunității într-un cuantum de 300 ore, în temeiul art. 391 din OG nr. 2/2001.
Conform art. 17 alin. 2 din OG nr. 55/2002, în executarea mandatului, primarului localității de domiciliu a intimatului îi va reveni răspunderea stabilirii conținutului activității ce urmează să fie prestată de contravenient, condițiile în care acesta executa sancțiunea, precum și programul de lucru, încunoștințând despre măsurile luate unitatea la care se va presta activitatea.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea de reexaminare a sancțiunii contravenționale formulată de petentul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI CLUJ, cu sediul în Cluj-N., ., județul Cluj, în contradictoriu cu intimatul B. C. F., cu domiciliul în comuna Chinteni, ., jud. Cluj.
Înlocuiește sancțiunea amenzii contravenționale aplicată intimatului prin procesele verbale de contravenție . nr._ din data de 06.11.2011, . nr._ din data de 18.02.2012, . nr._ din data de 10.01.2012 în sumă de 3.600 lei cu 300 ore de muncă în folosul comunității.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în sedință publică, azi, data de 04.03.2013.
Președinte, Grefier,
B. I. A. Ș. N.
Red./Dact. B.I.A. 06.03.2013/4 ex.
← Contestaţie la executare. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria... | Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr.... → |
---|