Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 6614/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA

Sentința nr. 6614/2013 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 09-04-2013 în dosarul nr. 2551/211/2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CLUJ-N.

OPERATOR DE DATE CU CARACTER PERSONAL 3185

DOSAR NR._

SENTINTA CIVILĂ NR. 6614

Ședința publică din data de 09.04.2013

Instanța constituită din :

JUDECĂTOR: A. G. I.

GREFIER: S.-A. A. I.

Ministerul Public reprezentat prin procuror B. S. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-N.

Pe rol soluționarea acțiunii civile formulata de petenta R. A. DE TRANSPORT U. CĂLĂTORI CLUJ în contradictoriu cu intimata C. E., având ca obiect plângere contravențională

La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care:

Instanța, în temeiul art. 133 alin 1 raportat la art. 112 pct 6 c.pr.civ. invocă din oficiu excepția nulității cererii formulate de petenta, având în vedere nesemnarea cererii, si pune in discuție excepția invocata.

Reprezentantul Ministerului Public nu se opune admiterii excepției.

Instanța reține cererea spre soluționarea excepției invocate.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 31.01._ petenta R. A. DE TRANSPORT U. CĂLĂTORI CLUJ a solicitat, în contradictoriu cu intimata C. E. înlocuirea sancțiunii amenzilor contravenționale aplicate prin procesele-verbale de contravenție nr._/05.06.2012, nr._/10.06.2012, nr._/15.07.2012, nr._/29.07.2012, nr._/05.08.2012, nr._/05.08.2012, nr._/02.08.2012, nr._/14.09.2012, în cuantum total de 800 de lei, cu munca in folosul comunității.

În drept au fost invocate dispozițiile O.G. nr. 2/2001.

Intimata nu a depus întâmpinare la dosar.

Deliberând asupra excepției nulității cererii de chemare în judecată, invocată din oficiu, instanța reține dispozițiile art. 133 alin 1 și 2 cpr.civ. potrivit cărora cererea de chemare în judecată care nu va cuprinde numele reclamantului sau pârâtului, obiectul ei sau semnătura, va fi declarată nulă; lipsa semnăturii se poate totuși împlini în tot cursul judecății. Dacă pârâtul invocă lipsa de semnătură, reclamantul va trebui să semneze cel mai târziu la prima zi de înfățișare următoare, iar când este prezent în instanță, în chiar ședința în care a fost invocată nulitatea.

Dispozițiile art. 133 alin 1 c.pr.civ. prevăd elementele esențiale ale cererii de chemare în judecată în lipsa cărora nu ar fi posibilă soluționarea cererii. În ceea ce privește lipsa semnăturii, deși ar părea că posibilitatea invocării lipsei semnăturii ar putea fi invocată numai de pârât, instanța apreciază că, dat fiind caracterul imperativ al dispozițiilor art. 133 alin 1 c.pr.civ. nulitatea cererii derivând din lipsa semnăturii reclamantului poate fi invocată și din oficiu, în condițiile în care ar pusă în situația de a soluționa o cerere cu privire la care există incertitudinea că reprezintă manifestarea de voință a părții interesate. Interpretarea contară ar presupune ca instanța sesizată cu o anumită cerere nesemnată, în ipoteza în care pârâtul nu invocă lipsa semnăturii, să fie nevoită să o soluționeze în lipsa unui element esențial, ceea ce ar fi inadmisibil. Prin urmare, rezultă că lipsa semnăturii, ca element al cererii de chemare în judecată depășește interesul personal al pârâtului, putând fi invocată și din oficiu.

Constatând că petenta, deși a fost citată cu mențiunea de a delega un reprezentant in instanță în vederea însușirii cererii, prin semnătură, sau de a depune un exemplar semnat al cererii, sub sancțiunea anulării, nu s-a conformat obligației, astfel încât, în temeiul art. 133 alin 1 raportat la art. 112 pct 6 c.pr.civ. va admite excepția nulității cererii invocate din oficiu și va anula cererea de chemare in judecată ca nesemnată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția nulității plângerii, invocată din oficiu.

Anulează plângerea contravențională formulată de petenta R. A. DE TRANSPORT U. CĂLĂTORI CLUJ, cu sediul în Cluj N., ., nr. 128-130, jud. Cluj, în contradictoriu cu intimata C. E., cu domiciliul în Campia Turzii, .. 6, jud. Cluj, ca nesemnata.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 09.04.2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

G. I. A. S.-A. A. I.

Red/tehn.GIA /4 ex/10.04.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 6614/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA