Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 11/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
Comentarii |
|
Sentința nr. 11/2013 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 11-10-2013 în dosarul nr. 12875/211/2013
Operator de Date cu Caracter Personal - 3185
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
Dosar nr._
Sentința civilă nr._
Ședința publică din data de 11.10.2013
Instanta constituită din:
P.: D. G. R.
Grefier: F. C.
Din partea Ministerului Public a participat d-na. procuror A. L. din cadrul Parchetului de la langa Judecatoria Cluj-N.
Pe rol se afla solutionarea cauzei civile privind pe petenta R. A. DE TRANSPORT U. DE CALATORI CLUJ-N. și pe intimata M. A., având ca obiect înlocuirea amenzii contraventionale cu muncă în folosul comunității.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților, prezentându-se reprezentanta Ministerului Public, procuror A. L..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Reprezentanta Ministerului Public învederează instanței faptul că nu are de formulat cereri prealabile, solicitând încuviințarea probei cu înscrisurile existente la dosar.
Instanța, în temeiul art.255 alin.1 N.C.P.C. și apreciind că proba cu înscrisurile depuse la dosar de catre petenta este pertinentă, concludentă și utilă pentru justa soluționare a cauzei, o încuviințează ca atare.
Nemaifiind alte cereri de formulat și nici probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri pe fond.
Reprezentanta Ministerului Public solicită instanței admiterea cererii de chemare în judecată formulată de către petenta și înlocuirea amenzii contravenționale aplicată intimatei prin procesul-verbal de contravenie anexat cu obligarea acesteia la prestarea de muncă în folosul comunității.
INSTANȚA
Deliberand asupra cauzei civile de fata, constată următoarele:
Prin cererea înregistrata pe rolul Judecatoriei Cluj-N. sub nr._ /31.05.2013 petenta R. A. DE TRANSPORT U. DE CALATORI CLUJ-N. a solicitat, în contradictoriu cu intimata M. A., înlocuirea amenzii contravenționale în cuantum de 100 lei aplicată intimatei cu sanctiunea muncii in folosul comunitatii.
În motivarea cererii, petentul a aratat ca prin procesul-verbal de contravenție nr._/27.07.2011 intimata a fost sanctionată contraventional cu amenda în cuantum de 100 lei și avand in vedere faptul că aceasta nu a achitat amenda in termen de 30 de zile de la ramanerea definitiva a sanctiunii, iar din adresa Primariei Municipiului Medias rezulta imposibilitatea executarii silite intrucat debitoarea este insolvabilă, intelege sa solicite instantei inlocuirea sanctiunii amenzii cu cea a prestarii unei activitati in folosul comunitatii.
În drept, au fost invocate disp. O.G. nr.2/2001.
Desi legal citată, intimata nu a depus intampinare si nici nu s-a prezentat la judecarea cauzei.
În speță, instanta a administrat proba cu inscrisuri, constand in actele depuse de catre petent la dosarul cauzei.
Analizand actele dosarului, instanta retine urmatoarele :
Prin procesul-verbal de contravenție nr._/27.07.2011 intimata a fost sanctionată contravențional cu amenda in cuantum de 100 lei, pentru savarsirea unei contravenții prevăzute de H.C.L. nr.767/2004.
Intimata nu a achitat amenda contraventionala aplicata în termen de 30 de zile de la ramanerea definitiva a acestora, iar din adresa emisa de Primaria Municipiului Medias catre petenta rezulta ca aceasta nu detine bunuri urmaribile si nu poate fi executata silit (fila 2).
Potrivit art.9 alin.3 din O.G. nr.2/2001, „In cazul in care contravenientul nu a achitat amenda in termen de 30 de zile de la ramanerea definitiva a santiunii si nu exista posibilitatea executarii silite, organul din care face parte agentul constatator va sesiza instanta de judecata pe a carei raza teritoriala s-a savarsit contraventia, in vederea inlocuirii amenzii cu sanctiunea obligarii contravenientului la prestarea unei activitati in folosul comunitatii, tinandu-se seama de partea din amenda care a fost achitata”.
În acelasi timp, potrivit art.9 alin.1 si 2 din O.G. nr.2/2001, „(1) Prestarea unei activitati in folosul comunitatii poate fi stabilita numai prin lege si numai pe o durata ce nu poate depasi 300 de ore; (2) Sanctiunea prevazuta la alin. (1) se stabileste alternativ cu amenda”.
De asemenea, prin decizia nr.7/20.09.2010 pronunțată de I.C.C.J. în recurs în interesul legii s-a stabilit că dispozițiile art.9 alin. (3) -(5) din O.G. nr.2/2001, prin raportare la dispozițiile art.9 alin. (1) și (2) din aceeași ordonanță și la dispozițiile art.1 din O.G. nr.55/2002, se interpretează în sensul admisibilității cererilor de înlocuire a sancțiunii amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității indiferent dacă contravențiile săvârșite sunt prevăzute și sancționate prin legi, ordonanțe ale Guvernului sau alte acte cu caracter normativ și chiar dacă actul care stabilește și sancționează contravențiile nu prevede, alternativ cu sancțiunea amenzii, sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității.
Ca atare, apreciind că în prezenta cauză sunt întrunite cerințele legale pentru a se putea dispune înlocuirea amenzii contraventionale cu muncă în folosul comunității, deoarece intimatei i-au fost aplicate prin procesul-verbal de contravenție în litigiu o amenda contravenționala în cuantum de 100 lei, pe care nu a achitat-o în termenul prevăzut de lege, iar executarea silita impotriva sa nu este posibila, ținând cont și de cele statuate de I.C.C.J. prin decizia în recurs în interesul legii mai sus menționată, precum și de cuantumul salariului minim pe economie în anul 2013, instanța va admite cererea dedusă judecății și, prin urmare, va dispune înlocuirea sancțiunii amenzii în cuantum de 100 lei, aplicată intimatei prin procesul-verbal de contravenție nr._/27.07.2011 cu prestarea unei activități în folosul comunității și, pe cale de consecință, obligă intimata să presteze 21 de ore de muncă în folosul comunitatii pe raza localității în care domiciliază efectiv, în condițiile ce vor fi stabilite de către primarul localității respective
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea formulata de petenta R. A. DE TRANSPORT U. DE CALATORI CLUJ-N., cu sediul in Cluj-N., . nr.128-130, jud. Cluj, in contradictoriu cu intimata M. A., cu domiciliul în Medias, ., ..
Dispune înlocuirea sancțiunii amenzii în cuantum total de 100 lei, aplicată intimatei prin procesul-verbal de contravenție nr._/27.07.2011 cu prestarea unei activități în folosul comunității și, pe cale de consecință, obligă intimata să presteze 21 de ore de muncă în folosul comunitatii pe raza localității în care domiciliază efectiv, în condițiile ce vor fi stabilite de către primarul localității respective.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.
Cererea pentru exercitarea apelului se va depune la Judecătoria Cluj-N..
Pronunțată în ședință publică azi, 11.10.2013.
PREȘEDINTE GREFIER
D. G. R. F. C.
← Anulare act. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA | Plângere contravenţională. Sentința nr. 2013/2013.... → |
---|