Contestaţie la executare. Sentința nr. 926/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 926/2013 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 18-01-2013 în dosarul nr. 10832/211/2012
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
SECTIA CIVILA
Dosar nr._
Operator de date cu caracter personal -3185
SENTINTA CIVILA NR. 926/2013
Ședința publică din data de 18 ianuarie 2013
Instanta constituita din:
PREȘEDINTE: C. I.
Grefier: M. P.
Pe rol se afla solutionare cauzei civile privind pe contestatorul M. F. PUBLICE in contradictoriu cu intimatii S. M.,s.a., având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică,se constata lipsa partilor.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier,dupa care,
Instanța,in temeiul disp. art.167 alin.1 C.pr.civ., apreciind ca proba cu inscrisurile de la dosar este legala,concludenta si pertinenta pentru justa solutionare a cauzei o incuviinteaza ca atare.
Nemaifiind alte probe de administrat,constata cauza in stare de judecata si o retine in pronuntare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin contestația la executare înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 02.05.2012 sub nr._, contestatorul M. F. Publice, a solicitat în contradictoriu cu intimații S. M., C. A. M., I. C. M., B. M. Agota si Marusiac D. A., anularea actelor de executare efectuate de către Biroul Executorului Judecătoresc M. M. in dosarul executional nr.352/2011, precum si suspendarea executarii silite in dosarul executional mentionat pana la solutionarea contestatiei.
În motivarea cererii, contestatoarea a învederat, în esență, că executarea silită demarată în dosarul de executare nr. 352/2011 la Biroului Executorului Judecătoresc M. M., in cadrul careia au fost emise somatia nr.352/05.04.2012 si procesul-verbal din 29.06.2011, face abstracție de dispozițiile incidente din O.U.G. nr. 71/2009, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011.
A mai arătat că O.U.G. nr. 71/2009 consacră un impediment legal, de ordine publică, în calea continuării executării silite, iar prin adoptarea și aplicarea acestor acte normative nu se neagă existența și întinderea drepturilor constatate prin hotărâri judecătorești și nici nu se refuză executarea lor, ci doar se stabilește o modalitate de executare, justificată de apărarea stabilității economice a statului.
Contestatorul a mai precizat că, fiind sesizată în mod repetat, Curtea Constituțională, a decis că toate dispozițiile incidente în speță sunt constituționale, indicând în acest sens, Decizia nr. nr.190/02.03.2012. Instituirea acestei masuri a fost determinata de existenta unui numar substantial de cauze avand ca obiect drepturi salariale, ceea ce a dus la imposibilitatea autoritatii statale de a executa hotararile judecatoresti in aceats materie, in special pe fondul crizei economice. De altfel, pentru a se evita devalorizarea acestor sume, legiuitorul a prevazut actualizarea lor cu preturile de consum, ceea ce garanteaza executarea in tot a creantei. CCR a stabilit, de asemenea, ca reesalonarea platii sumelor datorate nu incalca prevederile art.16, art.21, art.44 din Constitutie si nici art. 6, art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. 1 Protocolul nr. 1 la Convenție. Avand in vedere marea criza globala si consecintele negative ale acesteia, esalonarea platii sumelor datorate este justificata.
Obligatia stabilita in sarcina MFP in baza hotararilor judecatoresti pronuntate de Tribunalul Cluj si Curtea de Apel Cluj este o obligatie de a face si prin urmare constragerea nu se poate exercita direct asupra bunurilor debitorului. Un motiv de nelegalitate a actelor de executare silita il reprezinta acela ca prin S.Civ. nr.2405/2007 a Tribunalului Cluj modificata prin Decizia nr.248/2010 a C.A.Cluj, instanta a admis exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a MFP si a respins actiunea fata de acesta, hotararea fiind irevocabila.
De asemenea debitul de 948.508 lei stabilit de executorul judecatoresc nu a fost insotit de documente justificative cu privire la modul de calcul folosit pentru stabilirea debitului.
Totodata s-a solicitat suspendarea executarii silite pentru aceleasi considerente.
În drept, s-au invocat dispozițiile art. 399 alin. 1, art. 7 din OUG nr. 22/2002, modificată prin Legea nr. 92/2011, celelalte prevederi din cuprinsul contestatiei la executare.
În dovedire, contestatoarea a anexat, la dosar, somație (filele 12-181).
Cererea este scutită de taxă judiciară de timbru și timbru judiciar. Totodată, cererea de suspendare a executării silite este scutită de taxă judiciară de timbru, timbru judiciar și depunerea de cauțiune.
Deși legal citați, intimații nu au depus întâmpinare.
Prin încheierea civilă din data de 14.05.2012 a fost admisă cererea de abținere a d-nei D. C.. Apoi, prin Încheierea civilă din data de 27.06.2012 a fost admisă cererea de abținere a d-nei judecător S. F. C., iar prin Încheierea din data de 04.07.2012 a fost admisă cererea de abținere a d-nei judecător S. I..
La data de 29.08.2012 contestatorul si-a precizat contestatia aratand ca prin hotararile judecatoresti in temeiul carora s-a demarat executarea silita, nu s-a stabilit in sarcina sa o obligatie de plata a vreunei sume de bani, ci o obligatie de mijloace, nu de rezultat, constand in aceea de a aloca fondurile necesare. Prin adresa anexata la precizare, M. Justitiei a aratat ca sumele platite creditorilor sunt in suma de 517.749 lei, asa cum rezulta din anexa atasata la precizare.
In sedinta publica din 16.11.2012 instanta a dispus suspendarea executarii silite in dosarul executional nr.352/2012 al B. Manchievici M..
La data de 11.12.2012 a fost depus dosarul executional relevant in cauza.
În cauză, instanța a încuviințat și a administrat proba cu înscrisuri, constând în actele depuse la dosarul cauzei si dosarul executional.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarea situație de fapt:
Prin cererea de executare silită formulată de intimați (impreuna si cu alti creditori) la data de 06.06.2011, s-a solicitat B. M. M. înființarea popririi asupra oricărui cont pe care debitorii Curtea de Apel Cluj, M. Justiției si M. Economiei și Finanțelor îl au deschis, poprirea fiind necesară executării integrale a obligațiilor de plată stabilite prin sentințele civile (S.civ. nr.674/15.04.2008 a Tribunalului Cluj, irevocabila prin Decizia nr.1119/2009 a C.A.Cluj, Sentinta civila nr.2405/2007 a Tribunalului Cluj, irevocabila prin Decizia 248/2010 a C.A.Cluj, Sentinta civila nr.335/2008 a Tb. Cluj irevocabila prin Decizia nr.2811/R/2099 a C.A.Cluj, Sentinta civila nr.635/14.04.2008 a Tribunalului Cluj irevocabila prin Decizia nr. 1697/2009 a Curtii de Apel Cluj, Sentinta civila nr.2918/2009 irevocabila prin Decizia nr.8648/2010 a C.A.Cluj) până la concurența sumelor datorate fiecăruia dintre intimați, cu cheltuieli de executare constând în onorariu executor judecatoresc.
Prin cererea de încuviințare a executării silite B. M. M. a solicitat Judecătoriei Cluj-N. încuviințarea executării silite la cererea creditorilor următori, cerere care a fost admisă prin Încheierea civilă nr. 8204/CC/2011 din data de 15.06.2011 în dosarul nr._/211/2011 și, prin care s-a dispus încuviințarea executării silite, printre alții și împotriva M. Economiei si F. Publice.
La data de 29.06.2011, B. M. M. a încheiat procesul verbal de cheltuieli, prin care s-au stabilit cheltuielile de executare si s-a emis somatia din aceeasi data pentru suma totala de 7.191.924 lei reprezentand debit datorat intimatilor (precum si altor creditori). La data de 05.04.2012 s-a emis somatia cu privire la plata sumei datorate de 948.508 lei.
La data de 28.11.2012 intimatele au fostmulat o cerere prin care au invederat executorului judecatoresc ca renunta la executarea silita in dosarul executional nr.352/2012 al B. Manchievici M.. Avand in vedere acest aspect, instanta apreciaza ca, si daca s-a renuntat la cererea de executare silita, instanta ramane investita cu verificarea actelor de executare, legalitatea acestora urmand a fi verificata raportat la momentul emiterii/indeplinirii lor.
Instanța reține că titlurile executorii care fac obiectul dosarului execuțional nr. 506/2011 al B. M. M. privesc drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar și stabilesc creanțe în sarcina unei instituții publice, astfel că, în cauză, sunt incidente prevederile OUG nr. 71/2009 aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011.
Potrivit art. 1 alin. 1 și 2 din O.U.G. nr. 71/2009, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011, „Plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2011, se va realiza după o procedură de executare care începe astfel: în anul 2012 se plătește 5% din valoarea titlului executoriu; în anul 2013 se plătește 10% din valoarea titlului executoriu; în anul 2014 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu; în anul 2015 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu; în anul 2016 se plătește 35% din valoarea titlului executoriu. În cursul termenului prevăzut la alin. 1 orice procedură de executare silită se suspendă de drept.”
În acest sens, instanța reține că, art. 1 din Convenția europeană a drepturilor omului consacră asumarea obligației de către Părțile Contractante de a recunoaște oricărei persoane, de sub jurisdicția lor, drepturile și libertățile definite de Convenție. Cât privește România, Convenția Europeană a intrat în vigoare prin Legea nr. 30/1994 din 21 iunie 1994, dată la care instrumentele de ratificare au fost depuse la Secretarul General al Consiliului. Aceasta înseamnă că, după ratificare Convenția a devenit parte integrantă a sistemului român de drept și a dobândit, în cadrul acestuia aplicabilitate directă.
Normele cuprinse în Convenție și în protocoalele sale adiționale alcătuiesc împreună un ,,. consecința că acesta se impune autorităților naționale cu aceeași forță juridică cu care se impun normele convenționale. Ca atare, autoritățile statale române confruntate cu aplicarea dispozițiilor Convenției și ale protocoalelor sale adiționale vor fi obligate să țină seama și să aplice soluțiile jurisprudențiale ale organelor Convenției generate de acestea, indiferent dacă ele au fost pronunțate în cauze privitoare la România sau în cauze privitoare la celelalte state părți la Convenție.
Potrivit articolului 6 paragraf 1 din Convenție: ,,orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanță independentă și imparțială, instituită prin lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzații în materie penală îndreptate împotriva sa”.
Prima garanție conferită de articolul 6 paragraful 1 oricărui justițiabil este dreptul său la un tribunal. În concepția instanței europene, dreptul la un tribunal este o componentă esențială a sistemului de garanții instituit prin art. 6 paragraf 1, pentru ca orice persoană care este parte într-un proces civil să beneficieze de un proces echitabil (Cauza Golder contra Marea Britanie, hotărâre din 21 februarie 1975).
Instanța europeană a admis faptul că dreptul de a sesiza un tribunal este doar unul dintre aspectele dreptului de acces la justiție, întrucât, în Cauza Ruianu contra României (hotărâre din 17 iunie 2003), Curtea a reamintit că dreptul la justiție protejează în egală măsură și punerea în executare a hotărârilor judecătorești definitive și obligatorii, care, într-un stat care respectă preeminența dreptului, nu pot rămâne fără efect în defavoarea uneia din părți.
Prin urmare, potrivit Curții, executarea unei hotărâri judecătorești nu poate fi împiedicată, anulată sau amânată pe o perioadă lungă de timp (cauzele Burdov contra Rusiei, hotărâre din 7 mai 2002, Hornsby contra Greciei, hotărâre din 19 martie 1997).
Argumentele Curții Europene au fost reluate și în cauza Ș. contra României (hotărâre din 24 martie 2005), în care s-a arătat că, dacă administrația, ce constituie un element al statului de drept, refuză sau omite să execute o hotărâre judecătorească ori întârzie în executarea acesteia, garanțiile art. 6 de care a beneficiat jusitițiabilul în fața instanțelor de judecată își pierd orice rațiune de a fi, nefiind oportun de a cere unei persoane, care în urma unei proceduri judiciare a obținut o creanță împotriva statului, să recurgă la procedura executării silite pentru a obține satisfacție.
În jurisprudența sa, respectiv, în cauza S. P. contra României (hotărâre din 2 martie 2004), cauza V. I. contra României (hotărâre din 28 iunie 2005), Curtea europeană a reluat considerentele din cauza Ș. contra României și a constatat încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, ca urmare a neexecutării unei hotărâri, apreciate ca fiind o ingerință în dreptul la respectarea bunurilor.
Curtea admite posibilitatea de a suspenda temporar executarea silită a unor hotărâri civile, însă numai dacă suspendarea este fondată pe motive de ordine publică, iar intervalul de timp în care operează este rezonabil și proporțional cu motivele care o determină (Immobiliare Saffi contra Italiei, hot. din 29 iulie 1999). Totodată, s-a arătat că o întârziere în executarea unei hotărâri poate fi justificată de circumstanțe particulare, dar întârzierea nu poate avea drept consecință atingerea substanței dreptului protejat de art. 6 paragraful 1 din Convenție.
Este adevărat că dreptul la justiție nu este unul absolut și că statului îi este recunoscută o oarecare marjă de apreciere, însă nu trebuie uitat că, în egală măsură în jurisprudența sa, instanța europeană a arătat că, invocarea lipsei resurselor financiare nu poate constitui o cauză justificativă pentru neexecutarea unei hotărâri judecătorești într-un termen rezonabil (Bourdov c. Rusiei, Katsyuk c. Ucrainei; P. c. Moldovei; Shmalko c. Ucrainei) și că orice fel de ingerință în drepturile persoanei garantate de Convenție trebuie să respecte un just echilibru între interesele statului și cele ale persoanelor vizate.
În cauză, instanța subliniază faptul că intimata are un bun în sensul art. 1 Protocolul nr. 1 la Convenție (cauza Ș. contra României, hotărâre din 24 martie 2005), respectiv hotărârile judecătorești menționate în baza cărora a început executarea silită. Apoi, conform actelor aflate la dosarul de executare nr. 352/2012, precum și înscrisurilor depuse de contestator, Curtea de Apel Cluj a efectuat o . plati-f.202-205.
Deși instanța nu neagă dificultățile financiare, cum, totuși nu există nici o garanție împotriva arbitrariului și imprevizibilității referitoare la suspendări și reeșalonări, apreciază că ingerința în dreptul intimatei de a obține executarea hotărârilor judecătorești într-un termen rezonabil nu respectă cerința privind proporționalitatea acesteia, dată fiind conduita debitoarei care prin modul de punere în aplicare a ultimului plan de eșalonare, lipsește de efectivitate titlurile executorii obținute de intimată, ceea ce conduce la încălcarea art. 6 paragraful 1 din Convenție și art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, cu consecința aplicării prioritare a acestora, potrivit art. 11 alin. 2 și art. 20 din Constituție.
In privinta intinderii debitului, instanta constata ca . de 30.04.2012 situatia platilor efectuate arata ca debitul ramas era de 517.749 lei. Acest lucru nu atrage insa nelegalitatea actelor de executare efectuate pana la data de 30.04.2012 pentru suma de 948.508 lei, intrucat asa cum rzulta si din situatia platilor depusa la dosar, o parte din suma a fost platita ulterior emiterii somatiei de executare. Nici imprejurarea ca prin Decizia nr.248/2010 a C.A.Cluj, instanta a admis exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a MFP si a respins actiunea fata de acesta, nu poate fi retinuta intrucat prin toate celelalte sentinte ramase irevocabile, contestatorul a fost obligat sa aloce fondurile necesare efectuarii platilor drepturilor de natura salariala.
F. de aspectele aratate mai sus, instanta va respinge ca neintemeiata contestatia la executare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge, ca neîntemeiată, contestația la executare formulată de contestatorul M. F. Publice cu sediul in Bucuresti, ., sector 5 in contradictoriu cu intimatii S. M., C. A. M., I. C. M., B. M. Agota si Marusiac D. A., cu dom. procesual ales in Cluj-N., ., nr.1, sediul C.A.Cluj.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, data de 18.01.2013.
P., GREFIER,
C. I. M. P.
Tehnored./c.i./m.p./06.03.2013
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 408/2013.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 3827/2013.... → |
|---|
