Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 7286/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
Comentarii |
|
Sentința nr. 7286/2013 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 23-04-2013 în dosarul nr. 3552/211/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
CIVIL
Dosar nr._ Operator de date cu caracter personal 3185
SENTINȚA CIVILĂ NR. 7286/2013
Ședința publică de la 23.04.2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE: P. A.
GREFIER S.-A. A.-I.
Ministerul Public a fost reprezentat prin procuror B. S. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-N.
Pe rol fiind judecarea acțiunii civile privind pe petentul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI CLUJ în contradictoriu cu intimata R. A. M. având ca obiect înlocuirea amenzii contravenționale cu munca în folosul comunității.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită cu părțile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:
Se constată că, in urma verificărilor efectuate la Serviciul de Evidență al Populației a rezultat că adresa indicată de către petent este identică cu cea menționată în extrasul eliberat de SEIP, procedura de citare a intimatei fiind realizata prin afișare la ușa instanței.
Reprezentantul Ministerului Public solicită încuviințarea probei cu înscrisurile depuse.
Nemaifiind alte excepții de invocat și probe de administrat instanța, în temeiul art. 167 C.pr.civ., încuviințează proba cu înscrisurile depuse, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fondul cauzei.
Reprezentanta Ministerului Public solicită admiterea cererii și obligarea intimatei la prestarea muncii în folosul comunității
Instanța reține cererea spre soluționare.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 12.01.2013, petentul I. JUDEȚEAN DE POLIȚIE CLUJ a solicitat, în contradictoriu cu intimata R. A. M. înlocuirea sancțiunii amenzilor contravenționale aplicate prin procesele-verbale de contravenție . nr._/06.09.2012, . nr._/05.09.2012, . nr._/11.09.2012, ._/12.09.2012, . nr._/11.09.2012, . nr._/13.09.2012, . nr._/02.09.2012, . nr._/13.09.2012, . nr._/04.09.2012, nr._/03.09.2012, . nr._/26.09.2012, . nr._/25.09.2012, . nr._/29.09.2012, . nr._/29.09.2012, . nr._/24.09.2012, . nr._/27.09.2012, . nr._/16.09.2012, . nr._/23.09.2012, . nr._/17.09.2011 cu munca în folosul comunității.
În motivarea cererii, petentul a arătat că intimata nu a achitat amenda în termenul de 30 de zile prevăzut de lege și nu s-a reușit executarea silită a amenzii, întrucât debitorul nu deține bunuri mobile sau imobile.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 39 ind 1 din OG nr.2/2001 și art. 242 c.pr.civ.
În susținerea cererii, au fost depuse la dosar procesele-verbale de contravenție . nr._/06.09.2012, . nr._/05.09.2012, . nr._/11.09.2012, ._/12.09.2012, . nr._/11.09.2012, . nr._/13.09.2012, . nr._/02.09.2012, . nr._/13.09.2012, . nr._/04.09.2012, nr._/03.09.2012, . nr._/26.09.2012, . nr._/25.09.2012, . nr._/29.09.2012, . nr._/29.09.2012, . nr._/24.09.2012, . nr._/27.09.2012, . nr._/16.09.2012, . nr._/23.09.2012, . nr._/17.09.2011, adresa nr. 2994/27.11.2012 emisă de Primăria Luna, jud. Cluj.
Intimata nu a formulat întâmpinare în cauză și nu s-a prezentat în fața instanței pentru a-și preciza poziția procesuală față de cererea petentului. A fost citata prin afișare la usa instanței.
Instanța a încuviințat petentului proba cu înscrisurile depuse la dosar.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
Prin procesele-verbale de contravenție . nr._/06.09.2012, . nr._/05.09.2012, . nr._/11.09.2012, ._/12.09.2012, . nr._/11.09.2012, . nr._/13.09.2012, . nr._/02.09.2012, . nr._/13.09.2012, . nr._/04.09.2012, nr._/03.09.2012, . nr._/26.09.2012, . nr._/25.09.2012, . nr._/29.09.2012, . nr._/29.09.2012, . nr._/24.09.2012, . nr._/27.09.2012, . nr._/16.09.2012, . nr._/23.09.2012, . nr._/17.09.2011 intimata a fost sancționat contravențional cu amenda în cuantum de total de 9540 de lei.
Având în vedere că intimata nu a achitat amenda în termenul de 30 de zile prevăzut de art. 39 ind 1 din OG nr. 2/2001 de la rămânerea definitiva a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, astfel cum rezulta din adresa nr. 2994/27.11.2012 emisă de Primăria Luna, jud. Cluj (f. 4), instanța apreciază întemeiată cererea petentului de înlocuire a amenzii cu munca în folosul comunității.
În ceea ce privește numărul de ore de muncă, având în vedere cuantumul amenzii și maximul de ore care pot fi dispuse, instanța va dispune înlocuirea amenzii cu munca în folosul comunității timp de 900 de ore, ce urmează a se efectua la primăria de domiciliu sau reședință.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea de înlocuire a sancțiunii amenzii contravenționale cu munca în folosul comunității formulată de petentul I. JUDEȚEAN DE POLIȚIE CLUJ, cu sediul în Cluj-N., ., jud. Cluj în contradictoriu cu intimata R. A. –M., cu ultimul domiciliul cunoscut in com, Luna, ., jud. Cluj, citata si prin afișare la usa instanței.
Dispune înlocuirea amenzilor contravenționale în cuantum total de 9540 lei, aplicate prin procesele-verbale de contravenție . nr._/06.09.2012, . nr._/05.09.2012, . nr._/11.09.2012, ._/12.09.2012, . nr._/11.09.2012, . nr._/13.09.2012, . nr._/02.09.2012, . nr._/13.09.2012, . nr._/04.09.2012, nr._/03.09.2012, . nr._/26.09.2012, . nr._/25.09.2012, . nr._/29.09.2012, . nr._/29.09.2012, . nr._/24.09.2012, . nr._/27.09.2012, . nr._/16.09.2012, . nr._/23.09.2012, . nr._/17.09.2011 cu munca în folosul comunității timp de 900 ore și obliga intimata să presteze 900 ore de muncă în folosul comunității la primăria de domiciliu sau reședință.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 23.04.2013.
JUDECĂTOR, GREFIER,
P. A. S.-A. A. I.
Red./tehn. GIA/4ex./06.05.2013
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 9670/2013.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 2013/2013.... → |
---|