Plângere contravenţională. Sentința nr. 9670/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
Comentarii |
|
Sentința nr. 9670/2013 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 18-06-2013 în dosarul nr. 20441/211/2012
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
Operator de date cu caracter personal 3185
SENTINȚA CIVILA Nr.9670/2013
Ședința publică din 18 iunie 2013
Instanța constituită din:
JUDECĂTOR: C. R.
GREFIER: A. R.
Pe rol se află pronunțarea asupra plângerii contravenționale înaintată de petentul B. T. în contradictoriu cu intimatul I.P.J. Cluj.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care, se constată că dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 11 iunie 2013, când părțile prezente au pus concluzii pe fondul cauzei, conform încheierii de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta sentință civilă.
INSTANȚA
Deliberand constata:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub numărul de mai sus la data de 4.09.2012, petentul B. T., a solicitat în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLITIE JUDETEAN CLUJ, în principial anularea procesului verbal de constatare a contravenției . nr._, întocmit la data de 21.08.2012, ora 16,40, implicit a punctelor de penalizare și a punctelor amendă dispuse prin acesta; în subsidiar: transformarea amenzii contravenționale în avertisment, apreciind că amenda este excesivă în raport cu gradul pe pericol social al faptei.
În motivarea cererii s-a arătat că la data de 21.08.2012 oprit autoturismul personal marca VW, cu nr. de înmatriculare_, pe . G..
Menționează faptul că se afla în situația unui caz de maximă urgență medicală, deoarece cățelușa familiei a fost operată înainte cu o zi și au intervenit complicații. Operația a fost efectuată la cabinetul veterinar particular de pe ..
În momentul în care petentul a intrat în cabinet, fiica sa B. A. T., a rămas afară, lângă mașină. Aceasta a văzut doi polițiști îndreptându-se înspre ea și care au reproșat felul în care mașina bloca, pesemne accesul la . lângă cabinetul veterinar, mai sus amintit. Din aceste motive pentru a evita orice fel de situații neplăcute, fiica petentului l-a chemat imediat din cabinet și a mutat mașina din acel loc.
Precizează că în acest interval, înainte de sosirea sa afară, fiica acestuia a observat un bărbat cu o bicicletă care a pătruns în blocul respectiv, prin fața mașinii sale având în mod evident acces la . actele în vederea efectuării controlului și a intrat în cabinetul doctorului veterinar pentru a se interesa de starea de sănătate a câinelui.
După cca 10 minute a ieșit din nou afară și i-au fost înapoiate toate actele pe care le-a dat inițial patrulei de polițiști în vederea efectuării controlului. Nu i-au spus că a fost amendat procesul verbal primindu-l a treia zi în cutia poștală, unde petentul ar flotant și anume Cluj-N., .. 95, jud. Cluj.
Cu toate că ., face precizarea că este foarte atent când parchează mașina și nu a blocat calea de acces din dreptul imobilului cu nr. 21, așa cum se face precizare în procesul verbal de contravenție . nr._, întocmit la data de 21.08.2012, ora 16,40 de cei doi lucrători din cadrul I. Cluj – Secția 3 Poliție, accesul la alee fiind posibil atât prin față, cât și prin spatele autoturismului său. Mai mult decât atât arată faptul că pe această stradă nu exista nici un indicator de restricționare a opririi iar la fața locului erau mai multe persoane care pot dovedi că petentul nu a parcat neregulamentar și nici nu a blocat accesul în vreun imobil.
Având în vedere că procesul verbal de contravenție nu a fost încheiat la fața locului, iar organul de poliție, cu încălcarea prevederilor în vigoare a menționat că, contravenientul refuză semnarea procesului verbal, subliniază încă odată netemeinicia și nelegalitatea procesului verbal.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 7, art. 11, art. 17, art. 31 din OG 2/2001.
Examinand actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:
Prin procesul verbal contraventional . nr._, întocmit la data de 21.08.2012 s-a dispus sanctionarea petentului cu amenda contraventionala in cuantum de 230 lei pentru savarsirea contraventiei prevazute si sanctionate de art. 143 lit.d din HG 1391/2006, in sarcina sa retinandu-se faptul ca in data de 21.08.2012, in jurul orei 16,23, a stationat voluntar cu autoturismul_, pe . de acces in imobilul cu nr.21 de pe aceasta .>
Plangerea a fost formulata in termenul legal de 15 zile prevazut de art. 31 din OG 2/2001.
Analizând legalitatea procesului-verbal, instanța constată ca procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor prevăzute de art. 17 din O.G nr.2/2001.
Celelalte motive de nulitate invocate de petent, cum ar fi nerespectarea disp. art. 16 alin. 1 din OG 2/2001 sunt fondate, intrucat nu a fost indicat in procesul verbal locul unde este încheiat procesul verbal in Cluj N., la sediul politiei sau la locul constatarii faptei. De asemenea nu a fost precizat in cuprinsul procesului verbal motivul pentru care acesta a fost incheiat in prezenta martorului asistent: refuzul semnarii procesului verbal, lipsa contravenientului sau imposibilitatea semnarii, toate acestea ducand la concluzia ca petentului i s-a creat o vatamare a intereselor sale, intrucat instanta nu poate aprecia asupra comportamentului petentului la data sanctionarii, in lipsa acestor precizari, din partea agentului constatator.
Mai mult, fata de disp.ART.11 din OG 2/2001 care prevad:”(1) Caracterul contravențional al faptei este înlăturat în cazul legitimei apărări, stării de necesitate, constrângerii fizice sau morale, cazului fortuit, iresponsabilitatii, betiei involuntare complete, erorii de fapt, precum și infirmității, dacă are legătura cu fapta săvârșită”, instanta, fata de sustinerile petentului din plange, apreciaza ca situatia invocata se circumscrie si stării de necesitate.
F. de toate aceste considerente, instanta, in baza art. 34 din OG 2/2001 urmeaza sa admita plangerea formulata.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTARASTE:
Admite plângerea formulata de petentul B. T., cu reședința în Cluj-N., .. 95, jud. Cluj in contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLITIE JUDETEAN CLUJ, cu sediul în Cluj-N., ., jud. Cluj
Anuleaza procesul verbal contestat.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronuntata în sedinta publica, azi 18.06.2013.
JUDECATOR GREFIER
C. R. A. R.
RedRC/Dact.RC,RA/4 ex./29.08.2013
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 9673/2013.... | Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 7286/2013.... → |
---|