Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 5785/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
Comentarii |
|
Sentința nr. 5785/2013 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 25-03-2013 în dosarul nr. 1703/211/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
SECTIA CIVILA
DOSAR NR. UNIC_
O.D.C.P. 3185
SENTINTA CIVILA NR. 5785/2013
Sedinta publica din data de 25.03.2013
Instanta constituita din:
JUDECĂTOR: R. C. R.
GREFIER: A. PĂTEANU
Ministerul Public a fost reprezentat de catre d-na procuror L. M. din cadrul Parchetului de pe langa Judecatoria Cluj-N.
Pe rol se afla judecarea cauzei civile privind pe petentul I. DE P. AL JUDETULUI CLUJ in contradictoriu cu intimatul C. O., avand ca obiect reexaminarea sanctiunii contraventionale – inlocuirea sanctiunii amenzii contraventionale cu sanctiunea prestarii unei activitati in folosul comunitatii.
La apelul nominal facut in sedinta publica se prezinta intimatul C. O. personal, legitimat cu C.I. . nr._ si CNP_, lipsa fiind petentul.
Procedura de citare este legal indeplinita.
S-a facut referatul cauzei de catre grefierul de sedinta, dupa care
La intrebarea instantei, intimatul arata ca este de acord sa presteze munca in folosul comunitatii.
Reprezentanta Ministerului Public solicita incuviintarea probei cu inscrisurile depuse la dosar si arata ca nu are alte cereri in probatiune de formulat.
Intimatul arata ca nu are alte cereri in probatiune de formulat.
Instanta, in temeiul art. 167 Cod pr. civila, incuviinteaza proba cu inscrisurile depuse la dosar.
Nefiind exceptii de invocat sau alte cereri in probatiune de formulat, in temeiul art. 150 Cod pr. civila instanta declara inchisa faza probatorie si acorda cuvantul in dezbateri pe fondul cauzei.
Intimatul arata ca este de acord sa presteze munca in folosul comunitatii.
Reprezentanta Ministerului Public solicita instantei admiterea cererii de chemare in judecata astfel cum aceasta a fost formulata de catre petent si inlocuirea sanctiunii amenzii contraventionale cu munca in folosul comunitatii.
Instanta retine cauza in pronuntare.
INSTANȚA
Deliberand asupra cauzei civile de fata, constata urmatoarele:
Prin cererea de chemare in judecata inregistrata pe rolul Judecatoriei Cluj-N. in data de 25.01.2013 in dosarul nr._, petentul I. DE P. AL JUDETULUI CLUJ a solicitat, in contradictoriu cu intimatul C. O., inlocuirea sanctiunii amenzii in suma de 100 lei aplicate intimatului cu sanctiunea muncii in folosul comunitatii.
In motivarea cererii, petentul a aratat ca prin procesul-verbal de constatare si sanctionare a contraventiei . nr._ intimatul fost sanctionat contraventional cu amenda in suma de 100 lei, intimatul nu a achitat amenda in termen de 30 de zile de la ramanerea definitiva a sanctiunii, iar din adresa Primariei Apahida rezulta imposibilitatea executarii silite intrucat debitorul este insolvabil.
In drept, s-au invocat prevederile art. 39 ind. 1 din OG nr. 2/2001, art. 242 alin. 2 C.pr.civ.
Intimatul C. O. nu a formulat intampinare, insa s-a prezentat in fata instantei la termenul de judecata din data de 25.03.2013 si a aratat ca este de acord sa presteze munca in folosul comunitatii.
In cauza a fost incuviintata si administrata proba cu inscrisurile depuse la dosar.
Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele:
Prin procesul-verbal de constatare si sanctionare a contraventiei . nr._ din data de 25.09.2012 incheiat de catre petentul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI CLUJ, intimatul C. O. a fost sanctionat cu amenda contraventionala in suma de 100 lei pentru savarsirea unei contraventii prevazute de Legea nr. 61/1991.
Intimatul nu a achitat amenda contraventionala aplicata in termen de 30 de zile de la ramanerea definitiva a sanctiunii, iar prin adresa Primariei Comunei Apahida nr._/05.12.2012 procesul-verbal de contraventie a fost restituit petentului cu mentiunea ca intimatul nu detine bunuri impozabile pentru care sa poata fi urmarit silit si cu solicitarea de a se proceda la aplicarea art. 9 alin. 3 din OG nr. 2/2001 (f. 5).
Potrivit art. 9 alin. 3 din OG nr. 2/2001, „In cazul in care contravenientul nu a achitat amenda in termen de 30 de zile de la ramanerea definitiva a santiunii si nu exista posibilitatea executarii silite, organul din care face parte agentul constatator va sesiza instanta de judecata pe a carei raza teritoriala s-a savarsit contraventia, in vederea inlocuirii amenzii cu sanctiunea obligarii contravenientului la prestarea unei activitati in folosul comunitatii, tinandu-se seama de partea din amenda care a fost achitata”.
In acelasi timp, potrivit art. 9 alin. 1 si 2 din OG nr. 2/2001, „(1) Prestarea unei activitati in folosul comunitatii poate fi stabilita numai prin lege si numai pe o durata ce nu poate depasi 300 de ore.
(2) Sanctiunea prevazuta la alin. (1) se stabileste alternativ cu amenda”.
Din cuprinsul acestor prevederi legale rezulta ca prestarea unei activitati in folosul comunitatii poate fi dispusa de catre instanta de judecata daca sunt intrunite cumulativ conditiile prevazute de art. 9 din OG nr. 2/2001, adica daca nu este achitata amenda contraventionala in termen de 30 zile de la ramanerea definitiva a sanctiunii, iar contravenientul nu poate fi executat silit, intrucat nu are bunuri si nu realizeaza venituri.
Instanta mai retine ca prin Decizia de recurs in interesul legii nr. 7/2010 pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie la data de 20.09.2010, care se impune instantei de judecata, s-a stabilit ca dispozitiile art. 9 alin. 3-5 din OG nr. 2/2001 prin raportare la dispozitiile art. 9 alin. 1 si 2 din aceeasi ordonanta si la dispozitiile art. 1 din OG nr. 55/2002 se interpreteaza in sensul admisibilitatii cererilor de inlocuire a sanctiunii amenzii cu sanctiunea obligarii contravenientului la prestarea unei activitati in folosul comunitatii, indiferent daca contraventiile sunt prevazute si sanctionate prin legi, ordonante ale guvernului sau alte acte cu caracter normativ si chiar daca actul care stabileste si sanctioneaza contraventiile nu prevede, alternativ cu amenda, sanctiunea prestarii unei activitati in folosul comunitatii.
In prezenta cauza, instanta retine ca sunt intrunite aceste conditii, deoarece intimatul a fost sanctionat cu amenda contraventionala in cuantum de 100 lei, pe care nu a achitat-o, iar executarea silita impotriva sa nu este posibila, astfel incat este intemeiata cererea de inlocuire a amenzii in suma de 100 lei aplicata prin procesul-verbal de contraventie mai sus mentionat cu sanctiunea prestarii unei activitati in folosul comunitatii.
Cu privire la numărul de ore pe care intimatul le va presta ca muncă în folosul comunității, instanța va ține seama de valoarea amenzii raportat la valoarea salariului minim pe economie în anul 2013, respectiv suma de 750 lei lunar si suma de 4,44 lei/ora.
F. de considerentele de mai sus, vazand prev. art. 9 din OG nr. 2/2001 si Decizia de recurs in interesul legii nr. 7/2010, instanta va admite cererea de chemare in judecata formulata de catre petentul I. DE P. AL JUDETULUI CLUJ in contradictoriu cu intimatul C. O., avand ca obiect inlocuirea sanctiunii amenzii contraventionale cu sanctiunea prestarii unei activitati in folosul comunitatii.
In consecinta, instanta va inlocui amenda contraventionala in suma de 100 lei, aplicata intimatului prin procesul-verbal de constatare si sanctionare a contraventiei . nr._ incheiat in data de 25.09.2012 de catre petent, cu sanctiunea prestarii unei activitati in folosul comunitatii, in sensul ca il va obliga pe intimatul C. Odiviu sa presteze 22 de ore de munca in folosul comunitatii pe raza localitatii in care domiciliaza efectiv, in conditiile ce vor fi stabilite de catre Primarul localitatii respective.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea de chemare in judecata formulata de catre petentul I. DE P. AL JUDETULUI CLUJ, cu sediul in Cluj-N., ., jud. Cluj, in contradictoriu cu intimatul C. O., cu domiciliul in sat Apahida, .. 15, ., avand ca obiect inlocuirea sanctiunii amenzii contraventionale cu sanctiunea prestarii unei activitati in folosul comunitatii.
Inlocuieste amenda contraventionala in suma de 100 lei, aplicata intimatului prin procesul-verbal de constatare si sanctionare a contraventiei . nr._ incheiat in data de 25.09.2012 de catre petent, cu sanctiunea prestarii unei activitati in folosul comunitatii, in sensul ca:
Obliga pe intimatul C. Odiviu sa presteze 22 de ore de munca in folosul comunitatii pe raza localitatii in care domiciliaza efectiv, in conditiile ce vor fi stabilite de catre Primarul localitatii respective.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare la Tribunalul Cluj.
Pronunțată în ședință publică, azi, 25.03.2013.
JUDECĂTOR, GREFIER,
R. C. R. A. PĂTEANU
Red./Dact./R.C.R./5 ex./06.01.2014.
← Pretenţii. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA | Suspendare provizorie. Sentința nr. 103/2013. Judecătoria... → |
---|