Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 10/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
Comentarii |
|
Sentința nr. 10/2013 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 27-06-2013 în dosarul nr. 2342/211/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C.-N.
SECȚIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal 3185
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 10.160/2013
Ședința publică din 27 iulie 2013
Instanța constituită din:
JUDECĂTOR: E. P.
GREFIER: M. M.
Ministerului Public reprezentat prin procuror L. A.- în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria C.-N.
Pe rol se află judecarea cauzei civile formulată de petentul M. C. N. REPREZENTAT PRIN PRIMAR în contradictoriu cu intimatul B. I., având ca obiect reexaminarea sanctiunii contraventionale.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier.
Reprezentanta Ministerului Public arată că nu mai are alte cereri.
Nemaifiind alte cereri de formulat și probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Reprezentanta Ministerului Public solicită admiterea cererii și obligarea intimatului la muncă în folosul comunității.
Instanța declară dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată la data de 31 ianuarie 2013 pe rolul Judecătoriei C.-N., sub nr.de mai sus, petentul M. C. N. reprezentat prin primar, în contradictoriu cu piritul B. I. a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună înlocuirea sancțiunii amenzii stabilite prin procesul verbal de contraventie . nr._/484/17.09.2012,cu sancțiunea muncii in folosul comunității.
In motivare petentul a arătat că prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/484/17.09.2012, piritul a fost sancționat contravențional cu amenda în suma de 300 lei. A arătat că piritul nu a achitat amenda in termen de 30 de zile de la raminerea definitiva a sanctiunii, iar prin adresa Primariei Apahida rezulta imposibilitatea executarii silite intrucit debitorul este insolvabil.
In probatiune, au fost anexate în copie: procesul verbal de contravenție adresa Primariei Apahida.
In drept, au fost invocate prevederile O.G.nr.2/2001.
Piritul, deși legal citat, nu a formulat întâmpinare și nu s-a prezentat în instanță prin vreun reprezentant pentru susținerea poziției procesuale.
Instanța a incuviințat și administrat proba cu inscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține în fapt că prin procesul-verbal de contravenție . nr._/484/17.09.2012, i s-a aplicat piritului sancțiunea amenzii contravenționale in cuantum total de 300 lei. Procesul verbal a devenit titlu executoriu prin neexercitarea căilor legale de atac, iar piritul nu a achitat amenda contravenționala în termenul legal de 30 zile, prevăzut de art. 9 din OG nr.2/2001. Din înscrisul depus la dosarul cauzei în susținerea cererii rezultă că piritul nu realizează venituri și nu are bunuri urmăribile (f.5).
În drept, instanța retine ca potrivit art. 9 alin. 3 din OG 2/2001, în cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, instanța poate dispune înlocuirea sancțiunii amenzii cu prestarea unei activități în folosul comunității. Conform deciziei în interesul Legii nr. 7/2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție nu este necesar ca sancțiunea în discuție sa fie prevăzută de lege alternativ cu cea a amenzii. În conformitate cu dispozițiile art. 2 din O.G. 55/2002, „Activitatea în folosul comunității se prestează în domeniul serviciilor publice, pentru întreținerea locurilor de agrement, a parcurilor si a drumurilor, păstrarea curățeniei si igienizarea localităților, desfășurarea de activități în folosul căminelor pentru copii si bătrâni, al orfelinatelor, creșelor, grădinițelor, școlilor, spitalelor si al altor așezăminte social-culturale” iar la art.3 se prevede că „ (1) Sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității se execută după programul de munca ori, după caz, programul școlar al contravenientului, pe o durată cuprinsă între 50 de ore si 300 de ore, de maximum 3 ore pe zi, iar în zilele nelucrătoare de 6-8 ore pe zi.”
Având în vedere aspectele menționate, instanța constată că în speță sunt îndeplinite condițiile pentru a se dispune înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu sancțiunea munci în folosul comunității și prin urmare va admite cererea și va transforma amenda de 300 lei aplicată pârâtului prin procesul verbal de contravenție . nr._/484/17.09.2012, cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității pentru o durata de 30 ore.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea formulată de petentul M. C. N., cu sediul in C. N., .-3, jud.C., în contradictoriu cu piritul B. I., cu ultimul domiciliul in loc.Apahida, .,.,., având ca obiect reexaminarea sancțiunii contravenționale și, în consecință:
Inlocuiește sancțiunea amenzii contravenționale de 300 lei aplicată pârâtului prin procesul verbal de contravenție . nr._/484/17.09.2012,cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității pentru o durată de 30 ore.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de azi,27.06.2013.
JUDECĂTORGREFIER
E. PĂDURARIUMIHAELA M.
Red./Dact.EP/4 ex/ 08.07.2013
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 10/2013.... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria... → |
---|