Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 7671/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA

Sentința nr. 7671/2013 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 30-04-2013 în dosarul nr. 3560/211/2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CLUJ-N.

SECȚIA CIVILĂ

OPERATOR DE DATE CU CARACTER PERSONAL 3185

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 7671/2013

Ședința publică de la 30.04.2013

Instanta constituita din:

JUDECATOR: I. G.

GREFIER: A.-M. F.

Reprezentanta Ministerului Public prin d-na procuror I. C. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-N..

Pe rol fiind soluționarea cauzei civile formulată de petentul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI CLUJ în contradictoriu cu intimatul C. M., în litigiul având ca obiect reexaminare sancțiune contravențională.

La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.

Procedura este legal îndeplinită.

La solicitarea instanței, reprezentanta parchetului arată că nu are de formulat cereri în probațiune.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța declară terminate dezbaterile conform art. 150 C.proc. civilă și acordă cuvântul pe fond.

Reprezenta parchetului solicită instanței admiterea cererii și înlocuirea amenzii contravenționale cu sancțiunea prestării unei munci în folosul comunității.

INSTANȚA

Deliberand, asupra cauzei de fata constata urmatoarele:

Prin cererea, înregistrată pe rolul acestei instanțe, petentul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI CLUJ a chemat in judecată pe intimatul C. M., solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să dispună înlocuirea sancțiunii amenzii aplicate intimatului prin procesele-verbale . nr._ și . nr._ cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității.

În motivarea cererii, petentul a arătat că din adresa nr. 0264/_ emisă de Primaria .) rezultă imposibilitatea executării sancțiunii amenzii aplicată intimatului prin procesele-verbale . nr._ și . nr._.

In drept, petentul a invocat dispozițiile art. 39 ind. 1 din O.G. nr.2/2001, 242 C.p.c.

Acțiunea este scutită de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar conform dispozițiilor art. 36 din Ordonanța Guvernului nr.2/2001.

Deși a fost legal citat, intimatul C. M. nu a formulat întâmpinare și nu s-a prezentat în instanță pentru a invoca apărări față de cererea petentului.

Analizând materialul probator administrat in cauză, instanța reține următoarele:

Prin procesele-verbale mai sus amintite emise de organul constatator INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI CLUJ, a fost sancționat intimatul C. M. cu sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum total de 960 lei.

După cum reiese din adresa nr. 0264/_ emisă de Primaria . contravenționale aplicată intimatului prin procesele-verbale . nr._ și . nr._ nu a putut fi executată în mod silit întrucât intimatul nu are venituri sau bunuri urmăribile (f. 4).

Potrivit art. 9 alin.3 din OG nr.2/2001 cu modificările și completările ulterioare, în cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, organul din care face parte agentul constatator va sesiza instanța de judecată pe a cărei rază teritorială s-a săvârșit contravenția, în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității, ținându-se seama de partea din amendă care a fost achitată.

De asemenea, art. 9 alin.1 și 2 din OG nr.2/2001 arată că prestarea unei activități în folosul comunității poate fi stabilită numai prin lege și pe o durată ce nu poate depăși 300 de ore. Sancțiunea prevăzută la alin.1 se stabilește alternativ cu amenda.

Totodată, potrivit art. 39¹ alin.2 din același act normativ în cazul în care contravenientul, citat de instanță, nu a achitat amenda în termenul prevăzut la alin. (1) (30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii), instanța procedează la înlocuirea amenzii cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității pe o durată maximă de 50 de ore, iar pentru minori începând cu vârsta de 16 ani, de 25 de ore.

Din coroborarea acestor dispoziții legale reiese că amenda contravențională poate fi înlocuită cu sancțiunea prestării unei munci în folosul comunității, dacă au trecut 30 de zile de la data rămânerii definitive a sancțiunii, iar contravenientul nu poate fi pus în executare întrucât nu are venituri sau bunuri urmăribile.

Cuantumul orelor de muncă dispuse a fi prestate nu va depăși limita specială de 50 de ore în cazul unei sancțiuni cu amendă și nici limita generală de 300 de ore în cazul cumulului de sancțiuni cu amendă.

Mai mult, instanța reține că prin Decizia de recurs in interesul legii nr.7/2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație si Justiție la data de 20.09.2010, obligatorie pentru instanța de judecata (conform art. 330 ind 7 alin.4 C.pr.civ) s-a stabilit ca dispozițiile art.9 al.3-5 din OG nr.2/2001 prin raportare la dispozițiile art.9 al.1 si 2 din aceeași ordonanță si la dispozițiile art.1 din OG nr. 55/2002 se interpretează in sensul admisibilității cererilor având ca obiect înlocuirea sancțiunii amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități in folosul comunității, indiferent dacă contravențiile sunt prevăzute si sancționate prin legi, ordonanțe ale guvernului sau alte acte cu caracter normativ si chiar daca actul care stabilește si sancționează contravențiile nu prevede, alternativ cu amenda, sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității.

Astfel, instanța constată că sunt întrunite condițiile prevăzute de lege, întrucât intimatul nu a achitat amenda contravențională în sumă de 960 lei, iar executarea silită împotriva acestuia nu a fost posibilă.

Cu privire la numărul de ore pe care intimatul le va presta ca muncă în folosul comunității, instanța va ține seama de valoarea amenzii raportată la prevederile HG nr.1225/14.12.2011 care stabilește valoarea salariului minim pe economie în anul 2012, respectiv la suma de 700 lei lunar (rezultând pentru un program complet de lucru de 169,333 ore în medie pe lună în anul 2012 valoarea de 4,13 lei/oră.) Va ține seama la individualizare și de circumstanțele concrete ale săvârșirii faptei și de situația personală a intimatului.

Prin urmare, în temeiul art. 9 alin.1-3, art. 39¹ din OG nr.2/2001 cu modificările și completările ulterioare, coroborate cu Decizia nr.7/2010 a Î.C.C.J instanța apreciază cererea întemeiată, urmând a dispune înlocuirea amenzii contravenționale de 960 lei aplicate prin procesele-verbale de contravenție menționate cu sancțiunea prestării unei munci în folosul comunității și va obliga intimatul C. M. să presteze 20 ore de muncă în folosul comunității pe raza comunei Vad, jud. Cluj în condițiile stabilite de primarul comunei Vad.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELELEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite actiunea formulata de petentul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI CLUJ, cu sediul în mun. Cluj-N., ., jud. Cluj în contradictoriu cu intimatul C. M. L., domiciliat în com. VAD, ., jud. Cluj.

Inlocuieste sanctiunea amenzii in cuantum de 960 lei aplicate intimatului prin procesele-verbale . nr._ respectiv . nr._, cu sanctiunea prestarii unei activitati in folosul comunitatii care urmează sa fie executata de către intimată în localitatea de domiciliu, in domeniul întreținerea spatiilor verzi, pentru o durata de 20 de ore.

Cu recurs in termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 30.04.2013.

P.,GREFIER,

I. G. A.-M. F.

Red/Dact/I.G./4ex/30.04.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 7671/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA