Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 1/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
Comentarii |
|
Sentința nr. 1/2013 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 31-01-2013 în dosarul nr. 23886/211/2012
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
SECȚIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal 3185
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1.923/2013
Ședința publică din 31 ianuarie 2013
Instanța constituită din:
JUDECĂTOR: E. P.
GREFIER: M. M.
Ministerului Public reprezentat prin procuror L. M.- în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-N.
Pe rol se află judecarea cauzei civile formulată de petentul I. DE POLITIE AL JUDETULUI CLUJ în contradictoriu cu intimatul SFAIȚ D. S., având ca obiect reexaminarea sanctiunii contraventionale.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că s-a depus la dosar prin serviciul registratură în data de 10.01.2013 de către Primăria Apahida, răspuns la solicitarea instanței.
Reprezentanta Ministerului Public arată că nu mai are alte cereri și solicită încuviințarea probei cu înscrisuri.
În temeiul art. 167 alin. 1 C.pr.civ., instanța încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosar ca fiind utile, pertinente și concludente soluționării cauzei și nefiind alte cereri în probațiune constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Reprezentanta Ministerului Public solicită admiterea cererii și înlocuirea amenzii aplicate cu muncă în folosul comunității.
Instanța reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Prin cererea de chemare in judecata inregistrata pe rolul Judecatoriei Cluj N. la data de 11.11.2012 sub nr.de mai sus, petentul I. DE POLITIE AL JUDETULUI CLUJ a solicitat instantei, in contradictoriu cu piritul Sfaiț D. S. înlocuirea sancțiunii amenzii cu sancțiunea obligării la prestarea unei activități în folosul comunității.
In motivare a arătat că prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ din 28.05.2012 piritul a fost sancționat contravențional cu amendă în sumă de 500 lei.
Având în vedere faptul că piritul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii, iar din adresa Primăriei Apahida rezultă imposibilitatea executării silite întrucât debitorul este insolvabil, a solicitat instanței să admită prezenta cerere și să dispună înlocuirea sancțiunii amenzii cu cea a muncii în folosul comunității.
In drept: art. 39 ind.1 din OG nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor și art. 242 al.2 C.pr.civ.
Desi legal citat piritul nu s-a prezentat in fata instantei pentru a-si exprima pozitia procesuala.
Asupra cauzei de fata instanta retine urmatoarele:
Prin procesul verbal . nr._ din 28.05.2012, pârâtului contravenient i s-a aplicat amendă contravențională în cuantum de 500 lei pentru săvârșirea contraventiei prevăzuta de art. 3 pct.13 din Legea nr.61/1991.
Procesul verbal de contravenție a fost transmis spre executare Primăriei Apahida organ care prin adresa nr._/2010 a comunicat organului constatator, IPJ Cluj, faptul că piritul Sfaiț D. S. nu figurează în evidențele fiscale cu bunuri mobile sau imobile urmăribile (f.4).
În aplicarea art 9 alin 3 din O.G. nr. 2/2001, așa cum a fost modificată prin Legea nr. 352/2006, IPJ Cluj, având în vedere că pârâtul nu a achitat amenda contravențională în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și neexistând posibilitatea executării silite, a solicitat instanței înlocuirea amenzii cu sancțiunea obligării la prestarea unei activității în folosul comunității.
Din adresa comunicată la fila 9 din dosar de către Primaria Apahida reiese ca pârâtul Sfaiț D. S. poate executa munca în folosul comunității în cadrul Serviciului de Administrare a Domeniului Public și Privat și Gospodărie Comunală, respectiv întreținerea spațiilor verzi, drumutrilor și a parcurilor, păstrarea curățeniei și igienizarea localităților din comună.
In drept, instanța retine ca potrivit art. 39 ind. 1 din O.G. nr.2/2001 în cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, acesta va sesiza instanța în circumscripția căreia s-a săvârșit contravenția, în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității, ținându-se seama, după caz, și de partea din amendă care a fost achitată. (2) În cazul în care contravenientul, citat de instanță, nu a achitat amenda în termenul prevăzut la alin. (1), instanța procedează la înlocuirea amenzii cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității pe o durată maximă de 50 de ore, iar pentru minori începând cu vârsta de 16 ani, de 25 de ore.
In cauza, din probele aflate la dosar, instanța retine ca pârâtul nu a achitat in mod voluntar amenda în cuantum total de 500 lei stabilita in sarcina sa prin procesul verbal de contravenție mai sus amintit si totodată nu exista posibilitatea executării silite împotriva acestuia întrucât acesta nu realizează venituri si nu deține bunuri urmăribile.
F. de aceasta situație de fapt, instanța apreciază ca în cauza sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 39 ind. 1 OG 2/2001 pentru a se putea dispune înlocuirea sancțiunii amenzii aplicate pârâtului cu sancțiunea muncii in folosul comunității.
Ca atare, având in vedere prevederile art. 39 ind. 1 alin. 2 potrivit cărora sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității se dispune pe o durată maximă de 50 de ore, instanța ținând cont de cuantumul amenzii aplicate pârâtului prin procesul verbal de contravenție mai sus indicat ( 500 lei), apreciază ca stabilirea unei durate de 50 ore in care acesta urmează sa presteze o activitate în folosul comunității este suficienta pentru realizarea scopului educativ al sancțiunii aplicate.
Având în vedere și adresa răspuns de la fila 9 din dosar din partea Primăriei Apahida privire la domeniile în care pârâtul ar putea presta muncă în folosul comunității, instanța urmează sa dispună ca sancțiunea sa fie prestata în sectorul de activitate propus de această instituție, aceasta în condițiile în care potrivit prevederilor art. 16 OG 55/2002 domeniile serviciilor publice si locurile în care contravenienții vor presta activități in folosul comunității se stabilesc prin hotărâre de către consiliul local de la domiciliul sau reședința contravenientului .
Pentru aceste considerente, instanța în baza art. 39 ind. 1 OG 2/2001 urmează sa admită cererea astfel cum a fost formulata.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea formulata de petentul Inspectoratul de Poliție al Județului Cluj, cu sediul în Cluj N., ., jud.Cluj, în contradictoriu cu pârâtul Sfait D. S., cu domiciliul în loc.Apahida,., ., jud.Cluj.
Înlocuiește sancțiunea amenzii contravenționale de 500 lei aplicată pârâtului prin procesul verbal de contravenție . nr._ întocmit la data de 28.05.2012 cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității pentru o durată de 50 ore.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 31.01.2013.
JUDECĂTOR GREFIER
E. P. M. M.
Red./Dact./EP/4 ex/07.02.2013
← Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 913/2013.... | Acţiune în constatare. Sentința nr. 9529/2013. Judecătoria... → |
---|