Revendicare imobiliară. Sentința nr. 8907/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 8907/2013 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 31-05-2013 în dosarul nr. 23483/211/2011
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
SECȚIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal 3185
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 8907/2013
Ședința publică din 31 mai 2013
Instanța constituită din:
JUDECĂTOR: E. P.
GREFIER: M. M.
Pe rol se află pronunțarea asupra cauzei civile formulată de reclamanții A. P. M. și A. M. ANNEMARIE în contradictoriu cu pârâtul P. M., având ca obiect revendicare imobiliară.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că s-au depus la dosar prin serviciul registratură în data de 28.05.2013 de către reclamanți prin reprezentant, concluzii scrise.
Se constată că dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 24.05.2013 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta sentință civilă când, instanța, pentru a da posibilitatea reclamanților prin reprezentant să depună concluzii scrise a amânat pronunțarea pentru astăzi 31.05.2013.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată la data de 1 septembrie 2011 pe rolul Judecătoriei Cluj-N., sub dosar nr._/211/2011, reclamanții A. P. M. și A. M. ANNEMARIE în contradictoriu cu pârâul P. M., au solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să oblige pârâtul să le recunoască dreptul lor de proprietate asupra porțiunii din imobilul situat administrativ în Cluj-N., .. 10, în prezent înscris în c.f._ Cluj N. nr. topo. 947/1/1/III, identificat ca apartamentul nr. 3, la parter, compus din 1 cameră, 1 bucătărie, 1 antreu, suprafață utilă 22,65 mp. cu părțile indivize comune aferente de 13,82 /100 parte, să oblige pârâții să le predea în deplină proprietate și folosință această parte din imobil, precum și la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii reclamanții au arătat că sunt moștenitorii proprietarilor tabulari A. P. și soția A. M. de la care imobilul situat administrativ în Cluj-N., .. 10 a fost naționalizat abuziv, în baza Decretului nr. 92/1950, și intabulat în favoarea Statului Român prin încheierea de c.f. nr. 4010/17.1 1.1955.
Arată că, după această naționalizare abuzivă, profund nedreaptă, antecesorul lor a încercat în repetate rânduri a-și redobândi dreptul de proprietate asupra acestui imobil, așa cum rezultă din adresele anexate. După anul 1990, reclamanții, în calitate de moștenitori, am reluat demersurile de retrocedare ale antecesorului lor, solicitând restituirea imobilului naționalizat abuziv. Deși începuserăm aceste demersuri și au notificat cumpărătorii despre demersurile lor, în anul 1996, imobilul a fost dezmembrat și împărțit pe apartamente, porțiunea de imobil ce face obiectul prezentei acțiuni fiind vândută pârâțtului în temeiul Legii nr. 112/1995.
Arată că, această vânzare nedreaptă și nelegală a fost urmată de un nou șir de procese în urma cărora, au fost păstrate contractele de vânzare-cumpărare încheiate în temeiul Legii nr. 112/1995, dar prin decizia civilă nr. 1443/A/25.11.2003 pronunțată în dosar nr. 6289/2003 de Tribunalul Cluj, s-a constatat preluarea abuzivă de către stat a imobilului înscris în c.f. 4021 Cluj, nr. topo. 947. Sub acest aspect decizia a rămas irevocabilă prin decizia civilă nr. 1696/R/06.12.2004 pronunțată în dosar nr. 1 1512/2004 de Curtea de Apel Cluj.
Mai arată că astfel cum titlul statului s-a constatat irevocabil a fi abuziv, deci nul, în mod evident nici partajarea imobilului, nici vânzarea ulterioară a acestuia nu sunt legal valabile. In consecință, în prezent sunt în situația unei revendicări imobiliare în care ambele părți dețin titluri.
In stabilirea priorității și eficienței titlului de proprietate, mai trebuie observat că antecesorul lor și apoi reclamanții au încercat în mod continuu, încă de la naționalizare să-și redobândească dreptul de proprietate luat abuziv, iar actul de naționalizare prin care le-a fost luat dreptul de proprietate a fost considerat irevocabil de o instanță de judecată și de legiuitor ca fiind nul.
Arată că antecesorii pârâtului au fost notificați despre demersurile lor de revendicare și și-au dobândit dreptul lor de proprietate de la un vânzător al cărui drept a fost considerat nul. Deci, prin constatarea preluării abuzive a fost anulat titlul statului, motiv pentru care nici vânzarea ulterioară nu poate fi valabilă întrucât „obiectul" contractului pârâților nu exista în momentul încheierii actului lor de dobândire.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 480 și urm. Cod civil.
Prin întâmpinarea formulată pârâtul P. M. a solicitat respingerea acțiunii formulate de către reclamanți și obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecată.
Arată că așa cum însăși reclamanții își caracterizează acțiunea lor - precum si in raport de temeiul de drept invocat – disp. art.480 C.civil - obiectul acțiunii lor îl constituie o revendicare prin comparare de titluri; Pentru a fi in măsura sa promoveze o astfel de acțiune - reclamanții sunt ținuți sa facă dovada ca ei sunt deținătorii unui titlu de proprietate - in vigoare la momentul promovării acțiunii, or, reclamanții nu dețin un astfel de titlu de proprietate care sa le poată fi legal opus deoarece, - dreptul de proprietate al antecesorilor lor proprietari in CF 4010 Cluj, anterior preluării imobilului in baza D.92/1950, a fost desființat si radiat din CF. respective - fiind înscris dreptul de proprietate al Statului R., iar prin hotărârile judecătorești menționate in acțiune - nu s-a dispus nulitatea titlului statului si rectificarea de CF. prin prisma disp.art.34 din Lg.115/1938 respectiv disp.art.33 din Lg.7/1996 prin restabilirea situației anterioare de carte funciara - ca sa se poată susține cu succes ca titlul de proprietate al reclamanților, respectiv al antecesorilor lor nu a fost desființat si ca atare el exista si in prezent, iar prin hotărârile judecătorești pronunțate in dosarul nr.422/2003 la care fac trimitere reclamanții - s-a declarat caracterul abuziv - al preluării imobilului statuare făcuta de instanță prin prisma disp.art.2 alin. l din Lg. l0/2001-ceea ce nu echivalează cu desființarea titlului statului - instanțele statuând asupra caracterului titlului ca fiind valabil sau nevalabil - caracterizare făcuta prin prisma disp.art.6 din Lg.213/1998 - cu consecventa aplicării diferite, in raport de situația titlului statului a disp.art.46 din Lg. l0/2001 in prima ei formulare., dar nu exclude imobilul de sub incidența legilor speciale de retrocedare in speța Lg.112/1995 si Lg. l0/2001 cu modificările aduse prin Lg.247/2005.
Or, Lg.l0/2001 prin art.2 pct. l include sub incidența sa ca imobile preluate in mod abuziv atât cele preluate de stat cu titlu valabil cat si cele preluate cu titlu nevalabil.
Văzând si faptul ca prin art. l pct.2 din Lg.1/2009 disp.art.2 alin.2 din Lg. lo/2001 care prevedea ca - imobilele preluate de stat fără titlu valabil sunt considerate ca nu au ieșit din proprietatea persoanei deposedate abuziv era abrogat la data înregistrării prezentei acțiuni - este evident ca la data sesizării instanței de prezenta acțiune - reclamanții nu dețineau si nu dețin un titlu de proprietate valabil si in vigoare, recunoscut de lege sau de vreo hotărâre judecătorească.
Arată că reclamanții nu sunt nici beneficiarii unei speranțe legitime de a obține, ca efect al retrocedării - un titlu de proprietate asupra imobilului - cată vreme cererea lor de restituire a imobilului în natura a fost respinsa prin hotărârile judecătorești menționate - fiind soluționata si plângerea formulate de ei in procedura Lg.lo/2001 împotriva Dispoziției Primarului prin care li s-a conferit dreptul la masuri reparatorii prin despăgubiri bănești.
Reclamanții prin petitul I al acțiunii lor solicita pronunțarea unei hotărâri prin care cer obligarea pârâtului să le recunoască dreptul de proprietate asupra imobilului - deci caută ca in acest proces sa-și constituie titlul de proprietate asupra imobilului - situație in care nefiind titularii unui titlu de proprietate in vigoare la aceasta data - acțiunea lor prin compararea titlurilor nu poate fi admisa nefiind întrunite cerințele legale ale unei astfel de revendicări.
Arată că in situația in care un stat a adoptat o legislație de restituire a imobilelor aceasta legislație duce la nașterea unui nou drept de proprietate cu privire la care se poate invoca încălcarea art. l din Primul Protocol adițional.
Raportat la aceste principii si la situația de fapt si de drept, rezulta ca reclamanții nu au un drept de proprietate asupra bunului în speță- Actual - ca lor nu li s-a recunoscut calitatea de proprietar al bunului imobil din litigiu printr-o hotărâre judecătorească - si nici legislația speciala adoptata in aceasta materie cu referire la Lg.112/1995 si respectiv Lg. l0/2001 lege care raportat la situația expusă și la hotărârile judecătorești pronunțate în speță cu privire al imobil - le confera doar dreptul la masuri reparatorii in echivalent masuri reparatorii ce nu pot justifica o admiterea a acțiunii privind revendicarea in natura ca urmare a comparării titlurilor de proprietate.
Arată că reclamanții nu pot justifica un drept de proprietate actual care sa le justifice cererea de revendicare prin compararea de titluri situație care impune respingerea acțiunii ca nefondata.
Prin răspunsul la întâmpinare (f.54-56) reclamanții arată că prin hotărârile judecătorești anterioare, s-a constatat caracterul abuziv al preluării imobilului in litigiu. Art. l alin. l si art.2 din Legea nr. 10/2001, declara ca abuzive preluarea imobilelor in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, insa noțiunea de preluare abuziva include atât imobilele preluate cu titlu valabil, cat si cele preluate fără titlu valabil, astfel încât apărarea paraților privind valabilitatea titlului statului in situația naționalizării abuzive nu poate fi primita.
In acest sens este si Hotărârea din 4 noiembrie 2008 a Curții Europene a Drepturilor Omului in cauza Gingis împotriva României, unde se prevede:
Curtea arata ca Judecătoria Constanta a stabilit caracterul ilegal al
naționalizării bunului prin Sentința sa din 21 iunie 2004. Prin urmare, ea
apreciază ca aceasta constatare a ilegalității care, de altfel, nu a fost infirmata de o instanța superioara are ca efect recunoașterea, in mod indirect si cu efect retroactiv, a dreptului de proprietate al reclamanților asupra bunului in cauza. In plus, Curtea constata ca acest drept nu era revocabil si ca nu a fost nici contestat, nici infirmat pana astăzi ". Prin urmare, Curtea apreciază ca reclamanții aveau un bun in sensul art. l din
Protocolul nr.1.
Arată că în cadrul revendicării prin comparare de titluri, instanța trebuie sa aibă in vedere faptul ca statul nu a deținut niciodată in baza vreunui titlu valabil proprietatea asupra imobilului in litigiu, astfel ca nici parații nu puteau dobândi un drept de proprietate valabil de la un non-proprietar. Este vorba despre o transmisiune a unui imobil care nu provine de la adevăratul proprietar. Prin compararea celor doua titluri deduse in fata instanței, dreptul de proprietate al lor este vădit preferabil deoarece provine de la un adevărat proprietar si este evident anterior.
Referitor la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului invocata de parați, arătă ca după ce a analizat toate elementele ce i-au fost supuse atenției, Curtea considera ca Guvernul nu a expus nici un fapt sau argument care sa poată conduce la o concluzie diferita in cazul de fata. Ținând cont de jurisprudența sa in materie, Curtea apreciază ca, in speța, zădărnicirea dreptului de proprietate al reclamanților asupra bunului lor, asociata cu o lipsa totala de despăgubire, i-a făcut pe aceștia sa suporte o sarcina disproporționata si excesiva, incompatibila cu dreptul la respectarea bunului lor, garantat de art. l din Protocolul nr. l. Prin urmare, Curtea respinge excepția Guvernului si constata ca a avui loc încălcarea art. 1 din Protocolul nr.1.
In ceea ce privește aplicarea prevederilor Deciziei nr. 33/2008 a I.C.C.J., s-a stabilit că legea specială înlătură aplicarea dreptului comun, fără ca pentru aceasta să fie nevoie ca principiul să fie încorporat în textul legii speciale și că aplicarea unor dispoziții ale legii speciale poate fi înlăturată dacă acestea contravin Convenției europene a drepturilor omului.
Aplicarea altor dispoziții legale decât cele ale legii speciale, atunci când acestea din urmă sunt contrare Convenției, trebuie să se facă fără a se aduce atingere drepturilor apărate de Convenție aparținând altor persoane.
Astfel, decizia instanței supreme are în vedere acțiunile introduse în condițiile dreptului comun după . dispozițiilor Legii nr. 10/2001, atunci devenind incidență problema concursului între două legi, insa, demersurile reclamanților de revendicare a imobilului in litigiu au demarat anterior apariției Legii nr. 10/2001, deci si pe calea dreptului comun, situație în care rezolvarea problemei litigioase în prezenta speța nu se poate face decât prin compararea titlurilor deținute de noi, respectiv de parați.
Asupra cauzei de față instanța rține următoarele:
Potrivit extrasului CF nr.4021 Cluj N., imobilul de sub A+ 1,identificat cu nr.top inițial 947, compus din casă din cărămidă acoperită cu țiglă, cu 6 camere, 3 bucătării, dependințe, curte și grădină în ., a fost proprietatea tabulară a numiților A. P. și ai soției lui A. P. născută Azbej M. (sub B6), cu titlu de drept cumpărare (f.7).
Prin încheierea de CF nr.4010/1955, asupra imobilului de sub A+1 s-a întabulat dreptul de proprietate, cu titlu de drept naționalizare ( Decret nr.92/1950) în favoarea Statului Român, în folosința Sfatului Popular al Orașului Cluj.
Potrivit Certificatului de moștenitor nr.139/1998 emis de BNP R. M. Fuchs (f.37), moștenitori ai defunctei A. M. I., născută Azbey sunt reclamanții A. P. M. și A. M. Annemarie, în calitate de nepoți de fiu.
După apariția Legii nr.112/1995, reclamanții au formulat cerere privind restituirea în natură a imobilului situat în Cluj N., ., înscris în CF nr.4021 Cluj N., nr. topo 947 (f.33).
Prin Hotărârea nr.235/27.11.1996 emisă de Comisia județeană pentru aplicarea dispozițiilor Legii nr.112/1995, reclamanților li s-au acordat despăgubiri în valoare de 92.742.000 lei pentru imobilul situat în Cluj N., ., înscris în CF nr.4021, nr.topo 947, precum și pentru imobilul situat în Cluj N., ..9, înscris în CF nr.1631, nr.top 304.
Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj sub nr.947/2002, reclamanții A. P. M. și A. M. Annemarie au solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâții Statul Român prin Consiliul Local al municipiului Cluj N., Nașca C., Nașca N., T. A. și soția L., R. N. N., G. G. și soția G. M., P. I. și soția M., P. M., P. I., ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate că imobilul situat în Cluj N., . înscris în CF nr.4021 Cluj, nr.top 947 a fost preluat în mod abuziv de stat, să se anuleze actul care a stat la baza încheierii nr.4010 de CF, de întabulare a dreptului de proprietate al Statului Român, cu titlu de naționalizare, să se dispună restituirea în natură a imobilului în favoarea reclamanților, în calitate de moștenitori ai fostei proprietare tabulare, să se constate nulitatea absolută a contractelor de vânzare cumpărare încheiate cu pârâții de rd.2-7 și să se dispună restabilirea situației anterioare de CF.
Prin Sentința civilă nr.777/2002 s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cluj N..
Cu ocazia soluționării cauzei, prin Sentința civilă nr.3408/2003, pronunțată de Judecătoria Cluj N. în dosar nr.422/2003 (f.810), s-a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților A. P. M. și A. M. Annemarie, s-a respins excepția inadmisibilității petitului privind constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare cumpărare invocat de Consiliul Local al municipiului Cluj N., s-a admis excepția autorității de lucru judecat în ceea ce privește petitul privind constatarea nelegalei preluări invocată de pârâții T. A. și T. L., Gubau G. și Gubau M. și s-a respins acțiunea formulată de către reclamanți în contradictoriu și cu pârâtul P. I..
S-a reținut de către instanța de fond că nu există nici o cauză de nulitate absolută a contractelor de vânzare cumpărare încheiate între pârâții Consiliul Local al municipiului Cluj N. și Nașca C., Nașca N., T. A. și soția L., R. N. N., G. G. și soția G. M., P. I. și soția M., P. M., contractele fiind încheiate cu respectarea dispozițiilor Legii nr.112/1995.
Prin decizia civilă nr.1443/2003, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr.6289/2003 (f.11-14) s-a admis în parte apelul formulat de reclamanții A. P. M. și A. M. Annemarie împotriva Sentinței civile nr.3408/2003 a Judecătoriei Cluj N. și în consecință s-a anulat parțial sentința în ceea ce privește capătul de cerere privind preluarea abuzivă, s-a respins excepția autorității de lucru judecat și s-a constatat preluarea abuzivă de către stat a imobilului înscris în CF nr.4021 Cluj, cu nr.topo 947.
Totodată s-a constatat nulitatea absolută doar a contractelor de vânzare cumpărare încheiate intre . cu Nașca C. șI soția Nașca N. Vetuța, T. A. și T. L., R. N. N. și soția C. și nulitatea absolută a titlului de proprietate eliberat pârâtului P. I., dispunându-se rectificarea de CF în sensul restabilirii situației anterioare vânzării- cumpărării.
S-au menținut restul dispozițiilor sentinței atacate .
Prin decizia civilă nr.1696/R/2004, pronunțată de Curtea de Apel Cluj în dosar nr._/2004 (f.15-22) s-au înlăturat dispozițiile privind constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare – cumpărare.
Au fost menținute restul dispozițiilor hotărârii atacate.
S-a reținut de către instanța de recurs că imobilul ce face obiectul litigiului a fost preluat abuziv de stat, această calificare fiind dată de legiutor prin art.2 alin.1 din Legea nr.10/2001 tuturor imobilelor trecute în proprietate de stat în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, indiferent dacă au fost preluate cu sau fără titlu, cu titlu valabil sau cu titlu nevalabil.
S-a statuat că deși cele mai multe din actele juridice de înstrăinare au fost perfectate înainte de rezolvarea irevocabilă a cererii reclamanților de acordare a măsurilor reparatorii pentru imobil, formulată în condițiile art.1 din Legea nr.112/1995, această împrejurare, prin ea însăși, nu este de natură să răstoarne prezumția bunei credințe ce operează în favoarea cumpărătorilor, conform art.1898 Cod civil, art.46 alin.2 din Legea nr.10/2001.
În considerente s-a mai reținut căacțiunea în revendicare a imobilului formulată de cătree reclamanți împotriva Statului Român a fost respinsă prin Sentința civilă nr.787/22.01.1998 a Judecătoriei Cluj N., pronunțată de Judecătoria Cluj N. în dosar nr._/23.09.1997, rămasă irevocabilă prin neexercitarea căilor de atac.
Analizând probele existente la dosarul cauzei instanța reține că reclamanții sunt moștenitorii fostului proprietar tabular al imobilului situat în Cluj N., ., jud.Cluj, ce a fost preluat de către Statul Român în baza Decretului nr.92/1950.
În baza Legii nr.112/1995, prin contractul de vânzare cumpărare nr._ /20.01.1997,P. I. și P. M., antecesorii pârâtului P. M. au cumpărat apartamentul nr.3 situat în Cluj N., ., în baza contractului de închiriere nr._ /12.VII.1974 (f.5).
Prin hotărâri judecătorești rămase irevocabile s-a reținut preluarea abuzivă a imobilului din Cluj N., ., jud.Cluj, precum și valabilitatea contractului de vânzare cumpărare cu privire la apartamentul nr.3 dobândit în baza Legii nr.112/1995 de către P. I. și M..
Totodată prin hotărâri judecătorești irevocabile s-a reținut faptul că reclamanții au urmat procedura prevăzută la Legea nr.10/2001, că li s-a emis de către Comisia pentru aplicarea Legii nr.112/1995 Hotărârea nr.235/1996, prin care li s-au acordat despăgubiri pentru imobilul în litigiu, hotărâre menținută de către instanțele de judecată.
În temeiul Legii nr.10/2001 reclamantul A. P. M. a formulat o nouă notificare privind restituirea în natură a imobilului situat în Cluj, ., jud.Cluj (f.38-39), prin Dispoziția nr.3054/31 mai 2011 Primarul municipiului Cluj N. făcând propunere de acordare de despăgubiri.
Prin interogatoriu (f.84-86) reclamanții au recunoscut faptul că au făcut, în temeiul Legii nr.10/2001 demersurile legale în vederea restituirii în natură a imobilului apartament nr.2, situat în Cluj N., ., jud.Cluj, și care au fost finalizate prin emiterea celor două dispoziții. Dispoziția nr.3054/2011 a fost atacată la instanța competentă,cauza fiind suspendată până la soluționarea prezentului dosar.
Prin prezenta cerere de chemare în judecată reclamanții solicită instanței să li se recunoască dreptul de proprietate asupra apartamentului nr.3 din Cluj N., ., jud,Cluj, invocând în drept dispozițiile art.480 Cod civil.
Raportat la temeiul de drept invocat instanța reține că, acțiunea în revendicarea unui bun preluat de stat în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989 are un regim juridic parțial derogator de la acțiunea în revendicare clasică, așa încât la compararea titlurilor părților trebuie să se țină seama de dispozițiile Legii nr.10/2001, de Decizia nr.33 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, precum și de jurisprudența CEDO.
Astfel, potrivit art.1 (1) din Legea nr.10/2001 „ imobilele preluate în mod abuziv de stat, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, precum și cele preluate de stat în baza Legii nr.139/1940 asupra rechizițiilor și nerestituite, se restituie în natură sau prin echivalent, când restituirea în natură nu mai este posibilă, în condițiile prezentei legi”, iar potrivit art.2(1) din același text de lege „ în sensul prezentei legi, prin imobile preluate abuziv se înțelege … h) orice alte imobile preluate de stat cu titlu valabil, astfel cum este definit la art.6 alin.(1) din Legea nr.213/1998 ( fac parte din domeniul public sau privat al statului sau al unităților administrativ teritoriale și bunurile dobândite de stat în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989, dacă au intrat în proprietatea statului în temeiul unui titlu valabil, cu respectarea Constituției, a tratatelor internaționale la care România este parte și a legilor în vigoare la data preluării lor de către stat).”
În speță, situația de bun preluat de stat impune raportarea la Legea nr.10/2001 care reglementează situația juridică a imobilelor preluate de stat în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989.
D. urmare, formularea acțiunii în revendicare de către reclamanți și întemeierea pe dispozițiile art.480 Cod civil, nu exclude, în cadrul acțiunii în revendicare prin care se solicită compararea titlurilor concurente, incidența dispozițiilor Legii nr.10/2001, deoarece regimul revendicării bunurilor imobile preluate de stat în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989 este cel special prevăzut de Legea nr.10/2001.
De altfel, chiar și reclamanții arată că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art.2 alin.2 din Legea nr.10/2001, ceea ce înseamnă că recunosc implicit că imobilul intră în domeniul de aplicare a acestei legi.
Cu toate acestea, reclamanții pretind că trebuie acordată prioritate dispozițiilor Convenției Europene a Drepturilor Omului, precum și dispozițiilor Deciziei nr.33 /2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.
În acord cu cele invocate de către reclamanți instanța reține că, raportul între legea specială- Legea nr.10/2001- și dreptul comun a fost tranșat prin decizia nr.33 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, stabilindu-se că în cazul concursului dintre legea specială și legea generală, acesta se rezolvă în favoarea legii speciale, conform principiului speciali generalibus derogant, chiar dacă acesta nu este expres prevăzut expres în legea specială.
Or, Legea nr.10/2001 instituie atât o procedură administrativă prealabilă, cât și anumite termene și sancțiuni menite să limiteze incertitudinea raporturilor juridice născute în legătură cu imobilele preluate abuziv de stat, astfel că, în prezent Legea nr.10/2001 constituie dreptul comun în materia retrocedării imobilelor preluate de stat, cu sau fără titlu valabil în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989.
Numai persoanele exceptate de la procedura acestui act normativ, precum și cele care, din motive independente de voința lor, nu au putut să utilizeze această procedură în termenele legale, au deschisă calea acțiunii în revendicarea bunului litigios, dacă acesta nu a fost cumpărat, cu bună credință și cu respectarea dispozițiilor Legii nr.112/1995 de către chiriași.
Reclamanții nu se încadrează în niciuna dintre ipotezele enumerate, întrucât nu sunt exceptați de la prevederile Legii nr.10/2001, ba mai mult aceștia au urmat procedura prevăzută de acet text legal, finalizată prin Hotărârea nr.235/1996 și Dispoziția nr.3054/2011
Totodată reclamanții au invederat faptul că în cazul în care există neconcordanțe între legea specială, repectiv Legea nr.10/2001 și Convenția Europeană a Drepturilor Omului, aceasta din urmă are prioritate, în condițiile în care nu se aduce atingere altui drept de proprietate sau securității raporturilor juridice, dezlegare dată de asemenea, prin Decizia nr.33/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
D. urmare, instanța trebuie să analizeze, în funcție de circumstanțele concrete ale cauzei, în ce măsură legea internă intră în conflict cu Convenția europeană și dacă admiterea acțiunii nu ar aduce atingere unui alt drept de proprietate ori securității raporturilor juridice.
Instanța va analiza și dacă reclamanții se prevalează de un „bun” în sensul art.1 din Protocolul nr.1 la Convenția europeană și că dreptul reclamanților este protejat de art.1 din Protocolul 1 Adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, iar în caz afirmativ va proceda la compararea titlurilor opuse.
În speță, pentru a exista o astfel de protecție, care să impună prevalența dreptului subiectiv afirmat de reclamanți, este necesar, potrivit jurisprudenței CEDO, să fie vorba despre un bun actual al acestora, aflat în patrimoniul lor, calitatea de titular al dreptului fiindu-le recunoscut printr-o hotărâre judecătorească sau pe calea unei măsuri legislative de restituire, concretizând în patrimoniul părții existența unei speranțe legitime, de redobândire a bunului în materialitatea sa.
Or, în cauza de față reclamanților nu numai că nu li s-a recunoscut dreptul de proprietate printr-o hotărâre judecătorească, ci acest drept a fost confirmat ca aparținând patrimoniului numitului P. I. ca urmare a respingerii acțiunii în nulitate îndreptată împotriva titlului său.
De asemenea reclamanții nu pot pretinde nici existența unei speranțe legitime de redobândire a bunului în materialitatea lui, ca urmare a măsurilor legislative adoptate de stat, raportat la împrejurarea că apartamentul nr.3 a fost recunoscut ca fiind proprietatea numitului P. I..
Pe de altă parte, potrivit art.18 alin.(1) lit.c din Legea nr.10/2001, rep.,măsurile reparatorii se stabilesc numai prin echivalent, atunci când imobilul a fost înstrăinat cu respectarea dispozițiilor legale, ceea ce în speță s-a stabilit prin hotârâri judecătorești irevocabile.
Apoi, așa cum s-a arătat, prin Hotărârea nr.235/1996 și Dispoziția nr.3054/2011 s-a stabilit că reclamanții sunt îndreptățiți la despăgubiri pentru apartamentul nr.3 înstrăinat numitului P. I., asigurându-se astfel aplicarea măsurilor legislative adoptate de stat în materia imobilelor preluate abuziv.
Mai mult, a aprecia că dobânditorul imobilului trebuie deposedat de bun pentru ca acesta să poată fi restituit în natură fostului proprietar, ar însemna să se accepte ca diminuarea vechilor atingeri ale proprietății să creeze noi prejudicii, disproporționate, în sarcina dobânditorului actual.
În acest sens, în jurisprudența CEDO s-a statuat ( cauza R. c. României, hotărârea din 19.10.2006) că persoanele care și-au dobândit bunurile cu bună credință, nu trebuie să fie aduse în situația de a suporta ponderea responsabilității statului care a confiscat în trecut aceste bunuri.
Altmiteri, s-ar încălca criteriul proporționalității, dobânditorul bunului neavând la îndemână o acțiune care să ducă la acordarea unor compensații, cu o valoare apropiată, în mod rezonabil,de valoarea imobilului.
Tot astfel, în cauza A. și alții contra României ( hotărârea din 12 octombrie 2010), s-a arătat că existența unui „bun actual” în patrimoniul unei persoane este în afara oricărui dubiu dacă, printr-o hotărâre judecătorească definitivă și executorie, instanțele i-au recunoscut acesteia calitatea de proprietar și dacă în dispozitivul hotărârii ele au dispus în mod expres restituirea bunului.
S-a reținut că, de la . legilor nr.1/200 și nr.10/2001 și mai ales a Legii nr.247/2005, dreptul intern prevede un mecanism care trebuie să conducă fie la restituirea bunului,fie la acordarea unor despăgubiri. D. urmare, Curtea a apreciat că, transformarea într-o „ valoare patrimonială” în sensul art.1 din Protocolul nr.1,a interesului patrimonial ce rezultă din simpla constatare a ilegalității naționalizării, este condiționată de întrunirea de către partea interesată a cerințelor legale în cadrul procedurilor prevăzute de legile de reparație și de epuizarea căilor de atac prevăzute de lege.
În cauza M. A. și alții contra României se poate nota o diferență esențială de abordare, inclusiv față de cauza Gingis împotriva României invocată de reclamanți, în sensul că o hotărâre prin care s-a constatat nelegalitatea naționalizării nu constituie titlu executoriu pentru restituirea unui imobil.
Rezultă, potrivit cosiderentelor expuse, că în operațiunea de comparare a titlurilor de proprietate, specifică acțiunii în revendicare, titlul numitului P. I. a fost confirmat printr-o hotărâre irevocabilă, astfel încât aceștia beneficiază de un bun în sensul Convenției, în timp ce reclamanții nu sunt titularii unui bun actual și nici chiar, a unei speranțe legitime în sensul jurisprudenței europene, pentru a avea câștig de cauză în acțiunea în revendicare ci doar a unui drept de creanță rezultat din dispozițiile de acordare de despăgubiri mai sus enunțate, emise de către organele competente în temeiul Legii nr.10/2001, drept de creanță care exclude incidența dreptului comun în materie de revendicare.
În considerareea celor enunțate, instanța va respinge acțiunea reclamanților, vca neîntemeiată.
Fiind în culpă procesuală, în temeiul art.274 C.p.c., reclamanții vor fi obligați, în solidar, la plata sumei de 1500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în favoarea pârâtului, reprezentând onorariu de avocat potrivit chitanței nr.34/05.04.2012.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge acțiunea formulată de reclamanții A. P. M. și A. M. Annemarie,cu domiciliul procesual ales la Cabinet de Avocat M. F. L. din Cluj N., ., nr.23-35, ., în contradictoriu cu pârâtul P. M., cu domiciliul în Cluj N., ..10, corp I, ., ca neîntemeiată.
Obligă reclamanții, în solidar, la plata sumei de 1500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în favoarea pârâtului.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de azi, 31.05.2013.
JUDECĂTOR GREFIER
E. P. M. M.
Red./EP/4 ex/17.06.2013
| ← Succesiune. Sentința nr. 8417/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA | Somaţie de plată. Hotărâre din 03-12-2013, Judecătoria... → |
|---|
