Somaţie de plată. Hotărâre din 25-10-2013, Judecătoria CLUJ-NAPOCA
Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 25-10-2013 în dosarul nr. 17056/211/2013
Operator de Date cu Caracter Personal - 3185
ROMÂNIA
JUDECǍTORIA CLUJ-N.
Dosar nr._
Ordonanta civilă nr._
Ședința publică din 25.10.2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: D. G. R.
GREFIER: F. C.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile privind pe creditoarea S.C. F. T. S.R.L. și pe debitoarea .., având ca obiect - ordonanță de plată.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsesc părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța, în temeiul art.255 alin.1 N.C.P.C. și apreciind că proba cu înscrisuri solicitată de creditoare (prin cererea introductivă) este pertinentă, concludentă și utilă pentru justa soluționare a cauzei, o încuviințează ca atare.
Totodată, constatând cauza ca fiind în stare de judecată, o reține spre soluționare
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ /18.07.2013 creditoarea S.C. F. T. S.R.L. a solicitat emiterea unei ordonanțe de plată împotriva debitoarei .. pentru suma totală de 1147,90 lei (din care suma de 1132,90 lei reprezentând contravaloare marfă livrată și rămasă neachitată, iar suma de 15 lei reprezentând dobândă legală aferentă), sumă ce urmează a fi actualizată cu rata inflației aplicabilă la data plății efective; de asemenea, a solicitat obligarea debitoarei și la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu, în cuantum de 150 lei.
În motivarea cererii, creditoarea a arătat că între părți au existat relații comerciale în cadrul cărora i-a livrat debitoarei marfă, pe bază de facturi asumate la plată, iar debitoarea avea obligația de a achita obligațiile pecuniare asumate, într-un termen maxim de 30 zile calendaristice. Debitoarea nu a înțeles să-și îndeplinească obligațiile asumate, astfel că la data formulării prezentei cereri aceasta figurează în evidențele sale contabile cu un debit neachitat în cuantum de 1132,90 lei.
În drept, au fost invocate disp. art.1013 și urm. N.C.P.C.
În ceea ce o privește pe debitoare, deși legal citată, aceasta nu a formulat întâmpinare și nici nu s-a prezentat la judecată.
În cauză, instanța a administrat, la solicitarea creditoarei, proba cu înscrisuri.
Analizând actele dosarului, instanța reține următoarele:
Potrivit facturilor fiscale existente la filele 4 - 10 din dosar creditoarea i-a livrat debitoarei în perioada mai 2011 - octombrie 2012, marfă în valoare totală de 1238,48 lei; facturile fiscale în discuție au fost acceptate la plată de către debitoare, purtând semnătura și ștampila acesteia; de asemenea, instanța mai reține că toate cele 7 facturi fiscale au devenit scadente la datele expres menționate în cuprinsul lor, anterior introducerii prezentei cereri de ordonanță de plată.
De asemenea, din cuprinsul cererii de chemare în judecată instanța mai reține că la data formulării cererii de ordonanță de plată debitoarea figura în evidențele contabile ale creditoarei cu un debit neachitat în cuantum de 1132,90 lei.
Ca atare, ținând cont de regula potrivit căreia în materia răspunderii civile contractuale debitorului îi incumbă sarcina dovedirii îndeplinirii propriilor obligații - iar debitoarea în speță nu a făcut nicio probă în acest sens, astfel cum prevăd disp. art.10 alin.1 N.C.P.C. - instanța constată că aceasta, deși a beneficiat de marfa livrată de către creditoare, până în prezent nu a achitat integral contravaloarea acesteia.
Față de considerentele mai sus expuse și de disp. art.1270 N.C.C. (potrivit cărora obligațiile contractuale legal asumate au putere de lege între părțile contractante) și având în vedere și îndeplinirea în cauză a cerințelor speciale prevăzute de disp. art.1013 alin.1 și 2 N.C.P.C. pentru admisibilitatea unei cereri pe calea acestei proceduri speciale de valorificare a creanțelor certe, lichide și exigibile, instanța apreciază că pretențiile creditoarei referitoare la suma de 1132,90 lei reprezentând contravaloarea produselor neachitate de către debitoare sunt în mod evident întemeiate.
Totodată, ținând cont de calitatea de profesioniști a părților din prezentul litigiu în sensul disp. art.3 alin.2 și 3 N.C.C., precum și de disp. art.1017 alin.1 și alin.2 pct.1 N.C.P.C., instanța considera ca fiind întemeiată si pretenția accesorie privind obligarea debitoarei la plata dobânzii legale aferente debitului principal, motive pentru care va admite cererea de ordonanță de plată și sub acest aspect.
Ținând cont de disp. art.453 alin.1 N.C.P.C., precum și de taxa judiciară de timbru achitată de către creditoare, instanța va obliga debitoarea la plata către creditoare a sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru.
Având în vedere disp. art.628 alin.3 N.C.P.C., precum și solicitarea formulată în acest sens de către creditoare, instanța va dispune actualizarea sumelor ce urmează a-i fi acordate acesteia cu rata inflației aplicabilă la data plății efective.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea formulată de creditoarea S.C. F. T. S.R.L., cu sediul în Orăștie, ., jud. Hunedoara, în contradictoriu cu debitoarea .., cu sediul în Cluj-N., ., ..
Obligă debitoarea la plata către creditoare, în termen de 10 zile de la data comunicării prezentei ordonanțe, a sumei totale de 1147,90 lei (din care suma de 1132,90 lei reprezentând contravaloare marfă livrată conform facturilor fiscale anexate cererii și rămasă neachitată, iar suma de 15 lei reprezentând dobândă legală aferentă), sumă ce urmează a fi actualizată cu rata inflației aplicabilă la data plății efective.
Obligă debitoarea la plata către creditoare a sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru, sumă ce urmează a fi actualizată cu rata inflației aplicabilă la data plății efective.
Cu drept de cerere în anulare, pentru debitoare, în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 25.10.2013.
PREȘEDINTE GREFIER
D. G. R. F. C.
← Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 2013/2013.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 87/2013.... → |
---|