Somaţie de plată. Hotărâre din 26-04-2013, Judecătoria CLUJ-NAPOCA
Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 26-04-2013 în dosarul nr. 2672/211/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
CIVIL
Operator date cu caracter personal 3185
Dosar nr._
ORDONANȚA CIVILĂ Nr. 7524/2013
Ședința publică de la 26 Aprilie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. T.
Grefier A. J.
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe creditoarea . SOMES SA în contradictoriu cu debitoarea K. I., având ca obiect somație de plată.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Se constată că la data de 22.03.2013, prin serviciul registratură, s-a formulat răspuns din partea debitoarei.
Nemaifiind alte probe de administrat, instanța apreciază cauza în stare de judecată și în temeiul dispozițiilor art. 150 C.pr.civ., socotindu-se lămurită, declară dezbaterile închise, rămânând în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra prezentei cauze civile, instanța reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 01.02.2013, sub nr. _ , creditoarea C. DE A. SOMES SA, în contradictoriu cu debitoarea K. I., a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună somarea debitoarei la plata sumei de 5.420,69 lei, reprezentând preț al serviciilor de apă-canal prestate de societatea creditoare, somarea debitoarei la plata sumei de 663,61 lei reprezentând penalități de întârziere, precum și somarea debitoarei la plata penalităților de întârziere, până la achitarea integrală a debitului cu acordarea cheltuielilor de judecată.
În fapt, în temeiul contractului de prestări servicii încheiat între părți, societatea creditoare și-a asumat obligația constând în furnizarea serviciilor de alimentare cu apă.
Cu toate că societatea creditoare și-a îndeplinit în mod corespunzător obligațiile contractuale, debitoarea a refuzat să-și îndeplinească obligația corelativă constând în plata facturilor emise în temeiul contractului încheiat între părți.
Creanța în litigiu întrunește condițiile de admisibilitate prevăzute de lege, având un caracter cert, lichid și exigibil.
În drept, OG nr.5/2001, Legea nr. 241/2006.
În probațiune, înscrisuri.
Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în valoare de 39 lei și timbru judiciar în cuantum de 1,5 lei (fil.3).
Debitoarea, deși legal citată, nu a formulat întâmpinare, dar și-a precizat poziția procesuale prin notele de ședință formulate pentru termenul din data de 26.04.2012, solicitând respingerea cererii ca fiind neîntemeiată (fil. 33-38).
Aspecte procedurale, la termenul din data de 26.04.2013, instanța a încuviințat proba cu înscrisurile depuse la dosar.
Din analiza probelor administrate, instanța constată următoarele
În fapt, între creditoarea C. DE A. SOMES SA, în calitate de prestator de servicii, și debitoarea KECSEKI I., în calitate de abonat, s-a încheiat contractul de prestări servicii nr._/07.06.2010 având ca obiect asigurarea serviciilor publice de alimentare cu apă potabilă (fil. 10-12).
Conform art. 10, din cuprinsul contractului, pentru serviciile prestate creditoarea trebuia să emită o factură corespunzătoare, care urma să fie achitată în termen de 30 de zile de la data emiterii. Obligația privind plata debitului indicat în factura emisă de către reclamantă a fost instituită sub sancțiunea constând în plata penalităților de întârziere în cuantum egal cu nivelul dobânzii datorată pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare, fără ca nivelul acestora să depășească cuantumul debitului principal.
Pentru serviciile prestate de către societatea creditoare în temeiul contractului încheiat între părți, au fost emise facturi fiscale pentru perioade aferente anilor 2010-2012(fil. 15-28).
În drept, ordonanța de plată reprezintă procedura instituită de lege în favoarea creditorului în vederea realizării de bunăvoie sau prin executare silită a creanțelor certe, lichide și exigibile care reprezintă obligații de plată a unor sume de bani.
Fiind o procedură derogatorie de la dreptul comun, aplicarea sa presupune întrunirea unor cerințe cumulative după cum urmează:
a) Existența unei creanțe împotriva debitorului.
Pentru emiterea ordonanței de plată este imperativ necesar să existe o creanță deținută de creditor, a cărei obligație corelativă să constea în îndatorirea debitorului de a plăti o sumă de bani. De menționat este faptul că nu prezintă importanță izvorul obligației civilă sau comercială, având ca obiect plata unei sume de bani, în alte cuvinte nu este necesar să fie vorba despre o obligație contractuală.
În speța analizată această cerință este îndeplinită, debitul pretins constând într-o sumă de bani ce reprezintă contravaloarea serviciilor prestate de către creditoare în favoarea debitoarei în temeiul contractului de prestări servicii încheiat între părți.
B) Caracterul cert, lichid și exigibil al creanței.
După cum se desprinde din prevederile cuprinse în art. 379 alin. 3 C.Pr.Civ., creanța este certă atunci când existența sa rezultă din înscrisul constatator, având un caracter neîndoielnic.
Din prevederile aceluiași text de lege, instanța reține faptul că o creanță este lichidă atunci când valoarea acesteia este determinată prin înscrisul care o constată.
Creanța este exigibilă dacă termenul prevăzut în favoarea debitorului s-a împlinit.
Raportând aspectele de ordin teoretic mai sus expuse la situația de fapt reținută de instanță, se poate constata faptul că, în speță, creanța analizată întrunește cumulativ cele trei condiții de admisibilitate. Astfel, creanța pretinsă are un caracter cert și lichid existența și cuantumul acesteia rezultând neîndoielnic din cuprinsul înscrisurilor depuse în probațiune de către societatea creditoare.
Cât privește exigibilitatea creanței, cerința este îndeplinită, termenul scadent convenit de părți fiind anterior datei introducerii prezentei cereri.
C) Existența unor înscrisuri care să facă dovada creanței
Instanța constată ca fiind îndeplinită această cerință, la dosarul cauzei fiind depuse facturile care justifică creanța pretinsă de către creditoare.
Față de considerentele care preced, instanța în temeiul art.6 din O.G. nr.5/2001, va admite cererea și va soma debitoarea la plata sumei de 5420,69 lei lei, reprezentând preț al serviciilor de apă-canal prestate de societatea creditoare.
Cu privire la petitul accesoriu al cererii, instanța reține faptul că potrivit art. 1088 C.Civ., debitorul unei obligații având ca obiect o sumă de bani poate fi obligat la plata dobânzii doar de la data cererii de chemare în judecată, cu excepția regulilor speciale în materie de comert și a situațiilor în care, potrivit legii, dobânda curge de drept.
Potrivit art. art. 1079 C.Civ. debitorul este de drept în întârziere când s-a prevăzut în mod expres că va fi în întârziere la împlinirea termenului, fără a fi necesară o notificare prealabilă.
Raportând aceste prevederi legale la speța analizată, instanța va soma debitoarea la plata sumei de 663,61lei reprezentând penalități de întârziere. Va soma debitoarea la plata penalităților de întârziere, în continuare, în cuantum egal cu nivelul dobânzii datorată pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare, fără ca nivelul acestora să depășească cuantumul debitului principal, de la data pronunțării hotărârii și până la achitarea efectivă a debitului.
În temeiul art. 274 C.Pr.Civ. va obliga debitoarea la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 40,5 lei reprezentând taxă de timbru și timbru judiciar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
ORDONĂ
Admite cererea formulată de creditoarea C. DE A. SOMES SA, cu sediul în loc. Cluj-N., . 1989, nr. 79, în contradictoriu cu debitoarea KEKSKEI I., domiciliată în loc. Cluj-N., ., . consecință:
Somează debitoarea la plata sumei de 5420,69 lei, reprezentând preț al serviciilor de apă-canal prestate de societatea creditoare.
Somează debitoarea la plata sumei de 663,61 lei reprezentând penalități de întârziere.
Somează debitoarea la plata penalităților de întârziere, în continuare, în cuantum egal cu nivelul dobânzii datorată pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare, fără ca nivelul acestora să depășească cuantumul debitului principal, de la data pronunțării hotărârii și până la achitarea efectivă a debitului.
Somează debitoarea la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 40,5 lei.
Fixează un termen de 20 zile de la data comunicării pentru efectuarea plății de către debitor.
Cu drept de a formula cerere în anulare pentru debitor în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțat în ședință publică, azi 26.04.2013.
JUDECĂTOR GREFIER
T. C. J. A.
Red/Dact. 4 ex. TC/20.05.2013
← Somaţie de plată. Hotărâre din 29-03-2013, Judecătoria... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 2013/2013.... → |
---|