Somaţie de plată. Încheierea nr. 5060/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
Comentarii |
|
Încheierea nr. 5060/2013 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 14-03-2013 în dosarul nr. 2350/211/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
Operator de date cu caracter personal 3185
ÎNCHEIEREA CIVILĂ NR. 5060/2013
Ședința publică din 14 martie 2013
Instanța constituită din:
JUDECĂTOR: I. V.
GREFIER: B. S.
Pe rol se află soluționarea acțiunii civile inaintată de creditoarea . in contradictoriu cu debitoarea I. E. SRL având ca obiect somație de plată.
La apelul nominal făcut in cauză, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal indeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, se constată că a fost depusă o declarație de renunțare la judecată, din partea creditoarei și intâmpinare cu acte anexe.
Instanța apreciază că la dosarul cauzei sunt suficiente probe pentru justa soluționare și reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Prin cererea inregistrata la data de 31 01 2013 creditorul . a chemat in judecata debitorul I. E. SRL solicitind emiterea unei somatii de plata pentru suma de 144.273,21 ron cu titlu de pret plus ,penalitati de 0,1% pe zi de intirziere conform contractului
In motivare creditorul a invederat ca a livrat in favoarea debitorului marfa iar fata de neachitarea acestora a promovat prezenta cerere
La data de 5 03 2013 s-a constatat depunerea de catre creditor a unei declaratii de renuntare la judecata
F. de cele de mai sus instanta in baza art 246 cpc va lua act de aceasta renuntare
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DISPUNE
Ia act de renuntarea la judecarea cererii formulata de creditoarea ., cu sediul în Cluj-N., .. 68, jud. Cluj in contradictoriu cu debitoarea I. E. SRL, cu sediul în Santimbru, ., jud. A..
Cu drept de recurs in 15 zile de la comunicare
Pronuntata in sedinta publica din 14 03 2013
JUDECATOR GREFIER
V. I. B. S.
Red dact IV 23 04 2013
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 5059/2013.... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria... → |
---|