Somaţie de plată. Sentința nr. 2507/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA

Sentința nr. 2507/2013 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 08-02-2013 în dosarul nr. 29752/211/2012

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CLUJ-N.

Operator de date cu caracter personal nr. 3185

prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR.2507/2013

Ședința publică de la 08.02.2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: R.-M. P.

GREFIER: M. F.

Pe rol fiind judecarea acțiunii formulate de creditoarea . în contradictoriu cu debitoarea . SRL, având ca obiect emiterea unei ordonanțe care să conțină somația de plată în temeiul dispozițiilor OUG 119/2007.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Instanța, față de lipsa părților, raportat la prevederile art. 104 alineatul 13 din Regulamentul de Ordine Interioară al Instanțelor Judecătorești, aprobat prin H.C.S.M. nr. 387/2005, dispune lăsarea dosarului la sfârșitul ședinței când, după o nouă strigare, în ordinea listei, se va proceda conform dispozițiilor procedurale.

La a doua strigare a cauzei se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:

Se constată că societatea creditoare a solicitat judecarea în lipsă, conform prevederilor art. 242 alin. (2) C.pr.civ.

Instanța invocă excepția nelegalei timbrării a cererii și rămâne în pronunțare pe excepție.

INSTANȚA:

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ la data 17.12.2012 creditoarea ., prin avocat L. B. din cadrul SCA « B. și Asociații », cu împuternicire avocațială la fila 7 din dosar, a solicitat emiterea unei ordonanțe de plată în temeiul dispozițiilor OUG nr. 119/2007 împotriva debitoarei . SRL pentru suma de 1.313,29 lei, reprezentând contravaloare facturi fiscale neachitate parțial, obligarea debitoarei la plata dobânzii legale calculate de la data scadenței facturilor fiscale și până la plata integrală, precum și obligarea debitoarei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, creditoarea a arătat că a livrat către debitoare marfă, că emis pe numele acesteia facturile fiscale de la dosar, însă debitoarea nu a înțeles să-și îndeplinească obligația de plată integrală.

În drept, s-au invocat dispozițiile O.U.G. nr. 119/2007. S-a solicitat judecarea în lipsă în temeiul art. 242 alin. (2) C.proc.civ.

În dovedire, s-a depus la dosarul cauzei copii înscrisuri (filele 8-17).

Deși a fost legal citată, debitoarea nu a depus întâmpinare și nu s-a prezentat în instanță pentru a-și preciza poziția procesuală.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele :

Potrivit art. 137 C.proc.civ. „instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.”

Prezenta cerere se timbrează cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 39 lei, în baza art. 3 lit. o1)din Legea nr.146/1997 și cu timbre judiciare de 3 lei, conform art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 32/1995.

Potrivit art. 20 alin. (1) din Legea nr. 146/1997, „taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat”, iar conform art. 9 alin. (1) din OG nr. 32/1995, „cererile pentru care se datorează timbru judiciar nu vor fi primite și înregistrate, dacă nu sunt timbrate corespunzător”.

Creditoarei i s-a pus în vedere obligația de a depune la dosar taxă judiciară de timbru în completare până la valoarea de 39 lei și timbre judiciare în completare până la valoarea de 3 lei, conform dovezii de îndeplinire a procedurii de citare de la fila 18 din dosar.

Întrucât legala timbrare a cererii de chemare în judecată vizează legala învestire a instanței de judecată, instanța nu poate pune în discuția părților alte probleme de drept material sau procedural legate de judecarea cauzei deduse judecății spre soluționare, sau să ia act de price cauză de stingere a obligației de plată, înainte de a fi plătite taxele judiciare de timbru.

Pentru aceste motive, apreciind că creditoarea a beneficiat de un termen rezonabil, instanța consideră că este întemeiată excepția nelegalei timbrări a cererii de chemare în judecată invocată din oficiu, pe care urmează a o admite.

În consecință, va da eficiență dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, conform cărora „neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii” și a prevederilor art. 9 alin. (2) din OG nr. 32/1995, potrivit cărora „în cazul nerespectării dispozițiilor prezentei ordonanțe, se va proceda conform prevederilor legale în vigoare referitoare la taxa de timbru”.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția nelegalei timbrări a cererii invocată de către instanța de judecată din oficiu.

Anulează ca nelegal timbrată cererea de chemare în judecată, având ca obiect emiterea unei ordonanțe de plată în temeiul dispozițiilor OUG nr. 119/2007, formulată de creditoarea ., cu sediul procesual ales în Cluj-N., ..N., județul Cluj, în contradictoriu cu debitoarea . SRL, cu sediul în D., .. 18, ., ca nelegal timbrată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 8 februarie 2013.

PREȘEDINTEGREFIER

R.-M. POPAMELINDA F.

Red. R.M.P./ dact. M.F./2 ex./11.02.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Somaţie de plată. Sentința nr. 2507/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA