Suspendare provizorie. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
Comentarii |
|
Sentința nr. 2013/2013 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 09-12-2013 în dosarul nr. 33575/211/2011
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
SECȚIA CIVILĂ
OPERATOR DE DATE CU CARACTER PERSONAL - 3185
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR._/2013
Ședința publică din data de 09.12.2013
Instanța este constituită din:
PREȘEDINTE: I. A. B.
GREFIER: Ș. N.
Pe rol se află soluționarea contestației la executare formulată de contestatoarea B. G. SOCIETE GENERALE SA, PRIN G. CLUJ, în contradictoriu cu intimații K. D. A. și C. DE A. M. G..
La apelul nominal făcut în ședința publică atât la prima, cât și la a doua strigare, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, față de cererea contestatoarei de judecare a cauzei potrivit art. 242 alin. 2 C.pr.civ.,
Instanța constată că, la data de 05.12.2013, prin Serviciul Registratură, contestatoarea a depus la dosar un înscris în probațiune. De asemenea, la data de 05.12.2013, s-a primit răspuns la adresa emisă către S. A. D. & Oszoczki A., iar la data de 06.12.2013, contestatoarea a depus la dosar o cerere de judecare în lipsă.
Apoi, raportat la răspunsul la adresa emisă, reține cauza în pronunțare asupra excepției lipsei de obiect a contestației la executare, invocată de contestatoare.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin contestația la executare înregistrată pe rolul Judecătoriei Cluj-N. la data de 20.12.2011 sub nr._, formulată de contestatoarea B. G. SOCIETE GENERALE SA, PRIN G. CLUJ, în contradictoriu cu intimații K. D. A. și C. DE A. M. G., s-a solicitat, în principal, anularea publicației de vânzare imobiliară întocmită de S. Asociați A. D.&Oszoczki A. în dosarul execuțional nr. 838/2011, iar în subsidiar, îndreptarea publicației de vânzare cu privire la imobilul înscris în CF nr._ Cluj-N., nr. cad._ în sensul că prețul de evaluare al imobilului se ridică la suma de 273.700 euro sau cel puțin la o valoare superioară sumei de 344.880 lei la care a fost evaluar în dosarul execuțional nr. 838/2011, suspendarea executării silite imobiliare privind imobilul situat în Cluj-N., ., jud. Cluj, până la soluționarea irevocabilă a prezentei contestații la executare, cu cheltuieli de judecată.
În motivare, s-a arătat în esență că prețul de evaluare al imobilului, element obligatoriu al publicației de vânzare întocmită în dosarul execuțional nr. 838/2011, nu este unul care să corespundă cu realitatea.
În drept, s-au invocat dispozițiile art. 563, art. 564, art. 504 pct. 7, art. 403 alin. 1 C.pr.civ.
În probațiune, s-au anexat înscrisuri (filele 8 – 32).
Cererea a fost legal timbrată cu suma de 204 lei reprezentând taxă judiciară de timbru și 5,3 lei timbru judiciar.
La solicitarea instanței, la data de 09.03.2012 prin Serviciul Registratură, S. Asociați A. D.&Oszoczki A. a depus, în copii conforme cu originalul, dosarul execuțional nr. 838/2011 (filele 50 – 104).
La data de 12.03.2012, prin Serviciul Registratură, intimata C. DE A. M. G. a depus întâmpinare – filele 105 – 106, prin care a solicitat respingerea petitului principal al contestației la executare și admiterea petitul subsidiar de îndreptare a actului de executare, respectiv corectarea prețului de evaluare a imobilului la o valoare superioară sumei de 344.880 lei.
La termenul din data de 14.05.2012, instanța a dispus suspendarea prezentei cauze în baza art. 244 alin.1 C.pr.civ., iar la termenul de astăzi, a admis cererea contestatoarei de repunere pe rol a cauzei.
La data de 08.11.2013, prin Serviciul Registratură, contestatoarea a depus note de ședință – fila 155, prin care a invocat excepția lipsei de obiect a prezentei contestații la executare, ca urmare a încetării executării silite în dosarul execuțional nr. 838/2011, în acest sens fiind depuse la dosar înscrisurile de la filele 165 – 170.
La acest termen de judecată, instanța a reținut cauza în pronuțare asupra excepției lipsei de obiect, invocată de contestatoare.
Analizând cu prioritate, în temeiul art. 137 alin. 1 C.pr.civ., excepțialipsei de obiect a contestației la executare, invocată de contestatoare, instanța reține următoarele:
În fapt, la data de 05.09.2011, creditoarea C. de A. M. G. a înregistrat sub nr. 838 la S. Asociați A. D.&Oszoczki A. cererea de executare silită împotriva debitorului K. D. A., în baza titlului executoriu reprezentat de Contractul de asistență juridică nr. 37 din data de 15.06.2008 pentru suma de 16.194, 7 euro reprezentând 10% onorariu avocat – fila 50 din dosar, iar prin Încheierea civilă nr._/CC/2011 din data de 12.09.2011 pronunțată în dosarul nr._/211/2011, Judecătoria Cluj-N. a admis cererea de încuviințare a executării silite în baza titlului executoriu constând în Contractul de asistență juridică nr. 37 din data de 15.06.2008 – fila 54 din dosar, contractul de asistență juridică fiind învestit cu formulă executorie prin Încheierea civilă nr._/CC/2010 din data de 20.10.2010 – fila 55.
La data de 21.09.2011, executorul judecătoresc a emis somația de la fila 62 din dosar, prin care i s-a solicitat debitorului ca, în termen de 1 zi de la data primirii somației, să plătească suma de 9.143,36 lei reprezentând cheltuieli de executare și suma de 16.184,70 euro reprezentând debit, iar la data de 24.11.2011, executorul judecătoresc a emis adresa de la fila 81 din dosar, prin care i s-a comunicat debitorului că imobilul situat în Cluj-N., ., jud. Cluj, proprietatea sa, va fi scos la vânzare la licitație publică în data de 29.12.2011, ora 13, totodată, fiindu-i comunicată și o copie de pe raportul de evaluare întocmit de expert evaluator S. M. R..
Din răspunsul la adresa emisă către executorul judecătoresc de la fila 165 din dosar, reiese că executarea silită în dosarul execuțional nr. 838/2011 a încetat, creditoarea C. DE A. M. G. solicitând încetarea executării silite printr-o adresă înregistrată la executorul judecătoresc în data de 11.12.2012 precum și radierea din cartea funciară a somației imobiliare privind imobilul situat în Cluj-N., ., jud. Cluj, în acest sens fiind depuse la dosar înscrisurile de la filele 168 – 170.
Având în vedere starea de fapt expusă anterior, instanța consideră că, demersul judiciar al contestatoarei este unul legitim și legal, dat fiind dispozițiile art. 399 alin. 1 C.pr.civ., potrivit cărora, „împotriva executării silite, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare”, de vreme ce aceasta a justificat un interes în solicitarea de analizare a legalității publicației de vânzare imobiliară întocmită de S. Asociați A. D.&Oszoczki A. în dosarul execuțional nr. 838/2011 prin raportare la prevederile art. 564 C.pr.civ., fiind îndreptățită ca, în situația vânzării imobilului, creanța sa să fie acoperită cu prioritate față de cea a creditoarei C. DE A. M. G..
Instanța apreciază că, raportat la condițiile exercitării acțiunii civile primează soluționarea excepției lipsei de obiect a contestației la executare, invocată de contestatoare.
Astfel, ținând seama de cererea de încetare formulată de creditoarea C. DE A. M. G. a executării silite ce face obiectul dosarului execuțional nr. 383/2011 al S. Asociați A. D.&Oszoczki A., în temeiul art. 3715 lit. a C.pr.civ., prezenta contestație prin care se solicită anularea publicației de vânzare imobiliară întocmită de S. Asociați A. D.&Oszoczki A. în dosarul execuțional nr. 838/2011 ori îndreptarea publicației de vânzare, a rămas fără obiect, sens în care, instanța va admite excepția și va respinge contestația la executare ca atare.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată, instanța, având în vedere că va respinge contestația la executare, contestatoarea fiind în culpă procesuală, va lua act că intimații nu au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția lipsei de obiect a contestației la executare, invocată de contestatoare, și în consecință:
Respinge contestația la executare formulată de contestatorea B. – GROUPE SOCIETE GENERALE, prin G. Cluj, cu sediul în Cluj-N., ., nr. 81 – 83, jud. Cluj în contradictoriu cu intimații K. D. A., cu domiciliul în București, ., ., ., sector 2, și în București, P-ța A. I. nr. 4, ., ., și C. DE A. M. G., cu sediul procesual ales în Săcueni Bihor, .. 97, jud. Bihor, ca rămasă fără obiect.
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată de intimați.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, data de 09.12.2013.
JUDECĂTOR, GREFIER,
Red./Dact. B.I.A./7 ex/17.12.2013
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 15/2013.... | Somaţie de plată. Hotărâre din 16-01-2013, Judecătoria... → |
---|