Suspendare provizorie. Sentința nr. 970/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA

Sentința nr. 970/2013 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 18-01-2013 în dosarul nr. 22642/211/2012

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CLUJ-N.

Operator de date cu caracter personal nr. 3185

prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 970/2013

Ședința publică din data de 18.01.2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: A. P.

GREFIER: I. C.

Pe rol fiind soluționarea cauzei civile înaintată de contestatorul C. L. AL MUNICIPIULUI CLUJ-N. – PRIN PRIMAR în contradictoriu cu intimatul I. M. (CĂS. L.), având ca obiect contestație la executare.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă reprezentanta contestatorului, c.j. M. A. și reprezentantul intimatului, av. F. C..

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Intimatul a depus la dosar la data de 27.12.2012 cerere de conexare, prin care solicită instanței conexarea dosarului nr._/211/2012 la prezentul dosar.

Contestatorul a depus la dosar la data de 07.01.2013 poziție procesuală.

În ce privește cererea de conexare depusă la dosar de către intimat, instanța constată că acesta, potrivit dispozițiilor art. 164 alin. 3 C.pr.Civ. are posibilitatea de a formula o astfel de cerere în dosarul nr._/211/2012, urmând ca instanța învestită cu soluționarea dosarului menționat să aprecieze asupra cererii de înaintare a dosarului menționat la prezentul dosar în vederea discutării excepției de conexitate, motiv pentru care apreciază că nu se impune luarea în discuție a cererii de conexare depuse la dosar de către intimat.

Se constată că pentru acest termen au fost înaintate la prezentul dosar dosarul nr._/211/2012 și dosarul nr._/211/2012 în vederea discutării excepției de conexitate.

Instanța pune în discuție excepția de conexitate, invocată de intimat cu privire la dosarul nr. _/211/2012 și prezentul dosar.

Reprezentantul intimatului solicită instanței admiterea excepției. Arată, că au fost demarate două dosare de executare silită, la care s-au formulat de către contestator mai multe contestații la executare, respectiv mai multe cereri de suspendare a executării silite și, având în vedere că în cauză există identitate de părți, obiect și cauză, solicită instanței admiterea excepției. În ce privește identitatea de cauză, arată că atât în prezentul dosar cât și în dosarul nr._/211/2012 sunt puse în discuție aceleași sume de bani și aceleași titluri executorii.

Reprezentanta contestatorului arată că nu se opune admiterii excepției de conexitate, invocată de contestator. Cu toate acestea, solicită instanței să se constate calitatea intimatului I. M., de a pretinde sumele de bani în discuție. De asemenea, arată, că deși contestațiile la executare vizează aceeași sumă de bani, există hotărâri judecătorești prin care se dispune obligarea debitoarei la plata către creditor a sumelor de bani în discuție.

Având în vedere că în dosarul nr._/211/2012 sunt contestate actele de executare încheiate în dosarul execuțional nr. 289/2012 al B.E.J. K. L. F., iar în prezentul dosar s-a formulat contestație la executare împotriva actelor de executare încheiate de B.E.J. S. R. M. în dosarul execuțional nr. 993/2012 și, având în vedere că în prezentul dosar contestatorul a depus poziție procesuală prin care arată că nu solicită efectuarea unei expertize contabile coroborat cu potiția procesuală exprimată de intimat la termenul de judecată anterior prin care a arătat că nu mai are cereri în probațiune în prezentul dosar, instanța apreciază că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 164 C.pr.Civ., motiv pentru care respinge excepția de conexitate invocată de intimat a dosarului nr._/211/2012 și prezentul dosar.

Instanța pune în discuție excepția de conexitate, invocată de intimat cu privire la dosarul nr. _/211/2012 și prezentul dosar.

Reprezentantul intimatului arată că lasă la aprecierea instanței excepția invocată, având în vedere că în dosarul trimis spre conexare la prezentul dosar nu a fost atașat până la acest termen dosarul execuțional nr. 993/2012, astfel că instanța se află în imposibilitate de a aprecia asupra cererii de conexare formulată de intimat. Cu toate acestea, arată că solicită prorogarea pronunțării asupra excepției în discuție pentru după comunicarea de către B.E.J. S. R. M. a dosarului execuțional nr._ .

Reprezentanta contestatorului solicită instanței respingerea excepției, având în vedere că în dosarul trimis spre conexare la prezentul dosar nu s-a comunicat de către B.E.J. S. R. M. dosarul execuțional nr._ .

Având în vedere că în dosarul nr._/211/2012 nu s-a comunicat de către B.E.J. S. R. M. dosarul execuțional nr._, instanța constată imposibilitatea de a aprecia cu privire la veridicitatea celor invocate de către intimat în cuprinsul cererii de conexare, motiv pentru care respinge excepția de conexitate invocată de către intimat.

Întrebați fiind, reprezentanții părților arată că nu mai au cereri prealabile de formulat și nici excepții de invocat în prezenta cauză.

Nefiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, instanța acordă reprezentanților părților cuvântul pe probe.

Reprezentanții părților solicită încuviințarea probei cu înscrisurile depuse la dosar.

Instanța, în temeiul art. 167 alin. 1 C.pr.Civ. a încuviințat proba cu înscrisurile de la dosar, considerându-le pertinente, concludente și utile pentru justa soluționare a cauzei.

Nemaifiind alte cereri de probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.

Reprezentanta contestatorului solicită instanței admiterea contestației la executare așa cum a fost formulată în cererea introductivă de instanță, cu precizarea că solicită instanței ca la pronunțarea hotărârii în cauză să aibă în vedere întregul set de înscrisuri depuse în probațiune la dosar de către contestator.

Reprezentanta contestatorului solicită instanței aplicarea unei amenzi judiciare intimatului, în baza art. 1081 pct. 1 lit. a C.pr.Civ., având în vedere că acesta a formulat diverse cereri, la diverși executori, fără să aibă vreo calitate în acest sens, ocazie cu care arată că în prezentul dosar intimatul nu are calitate.

Reprezentantul intimatului solicită instanței respingerea contestației la executare.

Reprezentantul intimatului solicită instanței aplicarea unei amenzi judiciare contestatorului, în baza art. 1081 pct. 1 lit. a C.pr.Civ., având în vedere că acesta a formulat contestație la executare cu rea-credință, de altfel numeroase contestații la executare, cereri de executare, unele formulate sub o altă denumire, din care rezultă faptul că debitorul este un “rău plătitor”.

Reprezentantul intimatului arată că, în mod evident, dacă sumele de bani în discuție s-ar fi achitat de către contestator în anul 1994, așa cum susține acesta, atunci Curtea de Apel “nu ar mai fi avut ce pronunța“, ori despăgubirile au fost acordate intimatului de către organul de executare, în baza unui titlu executoriu, cu respectarea dispozițiilor legale imperative. În acest context, arată că actualizarea sumelor de bani în discuție a fost efectuată de două ori, astfel că sumele de bani datorate de către debitor către creditoare au fost actualizate până în anul 1999, iar a doua actualizare a avut loc până în anul 2012.

În ce privește calitatea de creditor contestată de contestator, reprezentantul intimatului solicită instanței să aibă în vedere că la dosarul cauzei s-a depus Decizia prin care s-a stabilit în mod irevocabil calitatea de creditor a intimatului I. M..

Reprezentantul intimatului arată că înțelege să solicite cheltuieli de judecată pe cale separată.

Instanța declară închise dezbaterile pe fondul cauzei în temeiul art. 150 C.pr.Civ. și reține cauza spre soluționare pe baza probelor aflate la dosar.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la această instanță sub nr._ din data de 28.09.2012, contestatorul C. L. AL MUNICIPIULUI CLUJ-N. – PRIN PRIMAR a chemat în judecată pe intimatul I. M. (CĂS. L.) solicitând instanței ca, prin hotărârea ce va pronunța, să se dispună:

- anularea actelor de executare întocmite de B.E.J. S. R. M. în dosarul execuțional nr. 993/2012;

- fără cheltuieli de judecată.

În fapt, contestatorul a arătat că prin somația emisă de către B.E.J. S. R. M. în dosarul execuțional nr. 993/2012, C. L. al mun. Cluj-N. a fost somat ca în termen de o zi să achite suma de 1.250.942,79 lei, compusă din 1.229.025,79 lei creanță stabilită prin titlul executoriu Decizia civilă nr. 563/2004 pronunțată de Curtea de Apel Cluj în dosarul nr._/2004 și 21.812 lei onorariu executor judecătoresc.

Prin Decizia civilă nr. 563/2004 pronunțată de Curtea de Apel Cluj în dosarul nr._/2004, C. L. al mun. Cluj-N. a fost obligat să achite S.C. SALUBRITATE A. S.N.C. Cluj-N., societate în faliment, prin lichidator P. G., despăgubirile rezultate din actualizarea sumei de 1.474,34 lei (14.743.445 ROL), pe baza indicelui de inflație aferent perioadei 04 martie 1998 – 02.06.1999.

Contestatorul a invocat lipsa calității de creditor al numitei I. M., având în vedere că între C. L. al mun. Cluj-N. și aceasta nu a existat nici un raport contractual, iar Decizia anterior menționată nu a fost pronunțată în contradictoriu cu aceasta. A mai arătat că prin Decizia civilă nr. 366/R/2008, S.C. SALUBRITATE A. S.N.C. Cluj-N. a fost radiată din evidențele O.R.C. ca urmare a închiderii procedurii de faliment, fapt care echivalează cu încetarea capacității de folosință a administratorului I. M..

Contestatorul a mai arătat că intimatul este de rea-credință, având în vedere conduita acestuia, pe de-o parte pentru recuperarea unei sume care nu corespunde cu dispozitivul titlului executoriu, iar pe de-altă parte prin apelarea la diverși executori pentru executarea aceleași creanțe.

Contestatorul a precizat că procedura de executare silită este inadmisibilă, întrucât și-a îndeplinit obligațiile prevăzute în titlul executoriu Decizia civilă nr. 563/2004 pronunțată de Curtea de Apel Cluj în dosarul nr._/2004, prin emiterea în data de 02.06.1999 a Ordinului de Plată nr. 4986.

Contestatorul apreciază de asemenea onorariul executorului ca fiind nejustificat, raportat la munca depusă de executorul judecătoresc.

De asemenea a mai arătat că solicitarea ca în termen de o zi de la primirea somației să achite cheltuielile de executare, este nelegală, raportat la prev. art. 2 din O.G. nr. 22/2002, care stabilește un termen de 6 luni de la data primirii somației de plată, în vederea îndeplinirii obligației de plată.

S-a mai arătat că solicitarea ca în termen de o zi de la primirea somației să achite cheltuielile de executare, este nelegală, raportat la prev. art. 2 din O.G. nr. 22/2002, care stabilește un termen de 6 luni de la data primirii somației de plată, în vederea îndeplinirii obligației de plată.

Contestatorul a arătat că în ceea ce privește creanța pentru care este urmărit, nu corespunde cu dispoziția instanței cuprinsă în titlul executoriu Decizia civilă nr. 563/2004 pronunțată de Curtea de Apel Cluj în dosarul nr._/2004.

În drept, cererea nu a fost motivată.

Cererea a fost legal timbrată cu taxă de timbru 194 lei (fila 3) și timbru judiciar de 5 lei (fila 3).

În probațiune, contestatorul a depus la dosarul cauzei în copie un set de înscrisuri (f. 13-58).

Intimatul, legal citat a depus întâmpinare (f. 63-69) prin care prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, cu cheltuieli de judecată.

În probațiune, contestatorul a depus la dosarul cauzei în copie un set de înscrisuri (f. 70-72).

La solicitarea instanței, B.E.J. S. R. M. a depus la dosarul cauzei, prin serviciul Registratură al instanței, copia certificată după dosarul execuțional nr. 993/2012.

La termenul de judecată din data de 23.11.2012, instanța a respins cererea de suspendare a executării silite începute în dosarul execuțional nr. 993/2012 al B.E.J. S. R. M., ca fiind neîntemeiată.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

În fapt, prin Decizia civilă nr. 563/2004 pronunțată de Curtea de Apel Cluj în dosarul nr._/2004 (f. 79-82), a fost admisă cererea formulată de reclamantul S.C. SALUBRITATE A. S.N.C. Cluj-N., intimat în prezentul dosar, în contradictoriu cu pârâtul C. L. AL MUNICIPIULUI CLUJ-N., dispunându-se obligarea pârâtului să achite S.C. SALUBRITATE A. S.N.C. Cluj-N., despăgubirile rezultate din actualizarea sumei de 1.474,34 lei (14.743.445 ROL), pe baza indicelui de inflație aferent perioadei 04 martie 1998 – 02.06.1999.

Creditorul – intimat, în calitate de asociat al S.C. A. Salubritate S.N.C., societate radiată din evidentele O.R.C. de pe lângă Tribunalul Cluj(a se vedea Decizia civilă nr. 213/2012, pronunțată de Tribunalul Specializat Cluj – f. 71), în conformitate cu disp. art. 235 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 modificata, a solicitat punerea în executare a Deciziei civile nr. 563/2004, prin cererea formulată și înregistrată la B.E.J. S. R. M. la data de 24.08.2012 (f. 77).

Prin Încheierea civilă nr. 6957/CC/2012, pronunțată de Judecătoria Cluj-N., în dosarul nr._/211/2012, a fost încuviințată executarea silită a titlului executoriu anterior menționat, privind pe debitorul I. M. (CĂS. L.) (f. 99-100).

Cheltuielile de executare silita au fost stabilite prin procesul-verbal din data de 13.09.2012 întocmit de B.E.J. S. R. M., în dosarul execuțional nr. 993/2012, în cuantum de 21.917 lei (f. 101).

Împotriva contestatorului a fost demarată procedura de executare silită, acesta fiind somat în acest sens prin somația emise de B.E.J. S. R. M. din data de 13.09.2012 să achite suma de 1.250.942,79 lei reprezentând debit și cheltuieli de executare.

Față de data comunicării somațiilor – 14.09.2012, instanța constată că prezenta contestație la executare a fost promovată în termenul legal de 15 zile prevăzut de art. 401 C.proc.civ.

► În ceea ce privește susținerea contestatorului, în sensul lipsei calității de creditor al numitei I. M., instanța o apreciază ca fiind neîntemeiată, pentru următoarele considerente:

Instanța reține că prin Decizia civilă nr. 563/2004 pronunțată de Curtea de Apel Cluj în dosarul nr._/2004, C. L. al mun. Cluj-N. a fost obligat să achite S.C. SALUBRITATE A. S.N.C. Cluj-N., despăgubirile rezultate din actualizarea sumei de 1.474,34 lei (14.743.445 ROL), pe baza indicelui de inflație aferent perioadei 04 martie 1998 – 02.06.1999.

Cu toate astea, instanța va avea în vedere că, așa cum rezultă din considerentele Sentinței civile nr. 2133/23.01.2012, pronunțată de Judecătoria Cluj-N. în dosarul civil nr._/211/2011, la data de 06.02.2007 S.C. A. Salubritate S.N.C. a fost radiata din evidentele O.R.C. de pe lângă Tribunalul Cluj, lichidatorul judiciar fiind descărcat de orice îndatoriri sau responsabilități cu privire la procedura, debitor si averea lui (f. 56 verso). Instanța mai reține că intimatul I. M. a avut calitatea de asociat al S.C. SALUBRITATE A. S.N.C. (a se vedea Decizia civilă nr. 213/2012, pronunțată de Tribunalul Specializat Cluj – f. 71), astfel că în conformitate cu disp. art. 235 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 modificata, Transmiterea dreptului de proprietate asupra bunurilor ramase dupa plata creditorilor are loc la data radierii societatii din registrul comertului.

Prin urmare, intimatul are calitate de creditor față de contestatorul C. L. AL MUNICIPIULUI CLUJ-N.

► Relativ la reaua-credință a intimatului, raportat la conduita abuzivă a acestuia pentru recuperarea creanței, instanța apreciază că orice creditor are posibilitatea de a se adresa executorului judecătoresc pentru aducerea la îndeplinire a obligației stabilite printr-un titlu. Faptul că suma solicitată nu corespunde cu cele indicate în cuprinsul titlului creditorului, este un aspect ce urmează să fie analizat odată cu fondul dedus judecății.

► Cu privire la susținerea contestatorului în sensul că procedura de executare silită este inadmisibilă, întrucât și-a îndeplinit obligațiile prevăzute în titlul executoriu Decizia civilă nr. 563/2004 pronunțată de Curtea de Apel Cluj în dosarul nr._/2004, prin emiterea în data de 02.06.1999 a Ordinului de Plată nr. 4986, instanța o apreciază ca fiind neîntemeiată întrucât prin titlul executoriu contestatorul a fost obligat să achite S.C. SALUBRITATE A. S.N.C. Cluj-N., despăgubirile rezultate din actualizarea sumei de 1.474,34 lei (14.743.445 ROL), pe baza indicelui de inflație aferent perioadei 04 martie 1998 – 02.06.1999 și nu suma de 1.474,34 lei (14.743.445 ROL), întrucât aceasta a fost achitată, aspect reținut în considerentele titlului executoriu (f. 80 – penultimul paragraf).

Executarea silită desfășurată în dosarul execuțional nr. 993/2012 al B.E.J. S. R. M. urmărește aducerea la îndeplinire a obligației stabilite prin titlul executoriu Decizia civilă nr. 563/2004 - despăgubirile rezultate din actualizarea sumei de 1.474,34 lei (14.743.445 ROL) și nu suma de 1.474,34 lei (14.743.445 ROL) însăși.

► Cu privire la onorariul de executor în cuantum de 21.812 lei, stabilit prin procesul-verbal privind cheltuielile de executare din data de 13.09.2012 întocmit de B.E.J. S. R. M., în dosarul execuțional nr. 993/2012 (f. 101), instanța reține următoarele:

Creanța pe care creditorul I. M. urmărea să o realizeze, în temeiul titlului executoriu – Decizia civilă nr. 563/2004 pronunțată de Curtea de Apel Cluj în dosarul nr._/2004, este în cuantum de 1.229.025,79 lei (conform proces-verbal privind cheltuielile de executare din data de 13.09.2012 – f. 101).

Potrivit art. 3717 alin. 1 Cod procedura civila, partea care solicită îndeplinirea unui act sau a altei activități care interesează executarea silită, este obligată să avanseze cheltuielile necesare în acest scop. Iar alin. 3 dispune că sumele ce urmează a fi plătite se stabilesc de către executorul judecătoresc, prin proces-verbal, pe baza dovezilor prezentate de partea interesată în condițiile legii.

În acest sens, sunt de menționat dispozițiile art. 39 din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătorești, care dispun ca Executorii judecătorești au dreptul, pentru serviciul prestat, la onorarii minimale și maximale stabilite de ministrul justiției, cu consultarea Consiliului Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești. În cazul executării silite a creanțelor având ca obiect plata unei sume de bani, onorariile maxime sunt următoarele: d) pentru creanțele în valoare de peste 100.000 lei, onorariul maxim este de 6.300 lei plus un procent de până la 1% din suma care depășește 100.000 lei din valoarea creanței ce face obiectul executării silite.

În concret, instanța apreciază că raportat la cuantumul creanței, activitățile îndeplinite de executorul B.E.J. S. R. M. în dosarul execuțional nr. 993/2012, văzând și disp. art. 39 din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătorești și ale Hotărârii nr. 2/2007, privind completarea Statutului Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești, onorariul de executor în cuantum de 21.812 lei (inclusiv TVA), nu este nelegal, disproporționat și nerezonabil.

► Relativ la nelegala solicitare de achitare în termen de o zi de la primirea somației a cheltuielilor de executare, raportat la prev. art. 2 din O.G. nr. 22/2002, invocată de contestator, instanța o apreciază ca fiind neîntemeiată.

Astfel, potrivit art. 2 din O.G. nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plata ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii Dacă executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri, instituția debitoare este obligată ca, în termen de 6 luni, să facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată. Acest termen curge de la data la care debitorul a primit somația de plată comunicată de organul competent de executare, la cererea creditorului.

Rezultă așadar că dispoziția legală anterior menționată instituie un termen de grație de 6 luni în sarcina instituției debitoare în situația expres prevăzută a lipsei fondurilor, aspect care nu a fost probat în cauză în condițiile art. 1169 C.civ.

► În ceea ce privește creanța pentru care este urmărit contestatorul în cadrul dosarului execuțional nr. 993/2012, instanța reține următoarele:

Prin Decizia civilă nr. 563/2004 pronunțată de Curtea de Apel Cluj în dosarul nr._/2004 (f. 79-82), contestatorul C. L. al mun. Cluj-N. a fost obligat să achite S.C. SALUBRITATE A. S.N.C. Cluj-N., despăgubirile rezultate din actualizarea sumei de 1.474,34 lei (14.743.445 ROL), pe baza indicelui de inflație aferent perioadei 04 martie 1998 – 02.06.1999.

Prin cererea de executare înregistrată la B.E.J. S. R. M. sub nr. 993/24.08.2012 (F. 77), intimatul (creditor) a solicitat punerea în executare a titlului executoriu Decizia civilă nr. 563/2004, pentru recuperarea sumei de 1.229.025,79 lei, ce reprezintă actualizare sumă 1.474,34 lei (14.743.445 ROL), în conformitate cu raportul de expertiză contabilă extrajudiciară, întocmit de expertul contabil T. A.(F. 87-89).

Instanța constată că suma pentru care s-a cerut executarea silită (1.229.025,79) nu corespunde dispozițiilor stabilite prin titlul executoriu, astfel:

Într-o primă fază expertul a actualizat suma de 1.474,34 lei (14.743.445 ROL) la suma de 790.474,73 lei (7._ ROL), iar apoi în cea de-a doua fază expertul a actualizat suma de 790.474,73 lei (7._ ROL) la suma de 1.229.025,79 lei (12._ ROL).

Pentru obținerea primei actualizări (790.474,73 lei), expertul a justificat că a ținut cont de faptul că în perioada 01.09.1994 – 30.06.1997 S.C. SALUBRITATE A. S.N.C. a actualizat suma de 1.474,34 lei (14.743.445 ROL) la suma de 790.474,73 lei (7._ ROL) prin emiterea unor facturi (f. 88).

Având în vedere data pronunțării Deciziei civile nr. 563/2004, respectiv 25.11.2004 și mențiunea din dispozitiv, despăgubirile rezultate din actualizarea sumei de 1.474,34 lei (14.743.445 ROL), pe baza indicelui de inflație aferent perioadei 04 martie 1998 – 02.06.1999, instanța reține că expertul nu a actualizat suma din titlu în conformitate cu dispozițiile Deciziei civile nr. 563/2004, raportându-se la o perioadă anterioară celei 04 martie 1998 și având în vedere o actualizare efectuată de creditor, prin emiterea unor facturi fiscale.

Având în vedere că în prima etapă, expertul nu a procedat la actualizarea sumei în mod corect, rezultă că și cuantumul final al actualizării - 1.229.025,79 lei (12._ ROL) nu respectă dispozițiile Deciziei civilă nr. 563/2004, bazându-se pe un calcul inițial eronat.

În drept, potrivit art. 3711 alin. (3) C.proc.civ. Executarea silita are loc in oricare dintre formele prevazute de lege, simultan sau succesiv, pana la realizarea dreptului recunoscut prin titlu executoriu, achitarea dobanzilor, penalitatilor sau a altor sume, acordate potrivit legii prin acesta, precum si a cheltuielilor de executare.

Pentru aceste considerente, instanța apreciază că calculul efectuat de expertul contabil și implicit suma pentru care s-a început executarea silită în cadrul dosarului execuțional nr. 993/2012 al B.E.J. S. R. M., nu respectă dispozițiile Deciziei civile nr. 563/2004.

Prin urmare, în temeiul art. 399 alin. (2) C.proc.civ. și art. 404 alin. (1) C.proc.civ. instanța urmează a aprecia drept întemeiată contestația formulată, urmând a o admite, și a dispune anularea tuturor actelor de executare întocmite de B.E.J. S. R. M. în dosarul execuțional nr. 993/2012.

Conform art. 23 alin. (1) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, Sumele achitate cu titlu de taxe judiciare de timbru se restituie, la cererea petiționarului, în următoarele cazuri: e) când contestația la executare a fost admisă, iar hotărârea a rămas irevocabilă;

Față de admiterea prezentei contestații, instanța va dispune restituirea taxei de timbru în suma de 194 lei și a timbrului judiciar în suma de 5 lei, la momentul rămânerii irevocabile a prezentei hotărâri, către contestator.

În ceea ce privește cheltuielile de judecată, art. 274 alin. 1 C.proc.civ., prevede că partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată către cealaltă parte. În prezenta cauză, contestatorul nu a solicitat cheltuieli de judecată, astfel că instanța va lua act de aceasta.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea formulată de contestatorul C. L. AL MUNICIPIULUI CLUJ-N. – prin Primar, cu sediul în Cluj-N., ., jud. Cluj, în contradictoriu cu intimatul I. M. (căs. L.) cu domiciliul în Cluj-N., ., ..

Anulează toate actele de executare întocmite de BIROUL EXECUTORULUI JUDECĂTORESC „S. R. M.” în dosarul execuțional nr. 993/2012.

Dispune restituirea sumei de 194 lei reprezentând taxă judiciară de timbru și 5 lei reprezentând timbru judiciar, la momentul rămânerii irevocabile a prezentei hotărâri, către contestator.

Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 18.01.2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

A. P.I. C.

Red./Dact./A.P./4 ex./11.03.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Suspendare provizorie. Sentința nr. 970/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA