Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea nr.7/1996, Art.52 alin.2. Sentința nr. 7231/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA

Sentința nr. 7231/2013 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 22-04-2013 în dosarul nr. 2724/211/2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CLUJ-N.

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._

Operator de date cu caracter personal 3185

SENTINȚĂ CIVILĂ Nr. 7231/2013

Ședința publică de la 22 Aprilie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE C. M. C.

Grefier E. N. N.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petent B. I. A., având ca obiect plângere împotriva încheierii de carte funciară (Art.52 alin.2 Legea nr.7/1996).

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier.

Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din 15 aprilie 2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta, când instanța a amânat pronunțarea pentru 22 aprilie 2013.

INSTANȚA

Asupra cauzei de față constată următoarele:

prin cererea înregistrată la data de 4 februarie 2013 sub nr._ petentul B. I. A. a solicitat instanței să dispună anularea încheierii de cf_/2012 si a încheierii nr. 1454/2013.

Arată că a solicitat OCPI radierea uzufructului viager înscris în favoarea lui Hathazi Joszef, în CF_ Cluj-N., nr. topo 6055/1 si asupra imobilului înscris sub A1.1 cu nr.top. 6055/1-C1, cerere respinsă prin încheierea nr._/2012 deoarece nu a depus actul de deces al persoanei în favoarea căruia era înscris uzufructul. Cerea de reexaminare formulată împotriva acestei încheieri, arată în continuare petentul, a fost respinsă prin încheierea nr. 1454/2013.

Petentul arată că uzufructuarul a decedat în Republica Ungară, sens în care a depus la OCPI actul emis de autoritățile ungare, care atestă faptul decesului. Mai mult, despre faptul decesului lui Hathazi Joszef, a luat act o instanță în cuprinsul sentinței civile nr. 3071/2012 pronunțată de Judecătoria Cluj-N. în dos.civ.nr._/211/2010.

În opinia sa se impunea radierea uzufructului viager deoarece OCPI a interpretat eronat textul pe care s-a întemeiat soluția de respingere a cererii sale, respectiv art. 40 din Legea nr. 119/1996. Apoi, petentul observă că textul de lege a fost aplicat de OCPI într-o variantă care nu mai era în vigoare la data analizării cererii lui, 05.12.2012, iar varianta în vigoare îi era favorabilă. În concret, OCPI a considerat că, pentru a fi valabil, actul emis de autoritățile ungare trebuie transcris în registrele autorităților române, dar petentul arată că, în ipoteza în care textul era valabil la data analizării cererii sale, nu avea cum produce actul pretins de OCPI deoarece nu avea calitatea de a cere transcrierea actului, în sensul art. 41 alin.3 din Legea nr. 119/1996.

Potrivit art. 40 alin. 1 din Legea nr. 116/1996 (2) „Întocmirea actelor de stare civilă privind pe cetățenii români aflați în străinătate se face la misiunile diplomatice, la oficiile consulare de carieră ale României sau la autoritățile locale competente”. Cu alte cuvinte, actul de stare civilă emis de autoritatea locală competentă, în cazul său autoritatea locală ungară, are putere deplină în privința faptului decesului uzufructuarului Hathazi Joszef.

Apoi, petentul solicită instanței să observe că situației sale îi sunt incidente dispozițiile art. 908 pct. 3 C.civ. anume, nu mai sunt întrunite condițiile de existență a dreptului înscris sau au încetat efectele actului juridic în temeiul căruia s-a făcut înscrierea. În acest sens, petentul indică statuările din sentința civilă nr. 3071/2012 pronunțată de Judecătoria Cluj-N. în dos.civ.nr._/211/2010.

A solicitat, iar instanța a încuviințat, atașarea dosarului de carte funciară de la OCPI (f. 16-50).

Din analiza probatoriului administrat în cauză, instanța reține:

Asupra imobilului înscris sub A1.1 cu nr.top. 6055/1-C1 este înscris uzufructul viager în favoarea lui Hathazi Joszef .

Prin adeverința nr. 432/_.4/2008 Oficiul Central al Administrației și Serviciilor Publice Electronice, Direcția Generallă de Administrare și Supraveghere Direcția de Evidență a Persoanelor (f.22) a comunicat cp la data de 27.08.1977 numitul Hathazi Joszef a decedat la Budapesta, sectorul XII, având ultimul domiciliu în Budapesta, sectorul II. ..

Ca atare, la data de 05.12.2012 (f. 23) petentul B. A. I. a solicitat OCPI radierea uzufructului viager în favoarea lui Hathazi Joszef, în CF_ Cluj-N., nr. topo 6055/1 si asupra imobilului înscris sub A1.1 cu nr.top. 6055/1-C1. La cerere s-a atașat adeverința de deces a uzufructuarului, în limba maghiară și tradus în limba română (f.40, 41), extras CF (f. 42, 43), copie act identitate petent (f.39).

Prin încheierea de CF nr._/2012 a fost respinsă cererea petentului și s-a reținut că petentul nu a înlăturat impedimentul la radiere, respectiv necesitatea completării dosarului cu înscrisuri în conformitate cu prevederile legii privind actele de stare civilă nr. 119/1996, republicată, art. 40 alin.3

Petentul a atacat încheierea de respingere, iar prin încheierea registratorului șef, cu nr. 1454/08.01.2013 s-a constatat că cererea nu îndeplinește cerințele ar. 48 din Legea 7/1996, art. 877 și art. 908 C.civ., respectiv art. 41 alin.3 din Legea nr. 1119/1996. S-a considerat că actul emis de autoritățile maghiare nu poate fi apreciat ca act de stare civilă întrucât nu este transcris în registrele statului român.

Este adevărat că actul emis de autoritatea Republicii Ungaria atestă faptul decesului lui Hathazi Joszef și nu este act de stare civilă în sensul Legii nr. 116/1996, cum corect a reținut registratorul OCPI.

Dar, potrivit art. 908 alin. 1 pct. 3 C.civ. 2009 „Orice persoană interesată poate cere rectificarea unei intabulări sau înscrieri provizorii, dacă: nu mai sunt întrunite condițiile de existență a dreptului înscris sau au încetat efectele actului juridic în temeiul căruia s-a făcut înscrierea”. Or, în cazul de față, au încetat condițiile de existență a dreptului înscris, dovedit deplin de actul oficial emis de autoritățile maghiare și de statuările din sentința civilă r. 3071/2012 pronunțată de Judecătoria Cluj-N. în dos.civ.nr._/211/2010.

Față de cele de mai sus, instanța constată că, în baza actelor depuse de petent, se impune radierea uzufructului viager înscris în favoarea lui Hathazi Joszef, în CF_ Cluj-N., nr. topo 6055/1 si asupra imobilului înscris sub A1.1 cu nr.top. 6055/1-C1.

Cererea petentului formulată împotriva împotriva încheierii de cf_/2012 si a încheierii nr. 1454/2013 va fi admisă și va obliga OCPI, BIROUL DE cadastru SI PUBLICITATE IMOBILIARA CLUJ-N. la radierea dreptului de uzufruct viager înscris în favoarea lui Hathazi Joszef, în CF_ Cluj-N., nr. topo 6055/1 si asupra imobilului înscris sub A1.1 cu nr.top. 6055/1-C1.

Pentru aceste motive

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE :

Admite plângerea formulata de petentul B. I. A., cu domiciliul în Cluj-N., ., jud. Cluj, cu dom. procesual ales în Cluj-N., .. 28, jud. Cluj împotriva încheierii de cf_/2012 si a încheierii nr. 1454/2013.

Obliga OCPI, BIROUL DE CADASTRU SI PUBLICITATE IMOBILIARA CLUJ-N. la radierea dreptului de uzufruct viager înscris în favoarea lui Hathazi Joszef, în CF_ Cluj-N., nr. topo 6055/1 si asupra imobilului înscris sub A1.1 cu nr.top. 6055/1-C1.

Cu drept de apel în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 22 aprilie 2013.

JUDECATOR, GREFIER,

C. M. C. N. E. N.

Red. C.M.C./C.M.C., 3 ex., 2013-05-31

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea nr.7/1996, Art.52 alin.2. Sentința nr. 7231/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA