Tutelă. Sentința nr. 8007/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
Comentarii |
|
Sentința nr. 8007/2013 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 13-05-2013 în dosarul nr. 10905/211/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
CIVIL
SENTINTA CIVILĂ Nr. 8007/2013
Ședința publică din data de 13 Mai 2013
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: M. C. F.
GREFIER: D. R. F.
Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe reclamantul C. D. având ca obiect tutelă - dare de seamă.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa petentului.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care:
Instanța din oficiu invocă excepția de litispendență având în vedere că pe rolul instanței se află dosarul cu nr._, având același obiect și privind pe aceeași parte.
INSTANȚA
Deliberând,
Constată că sunt întrunite condițiile excepției de litispendență, față de împrejurarea că reclamantul a introdus pe rolul aceleiași instanțe la data de 8.05.2013 o acțiune având ca obiect dare de seama ce formează obiectul dosarului nr._ în care a solicitat in calitate de tutore al interzisei G. L. darea de seamă ca și în prezenta cauză și dispune trimiterea prezentei cauze la dosarul cu nr._, cu același termen de judecată și care se soluționează de același complet de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE
Admite excepția de litispendență invocată din oficiu și trimite prezenta cauză la dosarul nr._ , cu termen de judecată pentru 13.05 2013, ora 8, C30, dosar care are același obiect ca și dosarul_, respectiv tutelă – dare de seama și privește pe același interzis G. L.
Pronunțată în ședința publică din 13.05.2013
PREȘEDINTEGREFIER
M. C. FINTOCDELIA R. F.
D.F. 16 Mai 2013
← Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 08/2013.... | Tutelă - autorizări date tutorelui. Încheierea nr. 2013/2013.... → |
---|