Acţiune în constatare. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2014/2014 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 03-11-2014 în dosarul nr. 13205/211/2014
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._/211/2014
Operator de date cu caracter personal 3185
SENTINȚA CIVILĂ NR._/2014
Ședința publică din 3 noiembrie 2014
Instanța constituită din:
Președinte: F. I.
Grefier: T. R.
Pe rol este soluționarea cauzei civile formulat de reclamanta . în contradictoriu cu pârâta ., având ca obiect acțiune în constatare.
La apelul nominal făcut în ședința se constată lipsa părților.
Procedura de citare este nelegal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, după care:
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 22.10.2014, fiind consemnate în încheierea din ședința publică de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru deliberare, în temeiul art.396 C.pr.civ., a amânat pronunțarea pentru astăzi, 03.11.2014.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Cluj N., la data de 16.07.2014, sub nr. de dosar_, reclamanta . a chemat în judecată pe pârâta ., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să:
- Constate retragerea mandatului de către pârâtă și implicit împiedicarea reclamantei la executarea mandatului și încasarea comisionului prevăzut la Anexa 1 pagina 3 din Contractul de mandat nr._/31.08.2011,
- Oblige pârâta la plata onorariului în cuantum de 397 lei,
- Oblige pârâta la plata penalităților de întârziere de 1% pe zi, raportate la valoarea obiectului Contractului de mandat nr._/31.08.2011, conform art. 1 anexa 1 pag. 1 din contract.
Reclamanta a solicitat cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamanta arată că la data de 31.08.2011 între aceasta, în calitate de mandatar, și societatea pârâtă, în calitate de mandant, s-a încheiat Contractul de mandat nr._, având ca obiect „mandatarea de către mandant a mandatarului în vederea recuperării creanțelor din tabelul din Anexa 1 la prezentul contract de mandat”.
Potrivit reclamantei, în temeiul acestui contract, a întreprins toate demersurile pe cale amiabilă în vederea recuperării creanței, notificând și renotificând reprezentanții societății ., convocându-i la conciliere directă și fiind purtate discuții telefonice iar ca urmare a refuzului de plată din partea societății debitoare, a propus reprezentantului pârâtei inițierea procedurii judiciare împotriva acesteia.
Reclamanta arată că la data de 14.01.2013 a transmis pe adresa de e-mail a societății pârâte cererea de chemare în judecată cu solicitarea de a o semna și ștampila și apoi de a o transmite, dar aceasta nu a dat curs solicitării, încălcând prevederile art. 8 Anexa 1 pagina 2 din Contract.
În continuare, se arată că urmare a modificării legislative și ca urmare a refuzul administratorului de a transmite actele, la data de 10.07.2013 a fost retransmisă cererea precum și interogatoriul propus cu aceeași solicitare, la data de 30.01.2014 cererea fiind reiterată atât prin e-mail cât și prin telefon.
Ulterior, se arată că la data de 21.02.2014 s-a transmis reprezentantului societății pârâte cererea privind participarea la ședința de informare, cerere care nu a fost retransmisă cu semnătură și ștampilă, primindu-se doar un mail de la destinatar prin care acesta comunica că până în data de 15 februarie este plecat din țară. Potrivit reclamantei, la data de 21.02.2014 s-a revenit cu un e-mail cu aceeași solicitare iar ca urmare a refuzului de a o îndeplini, s-a emis și transmis prin e-mail factura de onorariu de închidere dosar în sumă de 397 lei, emisă conform art. 13 Anexa 1 pag. 2 din Contractul de mandat nr._/31.08.2011 cu scadență la data de 08.03.2014.
Reclamanta a arătat faptul că refuzul nejustificat al reprezentantului societății pârâte de a transmite actele semnate și ștampilate echivalează cu retragerea mandatului.
În ceea ce privește cel de-al doilea capăt de cerere, reclamanta arată că pârâta datorează acest comision în temeiul art. 13 Anexa 1 pagina 2 din contractul de mandat nr._/31.08.2011.
Totodată, reclamanta a mai învederat faptul că pârâta datorează penalități de întârziere de 1% pe zi raportate la valoarea debitului, de la data de 08.03.2014 și până la achitarea integrală a debitului.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1170, 1270, 1271, 1516 Noul Cod Civil.
În dovedirea pretențiilor sale, reclamanta a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri și interogatoriul pârâtei.
În susținerea acțiunii, reclamanta a depus la dosar, în copie, înscrisuri constând în: contract de mandat cu anexă, factura de onorariu nr._/dl/05.03.2014, redare conversații e-mail (f. 8-27)
Cererea a fost legal timbrată cu taxă de timbru în sumă de 51,76 lei.
La data de 29.07.2014 pârâta a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată, având în vedere faptul că a încheiat un contract de mandat având ca obiect recuperarea debitului în sumă de 3199,23 lei de la debitoarea Rex Imperium SRL iar nici până în ziua de azi acest debit nu a fost recuperat.
Astfel, pârâta arată că, cu toate că a explicat reclamantei modul în care a ajuns să aibă de recuperat o datorie de la Rex Imperiul SRL, timp de aproape un an și jumătate de la data semnării contractului de mandat nu s-a întâmplat nimic.
Potrivit pârâtei, cererea de chemare în judecată transmisă de reclamantă cuprindea lucruri și fapte care nu corespundeau adevărului iar dl. Polyac V., în calitate de administrator al societății pârâte, a solicitat reprezentanților reclamantei să modifice cererea conform realității raporturilor avute, fapt care nu s-a mai întâmplat niciodată, aceste aspecte fiind dovedite prin e-mailurile atașate prezentei.
În continuare se arată că reprezentanții reclamantei i-au învederat că debitul nu poate fi recuperat de la Rex Imperium întrucât reprezentnații acesteia sunt „țepari” și au conturile poprite de fisc dar au dorit totuși să inițieze procedura de recuperare în instanță iar la momentul în care au aflat că societatea debitoare își va solicita insolvența (prin hotărârea nr. 868/2014 fiind deschisă procedura insolvenței) reclamanta a facturat comisionul ca și cum mandatul ar fi fost realizat cu toate că acest lucru nu s-a întâmplat și nici nu se putea întâmpla.
Contrar susținerilor reclamantei, pârâta arată că nu a renunțat niciodată la serviciile reclamantei iar factura de onorariu nu a fost acceptată la plată, neputând fi vorba despre o renunțare tacită la mandat.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 205 și urm. C.pr.civ.
În probațiune, s-au depus contractul de mandat cu anexe, redare conversații e-mail, cerere de înscriere la masa credală, notificare privind . de insolvență, convocator adnuare creditori, comunicare încheiere (f. 50-76).
Reclamanta a formulat răspuns la întâmpinare în care s-au reiterat aspectele prezentate în cererea introductivă, arătându-se totodată că o cerere de chemare în judecată introdusă împotriva debitoarei, în urma probatoriului propus, ar fi fost admisă și pârâta ar fi obținut un titlu executoriu. Mai mult, reclamanta a învederat că încă din data de 01.07.2013 pârâta a fost informată cu privire la aplicabilitatea dispozițiilor art. 13 Anexa 1 pag. 2 din Contractul de mandat astfel încât nu se poate susține că factura a fost emisă la momentul la care s-a luat cunoștință de deschiderea procedurii de insolvență.
Totodată, a arătat că renunțarea la mandat rezultă și din e-mail-ul din 26.02.2014 când reprezentantul pârâtei a arătat că nu este de acord să achite taxa judiciară de timbru, deși prin Contract se obligase să suporte astfel de cheltuieli conform art. 5 Anexa I.
Reclamanta a anexat întreaga corespondență avută cu pârâta, contract de mandat, convocare la conciliere, adresa Garda Financiară, cerere de chemare în judecată și interogatoriu (f. 91-154).
Pârâta a depus note de ședință (f. 161-162) în care a menționat faptul că nu înțelege de ce etapa demersurile pe cale amiabilă a durat mai bine de un an de zile până la data primirii acțiunii redactate și arată că ar fi fost de ajuns o singură notificare transmisă debitoarei în vedere recuperării datoriei.
A mai arătat pârâtă că, în ceea ce privește interogatoriul atașat inițial, s-a opus la 4 întrebări care nu o avantajau iar după mai bine de 6 luni a fost retrimis interogatoriul din care au fost înlăturate acestea, cele trei întrebări rămase nefiind relevante pentru a asigura un minim de reușită iar oricum la acel moment nu mai exista nicio șansă de reușită întrucât debitoarea își manifestase intenția de a intra în insolvență.
Pârâta a mai susținut că a refuzat să coopereze cu reclaamnta în maniera propusă tocmai pentru a evita încălcarea prevederilor cuprinse în art. 7 din Contractul de mandat nr._/31.08.2011.
Instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisurile depuse la dosar.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
În fapt, la data de 31.08.2011 între reclamanta ., în calitate de mandatar și pârâta ., în calitate de mandant, s-a încheiat Contractul de mandat nr._, având ca obiect mandatarea de către mandant a mandatarului în vederea recuperării debitului conform tabelului din Anexa 1 la prezentul contract de mandat, mai exact creanța în sumă de 3199,33 lei existentă în sarcina debitoarei Rex Imperium (f. 4). Prin anexa 1 pagina 3 a acestui contract, pârâta s-a obligat să plătească agenției un comision de 10% + TVA din valoarea debitului recuperat.
Potrivit art. 1 din Anexa 1 pag. 1 la Contractul de mandat nr._ (f. 9) onorariul prevăzut la pagina 3 din anexa „se va plăti în termen de 3 zile calendaristice de la data la care obiectul contractului de mandat este îndeplinit de către mandatar, sub sancțiunea plății de daune moratorii și cominatorii în valoare de 1% pe zi de întârziere raportată la valoarea obiectului contractului de mandat”. În continuare se arată că onorariul se va aplica și asupra plăților făcute tracționat din totalul creanței datorate”.
Potrivit art. 5 din Anexa 1 pag. 1 la Contractul de mandat nr._ „mandatarul va suporta toate cheltuielile ocazionate de realizarea obiectului prezentului contract de mandat cu excepția taxelor care se achită către instituțiile statului (taxe de timbru, timbre judiciare, istoric informații ONRC etc.
Totodată, conform art. 6 din Anexa 1 pag. 1 la Contractul de mandat nr._ dacă creanța devine disputată/contestată, U. & Asociații va recomanda continuarea acțiunii cu unul din avocații colaboratori – caz în care mandantul va suporta cheltuielile ocazionate de această acțiune.
În același timp art. 13 din din Anexa 1 pag. 2 la Contractul de mandat nr._ (f. 10) prevede faptul că dacă mandantul dorește încetarea acestui contract, el va plăti către mandatar onorariul stabilit în Anexa 1 a contractului de mandat, întrucât se consideră că nu a lăsat liberatea de acțiune mandatarului și prin aceasta a prejudiciat șansele de rezolvare, colectare/recuperare a creanței care a format obiectul acestui mandat.
Pentru recuperarea debitului, potrivit susținerilor părților și înscrisurilor depuse la dosar, demersurile reclamantei au constat în luarea legăturii cu debitoare în vederea achitării debitului iar întrucât nu s-a reușit recuperarea debitului în această manieră s-a propus, conform prevederilor contractuale, inițierea unei acțiuni în judecată.
La data de 05.03.2014 reclamanta a emis factura nr._/dl/05.03.2014 (f. 12) prin care a facturat societății pârâte suma de 397 lei reprezentând onorariu de 10%+TVA conform prevederilor art. 13 Anexa 1 pag. 2 din contract.
La data de 12.03.2014 s-a admis cererea formulată de către debitoarea . de deschidere a procedurii insolvenței.
În drept, având în vedere data încheierii contractului de mandat – 31.08.2011 – dispozițiile legale aplicabile sunt cele prevăzute de Codul Comercial și Codul Civil 1864 atât dispozițiile generale, cât și cele din materia mandatului comercial, deoarece convenția are o asemenea natură.
Potrivit art. 390 C. .. 1552 C. civ., mandatul comercial se stinge prin revocarea mandatarului sau prin renunțarea mandatarului la mandat, cu alte cuvinte, prin denunțare unilaterală aflată la îndemâna oricăreia dintre părți.
Rezultă că denunțarea unilaterală a contractului de mandat este o cauză prevăzută de lege pentru revocarea convențiilor, în sensul art. 969 alin. (2) teza a II-a, având, desigur, caracter de excepție de la regula simetriei existente între modul de încheiere a contractului și modul de desființare a acestuia, însă pe deplin aplicabilă convențiilor din sfera de reglementare.
Potrivit art. 391 C. . care, fără cauză justă, prin revocarea sau renunțarea sa, întrerupe executarea mandatului, răspunde de daune-interese iar conform dispozițiilor coroborate ale art. 1547 și 1548 C.civ. 1864 mandatarul trebuie să plătească onorariul promis chiar dacă afacerea nu a reușit când nu se poate imputa mandatarului nicio culpă.
Raportând aceste prevederi legale la cauza de față și luând în considerare dispozițiile contractuale dintre părți, instanța apreciază faptul că acțiunea introdusă este parțial întemeiată.
Astfel, instanța constată faptul că având în vedere imposibilitatea obținerii plății de bună-voie a debitului, singura posibilitate de îndeplinire a obiectului mandatului o constituia introducerea unei acțiuni în instanță. În această privință, nu există nici un dubiu cu privire la faptul că s-au încercat demersuri amiabile pentru recuperarea creanței – obiect al contractului de mandat – aspect care rezultă din conversațiile prin email dintre părți și din dovada trimiterii unei notificări scrise către societatea debitoare (f. 139-143), pârâtul recunoscând existența acestor demersuri și chiar apreciind în notele scrise depuse la dosarul cauzei faptul că această etapă a durat prea mult, fiind suficientă o singură notificare.
În ceea ce privește inițiativa introducerii unei acțiuni în judecată, instanța reține că reprezentantul pârâtei a fost contactat prin e-mail în legătură cu acest aspect încă din data de 26.10.2011 (f. 91-97) iar la data de 14.01.2013, aspect recunoscut de pârâtă, reclamanta a trimis o primă cerere de chemare în judecată cu solicitarea semnării și ștampilării în vedere introducerii pe rolul instanței (f. 53). La data de 02.07.2013, reprezentantul pârâtei a trimis un răspuns (depus la dosar la f. 57 chiar de către pârâtă) prin care arăta că nu este de acord cu finanțarea acțiunii în instanță urmând ca această să fie efectuată doar pe cheltuiala reclamantei motivându-se că prin acest litigiu, pe care eventual poate să îl câștige, el va pierde bani dar reclamanta câștigă oricum „că doar munca se plătește chiar dacă nu are rezultate favorabile”.
Întrucât pârâta nu și-a îndeplinit obligația de a trimite cerere de chemare în judecată semnată și ștampilată, reclamanta a revenit cu această solicitare (f. 63) iar ca urmare a răspunsului pârâtei care releva unele inadvertențe (f. 64) s-au operat modificării fiind trimisă o nouă formă a acțiunii (f. 65) odată cu solicitarea achitării taxei de timbru, cererea fiind reiterată și la data de 30.01.2014 (f. 106) și 30.02.2014 (f. 108). La data de 26.02.2014 reprezentantul pârâtei a trimis un răspuns (f. 114) în care arăta că nu dorește să mai investească în acțiune dar dorește să își recupereze creanța propunând continuarea procedurii de către reclamantă. La data de 05.03.2014 reclamanta a informat pârâta (f. 119) cu privire la faptul că având în vedere refuzul trimiterii actelor, înțelege să solicite onorariul conform contractului de mandat trimițând factura emisă.
În cauza de față, instanța reține incidența dispozițiilor coroborate ale art. 1547 și 1548 C.civ. 1864 întrucât neîndeplinirea mandatului de către mandatar nu s-a datorat culpei acestuia din urmă întrucât mandantul a fost cel care nu și-a respectat obligațiile sale contractuale.
În ceea ce privește primul capăt de cerere, instanța apreciază că acesta este neîntemeiat întrucât atitudinea pârâtului nu semnifică o renunțare tacită la efectuarea mandatului. Astfel, renunțarea, pentru a fi tacită trebuie să aibă un caracterului vădit și neîndoielnic, putând fi dedusă din orice împrejurări (acte sau fapte) care vădesc în mod clar intenția mandantului. Cu titlu de exemplu, conform art. 1555 C. civ., numirea unui nou mandatar pentru aceeași operație juridică echivalează în mod implicit cu revocarea mandatarului precedent, din ziua când s-a notificat acestui numirea noului mandatar (chiar dacă acesta din urmă nu acceptă oferta de mandat sau contractul este nul). În cauza de față, pârâtul a arătat că dorește inițierea unei acțiuni în instanță însă nu își va îndeplini obligația contractuală de a achita costurile pe care această operațiune le implică, o astfel de manifestare de voință neputând fi calificată ca o renunțare la mandat.
În aceste condiții, instanța reține faptul că nu a operat renunțarea tacită motiv pentru care va respinge ca neîntemeiat capăt de cerere privind constatarea retragerii mandatului de către pârâtă și implicit împiedicarea reclamantei la executarea mandatului și încasarea comisionului prevăzut la Anexa 1 pagina 3 din Contractul de mandat nr._/31.08.2011.
Cu toate acestea, instanța va admite cel de-al doilea capăt de cerere și va obliga pârâta la plata sumei de 397 lei reprezentând comision datorat în baza contractului de mandat nr._/31.08.2011 întrucât neîndeplinirea mandatului nu s-a realizat datorită culpei mandatarului ci datorită neîndeplinirii de către mandat a obligațiilor sale contractuale (achitarea taxelor pe care inițierea acțiunii le implică, semnarea și ștampilarea acțiunii).
Având în vedere faptul că la data de 05.03.2014 pârâta a emis factura pentru încasarea sumei reprezentând comision, în temeiul art. 1 Anexa 1 pag. 1 instanța va obliga pârâta la plata penalităților de întârziere în cuantum de 1% pe zi de întârziere începând cu data de 08.03.2014 și până la achitarea integrală a debitului. Astfel, instanța constată că la data de 05.03.2014 reclamanta a constatat imposibilitatea îndeplinirii mandatului datorită refuzului mandantului de a-și îndeplini obligațiile, acest fapt echivalând cu momentul îndeplinirii obligațiilor prevăzut art. 1 Anexa 1 pag. 1.
În baza art. 453 C.pr.civ. instanța va obliga pârâta la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 51,76 lei reprezentând taxă de timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
H O T A R A S T E
Admite, în parte, cererea formulata de reclamanta . înregistrată la ORC sub nr. J_, având CUI RO_ cu sediul procesual ales în București, Preciziei Business Center, ., sector 6, in contradictoriu cu pârâta . întegistrată la ORC sub nr. J_ având CUI RO_ cu sediul procesual ales la SCPA H. situat în Cluj N., .. 50, ., și în consecință:
Obligă pârâta la plata sumei de 397 lei reprezentând comision datorat în baza contractului de mandat nr._/31.08.2011.
Obligă pârâta la plata penalităților de întârziere în cuantum de 1% pe zi de întârziere începând cu data de 08.03.2014 și până la achitarea integrală a debitului.
Respinge cererea de constatare a retragerii mandatului de către pârâtă și implicit împiedicarea reclamantei la executarea mandatului și încasarea comisionului prevăzut la Anexa 1 pagina 3 din Contractul de mandat nr._/31.08.2011.
Obliga pârâta să plateasca reclamantei suma de 51,76 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă de timbru.
Cu apel in termen de 30 de zile de la comunicare.
Apelul și motivele de apel se vor depune la sediul Judecătoriei Cluj-N..
Pronunțată în ședință publică, azi, 03.11.2014.
JUDECĂTORGREFIER
F. IULIATOTH R.
Red./Dact. F.I./ 4 EX - 10.11.2014
| ← Suspendare provizorie. Sentința nr. 7128/2014. Judecătoria... | Actiune in regres. Sentința nr. 22/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA → |
|---|








