Actiune in regres. Sentința nr. 7299/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA

Sentința nr. 7299/2014 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 07-07-2014 în dosarul nr. 29482/211/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C.-N.

CIVIL

SENTINȚA CIIVLĂ Nr. 7299/2014

Ședința publică din data de 07 iulie 2014

Completul constituit din:

PREȘEDINTE: M. C. F.

GREFIER: M. M.

Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamanta S.C. O. V. INSURANCE GROUP S.A. în contradictoriu cu pârâtul C. L. AL MUNICIPIULUI C.-N., având ca obiect pretenții

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru reclamantă av. C. O., lipsă fiind reprezentantul pârâtei.

Procedura este îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care:

Instanța constată că s-a depus prin serviciul registratură în data de 20.05.2014 de către reclamantă note scrise (f. 151), la data de 10.06.2014 de către Birou de mediator B. I. dovada de comunicare cu pârâtul C. local C.-N. a invitației la procedura medierii pentru 23 sau 25.10.2013 (f. 152 – 154), iar la data de 02.07.2014 s-au depus de către C. local al mun. C.-N. note de ședință (f. 155 – 167).

Instanța pune în discuție excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de către pârâtul C. L. AL MUNICIPIULUI C.-N. prin întâmpinare.

Reprezentanta reclamantei arată că termenul de prescripție pentru asigurator în instrumentarea regresului împotriva persoanelor culpabile curge de la data plății despăgubirii către asigurat în temeiul art. 22 din legea nr. 136/1995 unde se arată că asiguratorul este subrogat în toate drepturile asiguratului sau ale beneficiarului asigurării contra celor răspunzători de producerea pagubei. Susține ca termenul de prescripție curge de la data 13.12.2010 (data plății despăgubirii) și că reclamanta a depus cererea de chemare în judecată la oficiul poștal la data de 13.12.2013, în termenul de prescripție. De asemenea, arată că aceasta este și jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, conform notelor scrise depuse la dosar.

Instanța reține cauza în pronunțare pe excepția prescripției.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 16.12.2013 pe rolul acestei instanțe, sub nr. de mai sus, reclamanta S.C. O. V. INSURANCE GROUP S.A. i-a chemat în judecată pe pârâții C. L. AL MUNICIPIULUI C.-N. și M. C.-N. prin Primar, solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să fie obligați pârâții la plata sumei de 5.499, 99 lei reprezentând despăgubire, a dobânzii legale remuneratorii aplicată asupra despăgubirii, calculată de la data de 10.12.2013 și până la data pronunțării hotărârii, actualizată cu dobânda legală penalizatoare pentru fiecare zi de întârziere de la data pronunțării hotărârii și până la data plății efective, precum și la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea în fapt a cererii reclamanta a arătat că la data de 06.07.2010 a avut loc un accident rutier, în urma căruia, autovehiculul marca BMW, cu număr de înmatriculare_, condus de numitul MOȚIOC C., aflat în proprietatea .., a suferit mai multe avarii datorită denivelărilor din carosabil. Aceste avarii s-au produs în timp ce conducătorul auto cobora pe ., în dreptul garajelor aparținând RATUC, unde autoturismul a intrat cu roțile din față în două gropi acoperite cu apă. În urma rulării cu roțile autoturismului peste denivelările aflate în partea carosabilă a drumului au fost avariate mai multe repere ale autoturismului. A menționat reclamanta că având în vedere că la data producerii accidentului autoturismul marca BMW cu numărul de înmatriculare_ era asigurat la ea, în baza poliței de asigurare . nr._, cu valabilitate de la data de 02.08.2009 până la 01.08.2010, la sesizarea asiguratului păgubit a fost deschis și soluționat dosarul de daune auto AVA/CJ/_/10. În baza contractului de asigurare, la data de 13.12.2010, a achitat direct către service-ul auto reparator AUTOTRANSILVANIA SRL suma de 5499, 99 lei reprezentând contravaloarea reparațiilor necesare pentru aducerea autovehiculului la starea inițială.

De asemenea, reclamanta a arătat că în cauză sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, respectiv prejudiciul, fapta ilicită, legătura de cauzalitate între prejudiciu și faptă și vina.

În drept, reclamanta a invocat prevederile art. 7201 alin (1)1 Cod pr. civ., art. 22 din Legea nr. 136 din 1995 privind asigurările și reasigurările, O.G. nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești.

În dovedirea cererii, s-au depus înscrisuri.

Acțiunea a fost legal timbrată cu suma de 380 lei (f. 112).

La data de 04.02.2014 pârâții C. L. AL MUNICIPIULUI C.-N. și M. C.-N. prin Primar au depus întâmpinare prin care au invocat excepția netimbrării acțiunii, prescripției dreptului material la acțiune, prematuritatea acțiunii cu privire la pârâtul M. C.-N. prin Primar, inadmisibilitatea acțiunii față de pârâtul M. C.-N., excepția lipsei capacității de procesuale de folosință a Consiliului local al mun. C.-N., excepția lipsei calității procesual pasive a Mun. C.-N., iar în subsidiar au solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată (f. 118- 123).

La data de 24.02.2014 reclamanta a depus răspuns la întâmpinare (f. 129 – 131).

Prin încheierea din data de 07.04.2014 instanța a respins ca neîntemeiată excepția netimbrării cererii de chemare în judecată, invocată de către pârâții C. local al mun. C. – N. și M. C.-N. prin întâmpinare, a admis excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtului M. C.-N., invocată de către pârâții C. local al mun. C. – N. și M. C.-N. prin întâmpinare și a respins acțiunea formulată de reclamanta . GROUP SA în contradictoriu cu pârâtul M. C.-N. ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesual pasivă, a respins excepția lipsei capacității procesuale pasive a pârâtului C. local al mun. C. – N. (f. 137 – 138).

În ceea ce privește excepțiaprescripției extinctive a dreptului material la acțiune, instanța reține următoarele:

La data de 21 iunie 2009 autoturismul proprietatea .., cu nr. de înmatriculare_ a fost avariat urmare existentei unei gropi pe partea carosabila a variantei F. - Mănăștur, conform declarației data de numitul Motioc C., in calitate de conducător auto, autoturism asigurat CASCO cu polița . nr._ la societatea reclamantă, care a întocmit dosarul de dauna nr. AVA/CJ/_/10, totalul despăgubirilor plătite pentru paguba produsa autovehiculului asiguratului sau a fost de 5499, 99 lei (f. 63).

Raportat la prevederile art. 201 din Legea nr. 71/2011, cauzei de față i se aplică disp. Decretului nr. 167/1958.

În vederea soluționării excepției instanța urmează să analizeze următoarele elemente: termenul de prescripție extinctivă aplicabil în cauză, data la care începe să curgă acest termen și eventualele cauze de întrerupere sau de suspendare a acestui termen.

În ceea ce privește termenul de prescripție aplicabil în cauză instanța reține că raportat la acțiunea formulată de reclamantă, respectiv pretenții și la prev. art. 3 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958 acesta este de 3 ani.

În cazul acțiunii în răspundere civilă pentru paguba cauzată prin fapta ilicită și în cazuri asimilate, prescripția extinctivă începe să curgă, în principiu, de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia ori putea să cunoască paguba și pe cel care răspunde de ea, regulă consacrată în art. 8 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958. Astfel, textul de lege stabilește două momente alternative de la care prescripția poate începe să curgă și anume, pe de o parte, momentul subiectiv al cunoașterii pagubei și a celui care răspunde de ea, iar, pe de altă parte, momentul obiectiv al datei la care păgubitul putea ori trebuia să cunoască aceste elemente.

Instanța reține că prezenta acțiune a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei C.-N. la data de 16.12.2013, fiind depusă la oficiul poștal la 13.12.2013 (f. 103).

În limitele indemnizației plătite și din momentul plății (art. 22 din Legea nr. 136/1995), în asigurările de bunuri, asigurătorul este subrogat – de drept și fără nicio formalitate - în toate drepturile asiguratului sau beneficiarului asigurării contra celor răspunzători de producerea pagubei.

Potrivit doctrinei juridice, subrogația constă în înlocuirea creditorului dintr-un raport juridic obligațional cu o altă persoană care, plătind datoria debitorului, devine creditor al acestuia din urmă, dobândind toate drepturile creditorului plătit, în cauză fiind în prezența unei subrogații legale care operează de plin drept.

Efectul principal al subrogației este acela că subrogatul ia locul creditorului plătit și poate exercita toate drepturile și acțiunile acestuia împotriva debitorului, beneficiind totodată de toate garanțiile care însoțesc creanța.

Ori având în vedere cele de mai sus, reclamant a preluat acțiunea în răspundere civilă delictuală aparținând asiguratului său, dreptul la acțiune născându-se la data 06 iulie 2010, data producerii accidentului sau cel mai târziu 07 iulie 2010, dată de la care s-a cunoscut sau s-ar fi putut cunoaște atât întinderea prejudiciului cât și persoana vinovată de producerea acestuia.

Potrivit dispozițiilor alin. 2 ale art. 22 din Legea nr. 136/1995, asiguratul răspunde de prejudiciile aduse asiguratorului prin acte care ar împiedica realizarea dreptului prevăzut la alineatul precedent, in temeiul căruia a acționat societatea de asigurare reclamantă. Așadar, data plații despăgubirii are ca efect doar transmiterea dreptului persoanei prejudiciate, fără nici o relevanta asupra termenului de prescripție a dreptului la acțiune, care nu poate fi reconsiderat.

Potrivit art. 3 alin. 1, teza I și art. 8 din Decretul nr. 167/1958, dreptul la acțiune al reclamantei s-a născut la data de 06 iulie 2010 și s-a împlinit la 06 iulie 2013, întrucât dreptul la acțiune exercitat este același cu dreptul la acțiune al persoanei păgubite, dobândit în temeiul subrogației, pentru care termenul de prescripție a început sa curgă de la data la care păgubitul a cunoscut, sau trebuia sa cunoască, atât paguba cat si pe cel care răspunde de ea, în cauză data producerii avariei autovehiculului.

În ceea ce privește incidența în speță a unor cauze de întrerupere sau de suspendare a termenului de prescripție instanța arată că reclamanta a invocat faptul că termenul de prescripție a fost suspendat conform art. 720 indice 1 din C.p.c. Raportat la aceasta instanța arată că potrivit art. 720 indice 1 Cod procedură civilă (forma în vigoare la data de 15 iunie 2011) „In procesele si cererile in materie comerciala evaluabile in bani, inainte de introducerea cererii de chemare in judecata, reclamantul va incerca solutionarea litigiului fie prin mediere, fie prin conciliere directa. (1^1) Termenul de prescriptie a dreptului la actiune pentru dreptul litigios supus medierii se suspenda pe durata acestei proceduri, dar nu mai mult de 3 luni de la inceperea ei. (2) In scopul solutionarii litigiului prin conciliere directa, reclamantul va convoca partea adversa, comunicandu-i in scris pretentiile sale si temeiul lor legal, precum si toate actele doveditoare pe care se sprijina acestea. Convocarea se va face prin scrisoare recomandata cu dovada de primire, prin telegrama, telex, fax sau orice alt mijloc de comunicare ce asigura trimiterea textului actului si confirmarea primirii acestuia. Convocarea se poate face prin inmanarea inscrisurilor sub semnatura de primire.”

Astfel, având în vedere înscrisurile de la fil. 60 – 62 din dosar din care reiese că reclamanta a convocat pârâtul la conciliere directă, instanța arată că termenul de prescripție a fost suspendat timp de 3 luni în perioada 15.06.2011 – 15.09.2011. Ca atare termenul de prescripție s-a împlinit la data de 06.10.2013.

Referitor la suspendarea termenului de prescripție ca urmare a efectuării procedurii medierii, instanța arată că potrivit art. 49 din Legea nr. 192/2006, „Termenul de prescripție a dreptului la acțiune pentru dreptul litigios supus medierii se suspendă începând cu data semnării contractului de mediere, până la închiderea procedurii de mediere în oricare dintre modurile prevăzute de prezenta lege.” Însă, în cauză nu s-a semnat de către ambele părți un contract de mediere, reclamanta doar invitând pârâta la mediere pentru a fi informată cu privire la avantajele acestei proceduri, cerință prev. la art. 2 alin. 1 indice 1 și alin. 1 indice 2 din Legea nr. 192/2006.

Având în vedere cele de mai sus raportat la data înregistrării cererii de chemare în judecată, 13.12.2013 (data poștei), instanța va admite excepția dreptului la acțiune a reclamantei și în consecință va respinge acțiunea formulată de reclamanta S.C. O. V. INSURANCE GROUP S.A. în contradictoriu cu intimatul C. L. AL MUNICIPIULUI C.-N..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâtul C. L. AL MUNICIPIULUI C.-N. prin întâmpinare și, în consecință:

Respinge acțiunea formulată de reclamanta . GROUP SA, cu sediul în București, .. 23, sector 1, cu sediul procesual ales pentru comunicarea actelor de procedură la adresa Cabinetului individual de avocat P. D. din București, .. 1, .. 3, biroul A3, sector 5, București având ca obiect obligarea pârâtului C. L. AL MUNICIPIULUI C.-N., cu sediul în C.-N., .-3, jud. C., la plata sumei de 5.499, 99 lei reprezentând despăgubire, a dobânzii legale remuneratorii aplicată asupra despăgubirii, calculată de la data de 10.12.2013 și până la data pronunțării hotărârii, actualizată cu dobânda legală penalizatoare pentru fiecare zi de întârziere de la data pronunțării hotărârii și până la data plății efective, ca prescrisa.

Ia act că pârâtul nu a solicitat cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.

Cererea pentru exercitarea căii de atac va fi introdusă la Judecătoria C. N..

Pronunțata in ședința publica din data de 07.07.2014.

JUDECĂTOR,GREFIER,

M. C. FINTOCMARIA M.

Red.Dact/MCF./MM./4 ex/01.10.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Actiune in regres. Sentința nr. 7299/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA