Anulare act. Sentința nr. 4491/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 4491/2014 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 29-04-2014 în dosarul nr. 13065/211/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
CIVIL
Dosar nr._
Operator de date cu caracter personal 3185
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 4491/2014
Ședința publică din: 29.04.2014
Instanța constituită din:
JUDECĂTOR: A. M.
GREFIER: R. L.
Pe rol fiind pronunțarea asupra cauzei civile privind pe reclamantul S. P. F. și pe pârâtele . B. SA P. AGENTIA A. I., având ca obiect anulare act.
La apelul nominal se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, se constată că dezbaterile pe fond au avut loc în ședința publică din 14.04.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța a amânat inițial pronunțarea pentru 22.04.2014 și ulterior pentru 29.04.2014.
INSTANȚA
P. acțiunea civilă precizată și extinsă reclamantul S. P. F. domiciliat in Apahida, ., ., CNP_, cu domiciliul procesual ales in Cluj-N., Calea Dorobanților, nr. 97, . în contradictoriu cu pârâții: S.C. B. S.A., cu sediul in București, .. 6A, sector 2, număr de ordine in Registrul Comerțului București J_, Cod Unic de înregistrare RO404416, prin Agenția A. I., cu sediul in Cluj-N., P-ta A. I., nr. 17, număr de ordine la Registrul Comerțului J_, C.U.I_ și E. N. EUROPE FUNDING II BV, cu sediul procesual ales în București, . G., nr. 19, parter, . a solicitat ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună:
- constatarea nulității absolute a clauzelor referitoare la modificarea nivelului dobânzii si la modul de calcul al acesteia, precum si a clauzelor privind comisionul de administrare si acordare credit inserate in contractul de credit nr. 134CSF_/22.11.2007 intervenit intre el in calitate de împrumutat si parata in calitate de imprumutatoare cu consecința eliminării acestor clauze din contractul sus-mentionat si a restituirii sumelor încasate în virtutea clauzelor abuzive pe perioada 22.11.2007 – 21.06.2012;
- constatarea nulității absolute a clauzelor referitoare la modificarea nivelului dobânzii si la modul de calcul al acesteia, a stabilirii marjei băncii a dobânzii penalizatoare precum și a clauzelor privind comisionul de administrare inserate în actul adițional FN din 21.06.2012 la contractul de credit nr. 134CSF_/22.11.2007 ( art. 2.1. ii, 2.3., 2.6 și 2.7.3.) intervenit intre el in calitate de împrumutat si parata in calitate de împrumutătoare cu consecința eliminării acestor clauze din contractul sus-mentionat si a derulării în continuare a contractului de credit fără incidența acestora, cu dobânda prevăzută la art. 2.3 de 6,77% pe an;
- obligarea paratelor la emiterea unui nou grafic de rambursare, in sensul recalculării dobânzii la credit ca urmare a eliminării din contract a clauzelor abuzive sus arătate, cu dobânda de 6,77% pe an
- restituirea sumelor încasate de către pârâte abuziv, în baza clauzelor a căror nulitate a invocat-o, cu dobânda legală de la data achitării până la data restituirii efective.
Cu cheltuieli de judecata, in cazul opunerii la admiterea prezentei acțiuni.
În motivarea cererii sale de chemare în judecată reclamantul S. P. F. a arătat că între el, în calitate de împrumutat si parata S.C. B. S.A. a intervenit contractul de credit de consum nr. 134CSF_/22.11.2007 având ca obiect împrumutul sumei de_.00CHF pe un termen de 120 luni.
In baza acelui contract, arată reclamantul, s-a stipulat nivelul ratei dobânzii de 8,5%/an. De asemenea, in virtutea art. 4.3 contract, "pe parcursul derulării contractului banca isi rezerva dreptul de a modifica dobânzile, comisioanele si taxele bancare, înștiințarea împrumutatului urmând a se face in scris ... in situația neacceptarii de către imprumutat a modificării dobânzii dobânzii, comisioanelor si taxelor bancare, banca are dreptul sa declare creditul scadent si sa treacă la recuperarea creditului si a dobânzii aferente".
In consecința, menționează reclamantul conform clauzei contractuale suscitate, Banca este in drept a majora rata dobânzii curente fara a tine cont de consimțământul său potrivit mențiunilor contractuale.
Or, arată reclamantul, aceasta clauza referitoare la posibilitatea unilaterala a băncii de a modifica nivelul dobânzii constituie clauza abuziva în conformitate cu dispozițiile art. 4 si urm. din Legea nr.193/2000, republicata si ale Directivei 93/13/CEE.
Art. 4 din actul normativ mai sus indicat definește clauza abuziva ca si „clauza care nu a fost negociata direct cu consumatorul, si care, prin ea insasi sau impreuna cu alte prevederi din contract, creează, in detrimentul consumatorului si contrar cerințelor bunei-credinte, un dezechilibru semnificativ între drepturile si obligațiile pârtilor"
P. Legea nr. 193/2000 au fost transpuse si implementate prevederile Directivei Consiliului 93/13/CEE din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii art.6 din Directiva nr. 93 prevede ca statele membre ale Uniunii Europene stabilesc ca, clauzele abuzive utilizate . cu un consumator de către un vânzător sau un furnizor in conformitate cu legislația naționala, nu creează obligații pentru consumator, contractul continuând sa angajeze părțile prin aceste clauze în situația în care acesta poate continua sa existe fara aceste clauze abuzive.
Anexa la Directiva nr.93/13/CEE include . clauzelor considerate ca fiind abuzive, următoarele situații:
„(c) încheierea unui acord care îi obliga pe consumator si prin care furnizarea de servicii de către vânzător sau furnizor intra sub incidența unei condiții a cărei îndeplinire depinde doar de voința acestuia;(e) solicitarea de la orice consumator care nu si-a îndeplinit obligația sa plătească o sumadisproporționat de mare drept compensație;(i) angajarea irevocabila a consumatorului prin condiții pe care acesta nu a avut efectiv posibilitatea sa le aprofundeze înainte de încheierea contractului;(k)autorizarea vânzătorului sau furnizorului sa modifice unilateral, fara a avea un motiv întemeiat, orice caracteristici ale produsului sau serviciului care urmează sa fie furnizat"
Clauza care da dreptul băncii de a modifica unilateral dobânda, fara un motiv întemeiat si specificat in contract si fara a circumstantia anumite elemente sau criterii obiective în funcție de care sa opereze acea modificare, fac ca decizia băncii sa fie discreționara si imposibil de controlat de către consumator, iar clauza sa fie abuziva fata de dispozițiile pct.1, lit.a din Anexa la Legea nr. 193/2000 conform cărora „sunt considerate clauze abuzive acele prevederi contractuale care dau dreptul comerciantului de a modifica unilateral clauzele contractului, fara a avea un motiv întemeiat care sa fie precizat în contract."
De asemenea potrivit dispozițiilor art.93 lit.g din OG nr. 21/1992 privind protecția consumatorilor „in contractele de credit cu dobânda variabila se vor aplica următoarele reguli: variația ratei dobânzii trebuie sa fie independenta de voința furnizorului de servicii financiare, raportata la fluctuațiile unor indicii de referința verificabili, menționați în contract, sau la modificările legislative care impun acest lucru; dobânda poate varia în funcție de dobânda de referința a furnizorului de servicii financiare, cu condiția ca aceasta sa fie unica pentru toate produsele financiare destinate persoanelor fizice ale operatorului economic respectiv si sa nu fie majorata peste un anumit nivel, stabilit prin contract; formula după care se calculează variația dobânzii trebuie indicata în mod expres în contract, cu precizarea periodicității si/sau a condițiilor în care survine modificarea ratei dobânzii, atât în sensul majorării, cat si în cel al reducerii acesteia." Din analiza textelor legale suscitate rezulta faptul ca posibilitatea unilaterala a băncii de a modifica nivelul ratei dobânzii se circumscrie unor condiții si anume: existenta unei motivații intemeiate si informarea de indata a consumatorului de către furnizorul de servicii financiare despre aceasta modificare, cu consecința nașterii, in acest caz, a dreptul consumatorului de a rezilia contractul.
Pe de altă parte, menționează reclamantul în continuarea cererii sale, potrivit art. 4.1 contract "clinetul se obliga sa plătească următoarele comisioane: comision de acordare credit 2.5 din valoarea creditului si comision de administrare lunara a creditului de 0.4 & aplicat la valoarea soldului creditului, clauze de asemenea abuzive si nelegale conform legislației în vigoare, fiind stipulate doar in favoarea imprumutatorului, servind doar intereselor acestuia, fara a da posibilitatea consumatorului de a verifica modul de calcul al acestor comisioane, daca valoarea lor este justificata si daca era necesara si proporționala contraprestatiei.
Astfel, poziția de inegalitate si de dezechilibru semnificativ reiese in mod vădit prin introducerea clauzelor care prevăd obligarea imprumutatului la plata unui comision de administrare in cuantum de 0,4% din valoarea creditului acordat, platibil lunar pe toata durata creditului, precum si a unui comision de acordare, credit de 2,5% din valoarea creditului acordat.
Arată că, comisionul de administrare si acordare credit sunt solicitate in baza unei clauze nule, lipsite de cauza, prin raportare la dispozițiile art. 966 Vechiul cod civil (in vigoare la momentul incheierii contractului de credit).
In probatiune: proba cu înscrisuri si expertiza
In drept: a invocat dispozițiile vechiului Cod civil menționate in cuprinsul prezentei; dispozițiile Legii nr. 193/2000, in vigoare la data încheierii contractului de credit.
Pârâtele S.c. B. S.A. și E. N. EUROPE FUNDING II BV au formulat Întâmpinare: f. 35 – f. 40, f. 91 – f. 113, prin care au solicitat respingerea acțiunii civile formulate de reclamant, ca neîntemeiată pentru considerentele reținute pe larg în cuprinsul întâmpinărilor anexate.
Analizând cu prioritate excepțiile prescripției dreptului la acțiune, lipsei de obiect și inadmisibilității prezentei cereri invocate de pârâți prin întâmpinările formulate instanța urmează a le respinge pentru următoarele considerente:
Astfel, în ceea ce privește excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată invocată de pârâtă întrucât reclamantul nu ar fi parcurs procedura prealabilă a medierii, instanța reține că aceasta este neîntemeiată întrucât, potrivit dispoz. art. VII din O.U.G. nr. 4/2013 sancțiunea inadmisibilității cererii de chemare în judecată prevăzută de art. 2 alin. 1 ind. 2 din Legea nr. 192/2006 va opera doar pentru cererile de chemare în judecată înregistrate după data de 1 august 2013, prezenta cerere fiind înregistrată anterior.
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului material la acțiune, instanța în soluționarea acestei excepții va avea în vedere considerentele reținute prin Decizia nr. 686 pronunțată la data de 21 februarie 2013 de Secția a II-a civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât că, deși Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesioniști și consumatori nu prevede ca sancțiune anularea clauzelor cu caracter abuziv, ci inopozabilitatea (sau ineficacitatea) acestora în raport cu consumatorul, regimul juridic al acestei sancțiuni este identic cu cel al nulității absolute. Astfel, consecința constatării caracterului abuziv al unor clauze este echivalentă cu constatarea nulității absolute a acestora, nefiind aplicabilă sancțiunea existentă în cazul nulității relative, și anume anularea clauzei respective.
Înalta Curte a mai precizat că, în ceea ce privește natura interesului protejat, norma respectivă ocrotește un interes general, si nu unul individual, fiind evident faptul că legea ocrotește o categorie generică, aceea a consumatorilor, și nu o persoană particulară. În acest sens, Legea nr. 193/2000 nu reprezintă decât transpunerea în legislația românească a Directivei nr. 93/13/CEE, ale cărei dispoziții, potrivit jurisprudenței Curții Europene de Justiție, sunt de ordine publică. În consecință, neputând fi vorba de o nulitate relativă, ci de nulitate absolută, care poate fi invocată oricând, dreptul la acțiune al reclamanților nu poate fi apreciat ca prescris.
Pe de altă parte, instanța reține că nu există dubii cu privire la împrejurarea că dreptul de a cere restituirea sumelor de bani achitate cu titlu de comision de risc este prescriptibil.
Astfel, această solicitare este întemeiată pe ideea că acea clauză contractuală în temeiul căreia a fost plătit comisionul este una abuzivă, iar o astfel de constatare ar atrage înlăturarea ei din cuprinsul contractului. În consecință, și sumele plătite de-a lungul timpului în temeiul acelei clauze ar deveni fără temei, adică nedatorate.
Or, conform art.8 alin.1 din Decretul 167/1958, prescripția dreptului la acțiune in repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicita, începe sa curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia sa cunoască, atât paguba cit si pe cel care răspunde de ea, iar potrivit art.8 alin.2, dispozițiile alineatului precedent se aplică prin asemănare si in cazul îmbogățirii fara just temei.
Este fără dubiu că acest text se aplică și în cazul plății nedatorate, caz în care, în mod normal, termenul de prescripție ar curge de la momentul efectuării plății.
Cu toate acestea, instanța constată că în speță restituirea plăților nedatorate este în realitate doar o consecință a anulării clauzei abuzive. Or, nulitatea pe care o presupune caracterul abuziv al clauzei este, așa cum a reținut Înalta Curte, una absolută, dat fiind interesul general (al consumatorilor, ca și categorie socială) protejat prin instituirea normelor în materie.
Conform art.2 din decretul 167/1958, acțiunea în constatarea nulității absolute este imprescriptibilă. Or, această regulă ar fi aproape complet lipsită de efecte dacă s-ar considera că se poate cere anularea unei clauze indiferent de timpul care s-ar fi scurs de la încheierea ei, dar că solicitarea de restituire a prestațiilor efectuate în temeiul acelei clauze nule este prescriptibilă în termenul general de prescripție.
P. urmare, se impune interpretarea potrivit căreia, deși acțiunea în restituirea prestațiilor este prescriptibilă, termenul de prescripție începe să curgă abia de la momentul constatării acestei clauze ca fiind nulă (în speță, abuzivă), acesta fiind momentul nașterii dreptului la acțiune, în accepțiunea art.7 alin.1 din decretul 167/1958.
În aceste condiții, ori de câte ori o persoană solicită constatarea nulității absolute a unei clauze și, în subsidiar, restituirea prestațiilor efectuate în baza acesteia, nu se poate pune problema prescripției în ceea ce privește capătul de cerere privind repunerea părților în situația anterioară.
După cum s-a precizat, această regulă se bazează pe principiul că o acțiune în constatarea nulității absolute ar fi, în caz contrar, una pur formală, superfluă, ori de câte ori ar fi promovată după împlinirea termenului general de prescripție. Acest lucru ar însemna ca regula instituită de decretul privind prescripția extinctivă să rămână fără efect în aproape toate situațiile de acest gen, știut fiind că printr-o acțiune în constatarea nulității absolute se urmărește, de fapt, de cele mai multe ori, restituirea prestațiilor executate, pe de o parte, și anularea obligației de a executa pe viitor propriile prestații, pe de altă parte.
Pentru motivele arătate, instanța va respinge excepția prescripției, invocată de pârâtă.
În ceea ce privește excepția lipsei de obiect instanța o apreciază ca o apărare de fond și o va analiza în consecință.
Analizând ansamblul materialului probator pe fondul cauzei instanța reține următoarele:
Între reclamantul S. P. F., în calitate de împrumutat si parata S.C. B. S.A. a intervenit contractul de credit de consum nr. 134CSF_/22.11.2007 având ca obiect împrumutul sumei de_.00CHF pe un termen de 120 luni. Ulterior, între părți s-a semnat și actul adițional FN din 21.06.2012 la contractul de credit nr. 134CSF_/22.11.2007.
P. prezenta cerere de chemare în judecată reclamantul solicită a se constata ca fiind abuzive clauzele referitoare la modificarea nivelului dobânzii si la modul de calcul al acesteia precum și cele privind comisionul de administrare si acordare credit inserate in contractul de credit nr. 134CSF_/22.11.2007, de asemenea a clauzelor referitoare la modificarea nivelului dobânzii si la modul de calcul al acesteia, a stabilirii marjei băncii a dobânzii penalizatoare precum și a clauzelor privind comisionul de administrare inserate în actul adițional FN din 21.06.2012 la contractul de credit nr. 134CSF_/22.11.2007.
Cu privire la incidența art. 4 din Legea nr. 193/2000 în cauza de față instanța reține următoarele:
Art. 1 alin. 3 din acest act normativ prevede că "se interzice comercianților stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii". Potrivit art. 4 alin. 1 "o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuziva dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului si contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile si obligațiile părților". La alineatul 2 se arată că "o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențele natura ei cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv".
Într-adevăr, potrivit art. 4 alin. 6 din legea nr. 193/2000, evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil.
Legea nr. 193/2000 transpune în dreptul românesc Directiva Consiliului 93/13/CEE privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii.
În preambulul acestei directive se arată că evaluarea caracterului inechitabil nu se efectuează asupra condițiilor care descriu obiectul principal al contractului, nici asupra raportului calitate/preț al mărfurilor sau serviciilor furnizate; obiectul principal al contractului și raportul calitate/preț pot fi, cu toate acestea, luate în considerare la evaluarea corectitudinii altor condiții.
Așadar, legiuitorul european permite analiza obiectului principal al contractului în evaluarea corectitudinii altor condiții pentru a se putea realiza scopul edictării normei, respectiv protecția adecvată a intereselor consumatorului.
În prezenta cauză, instanța nu analizează prețul creditului astfel cum a fost agreat de părți și nu se substituie acestora, ci doar constată că anumite clauze - respectiv cele care se regăsesc la art. 4.3 - îi permit uneia din părți să modifice obiectul unei obligații.
Reține instanța că în art. 4 alin. 2 din Directivă se prevede că evaluarea caracterului inechitabil al condițiilor nu privește nici definirea obiectului contractului, nici justețea prețului sau a remunerației, pe de o parte, față de serviciile sau de mărfurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte, dacă aceste condiții sunt exprimate în mod clar și inteligibil.
Așadar o condiție esențială a excluderii constă în exprimarea clară și inteligibilă, iar în cauză nu se poate reține o exprimare clară.
Clauza contestată dă posibilitatea interpretărilor multiple și ii permite pârâtei să modifice într-o manieră inechitabilă dispoziția contractuală privind dobânda.
Și Curtea de Justiție a Uniunii Europene a reținut în hotărârea din 3 iunie 2010, în cauza C-484/08 că, de fapt, clauzele vizate de art. 4 alin. 2 din Directivă sunt exceptate de la aprecierea caracterului lor abuziv numai în măsura în care instanța națională competentă consideră, în urma unei analize de la caz la caz, că acestea au fost redactate de vânzător sau furnizor în mod clar și inteligibil.
In prezenta cauză, instanța apreciază că dispoziția contractuală care permite băncii să modifice dobânda nu are caracter clar.
In concret, contractul încheiat între consumator și pârâtă este unul preformulat, standard, iar eventualele diferențe dintre acesta si alte contracte nu se datorează negocierii cu clienții, ci particularităților fiecărui client în parte. P. urmare, aceste contract și clauzele sale nu a fost negociat de către pârâtă cu consumatorul, nefiind dovedit acest lucru.
Instanța reține în speță că, conform clauzei contractuale 4.3, Banca este in drept a majora rata dobânzii curente fara a tine cont de consimțământul împrumutatului potrivit mențiunilor contractuale.
Potrivit prevederilor art. III din OUG 174/2008, "valoarea dobânzii, cu precizarea tipului acesteia, fixă și/sau variabilă, iar în cazul în care dobânda este variabilă, variația acesteia, trebuie să fie independentă de voința creditorului raportată la fluctuațiile unor indici de referință verificabili, menționați în contract, sau la modificările legislative care impun acel lucru".
Din coroborarea acestor dispoziții cu starea de fapt reținută, este evident că prevederile art. 4.3 din contractul de credit analizat sunt abuzive, întrucât majorarea dobânzii se poate face în raport de "politica băncii" și nu doar de evoluția indicelui de referință LIBOR, așa cum reține pârâta.
Modificarea dobânzii este lăsată la puterea discreționară a băncii, deși în articolul menționat se prevede clar modalitatea de calcul a dobânzii.
De altfel, în soluționarea prezentei cauze, instanța reține că "fată de maniera de redactare a contractului de credit - în momentul în care a fost încheiat, consumatorul a acționat de pe poziții inegale în raport cu banca, acest contract fiind practic de adeziune, clauzele cuprinse fiind prestabilite de către bancă, fără a da posibilitatea cocontractantului de a modifica sau înlătura vreuna din aceste clauze, în urma unei negocieri, fiindu-i practic impuse, într-o anumită formă.
Intre consumator și Banca a fost încheiat contractul de credit susmenționat în care era prevăzută clauza potrivit căreia banca își rezerva dreptul de a revizui periodic rata dobânzii, modificările ratei dobânzii fiind aplicabile fără a fi necesar consimțământul clientului.
P. prezenta cerere de chemare în judecată reclamantul a solicitat constatarea ca fiind abuzive și a clauzelor de la punctul 4.1 din contractul încheiat între părți.
Referitor la aceste comisioane de acordare a creditului și de administrare a acestuia instanța reține următoarele:
Parata susține în mod neîntemeiat ca aceste comisioane de acordare a creditelor ar fi o cheltuiala a sa, aferenta întocmirii documentației de credit, reprezentând contravaloarea unui serviciu prestat de ea, respectiv tocmai acordarea împrumutului.
Susținerea nu poate fi primita in condițiile in care consumatorul in calitatea sa de client a plătit: au plătit toate taxele solicitate de bancă si au adus toate documentele solicitate de aceasta, exclusiv pe cheltuiala lor. Așa fiind, se constata ca banca nu are nici un risc, clientul achitând tot, creându-se astfel disproporții vădite intre drepturile si obligațiile pârtilor.
Instanța constată, judecând după Legea 193/2000, că acest comision nu a fost negociat cu clientul și că, prin natura sa, a adus prejudicii acestuia și că, nu în ultimul rând, este nejustificat de mare în comparație cu munca depusă de bancă pentru întocmirea dosarului de credit.
Mai mult, pârâta nu a reușit să explice clar pentru ce a perceput acest comision, în condițiile în care acesta crește cu suma împrumutată.
Cu atât mai puțin poate fi justificat cuantumul sumelor stabilite cu acest titlu, în condițiile în care pârâta nu a fost în măsură să ofere nici măcar un singur criteriu pentru a se verifica modul de calcul al acestui comision.
Dacă justificarea acestui comision o reprezintă acoperirea cheltuielilor aferente întocmirii documentației de credit, atunci nu se explică de ce cuantumul acestuia este invariabil de 2,5%, indiferent de tipul de contract și de acest cuantum este raportat la mărimea sumei împrumutate și nu la volumul, complexitatea actelor ce formează documentația de acordare a creditului (mai ales în condițiile în care aceste contracte sunt preformulate, pentru fiecare tip de credit)”.
Pârâta a explicat existența comisionului de acordare în legătură directă cu cheltuielile aferente întocmirii documentației de credit, aceasta reprezentând contravaloarea unui serviciu prestat de bancă.
Or, argumentul băncii nu stă în picioare. Legiuitorul reglementează clar diferența dintre contractele încheiate între părți care au aceeași putere de negociere și relațiile de inegalitate dintre consumatori și profesioniști.
De altfel, instanța reține că banca ar fi trebuit să demonstreze caracterul negociat al acestor comisioane – de acordare credit și de administrare, ceea ce nu a reușit.
Din modul de formulare însă rezultă că această clauză nu a suportat o negociere, iar pârâta nici nu a combătut această critică, în mod eficient.
Susținerile pârâtei cu privire la manifestarea unui acord de voință din partea consumatorului și care obligă partea inclusiv în privința acestui comision nu pot fi primite.
Astfel, opțiunea legiuitorului pentru o reglementare cu caracter special ce are ca finalitate protecția consumatorului, prezumat a se afla într-o poziție defavorabilă la momentul încheierii unui contract, impune aplicarea cu prioritatea a dispozițiilor Legii 193/2000 și nu a dreptului comun în materia viciilor de consimțământ.
De asemenea, trebuie menționat că odată verificate condițiie de la art. 4 alin. 1 din Legea 193/2000, consecința directă și imediată este cea a ineficacității acestora raportat la consumator în sensul art. 6 din același act normativ. Or, aceste dipoziții traduc noțiunea de cauză ilicită în înțelesul art. 948 pct. 4 Cod civil și îi atașează o sancțiune specifică, preluată din conținutul Directivei_ .
P. urmare, consimțământul dat de consumator la momentul încheierii contractului este considerat de legiuitor inexistent întrucât a fost exprimat în contextul unei stări de constrângere financiară, stare de care pârâta, în calitate de comerciant, a înțeles să se folosească și astfel să impună obligații excesive cocontractantului aflat într-o poziție defavorabilă.
Odată stabilit caracterul de adeziune al contractului și inexistența unui consimțământ valabil, apar ca nerelevante și apărările pârâtei referitoare la noțiune de libertate contractuală respectiv forța juridică a contractelor.
Față de cele reținute și în temeiul dispozițiilor legale invocate va admite ca întemeiată acțiunea civilă precizată formulată de reclamant, și în consecință:
Va constata nulitatea absolută a clauzelor referitoare la modificarea nivelului dobânzii si la modul de calcul al acesteia, precum si a clauzelor privind comisionul de administrare si acordare credit inserate in contractul de credit nr. 134CSF_/22.11.2007 intervenit intre reclamant, in calitate de împrumutat si parata in calitate de imprumutatoare cu consecința eliminării acestor clauze din contractul sus-mentionat si a restituirii sumelor încasate în virtutea clauzelor abuzive pe perioada 22.11.2007 – 21.06.2012;
Va constata nulitatea absolută a clauzelor referitoare la modificarea nivelului dobânzii si la modul de calcul al acesteia, a stabilirii marjei băncii a dobânzii penalizatoare precum și a clauzelor privind comisionul de administrare inserate în actul adițional FN din 21.06.2012 la contractul de credit nr. 134CSF_/22.11.2007 ( art. 2.1. ii, 2.3., 2.6 și 2.7.3.) intervenit intre reclamant in calitate de împrumutat si parata in calitate de împrumutătoare cu consecința eliminării acestor clauze din contractul sus-mentionat si a derulării în continuare a contractului de credit fără incidența acestora, cu dobânda prevăzută la art. 2.3 de 6,77% pe an;
Va dispune obligarea paratelor la emiterea unui nou grafic de rambursare, in sensul recalculării dobânzii la credit ca urmare a eliminării din contract a clauzelor abuzive sus arătate, cu dobânda de 6,77% pe an.
Va dispune restituirea sumelor încasate de către pârâte abuziv, în baza clauzelor a căror nulitate s-a constatat, cu dobânda legală de la data achitării până la data restituirii efective.
Fără cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE :
Admite acțiunea civilă precizată formulată de reclamantul S. P. F. domiciliat in Apahida, ., ., CNP_, cu domiciliul procesual ales in Cluj-N., Calea Dorobanților, nr. 97, . în contradictoriu cu pârâții: S.C. B. S.A., cu sediul in București, .. 6A, sector 2, număr de ordine in Registrul Comerțului București J_, Cod Unic de înregistrare RO404416, prin Agenția A. I., cu sediul in Cluj-N., P-ta A. I., nr. 17, număr de ordine la Registrul Comerțului J_, C.U.I_ și E. N. EUROPE FUNDING II BV, cu sediul procesual ales în București, . G., nr. 19, parter, ..
Constata nulitatea absolută a clauzelor referitoare la modificarea nivelului dobânzii si la modul de calcul al acesteia, precum si a clauzelor privind comisionul de administrare si acordare credit inserate in contractul de credit nr. 134CSF_/22.11.2007 intervenit intre reclamant, in calitate de împrumutat si parata in calitate de imprumutatoare cu consecința eliminării acestor clauze din contractul sus-mentionat si a restituirii sumelor încasate în virtutea clauzelor abuzive pe perioada 22.11.2007 – 21.06.2012;
Constata nulitatea absolută a clauzelor referitoare la modificarea nivelului dobânzii si la modul de calcul al acesteia, a stabilirii marjei băncii a dobânzii penalizatoare precum și a clauzelor privind comisionul de administrare inserate în actul adițional FN din 21.06.2012 la contractul de credit nr. 134CSF_/22.11.2007 ( art. 2.1. ii, 2.3., 2.6 și 2.7.3.) intervenit intre reclamant in calitate de împrumutat si parata in calitate de împrumutătoare cu consecința eliminării acestor clauze din contractul sus-mentionat si a derulării în continuare a contractului de credit fără incidența acestora, cu dobânda prevăzută la art. 2.3 de 6,77% pe an;
Dispune obligarea paratelor la emiterea unui nou grafic de rambursare, in sensul recalculării dobânzii la credit ca urmare a eliminării din contract a clauzelor abuzive sus arătate, cu dobânda de 6,77% pe an.
Dispune restituirea sumelor încasate de către pârâte abuziv, în baza clauzelor a căror nulitate s-a constatat, cu dobânda legală de la data achitării până la data restituirii efective.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică azi, 29.04.2014.
PREȘEDINTE GREFIER
A. M. R. L.
Red./Dact. Am.M.
6 ex./31.07.2014
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 4059/2014.... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 6299/2014. Judecătoria... → |
|---|
