Plângere contravenţională. Sentința nr. 4059/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 4059/2014 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 14-04-2014 în dosarul nr. 26323/211/2011
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 4059/2014
Ședința publică din 14 aprilie 2014
Instanța constituită din:
JUDECĂTOR: M. C. F.
GREFIER: M. M.
Pe rol se află judecarea plângerii contravenționale formulată de petentul H. P. în contradictoriu cu intimata R. AUTONOMĂ DE TRANSPORT CĂLĂTORI CLUJ-N..
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier.
În temeiul art. 252 alin. 2 C.pr.civ. instanța invocă din oficiu excepția perimării plângerii, față de prevederile art. 248 alin. 1 C.pr.civ. și 252 alin. 1 C.pr.civ. și reține cauza în pronunțare asupra excepției.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată la data de 30.09.2011 pe rolul acestei instanțe, sub nr. de mai sus, petentul H. P. în contradictoriu cu intimata R. AUTONOMĂ DE TRANSPORT U. CĂLĂTORI CLUJ-N., a contestat procesul-verbal nr._ încheiat la data de 15.09.2011.
În motivarea plângerii, petentul a arătat că în stația în care a urcat în autobuz nu a găsit nicio casă de bilete, afară ploua torențial și nici nu știa de unde să achiziționeze bilete.
În dovedirea plângerii, petentul a anexat procesul-verbal nr._ încheiat la data de 15.09.2011 (f. 5).
Plângerea a fost legal introdusă în termenul de 15 zile prevăzut de art. 31 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, fiind scutită de plata taxei de timbru, conform art. 36 din același act normativ.
Intimata, R. Autonomă de Transport U. Călători, nu a formulat întâmpinare în prezenta cauză.
Prin încheierea de la data de 11.01.2012 instanța a suspendat cauza în temeiul art. 242 alin. 1 pct.2 C.pr.civ. având în vedere că nici una dintre părți nu s-a prezentat la termenul de judecată și nici nu a solicitat judecata în lipsă (f. 12).
La data de 13.03.2014, cauza a fost repusă pe rol.
Analizând actele de la dosarul cauzei coroborate cu dispozițiile legale, instanța reține următoarele:
De la data de 11.01.2012, dată de la care instanța a suspendat cauza în temeiul art. 242 alin.1 pct.2 C.pr.civ. având în vedere că nici una dintre părți nu s-a prezentat la termenul de judecată și nici nu a solicitat judecata în lipsă (f.12) cauza a rămas în nelucrare, după această dată, niciuna din părți ne mai îndeplinind vreunui alt act de procedură.
În raport de cele expuse instanța apreciază că, în speță sunt îndeplinite condițiile art. 248 alin. 1 și 3 din C.pr.civ conform căruia „orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an”, iar în temeiul art. 252 alin. 1 C.pr.civ., instanța va admite excepția de perimare, invocată din oficiu, și va constata perimată plângerea contravențională formulată de către petentul H. P. în contradictoriu cu intimata R. Autonomă de Transport U. Călători, având ca obiect procesul-verbal nr._ încheiat la data de 15.09.2011.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția de perimare a plângerii contravenționale formulată de către petentul H. P. în contradictoriu cu intimata R. Autonomă de Transport U. Călători, având ca obiect procesul-verbal nr._ încheiat la data de 15.09.2011, invocată din oficiu.
Constată perimată plângerea contravențională formulată de către petentul H. P., cu domiciliul în ., jud. Bistrița – Năsăud în contradictoriu cu intimata R. Autonomă de Transport U. Călători, cu sediul în mun. Cluj-N., .. 128-130, jud. Cluj, având ca obiect procesul-verbal nr._ încheiat la data de 15.09.2011.
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședință publică azi, 14.04.2014.
JUDECĂTOR,GREFIER,
M. C. FINTOCMARIA M.
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 3114/2014.... | Anulare act. Sentința nr. 4491/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA → |
|---|








