Anulare act. Sentința nr. 9947/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA

Sentința nr. 9947/2014 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 02-10-2014 în dosarul nr. 11768/211/2014

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CLUJ-N.

CIVIL

Dosar nr._

SENTINTA CIVILA NR. 9947/2014

Ședința publica din data de 02 octombrie 2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE S. C.

Grefier T. P.

Pe rol judecarea cauzei civil privind pe reclamantii I. D. si I. M. și pe pârâtii . .>A – S. MARASTI, având ca obiect anulare act.

La apelul nominal se prezinta reprezentantul reclamantilor, dl. av. Blajan O., lipsa fiind reclamantii si paratele.

Procedura de citare este legal indeplinita.

S-a facut referatul cauzei de catre grefierul de seidnta, dupa care,

Instanta pune in discutie competenta materiala a instantei, fata de valoarea contractului.

Reprezentantul reclamantilor apreciaza ca Judecatoria este competentă să judece cauza.

Instanta invoca din oficiu necompetentei materiala a judecatoriei fata de valoarea contractului si raportat la cursul euro de la data formularii actiunii, valoarea contractului fiind de 256 743 lei.

Reprezentantul reclamantilor arata ca lasa la aprecierea instantei modul de solutionare a exceptiei invocate.

Instanța retina cauza in pronunțarea asupra excepției necompetentei materiale a Judecătoriei Cluj-N..

INSTANȚA

Asupra cauzei de față constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Cluj-N. la data de 02.06.2014 sub dosar nr. de mai sus, reclamanții I. D. și I. M. au solicitat instanței să constate,în contradictoriu cu pârâții . . MARASTI, caracterul abuziv și nulitatea absolută parțială, a clauzei care prevede că, în cazul în care împrumutatul optează pentru dobânda aniversară revizuibilă, sau după încheierea primului an de creditare cu dobândă aniversară fixă, rata anuală a dobânzii în vigoare la momentul exercitării opțiunii/ încheierii primului an de creditare va putea fi modificată de către bancă, numai în ceea ce privește criteriul ales în funcție de evoluția pieței financiare sau de politica de creditare a Băncii, constatarea caracterului abuziv și nulitatea absolută a clauzei care prevede perceperea comisionului de administrare și respectiv a comisionului de procesare, desființarea scadențarului în ceea ce privește clauzele constatate abuzive și obligarea pârâtei la emiterea unui nou plan de rambursare, obligarea pârâtei la restituirea sumelor plătite în baza clauzelor declarate nule absolut, precum și dobânda legală aferentă acestora, începând cu data încasării acestora și până la data restituirii, cu cheltuieli de judecată.

În drept a invocat dispozițiile art.948,art.966 și 969 din Codul civil, art. 194 și urm, art.223,art.453,art.411 alin. 1 pct.2 din C.pr.civ.,art.15 alin.2 din Constituție, art.1,2,4 din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori, art.274 din Codul de procedura civilă, Legea nr. 287/2009 NCC, Legea nr.71/2011 pentru punerea în aplicare a Noului Cod Civil, art.15 din Legea nr.190/1999, Directiva nr. 93/13/CEE a Consiliului din 05.04.1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii.

În probațiune a solicitat administrarea probei cu înscrisuri, interogatoriul pârâtei, expertiza tehnică judiciară contabilă, precum și orice alte probe utile.

Pârâta, .>a formulat întâmpinare (f.53-65) prin care a invocat excepția lipsa capacitate de folosință a pârâtei - AGENȚIA MĂRĂȘTI, excepția prescripțiai dreptului material la acțiune față de pretențiile solicitate de reclamanți- cu privire la toate sumele a căror restituire o solicită, pentru o perioadă mai mare de 3 ani, anteriori datei introducerii acțiunii, în temeiul art.1 și 3 din Decretul nr.167/1958, iar pe fond respingerea acțiunii.

În drept a invocat dispozițiile art.205 din NCPC.

În probațiune a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.

Reclamanții au formulat răspuns la întâmpinare (f.67-72).

Analizând excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Cluj-N., instanța reține următoarele:

Prin contractul nr.RFI_ încheiat de părți la data de 11.05.2010 (f.14-34), parata R. SA - prin Agenția Mărăști a acordat reclamanților, I. D. si I. M.,un credit în valoare de_,4 Euro.

În temeiul art.94 lit.j și art.101 alin.1 din Codul de procedură civilă, raportat la petitul unu din cererea de chemare în judecată,prin care se solicita anularea contractului, cu privire la modalitatea de stabilire a dobânzii contractuale, care nu poate fi raportată decât la întreaga valoarea a contractului, competenta de soluționare aparține Tribunalului Specializat Cluj.

În acest context, având în vedere și dispozițiile art.99 alin.1 din Codul de procedură civilă, instanța va admite excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Cluj-N., cu consecința declinării competenței de soluționare a cauzei,în favoarea Tribunalului Specializat Cluj.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite exceptia necompetentei materiale a Judecatoriei Cluj-N., invocata din oficiu.

Declina competenta de solutionare a cererii de chemare în judecata formulata de reclamantii I. D. si I. M., ambii cu domiciliul în mun.Cluj-N. . . si cu domiciliul procesual ales la „Cabinet de avocat Blajan O.” din mun.Cluj-N. ..1 jud.Cluj în contradictoriu cu intimatele .>cu sediul în Bucuresti P-ta Charlea de Gaulle nr.15,sector 1,Bucuresti si . MARASTI cu sediul în mun.Cluj-N. ..2 .,in favoarea Tribunalului Specializat Cluj.

Definitiva.

Pronunțata în ședința publica, azi,02 Octombrie 2014.

JUDECATOR, GREFIER,

S. C. T. P.

Red./Tehnored. S.C.- jud./03._/6 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare act. Sentința nr. 9947/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA