Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 5193/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA

Sentința nr. 5193/2014 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 20-05-2014 în dosarul nr. 375/235/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C.-N.

CIVIL

SENTINTA CIVILA Nr. 5193/2014

Ședința publică din data de 20.05.2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: R. V. T.

GREFIER: A. M. F.

Din partea Ministerului Public participă d-na procuror C. L.

Pe rol fiind judecarea cauzei civile formulate de petentul INSPECTORATUL DE POLITIE JUDE4TEAN C. în contradictoriu cu intimata L. G. C..

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care

Instanța constată că cererea este la primul termen de judecată și că este competentă să soluționeze cererea.

Reprezentanta Ministerului Public d-na procuror C. L. arată că nu mai are alte cereri, și solicită să se încuviințeze proba cu înscrisurile la dosar și cuvântul pe fond.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosar, declară inchisă faza probatorie și acordă cuvântul pe fondul cauzei.

Reprezentanta Ministerului Public solicită admiterea cererii așa cum a fost formulată.

Instanța, considerându-se lămurită reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei G. la data de 04.02.2014 sub numărul de mai sus, petentul I. C., în calitate de agent constatator, a solicitat instanței, în contradictoriu cu contravenienta L. G.-C., înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale în cuantum de 200 lei aplicată prin procesul-verbal . nr._ din data de 28.08.2012, cu sancțiunea obligării contravenientei la prestarea unei activități în folosul comunității.

În motivare, organul constatator a arătat că intimata a fost sancționată contravențional cu amenda de 200 lei, iar acesta nu a achitat-o in termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii, iar din adresa Primariei nr. 7660/06.12.2013 rezultă imposibilitatea executării silite întrucât contravenienta este insolvabilă.

În drept, au fost invocate prevederile art. 39 ind. 1 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, art. 242 C.pr.civ..

În probațiune, au fost depuse, în copie, la dosar, următoarele înscrisuri: adresa Primariei nr. 7660/06.12.2013 (f.3), procesul-verbal (fila 5), adresa Serviciul Public Comunitar Local de Evidența a Persoanelor (f.11-12), și înscrisuri privind insolvabilitatea contravenientei.

Contravenienta L. G.-C., legal citată, nu a depus întâmpinare și nu s-a prezentat în fața instanței pentru a-și preciza poziția procesuală.

La data de 01.04.2014 Judecătoria G. a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătorei C.-N..

Instanța a încuviințat proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

În fapt, la data de 28.08.2012, prin procesul verbal . nr._ contravenienta L. G.-C. a fost sancționată contravențional, de către organul constatator I. C. pentru săvârșirea faptei de încălcare a unor norme de conviețuire socială prevăzută de art. 3 pct. 25 din Legea nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, prin aplicarea unei amenzi contravenționale în cuantum de 200 lei. (fila 5).

Amenda nu a fost achitată și nici nu a fost formulată plângere împotriva procesului-verbal de contravenție. Astfel că, în conformitate cu prevederile art. 37 alin. 1 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, sancțiunea aplicată prin procesul-verbal anterior menționat a rămas definitivă la 15 zile de la data întocmirii procesului verbal, moment la care acest proces-verbal de contravenție a devenit titlu executoriu.

În temeiul art. 39 din OG nr. 2/2001, organul constatator a procedat la punerea în executare a sancțiunii amenzii contravenționale, comunicând procesul-verbal de constatare a contravenției Primăriei Mun. G., ca organ de specialitate al unității administrativ-teritoriale în a cărei rază teritorială își are domiciliul contravenienta. Prin adresa nr. 7660/06.12.2013 (f.3), Primăria a răspuns solicitării organului constatator, arătând faptul că numita L. G.-C. nu obține venituri și nu deține în proprietate bunuri care să poată fi executate silit.

În drept, potrivit art. 391 alin. 1 și art. 9 alin. 3 din OG nr. 2/2001, așa cum a fost modificată prin Legea nr. 352/2006, în cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, organul constator va sesiza instanța în circumscripția căreia s-a săvârșit contravenția, în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității, ținându-se seama, după caz, și de partea din amendă care a fost achitată.

Totodată, alin. 2 al art. 391 din OG nr. 2/2001, prevede că în cazul în care contravenientul, citat de instanță, nu a achitat amenda în acest termen de 30 de zile, instanța procedează la înlocuirea sancțiunii amenzii cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității pe o durată maximă de 50 de ore.

În cauză, din înscrisurile depuse în probațiune la dosarul cauzei, instanța apreciază că contravenienta nu a achitat în mod voluntar amenda în cuantum de 200 lei stabilită în sarcina sa prin procesul-verbal de contravenție menționat și nu există posibilitatea executării silite împotriva acestuia întrucât nu realizează venituri și nu deține bunuri urmăribile.

Raportat la această situație de fapt, sunt îndeplinite condițiile stipulate în cuprinsul de art. 391 OG nr. 2/2001 pentru a se putea dispune înlocuirea sancțiunii amenzii aplicate intimatei cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității. Totodată, în cauză, nu se va da eficiență prevederilor art. 9 alin. 4 din OG nr. 2/2001 cu privire la acordarea unui termen pentru achitarea amenzii, deoarece contravenienta, deși legal citată, nu s-a prezentat în fața instanței, astfel că nu a formulat o astfel de cerere.

Astfel, instanța reține că sunt îndeplinite toate condițiile prevăzute de lege pentru înlocuirea sancțiunii amenzii cu cea a prestării unei activități în folosul comunității, chiar dacă această din urmă sancțiune nu era prevăzută în cuprinsul textului legal ce sancționează fapta săvârșită de către contravenient: art. 4 alin. 1 lit. b din Legea nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice. Cu privire la acest aspect, se va avea în vedere Decizia nr. 7/20.09.2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție. Secțiile Unite, în soluționarea recursului în interesul legii, prin care s-a stabilit admisibilitatea cererilor de înlocuire a sancțiunii amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității indiferent dacă contravențiile săvârșite sunt prevăzute și sancționate prin legi, ordonanțe ale Guvernului sau alte acte cu caracter normativ și chiar dacă actul care stabilește și sancționează contravențiile nu prevede, alternativ cu sancțiunea amenzii, sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității.

În consecință, în conformitate cu prevederile art. 391 alin. 2 din OG nr. 2/2001, care stabilesc o durată maximă de 50 de ore pentru prestarea activității în folosul comunității, instanța urmează a dispune ca, contravenienta să presteze acest tip de activitate pe o durată de 10 ore, apreciind-o ca fiind suficientă pentru realizarea scopului educativ al sancțiunii aplicate. La stabilirea duratei, se va ține seama, totodată, și de cuantumul amenzii aplicate prin procesul-verbal de contravenție menționat anterior, de 200 lei.

Întrucât adresa de domiciliu a contravenientei este în Municipiul G., instanța va dispune ca sancțiunea să fie executată în localitatea de domiciliu a acesteia, în sectorul de activitate propus de Primăria Municipiului G.. Se vor avea în vedere, în acest sens, prevederile art. 15 alin. 4 din OG nr. 55/2002 privind regimul juridic al sancțiunilor prestării unei activități în folosul comunității, potrivit cărora sanctiunea prestarii unei activitati in folosul comunitatii se executa in raza unitatii administrativ-teritoriale in care contravenientul isi are domiciliul sau resedinta.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 391 din OG 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța urmează a admite sesizarea petentului astfel cum a fost formulată, a înlocui amenda aplicată contravenientei L. G.-C. în sumă de 200 lei, prin procesul verbal . nr._ din data de 28.08.2012, încheiat de petent, cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității Municipiului G. pe o durată de 10 (zece) ore și a obliga contravenienta să se prezinte la Primăria Municipiului G. pentru a fi repartizata în vederea executării sancțiunii prestării activității în folosul comunității.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite sesizarea formulată de petentul I.P.J. C., cu sediul in mun. C.-N., ., jud. C. împotriva contravenientei L. G.-C., CNP_ cu domiciliul în G., ., jud. C., și în consecință.

Înlocuiește amenda aplicată contravenientei L. G.-C. în sumă de 200 lei, prin procesul verbal . nr._ din data de 28.08.2012, încheiat de petent, cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității Municipiului G. pe o durată de 10 (zece) ore.

Obligă contravenienta L. G.-C. să se prezinte la Primăria Municipiului G. pentru a fi repartizata în vederea executării sancțiunii prestării activității în folosul comunității.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria G..

Pronunțată în ședința publică, azi, 20.05.2014.

Președinte, Grefier,

T. R.-V. F. A. M.

Red./Dact/TRV/FAM

16.06.2014/4 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 5193/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA