Anulare somaţie de plată. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA

Sentința nr. 2014/2014 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 05-12-2014 în dosarul nr. 17205/211/2014

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CLUJ-N.

SECTIA CIVILA

Dosar nr._

Operator de date cu caracter personal - 3185

SENTINTA CIVILA NR._/2014

Ședința publică din data de 05 decembrie 2014

Completul constituit din:

PREȘEDINTE: B. T. G.

JUDECATOR: D. I.- G.

GREFIER: M. P.

Pe rol se afla solutionarea cauzei civile privind pe reclamanta .., in contradictoriu cu parata S.C. D. S. S.R.L., având ca obiect anulare somație de plată.

La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal indeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de catre grefierul de sedinta, care arata ca dezbaterile au avut loc în ședință publică din 27.11.2014, fiind consemnate în încheierea ce face parte integranta din prezenta sentinta, cand, in temeiul dispozitiilor art. 396, alin. 1 Cod pr. civila, a amânat pronunțarea hotararii in cauza pentru data de azi, 05.12.2014, când a hotărât următoarele:

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea în anulare înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 05.08.2014, sub nr._, reclamanta . a solicitat în contradictoriu cu pârâta . anularea sentinței civile nr. 5285/2014 emisă în dosarul nr._ al Judecătoriei Cluj-N. și emiterea ordonanței de plată privind obligarea debitoarei la plata sumei de 2500 Euro actualizată cu rata inflației,echivalent a_,25 lei reprezentând diferența contravalorii tranzacției încheiată între părți în data de 02.09.2013 prin care s-a transmis dreptul de proprietate asupra fondului de comerț spațiu situat în mun. Cluj-N. . nr.70 ., cu dobânda legală, calculată de la data de 01.11.2013 și până la data plății efective, cu cheltuieli de judecată.

În motivare, reclamanta a arătat că prin contractul de vânzare cumpărare fond de comerț încheiat în 02.09.2013 a transmis pârâtei dreptul de proprietate asupra fondului de comerț bar situat în Cluj-N., . nr. 70, ., cu numele Grotta Caffe, pentru prețul de 13.000 euro. Conform art. VII din contract pretul se plateste în trei tanse, din care s-au achitat doua, una în cuantum de 2500 euro reprezentând avans anterior incheierii contractului, una in cuantum de 6000 euro la momentul incheierii contractului, iar ultima transa de 4000 euro urma sa fie achitata la 01.11.2013. Potrivit art. VIII din contract, proprietatea si posesia asupra fondului de comert s-a transmis cumparatoarei la data de 02.09.2013, pârâta preluând fondul de comert nu a formulat nicio obiectiune si nici nu a invocat existenta vreunui viciu aparent, prezumându-se în mod absolut ca reclamanta și-a îndeplinit întocmai obligația de predare conformă a bunului vândut. Cu toate acestea, la data scadenței ultimei tranșe, debitoarea a efectuat numai o plată parțială în cuantum de 1500 euro, refuzând în mod nejustificat să achite suma de 2500 euro.

Reclamanta consideră că apărările debitoarei sunt nejustificate, simpla afirmare a unor neconformități a căror dovedire ar necesita administrarea unei probațiuni suplimentare nu este suficienta pentru a determina inaplicabilitatea procedurii speciale, fiind necesar ca din inscrisurile depuse de debitor in probatiune sa rezulte cel puțin o aparență de temeinicie a celor susținute. Reclamanta precizează că pârâta a invocat o . neconformități doar în contextul litigiului demarat de către ea, la mai bine de 6 luni de la data încheierii contractului de vânzare cumpărare, fără a ridica până în acel moment vreo obiecțiune sau viciu cu privire la fondul de comerț sau bunurile ce intră în componența acestuia. În acest context pârâta a invocat cu titlu general faptul că o parte din bunurile mobile și echipamentul necesar exploatării fondului de comerț nu ar fi funcționat, dar indică in concret numai faptul că instalația de siguranta și camerele de supraveghere nu funcționau și nu au corespuns standardelor impuse de lege pentru obținerea autorizației de funcționare. Din înscrisurile depuse de pârâtă nu rezultă că sistemul de siguranta și supraveghere predat ar fi fost neconform, ci doar ca pârâta a omis initial sa depuna la dosarul pentru obtinerea autorizatiei de funcționare dovada amplasării mijloacelor tehnice de inregistrare și ca ulterior a completat dosarul prin inregistrarea dovezii existentei acestui sistem. Aceste sisteme nu aveau cum să nu funcționeze sau să nu fie conforme în conditiile in care reclamanta a obținut autorizatia de funcționare pe baza lor. Reclamanta precizează că facturile fiscale au fost acceptate la plată și plătite de catre debitoare potrivit chitantelor, inclusiv cele în care apar mentionate camerele video și boilerele electrice contestate de debitoare. Reclamanta arată că „problemele cu vecinii” nu au existat anterior vânzării fondului de comert, pârâta schimbând profilul barului care în prezent este frecventat de alt tip de clienți. Reclamanta consideră că este nejustificat refuzul pârâtei de a plăti suma de 2500 euro în conditiile în care în noiembrie 2013 a plătit parțial 1500 euro, iar în cazul în care pârâta ar fi dorit să invoce excepția de neexecutare a contractului, trebuia ca neexecutarea sa fie esentială, aspect neîndeplinit în cauză, obiectul contractului fiind fondul de comert, astfel că anumite neconformităti ce ar privi bunuri individuale nu constituie o neexecutare esentiala a contractului care sa justifice neplata pretului, pârâta până la momentul prezentului litigiu nu a adus la cunoștinta reclamantei existenta vreunei probleme sau neconformităti pe care sa le remedieze.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1023 C.p.c.

Cererea a fost legal timbrată (f. 2,12).

În probațiune s-au depus înscrisuri (f.7,13-15).

Pârâta legal citată a formulat întâmpinare la data de 10.10.2014 invocând excepția lipsei calitatii de reprezentant al numitului N. R. M., iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiate (f.29). Pârâta arată că o parte din bunurile mobile și echipamentul necesar pentru exploatarea fondului care trebuiau predate prin contractul de vânzare cumpărare nu au funcționat, cum ar fi: sistemul de sigurantă și supraveghere. Aceste sisteme nu au corespuns standardelor solicitate de Primărie pentru obținerea autorizatiei de functionare, pârâta fiind nevoită să-l refacă. Reclamanta nu a înmânat documentația tehnică aferentă sistemului de supraveghere si efracție. Pârâta precizează că a adus la cunoștința reclamantei aceste probleme verbal. Pârâta arată că exista neconcordanțe între bunurile care fac obiectul listei de inventariere din 02.09.2013 și bunurile care apar menționate în facturile fiscale emise, cum ar fi în facturile 6 și 7 unde apare mentionat un boiler electric care nu face parte din lista de inventariere și care nu exista faptic. Pârâta arată că există o . probleme cu locatarii imobilului unde este situat caffe barul, care nu ii permit să își desfășoare activitatea, probleme ce existau anterior preluării spațiului și care nu au fost aduse la cunoștință de către reclamantă. Pârâta arată că nu a invocat aceste aspecte la momentul semnării contractului deoarece le-a descoperit ulterior, iar prin contract reclamanta s-a obligat să predea bunurile mobile si echipamentul necesar pentru exploatarea fondului garantând buna lor functionare și conformitatea cu standardele impuse de lege pentru buna functionare a activitătii comerciale a pârâtei.

În probațiune s-au depus înscrisuri (f.33-34).

La data de 16.10.2014 (f.35) reclamanta a formulat răspuns la întâmpinare solicitând respingerea exceptiei lipsei calitătii de reprezentant și admiterea actiunii.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin sent. civ. nr. 5285/2014 pronunțată de Judecătoria Cluj N. în dos. nr._ s-a respins cererea de emitere a ordonanței de plată formulată de creditoarea ., in contradictoriu cu debitoarea ., avand ca obiect obligarea debitoarei la plata sumei de 2500 Euro actualizată cu rata inflației,echivalent a_,25 lei reprezentând diferența contravalorii tranzacției încheiată între părți în data de 02.09.2013 prin care s-a transmis dreptul de proprietate asupra fondului de comerț spațiu situat în mun. Cluj-N. . nr.70 ., cu dobânda legală, calculată de la data de 01.11.2013 și până la data plății efective, cu cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut că se impune administrarea de probațiune suplimentară, inadmisibilă în procedura specială cu care a fost investită instanța.

Potrivit art. 248 alin. 1 C.p.cinstanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei.

Având în vedere prevederile art. 151, art. 82 C.p.c., raportat la faptul că actiunea a fost introdusă în numele reclamantei de N. R. M., asociat în cadrul N. SRL, (în cerere menționându-se că se acționează în calitate de reprezentant al societătii), iar la dosar există dovada din care rezultă că acțiunea este însușită de către reprezentantul legal al societătii, N. O. M., conform art. 218 C.civ., instanța resinge excepția lipsei dovezii calității de reprezentant invocată de pârâtă prin întâmpinare ca neîntemeiată (f.13-15,27-28,42).

Analizând apărările reclamantei în raport de înscrisurile depuse la dosar, instanța apreciază că acestea sunt neîntemeiate.

Instanța reține că între părți s-a încheiat contractul de vânzare fond de comert din data de 02.09.2013 prin care creditoarea . a transmis debitoarei S.C. D. S. SRL dreptul de proprietate asupra fondului de comerț - bar situat în mun. Cluj-N. . nr.70 .,pentru prețul de_ Euro, care urma să fie achitat în transe, ultima în cuantum de 4000 euro, până în data de 01.11.2013, conform art.VII din contract (f.7 dos. fond). Potrivit art. III din contract, fondul de comert cuprinde printre alte elemente și bunurile mobile și echipamentul necesar pentru exploatarea fondului, după cum sunt descrise în inventar (f.30-31 dos. fond). Potrivit art. IV vânzătorul –reclamanta se obligă să predea fondul de comerț și elementele aferente acestuia în starea prevăzută în anexele la prezentul contract.

Potrivit art. 1023 alin. 2 C.p.c. cererea în anulare poate fi introdusă de creditor împotriva încheierilor prevăzute la art. 1.020 alin. (1) și (2), precum și împotriva ordonanței de plată prevăzute la art. 1.021 alin. (2), în termenul prevăzut la alin. 1, iar potrivit alin. 3 prin cererea în anulare se poate invoca numainerespectarea cerințelor prevăzute de prezentul titlu pentru emiterea ordonanței de plată, precum și, dacă este cazul, cauze de stingere a obligației ulterioare emiterii ordonanței de plată. Dispozițiile art. 1.020 se aplică în mod corespunzător.

Conform art. 1013 C.p.c, prevederile prezentului titlu se aplică creanțelor certe, lichide și exigibile constând în obligații de plată a unor sume de bani care rezultă dintr-un contract civil, inclusiv din cele încheiate între un profesionist și o autoritate contractantă, constatat printr-un înscris ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui înscris, însușit de părți prin semnătură ori în alt mod admis de lege.

Instanța reține că aspectele invocate de părți privind executarea contractului de vânzare cumpărare fond de comert, nu pot fi tranșate în cadrul procedurii speciale a ordonanței de plată, care prezintă un caracter sumar din perspectiva mijloacelor de probă ce pot fi administrate, așa încât, este de resortul exclusiv al instanței învestite cu soluționarea unei cereri potrivit dreptului comun, mai ales în condițiile în care art. IV din contract se referă la obligația vânzătorului –reclamanta, de a preda fondul de comerț și elementele aferente acestuia în starea prevăzută în anexele la prezentul contract, așadar se impune administrarea de probațiune suplimentară, inadmisibilă în procedura specială cu care a fost investită instanța, art. 1021 alin. (1) din C. proc. civ. stabilind, neechivoc, împrejurarea că cererea va fi examinată pe baza înscrisurilor depuse, precum și a declarațiilor părților.

Pentru toate aceste motive, instanța va aprecia asupra caracterului neîntemeiat al cererii în anulare formulate de către creditoare, motiv pentru care o va respinge ca neîntemeiată.

În ceea ce privește cheltuielile de judecată, art. 453 C.proc.civ., prevede că partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuielile de judecată. Potrivit art. 452 C.p.c. partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condițiile legii, dovada existenței și întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei.

În prezenta cauză, pârâta a solicitat obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată, depunând în acest sens chitanța nr. 72/15.10.2014 (f.44) în cuantum de 500 lei, emisă in baza contractului de asistență juridică nr._/2014 (f.33).

Având în vedere cele de mai sus, instanța urmează a admite capătul de cerere privind acordarea cheltuielilor de judecată și va obliga pe reclamanta la plata către pârâta a sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

IN NUMELE LEGII

HOTARASTE:

Resinge excepția lipsei dovezii calității de reprezentant, invocată de pârâtă prin întâmpinare, ca neîntemeiată.

Respinge cererea formulată de reclamanta ., cu sediul în Cluj-N. ..2-4-6 jud. Cluj, în contradictoriu cu pârâta ., cu sediul în . . jud.Cluj, cu sediul procesual ales în Cluj-N., ., nr. 70, ., avâd ca obiect anularea sentinței civile nr. 5285/2014 emisă în dosarul nr._ al Judecătoriei Cluj-N., ca neîntemeiată.

Obligă reclamanta la plata sumei de 500 lei, reprezentând cheltuieli de judecată, către pârâtă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 05.12.2014.

Președinte,Judecător,Grefier,

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare somaţie de plată. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA