Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 778/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA

Sentința nr. 778/2014 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 29-01-2014 în dosarul nr. 17700/211/2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CLUJ-N.

Operator de date cu caracter personal nr. 3185

prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001

Dosar nr._

SENTINȚĂ CIVILĂ Nr. 778/2014

Ședința publică din data de 29 Ianuarie 2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: G.-R. F.-H.

GREFIER: R.-I. P.

Din partea Ministerului Public – P. de pe langa Judecatoria Cluj-N. a participat doamna procuror Șimon O...

Pe rol soluționarea cauzei civile privind pe petentul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN CLUJ, în contradictoriu cu intimatul B. I., având ca obiect cerere de înlocuire a amenzii cu muncă în folosul comunității.

La apelul nominal făcut in ședința publica la prima strigare cât și la a doua strigare se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care instanța constată că, la data de 06.01.2014, intimatul a depus prin serviciul registratură înscris și dovada achitării sancțiunilor contravenționale, filele 50-53.

În temeiul art. 131 alin 1 C. pr. civ, instanța procedează la verificarea competenței sale.

În temeiul disp. art. 131 alin 1 C., instanța își verifică din oficiu competența, iar în baza disp. art. 94 C. coroborat cu art. 391 din OUG 2/2001, constată că este competentă general, teritorial și material în a soluționa prezenta cauză.

Raportat la prevederile art. 238 alin. (1) C. proc. civ., instanța constată că prezenta cauză poate fi soluționată la acest termen de judecată.

Instanța constată că s-au achitat amenzile conform proceselor verbale emise de petent.

Procurorul de ședință solicită încuviințarea probei cu înscrisurile existente la dosarul cauzei.

În temeiul art. 255 si art. 258 C.pr.civ., instanța încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosar ca fiind pertinente, concludente și utile soluționării cauzei.

Reprezentantul parchetului arată că nu are de formulat cereri în probațiune.

Nemaifiind alte cereri sau excepții prealabile de formulat sau probe de administrat, declara închisa faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul pe fondul cauzei reprezentantului parchetului.

Reprezentantul parchetului solicită respingerea acțiunii ca rămasă fără obiect, ținând seama că amenzile contravenționale au fost achitate de către intimat.

Instanța in baza disp. art. 394 C.pr.civ. instanța constată că la dosar sunt suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, închide dezbaterile și reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 25 iulie 2013 pe rolul Judecătoriei Cluj-N., sub nr._, petentul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN CLUJ, în contradictoriu cu intimatul B. I., a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună înlocuirea sancțiunii amenzii stabilite prin procesele-verbale de constatare a contravenției . nr._/11.09.2010 și . nr._/08.10.2009 cu sancțiunea muncii in folosul comunității.

In motivare intimatul a arătat că, prin procesele-verbale de constatare și sancționare a contravenției menționate, intimatul a fost sancționat contravențional și, întrucât intimatul nu a contestat procesul-verbal în termen de 15 zile, acesta au fost trimis la Direcția de Taxe și Impozite locale de la domiciliul acestuia, în vederea executării silite, insă prin adresa Primăriei Baia M. s-a comunicat faptul că intimatul nu are venituri sau bunuri urmăribile, neexistand posibilitatea executarii silite.

In probatiune, au fost depuse la dosar înscrisuri (f. 3-44).

In drept, au fost invocate prevederile O.G. nr. 2/2001.

Intimatul, deși legal citat, nu a formulat întâmpinare.

În data de 06.01.2014, petentul a depus la dosarul cauzei dovada achitarii amenzii contraventionale in cuantum total de 560 lei (f. 53).

Instanța a incuviințat și administrat proba cu inscrisuri.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarea stare de fapt și de drept:

Prin procesele-verbale de contravenție existente la dosarul cauzei, . nr._/11.09.2010 și . nr._/08.10.2009, f. 6-7, intimatul B. I. a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum total de 560 lei.

Procesul-verbal a devenit titlu executoriu prin neexercitarea cailor legale de atac, iar intimatul nu a achitat amenda contravențională în termenul legal de 30 zile, prevăzut de art. 9 din OG 2/2001.

Din înscrisurile depuse la dosarul cauzei în susținerea cererii rezultă că intimatul nu realizează venituri și nu are bunuri urmăribile.

Art. 5 alin. 2 din O.G. nr. 2/2001 stabilește sancțiunile contravenționale principale, printre care se găsește și prestarea unei activități în folosul comunității (lit. c). Natura acestei sancțiuni este reglementată prin intermediul art. 9 din O.G. nr. 2/2001: prestarea unei activități în folosul comunității poate fi stabilită numai prin lege și numai pe o durată ce nu poate depăși 300 de ore, iar sancțiunea se stabilește alternativ cu amenda.

Prin art. 1 din Legea nr. 55/2002 au fost modificate parțial aceste dispoziții, în sensul că s-a prevăzut expres posibilitatea de a sancționa anumite fapte cu prestarea unei activități în folosul comunității și prin ordonanțe ale Guvernului. S-a menținut regula că acest gen de sancțiuni contravenționale se stabilesc întotdeauna alternativ cu amendă și pot fi aplicate numai de instanța de judecată.

Din aceste două reglementări rezultă că întotdeauna sancțiunea se stabilește alternativ cu amenda, însă – fiind vorba despre o sancțiune contravențională principală – poate fi aplicată direct, după procedura prevăzută de art. 6-9 din Legea nr. 55/2002.

Numai în cazul în care agentul constatator aplică sancțiunea (alternativă) a amenzii, este incidentă procedura prevăzută de art. 9 din O.G. nr. 2/2001, privind înlocuirea acesteia cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității.

Conform art. 9 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001 în cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, organul din care face parte agentul constatator va sesiza instanța de judecată pe a cărei rază teritorială s-a săvârșit contravenția, în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității, ținându-se seama de partea din amendă care a fost achitată.

Din aceste dispoziții rezultă că pentru a fi admisibilă cererea de înlocuire a amenzii cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiții: 1) sancțiunea amenzii să fie prevăzută alternativ cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității; 2) sancțiunea amenzii aplicate să fi rămas definitivă; 3) sancțiunea să nu fi fost achitată în termenul de 30 de zile de la data rămânerii definitive; 4) să nu existe posibilitatea executării silite.

Condiția prevăzută de art. 9 alin. 5 din O.G. nr. 2/2001, să existe acordul expres al contravenientului pentru prestarea activității în folosul comunității, a fost eliminată prin decizia nr. 1.354 din 10 decembrie 2008 a Curții Constituționale a României, prin care s-au declarat neconstituționale sintagmele "numai dacă există consimțământul contravenientului", "cu consimțământul contravenientului" și "după luarea consimțământului contravenientului" din dispozițiile art. 9 alin. 5 din O.G. nr. 2/2001, precum și art. 1 alin. 3, art. 8 alin. 5 lit. b și art. 13 din O.G. nr. 55/2002.

Instanța apreciază că este respectat principiul previzibilității normelor sancționatoare, întrucât conform art. 147 din Constituția României, dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept.

Instanța constată că dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale și-au încetat efectele juridice, fiind depășit termenul de 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale în Monitorul Oficial al României nr. 887 din 29.12.2008.

Sancțiunea respectă dispozițiile art. 7 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, fiind prevăzută expres de lege (cerința accesibilității și previzibilității) și fiind necesară într-o societate democratică, ca situație de excepție, în cazul în care nu există posibilitatea executării silite a sancțiunii pecuniare. Aflându-ne în prezența unei sancțiuni legale, instanța reține că nu sunt nesocotite dispozițiile Convenției nr. 29/1930 privind munca forțată sau obligatorie, ratificată de către Membrii Organizației Internaționale a Muncii, și nici ale art. 4 din Legea nr. 53/2003 privind Codul Muncii.

În cazul intimatului B. I., instanța constată insa că nu sunt îndeplinite condițiile cumulative enumerate anterior pentru înlocuirea amenzii cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității, tinand seama ca acesta, in cursul procesului, a facut dovada achitarii in intregime a amenzii contraventionale in suma de 560 lei, potrivit chitantelor de plata existente în copie la dosarul cauzei, f. 53.

Având în vedere aspectele menționate, instanța constată că, în speță, nu sunt îndeplinite condițiile pentru a se dispune înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu sancțiunea muncii în folosul comunității, având in vedere ca amenda a fost achitata in cursul judecății, cu consecința respingerii cererii introductive de instanta ca neintemeiata.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge cererea formulată de petentul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN CLUJ, cu sediul in mun. Cluj-N., ., jud. Cluj, în contradictoriu cu intimatul B. I., cu domiciliul in mun. Baia M., ., ., ca neîntemeiată.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 29.01.2014.

PREȘEDINTE, GREFIER,

G.-R. F.-H. R.-I. P.

Red./Th.red./F.H.G.R./P.R.I./4 ex./06.02.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 778/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA